ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2011

HOTĂRÂRE
06.12.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

39519/3/2011 (3669/2011), printre altele, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

preventivă a inculpatului V.V. - fiul lui R. și al lui S.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept

(prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul V.V. se mențin,

impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a reținut că

inculpatul a fost condamnat în primă instanță prin Sentința penală nr. 715 din

18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

după cum urmează: în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. la 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu; în baza art. 208 alin.

(1) - art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat; în baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1),

(2), (5) C. pen. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la înșelăciune.

În baza art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior

menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare, sporită la 6 ani închisoare, reținându-se în sarcina acestuia că la

data de 22 decembrie 2010, folosindu-se de calitatea falsă de reprezentat al

Primăriei sectorului 2 București, a pătruns fără drept în locuința părții

vătămate B.C.V., situată în București, B. L.T., sector 2, în ziua de 24

decembrie 2010, profitând de situația în care se afla partea vătămată B.C.V.

care era total nevăzătoare, a sustras actele de proprietate a două imobile

proprietate acesteia din dormitorul apartamentului sus-menționat, iar în cursul

lunii ianuarie 2011 a încercat să inducă în eroare instanța de judecată din

cadrul Judecătoriei sectorului 3 București în Dosarul civil nr. 1869/301/2011,

căreia i-a solicitat să constate validitatea actului fals denumit

"promisiune de vânzare-cumpărare" și să dispună pronunțarea unei

hotărâri care să țină locul unui act de vânzare-cumpărare pentru cele două

imobile proprietatea părții vătămate B.C.V. - aspect ce rezultă din probele

administrate în cauză.

Curtea de Apel

București, secția I penală, a constatat că pedeapsa prevăzută de lege este mai

mare de 4 ani, faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social,

avându-se în vedere gradul de implicare al acestuia în activitatea infracțională

dedusă judecății, amploarea ilicitului penal comis, cuantumul prejudiciului

care s-ar fi putut produce, dar și circumstanțele personale ale inculpatului,

care este o persoană integrată social și profesional, necunoscută cu

antecedente penală, fiind pentru prima oară implicat într-un raport penal de

conflict precum și atitudinea sa procesuală.

S-a reținut că, față

de momentul arestării preventive, respectiv 31 martie 2011, nu a intervenit

nici un element sau o împrejurare care să justifice lăsarea în liberate a

inculpatului sau care să ducă la concluzia că acesta nu mai reprezintă pericol

pentru ordinea publică.

De asemenea, în

raport cu stadiul procesual al cauzei, s-a constatat că arestarea preventivă a

inculpatului este în continuare necesară pentru a asigura buna desfășurare a

judecății și că durata acestei măsuri nu depășește limitele unui termen

rezonabil.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.V., solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de

libertate.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii

nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectânduse legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. l lit. b)

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva Încheierii din 24

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 39519/3/2011 (3669/2011).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 decembrie 2011.

Sursă