ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 39519/3/2011 (3669/2011), printre altele, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului V.V. - fiul lui R. și al lui S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept (prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul V.V. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia. S-a reținut că inculpatul a fost condamnat în primă instanță prin Sentința penală nr. 715 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, după cum urmează: în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu; în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat; în baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 6 ani închisoare, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 22 decembrie 2010, folosindu-se de calitatea falsă de reprezentat al Primăriei sectorului 2 București, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate B.C.V., situată în București, B. L.T., sector 2, în ziua de 24 decembrie 2010, profitând de situația în care se afla partea vătămată B.C.V.

care era total nevăzătoare, a sustras actele de proprietate a două imobile proprietate acesteia din dormitorul apartamentului sus-menționat, iar în cursul lunii ianuarie 2011 a încercat să inducă în eroare instanța de judecată din cadrul Judecătoriei sectorului 3 București în Dosarul civil nr. 1869/301/2011, căreia i-a solicitat să constate validitatea actului fals denumit "promisiune de vânzare-cumpărare" și să dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină locul unui act de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile proprietatea părții vătămate B.C.V. - aspect ce rezultă din probele administrate în cauză.

Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, avându-se în vedere gradul de implicare al acestuia în activitatea infracțională dedusă judecății, amploarea ilicitului penal comis, cuantumul prejudiciului care s-ar fi putut produce, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană integrată social și profesional, necunoscută cu antecedente penală, fiind pentru prima oară implicat într-un raport penal de conflict precum și atitudinea sa procesuală. S-a reținut că, față de momentul arestării preventive, respectiv 31 martie 2011, nu a intervenit nici un element sau o împrejurare care să justifice lăsarea în liberate a inculpatului sau care să ducă la concluzia că acesta nu mai reprezintă pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, în raport cu stadiul procesual al cauzei, s-a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este în continuare necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății și că durata acestei măsuri nu depășește limitele unui termen rezonabil. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și curtea de apel. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectânduse legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 39519/3/2011 (3669/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2011.