ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1115/2014

Asupra cauzei de față reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 5 februarie 2010, sub nr. 341/102/2010, reclamantul C.N.P. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin M.F.P., pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 83 din 2 martie 1949, precum și pentru daunele morale cauzate prin măsura administrativă cu caracter politic a strămutării din comuna Tăureni, în localitatea Târgu Mureș.

Prin sentința civilă nr. 1604 din 05 octombrie 2010, Tribunalul Mureș a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative aplicate reclamantului, constând în strămutare și confiscarea averii și l-a obligat pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin M.F.P., la plata sumei de 29.457 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din bunurile mobile confiscate, menționate în raportul de expertiză întocmit de expertul evaluator Nemeș Gheorghe Mihai; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Mureș a reținut că familia reclamantului locuia în localitatea Tăureni, județul Mureș; fiind mai înstărită, a fost considerată familie de chiaburi, iar terenurile acesteia au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945.

De asemenea, bunurile mobile constând în animale, utilaje, produse agricole au fost confiscate, iar membrii familiei au fost strămutați la Târgu Mureș, unde li s-a fixat domiciliu obligatoriu. A apreciat prima instanță că măsurile administrative luate împotriva familiei reclamantului au avut un pronunțat caracter politic, fiind luate în scopul îngrădirii drepturilor și libertăților economice și sociale ale membrilor acesteia, astfel că sunt întrunite prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. De asemenea, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din același act normativ, astfel că a dispus acordarea de despăgubiri materiale constând în contravaloarea bunurilor mobile confiscate.

Cu privire la daunele morale, instanța a reținut că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant, ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 56/A din 05 mai 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român împotriva sentinței civile nr. 1604 din 05 octombrie 2010, pronunțată Tribunalului Mureș. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 3108 din 08 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, Curții de Apel Târgu-Mureș.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că se impune completarea probatoriului pentru a se verifica în ce măsură bunurile confiscate intră sub incidența Legii nr. 221/2009, respectiv dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 5 lit. b), în contextul în care despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condițiile acestui act normativ privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005. Referitor la critica recurentului-pârât privind constatarea caracterului politic în baza Decretului nr. 83/1949, instanța de control judiciar a arătat că acest act normativ nu se regăsește ca fiind enumerat în categoria celor enunțate la lit. a) - f) ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât nu poate constitui o măsură administrativă cu caracter politic dispusă împotriva reclamantului în condițiile art. 4 și art. 1 alin. (3) din actul normativ menționat.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 22 noiembrie 2012, sub nr. 341/102/2010. Prin Decizia civilă nr. 3/A din 24 ianuarie 2013, această instanță a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș, împotriva sentinței civile nr. 1604 din 5 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 341/102/2010; a schimbat sentința atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că prin cererea adresată Tribunalului Mureș, reclamantul C.N.P.

a solicitat să se constate că măsurile administrative care s-au luat față de aceasta, respectiv confiscarea averii și stabilirea domiciliului obligatoriu, au avut caracter politic și abuziv și să fie obligat pârâtul Statul Român să-i plătească despăgubiri materiale, constând în contravaloarea bunurilor confiscate, precum și despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. Din probele administrate în cauză a rezultat că în anul 1949 s-a făcut o inventariere și evaluare a patrimoniului lui C.N. din comuna Tăureni, moșia acestuia fiind predată către F.G.A.S. din Comuna Sânger, în baza procesului-verbal din 25 martie 1949. Susținerile recurentului referitoare la stabilirea domiciliului obligatoriu sau strămutarea familiei acestuia la Tg.-Mureș nu au fost probate.

Astfel, martorul V.G.B., audiat în fața primei instanțe a arătat că în martie 1949 familia reclamantului a predat gospodăria și s-a mutat în Luduș, iar apoi în Târgu - Mureș. Această afirmație a martorului, nu s-a referit în mod expres la o măsură a stabilirii domiciliului obligatoriu sau strămutării și nu a fost însoțită de nici un act care să ateste luarea unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, astfel că nu este de natură a proba susținerile reclamantului. În justificarea caracterului politic al măsurii administrative, reclamantul a invocat aplicarea abuzivă a Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187/1945 privind reforma agrară; în acest sens acesta a arătat că, potrivit actelor depuse la dosar (cu referire la extrasul din procesul-verbal din 1945, încheiat în ședința comitetului sătesc pentru aplicarea legii reformei agrare), familia sa a fost scutită de expropriere.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, însă din probele administrate nu rezultă existența vreunei astfel de condamnări. Pe de altă parte, Decretul nr. 83/1949 nu se regăsește enumerat nici printre actele normative indicate la lit. a) - f) ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, aspect reținut și în considerentele deciziei de casare. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând trimitere la art. 1 alin. (3) din același act normativ, care, la rândul său, face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Din probele administrate nu rezultă luarea față de familia reclamantului a vreunei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul prevederii legale menționate anterior. Astfel, din înscrisurile depuse de la Arhivele Naționale rezultă că C.N. a fost cuprins în tabelul cu proprietarii care au fost expropriați la Reforma agrară din anul 1945 și le-au mai rămas proprietăți, precum și în tabloul semințelor, construcțiilor, mașinilor și uneltelor agricole existente la gospodăriile expropriate la 2 martie 1949 și că moșia, conform formularului de evaluare și inventariere, a fost predată F.G.A.S. din comuna Sânger, aspect confirmat și de martorul audiat în cauză. Acestea nu sunt însă în măsură să probeze existența măsurii strămutării sau stabilirii domiciliului obligatoriu și a caracterului politic al unei astfel de măsuri.

