ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 211 din 08

aprilie 2011 a Tribunalului Dolj s-a respins cererea de aplicare a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

A respins cererea de

schimbare a încadrării juridice.

A respins cererea de

rejudecare a cauzei formulată de condamnatul D.B.C. și a menținut sentința

penală nr. 436 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj așa cum a fost modificată

prin decizia penală nr. 264 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1883 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A obligat condamnatul

la plata sumei de 40 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea

statului.

S-a reținut că la

data la de 25 ianuarie 2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.

3731/63/2011 cererea formulată de condamnatul D.B.C., deținut în Penitenciarul

Târgu Jiu având ca obiect rejudecarea în baza prevederilor art. 522

1

C.

proc. pen. a Dosarului nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj.

În motivarea cererii

solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile temeiului de drept mai

sus invocat, în sensul că a fost judecat și condamnat în lipsă, nefiind prezent

nici chiar în căile de atac.

Mai arată că pe toată

durata procesului s-a aflat în Anglia, iar apoi în Spania la muncă, fapt ce l-a

împiedicat să-și asigure o apărare corespunzătoare. Recent a fost extrădat din

Spania și adus în România în baza unui mandat european.

Totodată, în raport

de principiul dreptului la apărare și al accesului liber la justiție, astfel

cum a fost statuat în jurisprudența C.E.D.O., apreciază că se impune admiterea

cererii și aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 405-408 C. proc. pen. prin

admiterea în principiu a cererii și dispunând rejudecarea cauzei și

prevalându-se de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

În susținerea cererii

a depus la dosar înscrisuri: încheierea din 30 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 3454/63/2008, acte de stare civilă, ordin

european de arestare și predare din data de 25 noiembrie 2010 în Madrid,

contract de muncă cu durată determinată în Spania, certificat de înregistrare

din Spania, adeverință emisă de Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept

și Științe Administrative.

S-a atașat Dosarul

nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj.

Prin încheierea din

data de 07 martie 2011, tribunalul a admis cererea de rejudecare formulată de

către condamnat și a dispus introducerea și citarea în cauză a părții civile SC

A.M.H. SA.

La data de 04 aprilie

2011 s-a procedat la audierea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 322

raportat la art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declarația fiind consemnată și

atașată la dosar.

Inculpatul, prin

apărător, a solicitat pe de o parte schimbarea încadrării juridice a faptelor

pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute și pedepsite

de art. 215 alin (1), (2), (3), (4), C. pen. și art. 215 alin (1), (2), (3), (4)

și (5) C. pen. în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (3)

și (4) C. pen. și art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

De asemenea, a

solicitat aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., având în vedere că

acesta, aflându-se în fața instanței pentru prima oară, ar putea să solicite

readministrarea probatoriilor, dar acesta recunoaște săvârșirea faptelor,

prejudiciul așa cum a fost stabilit prin rechizitoriu și solicită doar

reținerea de circumstanțe atenuante, având în vedere înscrisurile depuse la

prezenta cauză.

Analizând actele și

lucrările dosarului, respectiv atât probele avute în vedere de instanța a cărei

rejudecare se solicită, cât și actele depuse în prezenta cerere de rejudecare,

instanța constată că hotărârea prin care s-a dispus condamnarea numitului D.B.C.

este legală și temeinică, urmând a fi menținută.

Astfel, pe de o parte

se constată că prin declarația dată în fața instanței condamnatul D. a

recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și

condamnat, așa cum au fost descrise în rechizitoriu. Acesta nu a solicitat

readministrarea probatoriului administrat anterior, solicitând doar ca instanța

să aibă în vedere recunoașterea faptelor, pe de o parte, iar pe de altă parte

actele în circumstanțiere depuse.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., instanța apreciază

că procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, introdusă

prin Legea nr. 202/2010, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la

bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite

anumite condiții, simpla recunoaștere a faptelor pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată fiind doar una din aceste condiții. Respectiva procedură se

aplică, nu tuturor inculpaților ce se aflau trimiși în judecată la momentul

intrării în vigoare a respectivei legi, ci doar acelora față de care cercetarea

judecătorească nu fusese încă începută (și față de care sunt incidente și

celelalte condiții cerute de textul de lege).

