ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2009

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 132 din 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1233/P/2006 s-a dispus condamnarea inculpatului G.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus condamnarea inculpatului R.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 282 din 9 mai 2005 a Judecătoriei Calafat, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare. I-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Au fost obligați inculpații la plata sumei de 4.085 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.U.A.I. Calafat. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că în data de 7 decembrie 2005, cei doi inculpați s-au deplasat cu căruța proprietatea inculpatului R.C.

în zona canalului de irigații ce traversează șoseaua Calafat - Poiana Mare și cu ajutorul uneltelor pe care le aveau asupra lor, au spart mai mulți hidranți, însușindu-și o vană, un hidrant și 9 țevi de la gurile de hidranți, bunuri pe care le-au depozitat în căruță. În timp ce se întorceau acasă, cei doi inculpați au fost depistați de organele de poliție. Prejudiciul cauzat A.U.A.I. Calafat a fost stabilit la 4.085 RON. Având în vedere starea de fapt rezultată din probele administrate, instanța de fond a reținut că faptele inculpaților realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (3) C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel peste termen inculpatul G.V., solicitând desființarea sentinței și în principal restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, întrucât i s-a încălcat dreptul la apărare.

Astfel, organele de urmărire penală, constatând că inculpatul nu știe carte aveau obligația de a desemna un apărător din oficiu, actele efectuate, în lipsa acestuia fiind lovite de nulitate absolută în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât probele nu dovedesc vinovăția inculpatului. Prin Decizia penală nr. 67 din 31 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1554/54/2008 s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului peste termen, declarat de inculpatul G.V. A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în esență, că probele administrate în cauză converg spre vinovăția inculpatului, astfel că nu se impune achitarea acestuia. De asemenea, se reține că actele încheiate de procuror, nu sunt lovite de nulitate, nefiind incidente, în speță, dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. Cât privește competența instanței, s-a constatat că la data judecării fondului competența aparținea tribunalului, astfel încât potrivit art. 28 1 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel este competentă material să judece apelul declarat de inculpat. De asemenea, s-a reținut că nu se impune suspendarea executării hotărârii atacate întrucât, potrivit art. 365 alin. (3) C. proc.

pen., aceasta nu este obligatorie. Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs inculpatul G.V., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 6, 9 și 18 C. proc. pen. În motivele scrise dar și în susținerea orală au fost reiterate criticile invocate în apel. Astfel, s-a apreciat că în faza de urmărire penală inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece acesta nu știe să scrie și să citească. În atare condiții, organul de urmărire penală avea obligația să-i desemneze un apărător din oficiu. Neprocedând astfel se impune, restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale în condițiile prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul inculpat susține, de asemenea, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale privind competența materială, respectiv cererea de suspendare a executării hotărârii instanței de fond; că decizia pronunțată în apel nu este motivată și că probele administrate, în cele două faze ale procesului penal, nu demonstrează vinovăția inculpatului, impunându-se achitarea acestuia în temeiul dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond, respectiv apel au reținut corect starea de fapt, atribuind faptelor deduse judecății o încadrare juridică legală. Rezultă, astfel, din probele administrate că în data de 7 decembrie 2005, inculpații G.V. și R.C. și-au însușit, fără drept, din zona canalului de irigații ce traversează șoseaua Calafat - Poiana Mare, o vană, un hidrant și 9 țevi de la gurile de hidranți, pe care le-au transportat cu ajutorul căruței, proprietatea inculpatului R.C. În timp ce se întorceau spre casă, inculpații au fost opriți de organele de poliție care au încheiat procesul-verbal de constatare. În prezența martorilor asistenți, dar și ulterior, în declarațiile date, inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar în cadrul cercetărilor efectuate la fața locului, aceștia au arătat modalitatea concretă de comitere a faptei.

În cursul judecății, deși instanța de fond a dispus citarea inculpatului, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, acesta nu s-a prezentat pentru a fi audiat. Din declarațiile martorilor S.M. și M.I. rezultă că au observat în căruță bunurile sustrase, acestea fiind componente ale unei stații de irigat. Cei doi inculpați au recunoscut că au sustras „respectivele obiecte metalice de hidranții montați pe câmp”. Cu privire la prima critică circumscrisă dispozițiilor art. 385 9 alin. (6) C. proc. pen. - urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului - Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc.

pen., asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical, chiar în altă cauză, ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. Dispozițiile enunțate anterior se impun a fi examinate prin raportare la prevederile art. 6 C. proc. pen. respectiv și art. 197 C. proc. pen. Dreptul la apărare este un drept fundamental și cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei, posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se aduc, să conteste învinuirile, să-și demonstreze nevinovăția sa.

