ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2016

Decizia nr. 808/2016 Asupra recursurilor formulate, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Statul român, prin B., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 83 din 02 martie 1949 de către fosta miliție rurală din Luduș și de către organele Partidului Muncitoresc Român. Prin măsura politică adoptată a fost confiscată în întregime averea familiei, iar reclamantul a fost strămutat din casa familială în Târșu-Mureș, unde i s-a stabilit domiciliu obligatoriu.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Decretul nr. 83/1949 a fost adoptat pentru completarea Legii nr. 187/1945, iar caracterul politic al acestui act normativ nu poate fi negat din chiar modul în care este formulat art 1 din acest decret. Cu toate acestea, nici măcar acest decret nu prevedea evacuarea din locuință și dislocarea forțată a persoanelor expropriate. Mai mult, bunuriie de uz casnic precum și cele de uz personal nu puteau face obieetui exproprierii. Caracterul politic al măsurii adoptate remită și din modalitatea abuzivă în care organele de la acea vreme au procedat la confiscarea totală a averii, la dislocarea și strămutarea reclamantului din casa familială și mutarea acestuia în municipiul Târgu-Mureș.

În drept, au fost invocate prevederile art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, precum și prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Statul român, prin B., reprezentat de C. Mureș, a formulai. întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantului și, în subsidiar, ca nefondată. În cuprinsul întâmpinării, pârâtul a subliniat faptul că, deși reclamantul a invocat caracterul politic ai măsurilor administrative adoptate, din conținutul cererii nu rezultă în mod concret restricțiile domiciliare instaurate din motive politice, la care se face referire. Prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009 stabilesc limitativ o serie de acte normative apreciate ea având un caracter politic, or acest act normativ invocat de reclamant nu se regăsește printre cele enumerate în textul de lege mai sus arătat.

Pe fond, pârâtul a apreciat ca cererea reclamantului nu este suficient dovedită în condițiile în care nu sunt indicate criteriile după care s-a solicitat acordarea de despăgubiri materiale. Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1604 din 2010, a admis în parte cererea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative constând în strămutare și confiscarea averii și, în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 29.457 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 parte din bunurile mobile confiscate. Restul pretențiilor au fost respinse. În motivarea hotărârii, Tribunalul a reținut următoarele: Familia reclamantului a locuit în com.

Tăureni și. fiind înstărită, a fost considerată familie de chiaburi. Bunurile imobile au trecui în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 187/1945, iar bunurile mobile, constând în animale, utilaje, produse agricole au fost confiscate, membrii familiei fiind strămutați în Târgu-Mureș, unde li s-a stabilii domiciliu obligatoriu. Aceste măsuri adoptate de organele vremii au un caracter politic, fiind adoptate în scopul îngrădirii drepturilor și libertăților economice. Art. 3 alin. (1) din Legea ar. 221/2009 enumera unele dintre măsurile administrative adoptate de fostele organe ale miliției, instanței de judecată revenindu-i sarcina ca, la cererea părților, să constate dacă și alte măsuri administrative au un caracter politic.

În concret, măsurile adoptate față de reclamant și familia acestuia au un vădit caracter politic și, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221 /2009, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri. Cum reclamantul a fost doar coproprietar al bunurilor mobile confiscate în cotă de 1/3 parte, acesta este îndreptățit să primească despăgubiri în raport cu valoarea bunurilor, așa cum au fost evaluate de expert, și cu cota pe care acesta o deținea din bunurile confiscate. Reclamantul a solicitat despăgubiri și pentru prejudiciul moral suferit în urma măsurilor adoptate, însă. în raport de considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, aceste despăgubiri nu mai pot fi acordate.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apei pârâtul Statul român, prin B., reprezentat de C. Mureș, solicitând respingerea acțiunii reclamantului. În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a reținut doar susținerile reclamantului, ignorând apărările formuiate prin întâmpinarea depusă la dosar. în contextul în care nu s-a făcut dovada faptului că măsurile administrative luate împotriva reclamantului au fost dispuse ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni din motive politice, prin care s-a urmărit vreunul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999. în ceea ce privește obligarea la plata unor despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, pârâtul a criticat faptul că instanța s-a bazat pe o expertiză extrajudiciară, efectuată de un expert evaluator imobiliar în condițiile în care bunurile confiscate erau mobile.