Pe de altă parte, în

procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul

imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică

tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în

care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru care se

formulează acuzația penală și de data începerii procesului penal (înainte sau

după intrarea legii de procedură în vigoare). Așadar, în materia legilor de

procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, neavând aplicabilitate

principiul mitior lex. Din principiul aplicării imediate a legii procesual

penale rezultă că aceasta este numai activă și niciodată extraactivă; adică nu

se va aplica în trecut, la acte și la raporturi trecute; nu mai poate avea

eficiență asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare;

nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul

legii anterioare nu se mai poate desface prin legea nouă; actele procesuale

efectuate sub legea veche, după normele acesteia, își păstrează valabilitatea

lor originară, și deci toate efectele legale; prin urmare legea procesuală nu

este retroactivă; și nu este nici ultraactivă, fiindcă nu se mai poate aplica

proceselor sau actelor ce intervin sau continuă după ieșirea ei din vigoare,

căci acestora li se aplică imediat legea nouă, excepție putând fi numai legea

care modifică competența unei instanțe fără a desființa însăși instanța.

În speță nu se poate

susține că față de inculpat nu fusese începută cercetarea judecătorească,

aceasta fiind de altfel finalizată. Este adevărat că inculpatul a lipsit la

toate termenele de judecată ale cauzei, aspect față de care instanța a admis în

principiu prin încheierea din 07 martie 2011 cererea de rejudecare a cauzei,

dar trebuie avut în vedere și faptul că așa cum rezultă din probele existente

la dosar acesta a avut cunoștință de existența prezentului proces penal (având

în vedere cererile adresate prim-procurorului și scrisoarea către mama sa),

înțelegând să se sustragă de la judecarea cauzei.

Față de cele arătate

mai sus instanța urmează a respinge cererea de aplicare a dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., considerând că nu sunt îndeplinite condițiile

cerute de lege pentru aplicarea acestuia.

În ceea ce privește

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis

în judecată, instanța constată că prin sentința penală nr. 436 din 22 octombrie

2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 224 din 13

decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, respectiv prin decizia penală nr. 1883

din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.

215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și respectiv de art. 215 alin. (1), (3), (4)

și (5) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor pentru

care fusese trimis în judecată. Fiind admisă cererea de schimbare a încadrării

juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată (exact în

sensul în care se solicită în prezenta cauză), instanța urmează a respinge

această cerere de schimbare a încadrării juridice ca lipsită de interes.

Scopul reglementării procedurii

rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate

la un proces echitabil, cu respectarea în principal a dreptului său la apărare.

Aceasta presupune

posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga

martorii sau părțile din proces, de a administra probe în apărarea sa, atât pe

situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

În acest context,

instanța apreciază că persoana extrădată are dreptul la o nouă judecată,

finalizată cu o nouă hotărâre, însă numai în măsura în care instanța de

rejudecare constată, după readministrarea probatoriului și/sau administrarea de

probe noi, alte fapte, împrejurări sau circumstanțe decât cele reținute în

cursul primei judecăți, cu consecințe în ce privește situația de fapt,

vinovăția inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancționator.

Chiar dacă art. 522

1

C. proc. pen. face trimitere la dispozițiile legale aplicabile în materia

revizuirii, această referire este una limitată la procedura de rejudecare și la

soluțiile care pot fi date la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, deși

sunt în parte identice, revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o

finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale

asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă (în esență, a condamnării

unei persoane nevinovate sau a achitării dispuse în mod neîntemeiat),

rejudecarea în caz de extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost

judecată și condamnată în lipsă de a-și exercita dreptul la apărare într-un nou

ciclu procesual.

În lipsa unei

dispoziții legale în sens contrar, rezultă că rejudecarea în caz de extrădare

nu se va limita la înlăturarea unei grave erori de fapt, constând în eventuala

condamnare a unei persoane nevinovate, ci va putea avea efecte inclusiv în

privința individualizării pedepsei, în măsura în care probatoriul administrat

cu ocazia rejudecării va conduce la o altă concluzie decât cea stabilită în

această privință în primul ciclu procesual.

Dincolo de

deosebirile existente între cele două instituții, această soluție se impune de

la sine, ținând seama de situația în care se află persoana extrădată, aceea de

a fi fost condamnată în lipsă, ceea ce prezumă că nu a avut posibilitatea de a

administra probe în apărarea sa, atât în ce privește vinovăția, cât și sub

aspectul sancțiunii ce i s-ar putea aplica.

În condițiile în care

situația de fapt și vinovăția inculpatului rămân aceleași în urma probatoriului

administrat cu ocazia rejudecării, cererea inculpatului va putea fi admisă

exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei (cu consecința pronunțării

unei noi hotărâri), dacă probele administrate în circumstanțiere conduc

instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința tratamentului

sancționator (a se vedea în acest sens, decizia penală nr. 560 din 17 februarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Față de cele arătate

mai sus, instanța va avea analiza exclusiv actele depuse de condamnat în

circumstanțiere urmând a aprecia dacă în funcție de acestea se impune sau nu

reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia.

Actele depuse de

condamnat în circumstanțiere respectiv certificat de înregistrare ca cetățean

al uniunii, caracterizare din partea fostului său angajator, înscriere sub

forma uniunii stabile de cuplu, contractul de muncă cu durată determinată (1

lună), adeverință emisă de Universitatea din Craiova, nu sunt de natură a

determina o reindividualizare a pedepsei aplicate condamnatului. Astfel,

respectivele contracte, acte au fost încheiate după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, fiind deci obținute pro causa. Pe de altă parte,

faptul că din 27 martie 2006, data întocmirii rechizitoriului prin care s-a

dispus trimiterea sa în judecată și până în prezent acesta s-a angajat și a

lucrat legal o lună, respectiv a intrat într-o relație oficială de cuplu, nu

sunt aspecte față de care instanța să aprecieze că se impune o

reindividualizare a pedepsei aplicate acestuia.

Prin decizia penală

nr. 264 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, cu ocazia judecării

apelului declarat de inculpat s-a dispus reținerea în favoarea sa a

circumstanței prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., aspect față de care

pedepsele aplicate au fost coborâte sub minimul special (s-a dispus aplicarea

unei pedepse de 2 ani și 6 luni și a unei pedepse de 2 ani și 6 luni).

Instanța apreciază că

nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța prevăzută de

dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere faptul că acesta nu s-a

prezentat în fața instanțelor niciodată, fiind arestat doar după emiterea unui

mandat european de arestare.

Prin urmare, cum în

urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat, instanța

constată că acesta nu are nicio influență asupra hotărârii pronunțate în cursul

primei judecăți, va respinge cererea de rejudecare și va menține hotărârile

pronunțate, această soluție rezultând din aplicarea corespunzătoare a

prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. pen. (în acest sens fiind și decizia

penală nr. 5173/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel – în termen legal – inculpatul D.B.C.,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea

cererii sale de rejudecare a cauzei și de aplicare a dispozițiilor mai

favorabile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. și de reducere a

pedepsei.

Apelul este fondat și

urmează a fi admis, cu următoarea motivare:

Curte reține faptul

că scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este

garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu respectarea

în principal a dreptului său la apărare.

Aceasta presupune

posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga

martorii sau părțile din proces, de a administra probe în apărarea sa, atât pe

situația de fapt, cât și în circumstanțiere, inclusiv de a-și recunoaște

vinovăția.

