ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5310/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

K.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj constatarea

calității de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, atât a părinților săi

T.M. și T.K., cât și a sa și acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ menționat,

începând cu data de 29 iulie 2009, dată la care reclamanta și-a înregistrat dosarul

la Casa Județeană de Pensii Cluj, pe perioada 28 septembrie 1943-aprilie 1945.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în luna noiembrie 1941, părinții săi, T.M. și T.K. s-au refugiat

din localitatea Săvădisla, în localitatea Cluj-Napoca.

A mai precizat reclamanta,

că s-a născut la 28 septembrie 1943, în perioada în care părinții săi erau în refugiu.

S-a mai precizat că la

data de 29 iulie 2009, reclamanta a înregistrat cererea prin care a solicitat acordarea

drepturilor cuvenite conform Legii nr. 189/2000.

Pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității

acțiunii.

În motivarea excepției,

s-a arătat că reclamanta a mai depus un dosar înregistrat sub nr. 41489 din 13

mai 2008, în care i s-a comunicat, în data de 11 iulie 2008, soluția de respingere

nr. 23078 din 20 iunie 2008.

Astfel, s-a susținut de

către pârâtă, că raportat la dispozițiile art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000,

contestația trebuia formulată în termen de 15 zile de la comunicare.

Ulterior, reclamanta a

formulat o nouă cerere în 29 iulie 2009, însă aceasta i-a fost clasată, având același

conținut cu cea la care se răspunsese anterior.

La termenul de judecată

din data de 10 februarie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la emiterea unei

hotărâri în temeiul Legii nr. 189/2000, urmare a refuzului nejustificat de a-i răspunde

la cererea din 29 iulie 2009.

Urmare a acestor precizări,

la termenul de judecată din 10 februarie 2010, Curtea a respins excepția tardivității

acțiunii, considerând că față de lipsa unui răspuns al Casei Județene de Pensii

Cluj, demersul său juridic apare ca fiind făcut în termen, nefiind incidente dispozițiile

art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000, ci ale Legii nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 94 din

03 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea așa cum aceasta a fost precizată

și a dispus obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantei înregistrată în

29 iulie 2009 și să emită o hotărâre în care să analizeze incidența Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut, în esență, că soluția clasării cererii reclamantei apare

ca nelegală în condițiile în care nici O.G. nr. 105/1999 și nici Legea nr. 189/2000

nu reglementează această instituție juridică.

Curtea a apreciat că în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

fiind vorba despre un refuz nejustificat de a soluționa o cerere.

Împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

s-a arătat că un simplu răspuns dat reclamantei, având în vedere faptul că în noul

dosar nu a apărut niciun element nou, este suficient. În caz contrar, susține recurenta,

se încalcă prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza în raport

de actele și lucrările dosarului, de prevederile legale incidente, incluzând

art. 304

1

C. proc. civ. și raportat la criticile recurentei-pârâte, Înalta

Curte constată că acestea nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare

arătate:

Intimata-reclamantă K.E.

a depus la Casa Județeană de Pensii Cluj cererea înregistrată în 29 iulie 2009,

prin care solicita acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, atașând

dosarul cu toate actele de stare civilă necesare.

Pârâta a procedat la clasarea

cererii reclamantei, invocând faptul că o cerere similară i-a fost soluționată acesteia

în anul 2008.

Așa cum în mod corect

a reținut și instanța de fond, soluția clasării cererii intimatei-reclamante apare

ca nelegală, în condițiile în care nici dispozițiile O.G. nr. 105/1999 și nici cele

ale Legii nr. 189/2000 nu reglementează această instituție juridică.

Pe de altă parte, nu se

pot reține susținerile recurentei-pârâte, în sensul că procedându-se altfel de către

Casa Județeană de Pensii Cluj, s-ar încălca prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002,

întrucât în cazul de față aceste dispoziții legale nu-și găsesc aplicabilitatea.

Mai mult decât atât, se

poate constata din actele dosarului faptul că recurenta-pârâtă nu a consemnat în

scris această clasare și nu a comunicat-o intimatei-reclamante pentru a putea fi

atacată, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii,

devenind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În acord cu soluția pronunțată

de instanța de fond, se apreciază că în speță sunt aplicabile și dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „se poate adresa instanței

de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes

legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare

a unei cereri (…)”.

De asemenea, trebuie precizat

că sunt incidente și dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 105/1999 conform

cărora „Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult

30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”.

Prin urmare, având în

vedere dispozițiile legale menționate, se constată că intimata-reclamantă a sesizat

Casa Județeană de Pensii Cluj cu o cerere în data de 29 iulie 2009, iar aceasta

a refuzat să-i răspundă în termenul legal.

Susținerea recurentei

că hotărârea nr. 23078 din 20 iunie 2008 se bucură de autoritate de lucru judecat

nu poate fi reținută, întrucât nu este vorba despre o hotărâre judecătorească, ci

de o hotărâre emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj.

Concluzionând, se apreciază

că în mod just instanța de fond a admis acțiunea reclamantei K.E., cu consecința

obligării Casei Județene de Pensii la emiterea unei hotărâri în care să se analizeze

incidența dispozițiilor Legii nr. 189/2000, dându-i-se astfel acesteia posibilitatea

ca în măsura în care se apreciază că hotărârea respectivă îi vatămă drepturile,

să o atace în instanță.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 94 din 03 martie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 noiembrie 2010.