ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 132 din 12 martie 2007 pronunțată

de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1233/P/2006 s-a dispus condamnarea

inculpatului G.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (3) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile și pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Prin aceeași sentință s-a dispus

condamnarea inculpatului R.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (3)

lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus

revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare

aplicată prin Sentința penală nr. 282 din 9 mai 2005 a Judecătoriei Calafat,

inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni

închisoare.

I-au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută

de art. 71 C. pen.

Au fost obligați inculpații la plata

sumei de 4.085 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.U.A.I.

Calafat.

Au fost obligați inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că în data de 7 decembrie 2005, cei doi

inculpați s-au deplasat cu căruța proprietatea inculpatului R.C. în zona

canalului de irigații ce traversează șoseaua Calafat - Poiana Mare și cu

ajutorul uneltelor pe care le aveau asupra lor, au spart mai mulți hidranți,

însușindu-și o vană, un hidrant și 9 țevi de la gurile de hidranți, bunuri pe

care le-au depozitat în căruță.

În timp ce se întorceau acasă, cei

doi inculpați au fost depistați de organele de poliție.

Prejudiciul cauzat A.U.A.I. Calafat

a fost stabilit la 4.085 RON.

Având în vedere starea de fapt

rezultată din probele administrate, instanța de fond a reținut că faptele

inculpaților realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt

calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (3) C.

pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel peste termen inculpatul G.V., solicitând desființarea sentinței

și în principal restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi

penale, întrucât i s-a încălcat dreptul la apărare.

Astfel, organele de urmărire penală,

constatând că inculpatul nu știe carte aveau obligația de a desemna un apărător

din oficiu, actele efectuate, în lipsa acestuia fiind lovite de nulitate

absolută în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat achitarea

sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c)

C. proc. pen., întrucât probele nu dovedesc vinovăția inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 67 din 31

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, în Dosarul nr. 1554/54/2008 s-a dispus respingerea, ca nefondat, a

apelului peste termen, declarat de inculpatul G.V.

A obligat apelantul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut, în esență, că probele administrate în cauză converg

spre vinovăția inculpatului, astfel că nu se impune achitarea acestuia.

De asemenea, se reține că actele

încheiate de procuror, nu sunt lovite de nulitate, nefiind incidente, în speță,

dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

Cât privește competența instanței,

s-a constatat că la data judecării fondului competența aparținea tribunalului,

astfel încât potrivit art. 28

1

alin. (2) C. proc. pen., Curtea de

Apel este competentă material să judece apelul declarat de inculpat.

De asemenea, s-a reținut că nu se

impune suspendarea executării hotărârii atacate întrucât, potrivit art. 365

alin. (3) C. proc. pen., aceasta nu este obligatorie.

Împotriva ambelor hotărâri, a

declarat recurs inculpatul G.V., invocând cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 6, 9 și 18 C. proc. pen.

În motivele scrise dar și în

susținerea orală au fost reiterate criticile invocate în apel.

Astfel, s-a apreciat că în faza de

urmărire penală inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece

acesta nu știe să scrie și să citească. În atare condiții, organul de urmărire

penală avea obligația să-i desemneze un apărător din oficiu. Neprocedând astfel

se impune, restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale în

condițiile prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul inculpat susține, de

asemenea, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale

privind competența materială, respectiv cererea de suspendare a executării

hotărârii instanței de fond; că decizia pronunțată în apel nu este motivată și

că probele administrate, în cele două faze ale procesului penal, nu

demonstrează vinovăția inculpatului, impunându-se achitarea acestuia în temeiul

dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate dar și

din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. raportat la art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond, respectiv apel au

reținut corect starea de fapt, atribuind faptelor deduse judecății o încadrare

juridică legală.

Rezultă, astfel, din probele administrate că în data

de 7 decembrie 2005, inculpații G.V. și R.C. și-au însușit, fără drept, din

zona canalului de irigații ce traversează șoseaua Calafat - Poiana Mare, o

vană, un hidrant și 9 țevi de la gurile de hidranți, pe care le-au transportat

cu ajutorul căruței, proprietatea inculpatului R.C.

În timp ce se întorceau spre casă,

inculpații au fost opriți de organele de poliție care au încheiat

procesul-verbal de constatare.

În prezența martorilor asistenți,

dar și ulterior, în declarațiile date, inculpații au recunoscut săvârșirea

infracțiunii, iar în cadrul cercetărilor efectuate la fața locului, aceștia au

arătat modalitatea concretă de comitere a faptei.

În cursul judecății, deși instanța

de fond a dispus citarea inculpatului, cu respectarea dispozițiilor legale în

materie, acesta nu s-a prezentat pentru a fi audiat.

Din declarațiile martorilor S.M. și M.I.

rezultă că au observat în căruță bunurile sustrase, acestea fiind componente

ale unei stații de irigat.

Cei doi inculpați au recunoscut că

au sustras „respectivele obiecte metalice de hidranții montați pe câmp”.