Persoana extrădată

are dreptul deci la o nouă judecată efectivă, finalizată cu o nouă hotărâre,

însă numai în măsura în care instanța constată, după readministrarea

probatoriului și/sau administrarea de probe noi, alte fapte, împrejurări sau

circumstanțe, altele decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu

consecințe în ce privește situația de fapt, cu privire la vinovăția

inculpatului, la încadrarea juridică sau chiar la tratamentul sancționator.

În acest sens, chiar

dacă art. 522

1

C. proc. pen. face trimitere la dispozițiile legale

aplicabile în materia revizuirii, această referire este una limitată exclusiv

la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot fi date la finalizarea

acesteia.

Cu alte cuvinte, deși

sunt în parte identice, revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o

finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale

asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă, rejudecarea în caz de

extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost judecată și condamnată în

lipsă de a-și exercita dreptul la apărare într-un nou ciclu procesual.

În lipsa unei

dispoziții legale în sens contrar, rezultă că rejudecarea în caz de extrădare

nu se va limita la înlăturarea unei grave erori de fapt, constând în eventuala

condamnare a unei persoane nevinovate, ci va putea avea efecte inclusiv în

privința individualizării pedepsei, în măsura în care probatoriul administrat

cu ocazia rejudecării ori modificările legislative intervenite vor conduce la o

alta concluzie decât cea stabilită în această privință în primul ciclu

procesual.

Aceasta înseamnă că,

chiar dacă situația de fapt și vinovăția inculpatului rămân aceleași cu ocazia

rejudecării, cererea inculpatului va putea fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea

pedepsei (cu consecința pronunțării unei noi hotărâri), dacă probele

administrate ori împrejurările noi de drept conduc instanța de rejudecare la o

altă concluzie în privința tratamentului sancționator.

Prin urmare, deși

legiuitorul nu a prevăzut in terminis care este calea de urmat în cazul

recunoașterii vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată

sub imperiul legii vechi, dar care, depășind momentul procesual al începerii

cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă

potrivit noii legi, Curtea constată că într-o atare situație este incident

principiul legii penale mai favorabile și că, în cazul unor situații

tranzitorii, trebuie să se țină seama de caracterul mixt al dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., care consacră un caracter mai blând prin reducerea limitelor de

pedeapsă, iar instanțelor de judecată, singurele în drept să hotărască cu

privire la aplicarea legii, le revine sarcina de a stabili celelalte aspecte

legate de concretul fiecărei spețe în parte.

Ori, dispozițiile

art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. fiind de imediată aplicare,

coroborat cu natura substanțial penală a alin. (7), este evident că acestea

sunt mai favorabile atât timp cât, anterior soluționării definitive a cauzei,

nu a existat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă în cazul

recunoașterii vinovăției și în speță, inculpatul fiind judecat în lipsă nu și-a

putut exercita un drept care să ducă, prin efectul legii, la alte limite noi de

pedeapsă.

Așa fiind, criteriile

de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de

incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare

la pedeapsă, iar cu privire la aceasta din urmă, pot exista deosebiri de natură,

dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și,

evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.

Curtea constată că

primul termen de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei

intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află

judecarea procesului penal și, în consecință, reține că instanța de fond era

obligată să ia act de cererea expresă a inculpatului făcută deci după intrarea

în vigoare a dispozițiilor legale menționate, potrivit art. 522

1

alin.

(1) C. proc. pen., așa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, ca

judecata să se desfășoare numai în baza probelor administrate la urmărirea

penală, atât timp cât acesta a arătat că recunoaște în totalitate faptele

reținute în actul de sesizare și nu a solicitat probe noi, iar această

procedură are consecințe cu privire la modul de individualizare a pedepsei.

Neprocedând la

rejudecarea inculpatului, potrivit art. 522

1

alin. (1) C. proc.

pen., așa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 și, ulterior la

admiterea a cererii de judecată ca urmare a recunoașterii vinovăției – probele

administrate stabilind faptele inculpatului și existând date suficiente cu

privire la persoana acestuia pentru stabilirea unei pedepse, dar și cu privire

la soluționarea laturii civile, potrivit art. 320

1

alin. (1) C.

proc. pen., instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală.

Pe cale de consecință,

apelul este fondat și, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi

admis, se va desființa sentința și reținându-se cauza spre judecare se va

proceda conform celor motivate și cu privire la încadrarea juridică dată

faptelor, cu privire la o nouă individualizare a pedepsei potrivit art. 72

combinat cu art. 18

1

alin. (2) C. pen. – o reducere ori o altă modalitate

de executare a pedepsei rezultante nefiind oportună în raport de numărul

infracțiunilor comise, de valoarea mare a prejudiciului neacoperit și de

conduita sa necooperantă după comiterea lor și cu privire la latura civilă.

Se va mai reține și

că, pe timpul judecății, inculpatul nu a solicitat - iar instanța nu a

apreciat, avându-se în vedere motivele cererii de rejudecare după extrădare,

această oportunitate - suspendarea în tot ori în parte a hotărârii supuse

cererii de rejudecare, potrivit art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen.

și, pe cale de consecință, nu a apreciat nici asupra luării sau nu a unei

măsuri preventive, avându-se în vedere și dispozițiile art. 372 alin. (1) C.

proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, prin

decizia penală nr. 223 din 09 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova s-a admis

apelul declarat de inculpatul–condamnat D.B.C. împotriva sentinței penale nr.

211 de la 08 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr.

3731/63/2011.

S-a desființat

sentința penală apelată.

S-a admis cererea de

rejudecare formulată în baza art. 522

1

C. proc. pen.

S-a anulat sentința

penală nr. 436 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul

nr. 3454/63/2008 și decizia nr. 264 din 11 decembrie 2009 pronunțată în aceeași

cauză de Curtea de Apel Craiova.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis

în judecată inculpatul D.B.C., din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (4) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen., în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și

respectiv art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) și alin. (2)

și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 215

alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7)

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) și alin.

(2) și (3) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani

închisoare și 1 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa

ce mai grea - aceea de 5 ani închisoare și 1 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen., pe durata executării pedepsei.

A luat act că partea

civilă SC T.T. SRL, a fost radiată din evidențele O.R.C. Timiș din 16 mai 2008.

A obligat inculpatul

la 320.222,55 RON despăgubiri către partea civilă SC S. SA, actualmente S.C. A.M.

SA.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., a dispus confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță, a

sumei de 117.418,05 RON, de la inculpat.

A obligat inculpatul

la 2.100 RON cheltuieli judiciare statului.

Cheltuielile

judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva

acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și inculpatul D.B.C.

În recursul declarat

de procuror s-a solicitat

casarea în parte a hotărârii Curții de Apel Craiova și în

rejudecare să se facă aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr.

302/2004 și să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului

efectuat de acesta ca urmare a emiterii mandatului european de arestare.

În recursul

condamnatului D.B.C. s-a invocat în final motivul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârii

recurate și pronunțarea unei hotărâri, aplicând o pedeapsă mai redusă, pedeapsa

urmând a fi individualizată conform art. 320

1

C. proc. pen. și art.

74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.

A. Examinând actele

și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică

invocate de procuror și condamnatul D.B.C., Înalta Curte are în vedere cu

prioritate aspectul că motivul de critică invocat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova este fondat și întrucât profită și este în interesul

procesual și al recurentului condamnat D.B.C., concluzionează că ambele

recursuri promovate în cauza de față sunt fondate și urmează a fi admise ca

atare în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) teza I C.

proc. pen., fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Aceasta, întrucât cu

titlu de premisă, se are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 15

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională,

durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate

de autoritățile române în temeiul acestei legi, este luată în calcul în cadrul

procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de

instanțele române.

