ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4866/2010

Prin Încheierea din

data de 22 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 3398/2/2008, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de

intimatele-interveniente N.A. și C.V.A., în contradictoriu cu

apelanta-contestatoare M.S. și intimata S.C. V. S.A. prin lichidator judiciar

D.U.A. S.P.RX. și a dispus suspendarea judecării apelului înregistrat sub nr.

3398/2/2008 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare ce

formează obiectul dosarului nr. 2079/3/2007 al Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin care s-a restituit reclamantelor N.A. și C.V.A. același

imobil ce face obiectul prezentei cauze situat în Municipiul București, sector

1, str. Povernei nr. 19-21.

În drept, instanța

și-a întemeiat încheierea de suspendare pe prevederile art. 244 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., reținându-se că cererea de chemare în judecată formulată de

contestatoarea M.S. este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă

cealaltă cerere, pe baza căreia intimatele-interveniente și-au întemeiat

solicitarea de suspendare, are drept obiect acțiunea în revendicare introdusă

de acestea pe calea dreptului comun prin care au solicitat același imobil,

cerere formulată anterior apariției Legii nr. 10/2001, respectiv în anul 1988.

S-a concluzionat că

se impune suspendarea prezentei cauze întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare promovată

pe dreptul comun, întrucât dezlegarea pricinii ce face obiectul Legii nr.

10/2001, atârnă în tot de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul

acțiunii în revendicare prin care s-a solicitat același imobil.

Împotriva încheierii

respective, la data de 2 februarie 2009, a declarat recurs

contestatoarea-apelantă M.S., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând

casarea acesteia și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea

continuării judecății.

Prin motivele de

recurs depuse odată cu cererea, recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a

pronunțat pe cererile de intervenție formulate de N.A. și C.V.A., astfel încât

acestea nu aveau calitatea de a solicita suspendarea cauzei.

Pe fondul cererii de

suspendare s-a criticat încheierea recurată, susținându-se că s-a încălcat

principiul potrivit căruia legea specială (Legea nr. 10/2001) are prioritate

față de legea generală, respectiv dreptul comun (art. 480 C. civ.); că s-a

încălcat Decizia nr. XXX/2008 pronunțată în dosarul nr. 60/2007 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite; că s-au încălcat dispozițiile

art. 44, 46 și 184 alin. (2) și (4) din Constituția României; ale art. 2 - 70

volumul II din Legea nr. 157 privind Tratatul de Aderare a României la Uniunea

Europeană, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la

Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenția europeană a

drepturilor omului, creându-se o discriminare între moștenitorii aceluiași

autor cu privire la același bun.

S-a mai învederat

faptul că, între legea specială și legea generală, legea specială are

prioritate, astfel încât, în situația suspendării contestației întemeiată pe o

lege specială (Legea nr. 10/2001) până la soluționarea unei acțiuni în

revendicare pe dreptul comun, legea specială s-ar goli de conținut, iar

contestația ar rămâne fără obiect, aceasta trebuind să fie soluționată cu

precădere.

S-a menționat și

faptul că, prin încheierea de suspendare recurată, i s-a încălcat dreptul la

moștenire, dreptul de proprietate, dreptul de acces la justiție și i s-a creat

o stare de discriminare evidentă față de moștenitorii aceluiași autor și cu

privire la același bun, care au formulat o acțiune în revendicare pe dreptul

comun introdusă în anul 1998.

În drept, și-a

întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul

declarat de apelanta-contestatoare M.S. prin prisma criticilor formulate și a

motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat și-l va

respinge ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stipulează faptul că instanța poate suspenda

judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau

inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Deși aceste

dispoziții lasă instanței un drept de apreciere asupra oportunității luării

măsurii de suspendare a judecății, afirmând posibilitatea iar nu obligativitatea

suspendării, corecta înțelegere a acestor prevederi trimite la concluzia că

măsura se impune a fi luată ori de către opri este vădit că dezlegarea pricinii

depinde, în totul sau în parte, de existența unui drept ce face obiectul altei

judecăți.

