ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1890/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 224

din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, în rejudecare, după casarea sentinței nr. 105 din 3

iunie 2009 pronunțată de aceeași curte de apel prin decizia nr. 2443 din 24

iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă arbitral SC E.M.F.S.

SRL BĂICOI în contradictor cu pârâții – reclamanți arbitrali CONSILIUL LOCAL

BĂICOI și ORAȘUL BĂICOI - prin primar și a dispus anularea deciziei nr. 16 din 13

noiembrie 2008 a Tribunalului arbitral din cadrul Colegiului Juriștilor Prahova

cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță în considerarea motivelor deciziei de casare prin care

s-a indicat a se examina cu prilejul rejudecării cauzei existența legală a

Tribunalului arbitral de pe lângă Colegiul Juriștilor Prahova, ca instanță

permanentă de arbitraj comercial vizată de art. 353/1 C. proc. civ., a procedat

la suplimentarea probatoriilor în aprecierea cărora a admis acțiunea în

anularea hotărârii arbitrale.

Prima instanță a

constatat că hotărârea arbitrală este nulă în contextul în care cererea de

recuzare a arbitrului desemnat a fost admisă iar acesta a continuat să judece

pronunțând hotărârea arbitrală cu încălcarea prevederilor art. 351

1

alin.

(4) C. proc. civ.

Totodată s-a reținut

încălcarea prevederilor art. 343

1

C. proc. civ. în sensul

inexistenței unei clauze compromisorii de investire a tribunalului arbitral.

Astfel, s-a constatat

că în capitolul VIII, art. 14 din contractul de concesiune dedus judecății

arbitrale s-a convenit ca litigiile generate de acesta, dacă nu pot fi

soluționate pe cale amiabilă se vor prezenta organelor juridice competente iar

la pct. 7 din caietul de sarcini, parte integrantă a contractului conform art. 17

din contract, litigiile de orice fel apărute în cursul derulării contractului

de concesiune sunt de competența instanțelor judecătorești, părțile putând

apela și la arbitraj.

Judecătorul fondului

reținând că părțile nu au convenit asupra unei clauze compromisorii aptă să

atragă soluționarea litigiilor de către arbitraj, acestea optând prioritar

pentru competența instanțelor judecătorești, a statuat că, potrivit art. 2 pct.

2 lit. a) C. proc. civ., competența de soluționare aparține instanțelor

judecătorești, sens în care a declinat competența de soluționare a cererii

arbitrale la Tribunalul Prahova subsecvent admiterii acțiunii în anulare.

În contra acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta – pârâtă arbitral, criticile sale vizând

greșita aplicare a prevederilor art. 366 C. proc. civ., în sensul că admițând

acțiunea în anulare, prima instanță trebuia să se pronunțe și pe fond, critică

care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând

totodată neantamarea existenței legale a tribunalului arbitral, în speță,

conform considerentelor deciziei de casare.

Recursul este fondat

pentru considerentele care urmează.

După casare cu

trimitere, judecătorul fondului a administrat probe în completare și reținând

incidența art. 343, art. 343

1

C. proc. civ. cu privire la existența

unei clauze compromisorii și deci nelegala investire a tribunalului arbitral, a

admis acțiunea în anulare formulată de pârâta arbitrală și a anulat hotărârea

arbitrală trimițând cauza instanței judecătorești competente să judece litigiul

conform art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ.

Numai că, procedând

astfel, prima instanță a încălcat prevederile art. 366 alin. (1) C. proc. civ.

care dispun în sensul că, instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula

hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată se va

pronunța în fond.

În cauza de față,

prima instanță a admis acțiunea în anulare iar în fond, nemaifiind alte probe

de administrat, reținând inexistența unei clauze compromisorii operante cu

privire la investirea vreunui tribunal arbitral, greșit a declinat competența

de soluționare a cererii arbitrale la tribunal, soluția legală care rezultă din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 343

3

, art. 364 lit. b)

și art. 304 pct. 4 cu trimitere la dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc.

civ. fiind aceea de respingere a acțiunii arbitrale ca inadmisibilă,

declinările de competență nefiind prevăzute de lege pentru situațiile în care

natura competenței în conflict este competența generală a instanțelor

judecătorești.

Prin urmare, Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite

recursul, va modifica sentința atacată în sensul că, păstrând dispoziția de admitere

a acțiunii în anulare, pe fond, va respinge acțiunea arbitrală ca inadmisibilă.

Cât privește

incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a

făcut dovada cheltuielilor de judecată, chitanța de onorariu depusă la dosarul

de recurs precum și cea depusă la prima instanță, nu indică numărul de dosar

sau de contract de asistență, pentru a aprecia apartenența plății încasate

dosarului în care se solicită.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de recurenta - pârâtă SC E.M.F.S. SRL BĂICOI împotriva sentinței nr. 224 din 27

octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea arbitrală ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2011.