Procedând la

admiterea cererii de rejudecare formulată de numitul D.B.C. cu consecința

anulării hotărârilor pronunțate în prima judecată și pronunțarea unei noi

hotărâri de condamnare a inculpatului, instanța de apel trebuia să deducă din

pedeapsa aplicată acestuia durata arestului efectuat de inculpat ca urmare a

emiterii mandatului european de arestare.

Astfel, la rămânerea

definitivă a sentinței penale nr. 436 din data de 22 octombrie 2008, pronunțată

de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3454/63/2008, Tribunalul Dolj a emis mandatul

de executare a pedepsei nr. 468/2008 din data de 13 mai 2010, condamnatul fiind

pus în urmărire la nivel internațional.

Din adresa nr.

1824913/CRV din data de 13 octombrie 2010 a Inspectoratului General al Poliției Române, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național

Interpol (Dosarul nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj) rezultă că numitul D.B.C.

a fost pus în urmărire internațională la data de 13 octombrie 2010, ca urmare a

emiterii pe numele său a unui mandat european de arestare.

Din adresa nr.

H-19649 din 27 ianuarie 2011 a Administrației Naționale a Penitenciarelor,

Penitenciarul București - Jilava, rezultă că acesta a fost încarcerat la data

de 18 ianuarie 2011 (Dosarul nr. 3454/63/2008 al Tribunalului Dolj).

Prin urmare instanța

de apel trebuia să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului D.B.C. perioada

executată de acesta de la data de 18 ianuarie 2011 până la data de 9 noiembrie

2

011.

Așa fiind,

admițându-se ambele recursuri declarate de procuror și recurentul condamnat

D.B.C., se vor casa,

în parte, ambele hotărâri atacate și, rejudecând, se va computa prevenția

incluzând perioada execuției în baza mandatului de executare a pedepsei

închisorii emis la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în

primă instanță și până la zi, respectiv de la 18 ianuarie 2011 la data de 27

februarie 2012.

Între aceste limite,

urmează a se menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

B. Critica invocată

de recurentul-inculpat D.B.C. prin care se tinde la reducerea pedepsei

rezultante de 5 ani închisoare stabilită și în urma aplicării dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., precum și cu efectul prevăzut de

art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. în consecința reținerii circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., este nefondată.

Aceasta, întrucât

pedeapsa cu închisoarea în cuantumul indicat mai sus este aptă în totalitate să

satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. proc.

pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a

recurentului condamnat nominalizat, cât și să asigure prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Concomitent, aceeași

pedeapsă ce a fost stabilită în procedura incidentă datorată aplicării

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. este judicios dozată

prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară; fiind avute în

vedere, corespunzător pericolul social generic și concret, extrem de sporit al

infracțiunilor dovedite a fi fost comise de recurentul-inculpat, constând în

esență în aceea că recurentul nominalizat, cu intenție directă, a înșelat pe

partea civilă SC T.T. SRL și pe partea civilă SC S. SA, actualmente SC A.M. SA

cu suma de 117.418,05 RON, respectiv cu suma de 320.222,55 RON – această stare

de fapt fiind dovedită prin înscrisuri: scrisoarea inculpatului predată de D.S.,

contracte, facturi, chitanțe și prin declarațiile martorii B.E., G.I., T.A.L.

În același punct de

analiză, se mai reține că au mai fost avute în vedere inclusiv datele care

circumstanțiază persoana recurentului inculpat, care nu are antecedente penale,

este în vârstă de circa 30 de ani și a avut o poziție procesuală sinceră de

recunoaștere a faptelor imputate.

Față de toate cele

sus expuse se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să mai

justifice o nouă reducere a pedepsei stabilite de instanța de apel prin decizia

recurată.

Urmează ca onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat D.B.C. în sumă de

100 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul D.B.C.

împotriva deciziei penale nr. 223 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte,

decizia atacată și sentința penală nr. 211 din 8 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj, secția penală, și, rejudecând:

Compută prevenția de

la 18 ianuarie 2011 la 27 februarie 2012.

Menține celelalte

dispoziții ale ambelor hotărâri.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 RON,

se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 februarie 2012.