În accepțiunea sa restrânsă dreptul la apărare are în vedere doar posibilitatea folosirii de către parte a apărătorului, fiind un drept al său pe care și-l poate exercita sau nu, asistența juridică constituind o garanție a dreptului la apărare. C. proc. pen., fiind legea care disciplinează desfășurarea procesului penal, stabilește, în mod expres și limitativ, situațiile în care asistența juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie în faza de urmărire penală. Totodată, dispozițiile procesual penale obligă organele de urmărire penală să-l încunoștiințeze pe inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul său de a fi asistat de un apărător - consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare - obligă la administrarea de probe în apărare, la prezentarea materialului de urmărire penală.

Dacă actele întocmite de organele de urmărire penală sunt efectuate cu încălcarea legii, ele devin ineficiente din punct de vedere juridic. În aceste condiții nulitățile, ca sancțiuni procedurale, lovesc actele care au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale, ele neputând fi valorificate de autoritățile judiciare. Pe de altă parte, se impune a se reține că în dreptul procesual român existența nulităților, ca sancțiuni procedurale, este strâns legată de existența unei vătămări procesuale, vătămare care trebuie să se fi produs prin efectuarea unui act contrar legii. Prin urmare, nu orice încălcare a legii poate conduce la anularea actului astfel îndeplinit. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu se poate reține o nulitate absolută în condițiile în care apărarea inculpatului recurent nu era obligatorie.

Urmărirea penală a fost efectuată față de învinuitul G.V., iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare prin rechizitoriu. Înainte de a i se lua prima declarație, organul de cercetare penală i-a adus la cunoștință dreptul său de a fi asistat de un apărător, învinuitul arătând că nu solicită apărător, fiind audiat în prezența tatălui său. După sesizarea instanței, având în vedere dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. - pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (3) lit. b) C. pen. fiind mai mare de 5 ani - inculpatului i s-a desemnat apărător din oficiu. Acesta, avea posibilitatea, în virtutea dreptului la apărare să invoce - cu respectarea dispozițiilor legii - lipsa apărării în faza de urmărire penală, să demonstreze vătămarea produsă inculpatului dar și faptul că aceasta nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

În ipoteza dată, neinvocarea nulității în termenul prevăzut de lege conduce la concluzia că nulitatea a fost acoperită și nu mai poate fi ridicată de inculpat în etapa procesuală a apelului, respectiv recursului. Împrejurarea că inculpatul „nu știe carte” nu constituie un element de natură a permite organului judiciar că aprecieze că acesta nu-și poate face singur apărarea. Se poate aprecia, în acest fel, spre exemplu, în cazul în care inculpatul cu privire la care s-a dispus internarea medicală, solicită revocarea acestei măsuri. Or, în cauză, inculpatul a fost audiat în prezența tatălui său, având posibilitatea să propună probe, iar în cursul judecății avea obligația de a se prezenta, fiind citat în mod repetat.

Acesta însă, s-a sustras judecății, fiind pus în urmărire internațională, iar la data de 28 martie 2007 instanța de executare, respectiv Tribunalul Dolj a emis mandatul de executare nr. 138/2007. Nici critica circumscrisă cazului de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi primită. Instanța de apel a motivat decizia atât în ceea ce privește competența materială, cât și sub aspectul cererii de suspendare a executării hotărârii. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că potrivit art. IX alin. (3) - dispoziții tranzitorii cuprinse în actele de modificare a C. proc. pen. - cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 356/2006) vor continua să fie judecate de instanțele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date.

În speță instanța a fost sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, astfel încât au fost respectate dispozițiile legii sub aspectul competenței materiale. În fine, nici eroarea gravă de fapt nu poate fi reținută. Astfel cum s-a arătat, instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului. Probele administrate au înlăturat prezumția de nevinovăție, iar pedeapsa a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., respectiv art. 52 C. pen. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 67 din 31 martie 2009 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 67 din 31 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2009.