ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2012

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 211 din 08 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj s-a respins cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice. A respins cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul D.B.C. și a menținut sentința penală nr. 436 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 264 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1883 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A obligat condamnatul la plata sumei de 40 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-a reținut că la data la de 25 ianuarie 2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3731/63/2011 cererea formulată de condamnatul D.B.C., deținut în Penitenciarul Târgu Jiu având ca obiect rejudecarea în baza prevederilor art. 522 1 C. proc. pen. a Dosarului nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj. În motivarea cererii solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile temeiului de drept mai sus invocat, în sensul că a fost judecat și condamnat în lipsă, nefiind prezent nici chiar în căile de atac. Mai arată că pe toată durata procesului s-a aflat în Anglia, iar apoi în Spania la muncă, fapt ce l-a împiedicat să-și asigure o apărare corespunzătoare. Recent a fost extrădat din Spania și adus în România în baza unui mandat european.

Totodată, în raport de principiul dreptului la apărare și al accesului liber la justiție, astfel cum a fost statuat în jurisprudența C.E.D.O., apreciază că se impune admiterea cererii și aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 405-408 C. proc. pen. prin admiterea în principiu a cererii și dispunând rejudecarea cauzei și prevalându-se de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. În susținerea cererii a depus la dosar înscrisuri: încheierea din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 3454/63/2008, acte de stare civilă, ordin european de arestare și predare din data de 25 noiembrie 2010 în Madrid, contract de muncă cu durată determinată în Spania, certificat de înregistrare din Spania, adeverință emisă de Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept și Științe Administrative.

S-a atașat Dosarul nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj. Prin încheierea din data de 07 martie 2011, tribunalul a admis cererea de rejudecare formulată de către condamnat și a dispus introducerea și citarea în cauză a părții civile SC A.M.H. SA. La data de 04 aprilie 2011 s-a procedat la audierea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 322 raportat la art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declarația fiind consemnată și atașată la dosar. Inculpatul, prin apărător, a solicitat pe de o parte schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 215 alin (1), (2), (3), (4), C. pen. și art. 215 alin (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. De asemenea, a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere că acesta, aflându-se în fața instanței pentru prima oară, ar putea să solicite readministrarea probatoriilor, dar acesta recunoaște săvârșirea faptelor, prejudiciul așa cum a fost stabilit prin rechizitoriu și solicită doar reținerea de circumstanțe atenuante, având în vedere înscrisurile depuse la prezenta cauză. Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv atât probele avute în vedere de instanța a cărei rejudecare se solicită, cât și actele depuse în prezenta cerere de rejudecare, instanța constată că hotărârea prin care s-a dispus condamnarea numitului D.B.C.

este legală și temeinică, urmând a fi menținută. Astfel, pe de o parte se constată că prin declarația dată în fața instanței condamnatul D. a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, așa cum au fost descrise în rechizitoriu. Acesta nu a solicitat readministrarea probatoriului administrat anterior, solicitând doar ca instanța să aibă în vedere recunoașterea faptelor, pe de o parte, iar pe de altă parte actele în circumstanțiere depuse. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., instanța apreciază că procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, introdusă prin Legea nr. 202/2010, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite anumite condiții, simpla recunoaștere a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind doar una din aceste condiții.

Respectiva procedură se aplică, nu tuturor inculpaților ce se aflau trimiși în judecată la momentul intrării în vigoare a respectivei legi, ci doar acelora față de care cercetarea judecătorească nu fusese încă începută (și față de care sunt incidente și celelalte condiții cerute de textul de lege). Pe de altă parte, în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru care se formulează acuzația penală și de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare).

Așadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, neavând aplicabilitate principiul mitior lex.

