ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4487/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la Tribunalul Mureș

la

data de 14 august 2009 și întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 221/2009, art. 3 și art. 132 C. proc. civ., reclamantul E.A.

a

solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, „constatarea unui drept”

conform art. 4 și5 din Legea nr. 221/2009.

În

motivare a arătat că a fost strămutat împreună cu familia

în localitatea Seuca, județul Mureș, ca efect al preluării de către stat, prin Decretul

nr. 92/1950, a imobilului proprietatea sa situat în orașul Târnăveni.

Prin sentința civilă nr. 1349 din 17 decembrie

2009, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins acțiunea ca inadmisibilă,

reținând că reclamantul nu a făcut dovada

incidenței dispozițiilor art. 4 sau 5 din Legea nr. 221/2009, privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, invocând în realitate încălcarea dreptului

de proprietate ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950.

Împotriva acestei sentințe reclamantul

a declarat apel

arătând că

prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate caracterul politic

al măsurilor administrative la care a fost supus împreună cu familia conform prevederilor

Legii nr. 221/2009.

Reclamantul a susținut că și-a întemeiat

cererea pe efectele măsurilor administrative cu caracter politic dispuse împotriva

familiei sale în perioada anilor 1950-1954, pe baza unor ordine politice familia

reclamantului fiind evacuată din locuința personală situată în Târnăveni și obligată

să se mute în localitatea Seuca, într-o locuință aflată în subsolul unui castel

vechi.

S-a mai invocat faptul că în mod greșit

acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a ține seama de materialul probator

și de temeiul de drept invocat respectiv dispozițiile art. 3 și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009. Măsurile administrative au fost luate de organele represive

ale statului și au creat suferințe morale.

Pe de altă parte, reclamantul a arătat

că nu a solicitat aplicarea procedurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv

în condițiile în care a dovedit prin actele depuse la dosar stadiul procedurilor

pornite în baza Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul

respectiv.

Prin decizia nr. 74 A din 25 mai 2010 Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie,

a admis apelul,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

a reținut că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009,

persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele

prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să se constate caracterul

politic al acestora.

Instanța de fond nu a administrat nicio

probă pentru a stabili dacă reclamantului i se aplică aceste prevederi legale și

s-a limitat doar la a reține faptul că acțiunea reclamantului este inadmisibilă

deoarece s-a invocat o preluare abuzivă a imobilului în care a locuit reclamantul

și familia sa.

S-a mai reținut că în virtutea rolului

activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța trebuia să lămurească obiectul

acțiunii, având în vedere că prin invocarea prevederilor art. 4 și 5 din Legea

nr. 221/2009, este cert că reclamantul nu a urmărit obținerea de drepturi pentru

imobilul preluat de stat, ci stabilirea caracterului politic al măsurilor administrative

luate după preluarea imobilului și acordarea de despăgubiri ca efect al acestor

măsuri.

În

acest context, instanța trebuia să-i solicite reclamantului

precizări suplimentare cu privire la obiectul acțiunii.

Împotriva acestei decizii pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș a declarat recurs

fără a încadra criticile potrivit dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ.

În

expunerea criticilor se invocă faptul că hotărârea recurată

nu arată motivele pe care se sprijină, ceea ce ar echivala cu incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul mai formulează o serie de critici

încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că prin cererea de chemare

în judecată se solicită evaziv să se constate „existența unui drept” în temeiul

dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009, obiectul acțiunii nefiind precizat

cu exactitate și reclamantul nefăcând dovada dreptului pretins.

În

acest context sunt enunțate art. 1 alin. (3) și art. 4 din

Legea nr. 221/2009, care statuează cu privire la ce condamnări au caracter politic,

pârâtul invocând încălcarea dispozițiilor cuprinse în aceste articole de către instanța

de apel.

De asemenea, se invocă încălcarea dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 221/2009, care prevăd limitativ actele normative apreciate

de legiuitor ca având drept efect măsuri administrative cu caracter politic. În

speță, Decretul nr. 92/1950 invocat de reclamant nu este enunțat în articolul amintit.

Se mai arată că prin hotărârea nr. 287/1996 a Consiliului Județean Mureș, Comisia

Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantul a primit despăgubiri

pentru imobilul proprietatea sa preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

În

concluzie

se arată că reclamantul nu a dovedit existența măsurii administrative cu caracter

politic, aspect neanalizat de instanța de apel.

Recursul nu este fondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile încadrabile în conținutul

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Din analiza motivelor de recurs nu se rețin

critici ce ar putea fi încadrate în acest text de lege.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează

situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipotezele când se poate ajunge la o nemotivare

sunt foarte diferite, cum ar fi spre exemplu: existența unei contradictorialități

între considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din

altele faptul că acțiunea este fondată, contradictorialitate între dispozitiv și

considerente, nemotivarea sau motivarea insuficientă a soluției din dispozitiv.

Or, analizând hotărârea recurată se constată

că aceasta a analizat apelul declarat, a expus considerentele ce au condus la soluția

pronunțată, neputându-se reține existența contradictorialității între considerente

sau între considerente și minută.

Referitor la criticile încadrabile în conținutul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse ca nefondate.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul

a solicitat „constatarea unui drept” conform art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.

În

motivare reclamantul a arătat că a fost strămutat împreună

cu familia, ca urmare a preluării imobilului de stat prin Decretul nr. 92/1950,

imobil aflat în orașul Târnăveni, localitatea Seuca, județul Mureș.

În

acest context, hotărârea instanței de apel este corectă, căci

reclamantul a indicat temeiul juridic al cererii, iar motivarea în fapt a fost clară,

instanța de fond neținând seama de acest lucru și reținând greșit că în contextul

Legii nr. 221/2009 reclamantul a invocat încălcarea dreptului de proprietate ca

efect al aplicării Decretului nr. 92/1950.

În

mod corect instanța de apel a reținut că prin art. 4

alin. (2) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative,

altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să se

constate caracterul politic al acestora și că instanța de fond nu a administrat

nicio probă pentru a stabili dacă reclamantului i se aplică aceste dispoziții legale.

De asemenea, în mod corect instanța de

apel a reținut că față de temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată,

instanța de fond nu a solicitat reclamantului să precizeze obiectul acțiunii, nedând

dovadă de rol activ, conform art. 129 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile privind încălcarea

de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 nu pot fi primite,

urmând a fi înlăturate.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș împotriva

deciziei nr. 74A din 25 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

mai 2011.