Curtea de Apel Târga-Mureș, prin Decizia nr. 56 din 05 mai 2011, a respins apelul ca nefondat, Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul. Înalta Curte de Casație și. Justiție, prin Decizia nr. 3108 din 08 mai 2012, a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de recurs a constatat că petitul privind acordarea despăgubirilor materiale a fost admis fără a fi examinată situația de fapt, în raport eu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, text de lege care face trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, așa încât, în rejudecare, instanța va trebui să completeze probatoriul pentru a verifica dacă bunurile confiscate invocate în cererea de chemare în judecată intră sub incidența dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de trimitere urmează să verifice necesitatea administrării unei noi expertize care să clarifice natura și situația bunurilor pentru care se cer despăgubiri. În ceea ce privește petitul prin care s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative, s-a constatat că Decretul nr. 83/1949 nu se regăsește în categoria actelor normative enunțate în ari. 3 din Legea nr. 221/2009 și în aceste condiții măsurile adoptate țață de reclamant nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic. În rejudeeare, Curtea de Apel Târgu-Mtireș, prin Decizia civilă nr. 3/A din 24 ianuarie 2013, a admis apelul pârâtei și a modificat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii ca neîntemeiată a întregii acțiuni.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudeeare Tribunalului Mureș. Prin Decizia nr. 1115 din 02 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a admis cererea de intervenție formulată de D., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudeeare Curții de Apel Tărgu-Mureș. În motivarea deciziei de casare s-au arătat următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a stărui pentru a stabili situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă judecății în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Or, în cauză, nu s-a dat eficiență acestor dispoziții și nu s-a administrat nicîo probă în rejudecarea apelului. în plus, nu au fost avute în vedere înscrisuri relevante aflate la dosar care tind să contureze o alia situație de fapt decât cea reținută în decizia dată în apel. Reclamantul a cerut să se constate caracterul politie al măsurilor administrative constând în strămutare și stabilirea domiciliului obligatoriu, invocând prevederile Decretului nr. 83/1949, însă instanța nu a stabilit împrejurările de fapt ale cauzei și nu au fost lămurite referirile eu privire la acest petit. În speță, s-a constatat că instanța de apel a ignorat în analiza materialului probator Hotărârea nr. 48/1992, emisă în aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, hotărâre din care rezultă că reclamantul a fost strămutat din localitatea Tăureni.

Or, potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acest act este aplicabil și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990. Faptul că reclamantul a indicat în susținerea cererii de constatare a caracterului politic un decret care, în sine, nu poate constitui temei pentru dispunerea unor măsuri cu caracter administrativ, mx exonerează instanța să analizeze dacă în raport cu probele administrate o astfel de măsură nu a fost luată. în acest sens, având în vedere că reclamantul a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a fost scutit de expropriere pentru suprafața de 50 ha teren, Înalta Curte a stabilit că instanța de apel are obligația de a lămuri condițiile în care a survenit predarea bunurilor menționate către ferma gospodăriei agricole de stat din localitatea Sânger.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, Înalta Curte a stabilit că instanța de apel urma să aibă în vedere considerentele Deciziei nr. 3108 din 08 mai 2012. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire !a bunurile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că reclamantul nu poate să completeze cererea inițiată cu care a fost învestită instanța, având în vedere că termenul prevăzut de art 332 alin. (1) C. proc. civ., în care cererea poate fi completată sau modificată, a fost depășit.

În rejudecare, reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitai instanței să aibă în vedere faptul că la cererea de chemare în judecată a depus acte emise de Arhivele Naționale din care rezulta bunurile imobile și cele mobile care au fost preluate de stat de la familia reclamantului și a invocat caracterul politic al măsurilor luate împotriva sa și a familiei sale, constând în dislocarea familiei din comuna natală, strămutarea familiei în Târgu-Mureș, dar și confiscarea averii. în completarea probelor depuse la dosar, reclamantul a indicat ca mijloc de probă Hotărârea nr. 48/1992, emisă în temeiul Decreiului-Lege nr. 118/1990. De asemenea, reclamantul a cerut reevaluarea imobilelor cuprinse în documentele emise de Arhivele Naționale, așa cum au fost evaluate și bunurile mobile.