A mai reținut instanța de apel că întrucât în cauză nu s-a probat împrejurarea că față de reclamant a fost luată vreo măsură administrativă cu caracter politic, nu s-ar impune examinarea capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri. Cu toate acestea, a procedat la cercetarea criticilor de apel și sub acest aspect față de considerentele deciziei de casare, reținând că reclamantul a arătat că a obținut despăgubiri în baza legii fondului funciar, pentru terenurile agricole, în prezenta cauză solicitând contravaloarea bunurilor mobile ce au fost predate în martie 1949 către F.G.A.S. din comuna Sânger, acestea fiind cele enumerate în înscrisurile de la filele 12-18 din dosarul tribunalului și cuprinse în raportul de expertiză depus în același dosar.

Analizând înscrisurile menționate, curtea de apel a constatat că bunurile a căror contravaloare o solicită reclamantul sunt bunuri mobile, astfel că nu în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Față de prevederile legale menționate și văzând dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, curtea de apel a concluzionat că este evident că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condițiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative de reparație arătate. Din această perspectivă, instanța de apel a constatat că bunurile mobile a căror contravaloare a fost solicitată de reclamant nu intră în sfera de aplicare a textului legal menționat, iar soba de teracotă și utilajele agricole, în speță triorul, nu reprezintă imobile sau imobile prin destinație, care să facă obiectul Legii nr. 10/2001, respectiv al Legii nr. 247/2005.

Cu referire la utilajele agricole, instanța a reținut că reclamantul nu a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată despăgubiri materiale pentru imobile, prin natura lor, care, în plus, să atragă și incidența Legii nr. 10/2001 și care să nu fi fost restituite prin procedura instituită de această lege, astfel că nu pot face obiectul dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009. Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 1604 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului Mureș, pronunțată în Dosarul nr. 341/102/2010 și a fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.N.P.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, recurentul-reclamant C.N.P., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 312 alin. (2) și (5) și ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este nelegală deoarece prin probele administrate a dovedit că după strămutarea din localitatea Tăureni în Târgu - Mureș, timp de 14 ani a fost persecutat politic în considerarea originii sociale și nu a găsit un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale. A mai arătat recurentul că potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acest act normativ se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Or, potrivit înscrisului aflat la fila 20 din dosarul primei instanțe, recurentul, ca și frații săi C.A. și S.Z. (născută C.), este membru al A.F.D. - Filiala Mureș, această calitate fiind dobândită conform Decretului-Lege nr. 118/1990 art. nr. 1 lit. e), în calitate de persoane strămutate. În consecință, în mod greșit s-a reținut prin decizia recurată că nu a fost probată stabilirea domiciliului obligatoriu, respectiv strămutarea familiei recurentului-reclamant la Târgu - Mureș. Recurentul-reclamant a criticat și interpretarea dată de instanța de apel probei testimoniale constând în depoziția martorului V.G.B.

Sub un alt aspect recurentul-reclamant a arătat în mod greșit i-a fost respinsă de către Curtea de Apel Târgu - Mureș cererea de administrare a probei cu expertiză judiciară, această instanță reținând în mod nejustificat, urmare cercetării superficiale a probelor administrate că în cauza nu s-a făcut dovadă faptului că fața de intimatul-reclamant s-ar fi luat vreo măsura administrativă cu caracter politic, astfel că este de prisos a se analiza capătul de cerere referitor la despăgubiri. Recurentul-reclamant a concluzionat că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără echivoc împrejurarea că măsura confiscării averii și strămutării sale din localitatea de domiciliu, au fost dispuse în considerarea averii și originii sociale (familia sa fiind inclusă în categoria chiaburilor); aceste măsuri administrative au fost luate în scopul îngrădirii drepturilor și libertăților economice și sociale ale membrilor acesteia.

Strămutarea forțată din localitatea de domiciliu a fost probată cu copia Hotărârii nr. 48 din 26 iunie 1992 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, aflat la fila 20 din dosarul primei instanțe. Recurentul-reclamant a solicitat menținerea capătului de cerere prin care a solicitat constatarea caracterului politic al măsurilor administrative și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Mureș pentru a completa cererea cu imobilele-construcții cuprinse în cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o sora sa S.Z., aflată în curs de judecată. Prin cererea de intervenție voluntară accesorie, formulată în interesul recurentului-reclamant, admisă în principiu, intervenienta S.Z.M.

a solicitat admiterea recursului promovat împotriva Deciziei civile nr. 3/A din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu - Mureș, arătând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 214/1999. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (5) din Legea nr. 221/2009, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate (care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte reține că recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării și trimiterii spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea de a stabili situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile în cauzele deduse judecății, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale iar conform prevederilor art. 315 alin. (1) din același act normativ, “în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. În cauză se constată că nu s-a dat eficiență acestor dispoziții, instanța de apel neadministrând nicio probă cu prilejul rejudecării, ca urmare a casării Deciziei nr. 56/A din 05 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin Decizia nr. 3108 din 8 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă; în plus, nu au fost avute în vedere înscrisuri relevante aflate la dosar care tind să contureze o altă situație de fapt decât cea reținută în hotărârea ce face obiectul controlului judiciar.

Astfel, cu referire la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat constatarea caracterului politic al măsurilor administrative constând în strămutare/stabilire domiciliu obligatoriu și confiscarea averii, instanța de recurs a statuat că nu constituie temei al unei asemenea măsuri, Decretul nr. 83/1949, pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187din 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, în condițiile art. 4 și 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009; în același timp, însă, s-a arătat că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost lămurite nici cu referire la acest petit. Instanța de rejudecare a reținut că reclamantul a predat către F.G.A.S. din comuna Sânger, la 25 martie 1949 teren, construcții, inventar viu, bunuri mobile și semințe însă înscrisurile care atestă acest lucru și depoziția martirului V.G.B.

nu probează existența măsurii strămutării sau domiciliului obligatoriu, respectiv a caracterului politic al unei asemenea măsuri; a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada că a fost supus vreunei măsuri cu caracter administrativ. Înalta Curte menționează că stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului sunt aspecte care vizează temeinicia hotărârii însă pentru a se putea exercita controlul de legalitate în recurs, este necesar ca împrejurările de fapt ale cauzei să fie pe deplin lămurite. În speță se constată că instanța de apel a ignorat în analiza materialului probator Hotărârea nr. 48 din 26 iunie 1992, emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 a Județului Mureș, aflată la fila 20 din dosarul Tribunalului Mureș, din care rezultă că reclamantul C.N.P.

a fost strămutat din localitatea Tăureni, județul Mureș, în Târgu Mureș, în perioada 02 martie 1949 - 08 august 1963. Ori, potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acest act normativ este aplicabil și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit a), b) sau c). Faptul că reclamantul a indicat drept temei al măsurilor administrative cu caracter politic reclamate un decret care nu este susceptibil, în sine, de a constitui temei pentru dispunerea unor măsuri cu caracter administrativ, nu exonerează instanța de trimitere de a analiza dacă măsurile reclamate nu au fost dispuse în fapt, în absența oricărui act normativ.

În acest sens urmează a se stabili, având în vedere că recurentul a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a fost scutit de expropriere pentru o suprafață de 50 ha de teren (extras din procesul-verbal din iulie 1945, încheiat în ședința comitetului sătesc pentru aplicarea Legii Reformei Agrare din comuna Sângeorgiu de Mureș, aflat la fila 38 din dosarul tribunalului), condițiile în care a survenit predarea, la 25 martie 1949, către F.G.A.S. din comuna Sânger, a bunurilor menționate în procesul-verbal aflat la fila nr. 9 din dosarul aceleiași instanțe. Cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat plata de despăgubiri pentru bunurile confiscate, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel va avea în vedere considerentele Deciziei nr. 3108 din 8 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cu privire la natura bunurilor care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009 și necesitatea administrării de probe. În ceea ce privește solicitarea recurentului de casare a deciziei atacate cu recurs pentru a avea posibilitatea să completeze cererea de acordare de despăgubiri și pentru bunuri imobile, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., întregirea sau modificarea cererii se poate face la prima zi de înfățișare, în fața primei instanțe, moment procesual care în cauză a fost depășit. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), 313 și 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursul, va casa Decizia nr. 3/A din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș. secția a I-a civilă, și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3), 51 și 55 C. proc. civ. va fi admisă și cererea accesorie formulată de intervenienta S.Z.M. în interesul recurentului - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C.N.P., împotriva Deciziei nr. 3/A din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.Z.M. în interesul recurentului - reclamant. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Târgu Mureș. secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 aprilie 2014.