Prin urmare,

suspendarea judecății, în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

poate fi luată de instanța de judecată atunci când există dovezi că se poartă o

altă judecată care privește existența unor chestiuni prejudiciale, a căror

soluționare ar avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării procesului.

Aceste dispoziții

legale au fost interpretate și aplicate corect de către instanța de apel, în

mod întemeiat Curtea de Apel București dispunând, prin încheierea recurată,

suspendarea contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001 de contestatoarea

M.S., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare formulată pe

dreptul comun de reclamantele N.A. și C.V.A., având ca obiect același imobil.

Suspendarea dispusă

de instanța de apel este întemeiată, întrucât soluționarea contestației

întemeiată pe Legea nr. 10/2001 depinde întru totul de soluționarea acțiunii în

revendicare formulată pe dreptul comun și prin care s-a solicitat același

imobil.

Aceasta întrucât

acțiunea în revendicare a fost introdusă pe dreptul comun doar de reclamantele

C.V.A. și N.A. în anul 1998, cu circa trei ani de zile înainte de apariția

Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se mai aplică principiul potrivit căruia

legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, are prioritate față de dreptul

comun, respectiv acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., precum

și prevederile Deciziei nr. XXX/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite.

Aceasta întrucât

acțiunile în curs de judecată, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate

de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, continuă să fie soluționate pe baza dreptului comun pe care

s-au întemeiat, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită renunță la

judecarea cauzei sau solicită suspendarea acesteia, așa cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În același timp, nu a

fost încălcat nici principiul „specialia generalibus derogant" prin raportare

la Decizia nr. XXX din 9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 60/2007 de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, întrucât decizia

respectivă se referă la admisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe

dispozițiile dreptului comun formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, iar acțiunea în revendicare, pentru care s-a dispus suspendarea

contestației întemeiată pe această lege specială, a fost introdusă în anul

1988, cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a acesteia, în cursul lunii

februarie a anului 2001.

De asemenea, nu se

poate susține faptul că, prin menținerea încheierii prin care s-a dispus

suspendarea contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatoarei i

se încalcă dreptul de proprietate și dreptul de moștenire asupra imobilului

solicitat, cât și dreptul de acces la justiție, întrucât, după încetarea

temeiului de drept în baza căruia s-a dispus suspendarea, cererea având ca

obiect Legea nr. 10/2001 își reia cursul, recurenta putând să-și susțină

drepturile fundamentale solicitate în dosarul respectiv.

Prin urmare,

trimiterea efectuată de recurentă la încălcarea prevederilor constituționale

(art. 44, 46 și art. 184 alin. (2) și alin. (4)); ale Legii nr. 157/2005 de

aprobare a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, precum și

încălcarea an. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și a art. 1 din

Primul Protocol Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, sunt

străine de natura pricinii, neavând relevanță ca suport legal în criticile

aduse încheierii de suspendare recurate, în condițiile în care, prin încheierea

respectivă, nu s-a soluționat fondul pricinii, ci a fost întrerupt doar

temporar cursul judecării.

În ceea ce privește

aspectele de ordin procedural invocate de recurentă, se constată, de asemenea,

că sunt neîntemeiate, întrucât, prin Încheierea din 25 iunie 2003 pronunțată în

dosarul nr. 1318/2002 într-un ciclu anterior al cauzei, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a admis, în principiu, cererea de intervenție

formulată de intervenientele N.S. și C.V.F., cererea fiind calificată ca una de

intervenție accesorie, în favoarea intimatei S.C V. S.A., cerere admisă

definitiv prin Decizia civilă nr. 47 din 20 ianuarie 2004 a aceleiași instanțe.

De asemenea, nu

prezintă relevanță juridică nici faptul că, în prezent, acțiunea în revendicare

pe baza căreia s-a suspendat contestația întemeiată pe Legea nr. 10/2001 a fost

soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 7388 din 9 iulie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

recurenta-contestatoare având posibilitatea să solicite repunerea pe rol a

cauzei, conform dispozițiilor art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, față

de cele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de casare

prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul declarat de apelanta-contestatoare M.S. se va

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea M.S. împotriva Încheierii de

ședință din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică din 1 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG