ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4324/2011

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar constată Prin Sentința penală nr. 191/F din 21 iunie 2010 Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de E.N.G. prin mandatar E.D. și a obligat contestatorul la 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 12 aprilie 2010 intitulată „punct de vedere în scopul soluționării complete și juste a cauzei deduse judecății" contestatorul E.N.G.

prin mandatar, E.D.M., a formulat o singură solicitare și anume „suspendarea executării titlului executoriu abuziv" și a depus în susținerea cererii, în copie, o comunicare a Curții de Apel București emisă în Dosarul nr. 5435/2/2009 (1427/2009), în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 326 din 12 noiembrie 2009, prin care i se solicita să achite cheltuielile judiciare în cuantum de 400 RON la care a fost obligat prin hotărârea menționată. La data de 07 mai 2010 petentul a depus un memoriu intitulat „completare și întregire a punctului de vedere apreciat ilegal și abuziv ca fiind o contestație la executare de către instanța de judecată-reprezentată de judecător" fără a preciza însă care este obiectul cererii inițiale.

La data de 18 iunie 2010 petentul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului, a grefierei de ședință și a Președintei Curții de Apel București. Prin Încheierea din 21 iunie 2010 a fost respinsă cererea de recuzare privind președintele completului de judecată și grefierul de ședință. Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă, în baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., cererea de recuzare a Președintelui Curții de Apel București, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen. Față de susținerile contestatorului instanța a constatat că de fapt acesta este nemulțumit de cheltuielile judiciare ce i-au fost aplicate prin Sentința penală nr. 326 din 12 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5435/2/2009 (1427/2009) al Curții de Apel București, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 837 din 03 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, a constatat că cele învederate de petent nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile în care se poate face contestație la executare, astfel cum sunt expres și limitativ prevăzute în art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen. și a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul E.N.G. prin mandatar E.D. Împotriva acestei soluții, la data de 2 iulie 2010 contestatorul E.N.G. a formulat recurs, motivele de recurs, în esența lor, referindu-se la politică, la titlul executoriu emis abuziv, la promovarea în funcții publice, abuzul de putere, aflându-se la filele 2 - 6, 45 - 73, 125 - 143, 160 - 187 vol. I, și filele 14 - 21 vol II. Examinând sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul contestator, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat contestatorul E.N.G. este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen. „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. (2) în cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. (1) sau (6) al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

(3) Contestația împotriva actelor de executare privind confiscarea averii se soluționează de instanța civilă, potrivit legii civile." Față de cuprinsul textului sus-indicat, în mod corect, instanța de fond a reținut că cererea de contestație la executare formulată de contestator nu este admisibilă deoarece nu se încadrează în nici unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Motivul invocat de către contestator, respectiv suspendarea executării titlului executoriu abuziv prin care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 400 RON prin Sentința penală nr. 326 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. 5435/2/2009, nu constituie un temei de contestație la executare.

De asemenea, nici motivele referitoare la politica, abuzul de putere, promovarea în funcțiile publice la care face referire contestatorul în motivele scrise depuse la dosar nu se încadrează în cazurile limitative prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul contestatorului E.N.G., potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul E.N.G. împotriva Sentinței penale nr. 191/F din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 decembrie 2011.