Cu privire la prima critică

circumscrisă dispozițiilor art. 385

9

alin. (6) C. proc. pen. -

urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului - Înalta Curte constată că

aceasta nu este întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

171 alin. (2) C. proc. pen., asistența juridică este obligatorie când

învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau

institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză,

când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale

sau obligarea la tratament medical, chiar în altă cauză, ori când organul de

urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar

putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Dispozițiile enunțate anterior se

impun a fi examinate prin raportare la prevederile art. 6 C. proc. pen.

respectiv și art. 197 C. proc. pen.

Dreptul la apărare este un drept

fundamental și cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care

oferă persoanei, posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se

aduc, să conteste învinuirile, să-și demonstreze nevinovăția sa.

În accepțiunea sa restrânsă dreptul

la apărare are în vedere doar posibilitatea folosirii de către parte a

apărătorului, fiind un drept al său pe care și-l poate exercita sau nu,

asistența juridică constituind o garanție a dreptului la apărare.

C. proc. pen., fiind legea care

disciplinează desfășurarea procesului penal, stabilește, în mod expres și

limitativ, situațiile în care asistența juridică a învinuitului sau inculpatului

este obligatorie în faza de urmărire penală.

Totodată, dispozițiile procesual

penale obligă organele de urmărire penală să-l încunoștiințeze pe inculpat,

înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul său de a fi asistat de

un apărător - consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare - obligă

la administrarea de probe în apărare, la prezentarea materialului de urmărire

penală.

Dacă actele întocmite de organele de

urmărire penală sunt efectuate cu încălcarea legii, ele devin ineficiente din

punct de vedere juridic. În aceste condiții nulitățile, ca sancțiuni

procedurale, lovesc actele care au fost întocmite cu nerespectarea

dispozițiilor legale, ele neputând fi valorificate de autoritățile judiciare.

Pe de altă parte, se impune a se

reține că în dreptul procesual român existența nulităților, ca sancțiuni

procedurale, este strâns legată de existența unei vătămări procesuale, vătămare

care trebuie să se fi produs prin efectuarea unui act contrar legii.

Prin urmare, nu orice încălcare a

legii poate conduce la anularea actului astfel îndeplinit.

În cauza dedusă judecății, Înalta

Curte constată că nu se poate reține o nulitate absolută în condițiile în care

apărarea inculpatului recurent nu era obligatorie.

Urmărirea penală a fost efectuată

față de învinuitul G.V., iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare prin

rechizitoriu.

Înainte de a i se lua prima

declarație, organul de cercetare penală i-a adus la cunoștință dreptul său de a

fi asistat de un apărător, învinuitul arătând că nu solicită apărător, fiind

audiat în prezența tatălui său.

După sesizarea instanței, având în

vedere dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. - pedeapsa pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (3) lit. b) C. pen.

fiind mai mare de 5 ani - inculpatului i s-a desemnat apărător din oficiu.

Acesta, avea posibilitatea, în

virtutea dreptului la apărare să invoce - cu respectarea dispozițiilor legii -

lipsa apărării în faza de urmărire penală, să demonstreze vătămarea produsă

inculpatului dar și faptul că aceasta nu poate fi înlăturată în alt mod decât

prin anularea actului.

În ipoteza dată, neinvocarea

nulității în termenul prevăzut de lege conduce la concluzia că nulitatea a fost

acoperită și nu mai poate fi ridicată de inculpat în etapa procesuală a

apelului, respectiv recursului.

Împrejurarea că inculpatul „nu știe

carte” nu constituie un element de natură a permite organului judiciar că

aprecieze că acesta nu-și poate face singur apărarea. Se poate aprecia, în

acest fel, spre exemplu, în cazul în care inculpatul cu privire la care s-a

dispus internarea medicală, solicită revocarea acestei măsuri. Or, în cauză,

inculpatul a fost audiat în prezența tatălui său, având posibilitatea să

propună probe, iar în cursul judecății avea obligația de a se prezenta, fiind

citat în mod repetat. Acesta însă, s-a sustras judecății, fiind pus în urmărire

internațională, iar la data de 28 martie 2007 instanța de executare, respectiv

Tribunalul Dolj a emis mandatul de executare nr. 138/2007.

Nici critica circumscrisă cazului de

recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi

primită.

Instanța de apel a motivat decizia

atât în ceea ce privește competența materială, cât și sub aspectul cererii de

suspendare a executării hotărârii.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că potrivit

art. IX alin. (3) - dispoziții tranzitorii cuprinse în actele de modificare a

C. proc. pen. - cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare

a prezentei legi (Legea nr. 356/2006) vor continua să fie judecate de

instanțele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date.

În speță instanța a fost sesizată

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, astfel încât au fost

respectate dispozițiile legii sub aspectul competenței materiale.

În fine, nici eroarea gravă de fapt

nu poate fi reținută.

Astfel cum s-a arătat, instanțele au

reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului. Probele administrate

au înlăturat prezumția de nevinovăție, iar pedeapsa a fost stabilită cu

respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., respectiv art. 52 C. pen.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 67

din 31 martie 2009 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 67 din 31 martie 2009

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat din care suma de

100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 noiembrie 2009.