Din principiul aplicării imediate a legii procesual penale rezultă că aceasta este numai activă și niciodată extraactivă; adică nu se va aplica în trecut, la acte și la raporturi trecute; nu mai poate avea eficiență asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate desface prin legea nouă; actele procesuale efectuate sub legea veche, după normele acesteia, își păstrează valabilitatea lor originară, și deci toate efectele legale; prin urmare legea procesuală nu este retroactivă; și nu este nici ultraactivă, fiindcă nu se mai poate aplica proceselor sau actelor ce intervin sau continuă după ieșirea ei din vigoare, căci acestora li se aplică imediat legea nouă, excepție putând fi numai legea care modifică competența unei instanțe fără a desființa însăși instanța.

În speță nu se poate susține că față de inculpat nu fusese începută cercetarea judecătorească, aceasta fiind de altfel finalizată. Este adevărat că inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată ale cauzei, aspect față de care instanța a admis în principiu prin încheierea din 07 martie 2011 cererea de rejudecare a cauzei, dar trebuie avut în vedere și faptul că așa cum rezultă din probele existente la dosar acesta a avut cunoștință de existența prezentului proces penal (având în vedere cererile adresate prim-procurorului și scrisoarea către mama sa), înțelegând să se sustragă de la judecarea cauzei. Față de cele arătate mai sus instanța urmează a respinge cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., considerând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru aplicarea acestuia. În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, instanța constată că prin sentința penală nr. 436 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 224 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, respectiv prin decizia penală nr. 1883 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și respectiv de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care fusese trimis în judecată.

Fiind admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată (exact în sensul în care se solicită în prezenta cauză), instanța urmează a respinge această cerere de schimbare a încadrării juridice ca lipsită de interes. Scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu respectarea în principal a dreptului său la apărare. Aceasta presupune posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga martorii sau părțile din proces, de a administra probe în apărarea sa, atât pe situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

În acest context, instanța apreciază că persoana extrădată are dreptul la o nouă judecată, finalizată cu o nouă hotărâre, însă numai în măsura în care instanța de rejudecare constată, după readministrarea probatoriului și/sau administrarea de probe noi, alte fapte, împrejurări sau circumstanțe decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu consecințe în ce privește situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancționator. Chiar dacă art. 522 1 C. proc. pen. face trimitere la dispozițiile legale aplicabile în materia revizuirii, această referire este una limitată la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot fi date la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, deși sunt în parte identice, revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă (în esență, a condamnării unei persoane nevinovate sau a achitării dispuse în mod neîntemeiat), rejudecarea în caz de extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost judecată și condamnată în lipsă de a-și exercita dreptul la apărare într-un nou ciclu procesual. În lipsa unei dispoziții legale în sens contrar, rezultă că rejudecarea în caz de extrădare nu se va limita la înlăturarea unei grave erori de fapt, constând în eventuala condamnare a unei persoane nevinovate, ci va putea avea efecte inclusiv în privința individualizării pedepsei, în măsura în care probatoriul administrat cu ocazia rejudecării va conduce la o altă concluzie decât cea stabilită în această privință în primul ciclu procesual.

Dincolo de deosebirile existente între cele două instituții, această soluție se impune de la sine, ținând seama de situația în care se află persoana extrădată, aceea de a fi fost condamnată în lipsă, ceea ce prezumă că nu a avut posibilitatea de a administra probe în apărarea sa, atât în ce privește vinovăția, cât și sub aspectul sancțiunii ce i s-ar putea aplica. În condițiile în care situația de fapt și vinovăția inculpatului rămân aceleași în urma probatoriului administrat cu ocazia rejudecării, cererea inculpatului va putea fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei (cu consecința pronunțării unei noi hotărâri), dacă probele administrate în circumstanțiere conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința tratamentului sancționator (a se vedea în acest sens, decizia penală nr. 560 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Față de cele arătate mai sus, instanța va avea analiza exclusiv actele depuse de condamnat în circumstanțiere urmând a aprecia dacă în funcție de acestea se impune sau nu reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia. Actele depuse de condamnat în circumstanțiere respectiv certificat de înregistrare ca cetățean al uniunii, caracterizare din partea fostului său angajator, înscriere sub forma uniunii stabile de cuplu, contractul de muncă cu durată determinată (1 lună), adeverință emisă de Universitatea din Craiova, nu sunt de natură a determina o reindividualizare a pedepsei aplicate condamnatului. Astfel, respectivele contracte, acte au fost încheiate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind deci obținute pro causa.

