ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4324/2011

Asupra recursului de

față, în baza lucrărilor din dosar constată

Prin Sentința penală nr. 191/F din 21 iunie

2010 Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă contestația la

executare formulată de E.N.G. prin mandatar E.D. și a obligat contestatorul la

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 12

aprilie 2010 intitulată „punct de vedere în scopul soluționării complete și

juste a cauzei deduse judecății" contestatorul E.N.G. prin mandatar,

E.D.M., a formulat o singură solicitare și anume „suspendarea executării

titlului executoriu abuziv" și a depus în susținerea cererii, în copie, o

comunicare a Curții de Apel București emisă în Dosarul nr. 5435/2/2009

(1427/2009), în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 326 din 12 noiembrie

2009, prin care i se solicita să achite cheltuielile judiciare în cuantum de

400 RON la care a fost obligat prin hotărârea menționată.

La data de 07 mai

2010 petentul a depus un memoriu intitulat „completare și întregire a punctului

de vedere apreciat ilegal și abuziv ca fiind o contestație la executare de

către instanța de judecată-reprezentată de judecător" fără a preciza însă

care este obiectul cererii inițiale.

La data de 18 iunie

2010 petentul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului, a grefierei de

ședință și a Președintei Curții de Apel București. Prin Încheierea din 21 iunie

2010 a fost respinsă cererea de recuzare privind președintele completului de

judecată și grefierul de ședință. Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă, în

baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., cererea de recuzare a Președintelui

Curții de Apel București, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile art.

51 alin. (2) C. proc. pen.

Față de susținerile

contestatorului instanța a constatat că de fapt acesta este nemulțumit de

cheltuielile judiciare ce i-au fost aplicate prin Sentința penală nr. 326 din

12 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5435/2/2009 (1427/2009) al Curții

de Apel București, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 837 din 03

martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, a constatat

că cele învederate de petent nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile în

care se poate face contestație la executare, astfel cum sunt expres și

limitativ prevăzute în art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen. și a respins ca

inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul E.N.G. prin

mandatar E.D.

Împotriva acestei

soluții, la data de 2 iulie 2010 contestatorul E.N.G. a formulat recurs,

motivele de recurs, în esența lor, referindu-se la politică, la titlul

executoriu emis abuziv, la promovarea în funcții publice, abuzul de putere,

aflându-se la filele 2 - 6, 45 - 73, 125 - 143, 160 - 187 vol. I, și filele 14

- 21 vol II.

Examinând sentința

recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul contestator,

dar și din oficiu conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat contestatorul E.N.G. este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 461 C. proc. pen. „contestația contra executării hotărârii

penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva

altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se

ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo

împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea

sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice

alt incident ivit în cursul executării. (2) în cazurile prevăzute la lit. a),

b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. (1) sau

(6) al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat

hotărârea ce se execută. (3) Contestația împotriva actelor de executare privind

confiscarea averii se soluționează de instanța civilă, potrivit legii

civile."

Față de cuprinsul

textului sus-indicat, în mod corect, instanța de fond a reținut că cererea de

contestație la executare formulată de contestator nu este admisibilă deoarece

nu se încadrează în nici unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 461

C. proc. pen.

Motivul invocat de

către contestator, respectiv suspendarea executării titlului executoriu abuziv

prin care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 400 RON

prin Sentința penală nr. 326 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București

pronunțată în Dosarul nr. 5435/2/2009, nu constituie un temei de contestație la

executare. De asemenea, nici motivele referitoare la politica, abuzul de putere,

promovarea în funcțiile publice la care face referire contestatorul în motivele

scrise depuse la dosar nu se încadrează în cazurile limitative prevăzute de

art. 461 C. proc. pen.

Înalta Curte, ținând

seama de aceste împrejurări, constatând că nu există niciun alt caz de casare

care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul contestatorului

E.N.G., potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul E.N.G. împotriva Sentinței penale

nr. 191/F din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 decembrie 2011.