Pe de altă parte, faptul că din 27 martie 2006, data întocmirii rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea sa în judecată și până în prezent acesta s-a angajat și a lucrat legal o lună, respectiv a intrat într-o relație oficială de cuplu, nu sunt aspecte față de care instanța să aprecieze că se impune o reindividualizare a pedepsei aplicate acestuia. Prin decizia penală nr. 264 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, cu ocazia judecării apelului declarat de inculpat s-a dispus reținerea în favoarea sa a circumstanței prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., aspect față de care pedepsele aplicate au fost coborâte sub minimul special (s-a dispus aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni și a unei pedepse de 2 ani și 6 luni).

Instanța apreciază că nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere faptul că acesta nu s-a prezentat în fața instanțelor niciodată, fiind arestat doar după emiterea unui mandat european de arestare. Prin urmare, cum în urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat, instanța constată că acesta nu are nicio influență asupra hotărârii pronunțate în cursul primei judecăți, va respinge cererea de rejudecare și va menține hotărârile pronunțate, această soluție rezultând din aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. pen. (în acest sens fiind și decizia penală nr. 5173/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel – în termen legal – inculpatul D.B.C., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea cererii sale de rejudecare a cauzei și de aplicare a dispozițiilor mai favorabile prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. și de reducere a pedepsei. Apelul este fondat și urmează a fi admis, cu următoarea motivare: Curte reține faptul că scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu respectarea în principal a dreptului său la apărare. Aceasta presupune posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga martorii sau părțile din proces, de a administra probe în apărarea sa, atât pe situația de fapt, cât și în circumstanțiere, inclusiv de a-și recunoaște vinovăția.

Persoana extrădată are dreptul deci la o nouă judecată efectivă, finalizată cu o nouă hotărâre, însă numai în măsura în care instanța constată, după readministrarea probatoriului și/sau administrarea de probe noi, alte fapte, împrejurări sau circumstanțe, altele decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu consecințe în ce privește situația de fapt, cu privire la vinovăția inculpatului, la încadrarea juridică sau chiar la tratamentul sancționator. În acest sens, chiar dacă art. 522 1 C. proc. pen. face trimitere la dispozițiile legale aplicabile în materia revizuirii, această referire este una limitată exclusiv la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot fi date la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, deși sunt în parte identice, revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă, rejudecarea în caz de extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost judecată și condamnată în lipsă de a-și exercita dreptul la apărare într-un nou ciclu procesual. În lipsa unei dispoziții legale în sens contrar, rezultă că rejudecarea în caz de extrădare nu se va limita la înlăturarea unei grave erori de fapt, constând în eventuala condamnare a unei persoane nevinovate, ci va putea avea efecte inclusiv în privința individualizării pedepsei, în măsura în care probatoriul administrat cu ocazia rejudecării ori modificările legislative intervenite vor conduce la o alta concluzie decât cea stabilită în această privință în primul ciclu procesual.

Aceasta înseamnă că, chiar dacă situația de fapt și vinovăția inculpatului rămân aceleași cu ocazia rejudecării, cererea inculpatului va putea fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei (cu consecința pronunțării unei noi hotărâri), dacă probele administrate ori împrejurările noi de drept conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința tratamentului sancționator. Prin urmare, deși legiuitorul nu a prevăzut in terminis care este calea de urmat în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi, dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit noii legi, Curtea constată că într-o atare situație este incident principiul legii penale mai favorabile și că, în cazul unor situații tranzitorii, trebuie să se țină seama de caracterul mixt al dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., care consacră un caracter mai blând prin reducerea limitelor de pedeapsă, iar instanțelor de judecată, singurele în drept să hotărască cu privire la aplicarea legii, le revine sarcina de a stabili celelalte aspecte legate de concretul fiecărei spețe în parte. Ori, dispozițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen. fiind de imediată aplicare, coroborat cu natura substanțial penală a alin. (7), este evident că acestea sunt mai favorabile atât timp cât, anterior soluționării definitive a cauzei, nu a existat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției și în speță, inculpatul fiind judecat în lipsă nu și-a putut exercita un drept care să ducă, prin efectul legii, la alte limite noi de pedeapsă.

Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă, iar cu privire la aceasta din urmă, pot exista deosebiri de natură, dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret. Curtea constată că primul termen de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal și, în consecință, reține că instanța de fond era obligată să ia act de cererea expresă a inculpatului făcută deci după intrarea în vigoare a dispozițiilor legale menționate, potrivit art. 522 1 alin. (1) C. proc.

pen., așa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, ca judecata să se desfășoare numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, atât timp cât acesta a arătat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și nu a solicitat probe noi, iar această procedură are consecințe cu privire la modul de individualizare a pedepsei. Neprocedând la rejudecarea inculpatului, potrivit art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen., așa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 și, ulterior la admiterea a cererii de judecată ca urmare a recunoașterii vinovăției – probele administrate stabilind faptele inculpatului și existând date suficiente cu privire la persoana acestuia pentru stabilirea unei pedepse, dar și cu privire la soluționarea laturii civile, potrivit art. 320 1 alin. (1) C. proc.

pen., instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală. Pe cale de consecință, apelul este fondat și, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis, se va desființa sentința și reținându-se cauza spre judecare se va proceda conform celor motivate și cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, cu privire la o nouă individualizare a pedepsei potrivit art. 72 combinat cu art. 18 1 alin. (2) C. pen. – o reducere ori o altă modalitate de executare a pedepsei rezultante nefiind oportună în raport de numărul infracțiunilor comise, de valoarea mare a prejudiciului neacoperit și de conduita sa necooperantă după comiterea lor și cu privire la latura civilă. Se va mai reține și că, pe timpul judecății, inculpatul nu a solicitat - iar instanța nu a apreciat, avându-se în vedere motivele cererii de rejudecare după extrădare, această oportunitate - suspendarea în tot ori în parte a hotărârii supuse cererii de rejudecare, potrivit art. 522 1 alin. (1) C. proc.

pen. și, pe cale de consecință, nu a apreciat nici asupra luării sau nu a unei măsuri preventive, avându-se în vedere și dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Așa fiind, prin decizia penală nr. 223 din 09 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova s-a admis apelul declarat de inculpatul–condamnat D.B.C. împotriva sentinței penale nr. 211 de la 08 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3731/63/2011. S-a desființat sentința penală apelată. S-a admis cererea de rejudecare formulată în baza art. 522 1 C. proc. pen. S-a anulat sentința penală nr. 436 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3454/63/2008 și decizia nr. 264 din 11 decembrie 2009 pronunțată în aceeași cauză de Curtea de Apel Craiova.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.B.C., din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și respectiv art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3) C. pen.

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 1 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa ce mai grea - aceea de 5 ani închisoare și 1 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. A luat act că partea civilă SC T.T. SRL, a fost radiată din evidențele O.R.C. Timiș din 16 mai 2008. A obligat inculpatul la 320.222,55 RON despăgubiri către partea civilă SC S. SA, actualmente S.C. A.M. SA. În baza art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță, a sumei de 117.418,05 RON, de la inculpat.

A obligat inculpatul la 2.100 RON cheltuieli judiciare statului. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului. III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul D.B.C. În recursul declarat de procuror s-a solicitat casarea în parte a hotărârii Curții de Apel Craiova și în rejudecare să se facă aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului efectuat de acesta ca urmare a emiterii mandatului european de arestare. În recursul condamnatului D.B.C. s-a invocat în final motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri, aplicând o pedeapsă mai redusă, pedeapsa urmând a fi individualizată conform art. 320 1 C. proc.

pen. și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. A. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate de procuror și condamnatul D.B.C., Înalta Curte are în vedere cu prioritate aspectul că motivul de critică invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat și întrucât profită și este în interesul procesual și al recurentului condamnat D.B.C., concluzionează că ambele recursuri promovate în cauza de față sunt fondate și urmează a fi admise ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.

Aceasta, întrucât cu titlu de premisă, se are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul acestei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. Procedând la admiterea cererii de rejudecare formulată de numitul D.B.C. cu consecința anulării hotărârilor pronunțate în prima judecată și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului, instanța de apel trebuia să deducă din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului efectuat de inculpat ca urmare a emiterii mandatului european de arestare.

Astfel, la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 436 din data de 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3454/63/2008, Tribunalul Dolj a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 468/2008 din data de 13 mai 2010, condamnatul fiind pus în urmărire la nivel internațional. Din adresa nr. 1824913/CRV din data de 13 octombrie 2010 a Inspectoratului General al Poliției Române, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol (Dosarul nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj) rezultă că numitul D.B.C. a fost pus în urmărire internațională la data de 13 octombrie 2010, ca urmare a emiterii pe numele său a unui mandat european de arestare. Din adresa nr. H-19649 din 27 ianuarie 2011 a Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarul București - Jilava, rezultă că acesta a fost încarcerat la data de 18 ianuarie 2011 (Dosarul nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj).

Prin urmare instanța de apel trebuia să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului D.B.C. perioada executată de acesta de la data de 18 ianuarie 2011 până la data de 9 noiembrie 2 011. Așa fiind, admițându-se ambele recursuri declarate de procuror și recurentul condamnat D.B.C., se vor casa, în parte, ambele hotărâri atacate și, rejudecând, se va computa prevenția incluzând perioada execuției în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în primă instanță și până la zi, respectiv de la 18 ianuarie 2011 la data de 27 februarie 2012. Între aceste limite, urmează a se menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. B. Critica invocată de recurentul-inculpat D.B.C.

prin care se tinde la reducerea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare stabilită și în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., precum și cu efectul prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. în consecința reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., este nefondată. Aceasta, întrucât pedeapsa cu închisoarea în cuantumul indicat mai sus este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. proc. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a recurentului condamnat nominalizat, cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Concomitent, aceeași pedeapsă ce a fost stabilită în procedura incidentă datorată aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. este judicios dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară; fiind avute în vedere, corespunzător pericolul social generic și concret, extrem de sporit al infracțiunilor dovedite a fi fost comise de recurentul-inculpat, constând în esență în aceea că recurentul nominalizat, cu intenție directă, a înșelat pe partea civilă SC T.T. SRL și pe partea civilă SC S. SA, actualmente SC A.M. SA cu suma de 117.418,05 RON, respectiv cu suma de 320.222,55 RON – această stare de fapt fiind dovedită prin înscrisuri: scrisoarea inculpatului predată de D.S., contracte, facturi, chitanțe și prin declarațiile martorii B.E., G.I., T.A.L.

În același punct de analiză, se mai reține că au mai fost avute în vedere inclusiv datele care circumstanțiază persoana recurentului inculpat, care nu are antecedente penale, este în vârstă de circa 30 de ani și a avut o poziție procesuală sinceră de recunoaștere a faptelor imputate. Față de toate cele sus expuse se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să mai justifice o nouă reducere a pedepsei stabilite de instanța de apel prin decizia recurată. Urmează ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat D.B.C. în sumă de 100 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul D.B.C. împotriva deciziei penale nr. 223 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia atacată și sentința penală nr. 211 din 8 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj, secția penală, și, rejudecând: Compută prevenția de la 18 ianuarie 2011 la 27 februarie 2012. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2012.