La cerere a fost anexată Notificarea nr. 93/2001, depusă de reclamant la Primăria com. Tăureni, precum și actele care au însoțit această notificare. De asemenea, reclamantul a depus înscrisuri emise de Primăria com. Tăureni referitoare Ia stadiul soluționării notificării.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, a admis apelul formulat de pârând Statul român, a schimbat în parte sentința nr. 1604 din 5 octombrie 2010 în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamant constatând caracterul politic al măsurii administrative a domiciliului obligatoriu, luată față de reclamant în perioada 02 martie 1949-08 august 1963. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut următoarele; Cât privește fixarea cadrului procesual urmare a deciziilor pronunțate de Înalta Curte și a îndrumărilor acesteia, Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit cadrul procesual prin raportare strictă la petîtele cuprinse în cererea de chemare în judecată, primul vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative constând în confiscarea averii, strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantului la Târgu Mureș și al doilea vizând acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate.

Curtea de apel a reținut că soluția primei instanțe în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative luate față de reciamant este legală și temeinică. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză. Instanța a reținut că această soluție se impune ca urmare a coroborării înscrisurilor depuse de reclamant la dosarul cauzei cu declarația martorului Vas Gheorghe - Botond și cu concluziile formulate de Comisia instituită în baza Decretului - Lege nr. 118/1990. În ceea ce privește criticile apelantului privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 circumscriu sfera bunurilor pentru care sunt acordate despăgubiri la bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, stabilind astfel că acestea se referă exclusiv la bunuri imobile.

Totodată, instanța de apel a invocat și Decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii. Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul. Prin cererea de recurs, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș și completarea probatoriului cu o expertiză evalualorie a bunurilor imobile cuprinse în formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului eliberat de Direcția Arhivelor Naționale. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul critică modalitatea în care instanța de apel a circumscris sfera bunurilor pentru care se pot acorda daune materiale în temeiul Legii nr. 221/2009.

De asemenea, acesta a criticat respingerea cererii de suplimentare a probatoriului arătând că instanța de apel, în mod greșii, a apreciat ea m speță nu sunt incidente dispozițiile art. 138 pct 2 și 4 din C. proc. civ., precum și modalitatea în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză. În drept, recurentul - reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cel de-al doilea recurs, formulat de pârâtul Statul, român, prin E. Brașov - F. Mureș, vizează soluția dată de instanța de apel primului capăt de cerere. în concret, recurentul critică greșita interpretare a dispozițiilor art. 3 și art. alin. (3) din Legea nr. 221/2009 reținută în cauză de instanța de apel.

în drept, recurentul circumscrie critieile formulate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de ambii recurenți, care se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și urmează să le respingă. Asupra recursului formulat de reclamantul A., instanța reține următoarele: În ceea ce privește critieile recurentului - reclamant privind sfera bunurilor pentru care se acordă despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o delimitare corectă între regimul juridic aplicabil bunurilor mobile și celor imobile, prin prisma dispozițiilor incidente ale Legii nr. 221/2009 și raportat la petele cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanța constată că, în speță, soluționarea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru daune materiale depinde de interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul și-a întemeiat cererea. Totodată, se reține incidența art. 315 C. proc. civ. în ceea ce privește dezlegarea dată de instanța de recurs sferei bunurilor vizate de art. 5 alin. (1) lit. b din Legea nr. 221/2009 în cuprinsul Deciziei nr. 3108 din 8 mai 2012. Înalta Curte mai reține că dezlegarea instanței de recurs este concordantă îndrumărilor cuprinse ui Decizia nr. 6 din 15 aprilie 2013 pronunțată în interesul legii, ulterior deciziei de casare, și prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 se interpretează în sensul că.

pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2901 și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesata să nu fi obținut deja o reparație. Or, de vreme ce în temeiui Legii nr. 221/2009 instanțele pot acorda despăgubiri numai pentru acele bunuri imobile pentru care persoana interesată nu a obținut măsuri reparatorii în temeiul legilor speciale de restituire a proprietății, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în speță apreciind că reclamantul nu este îndreptății, să primească despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate.

pretenție cuprinsa în petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, admițând sub acest aspect apelul formulat de pârât. În conformitate cu dispozițiile art. 315 C. proc. civ., se va reține că soluția instanței de apel a respectat dezlegările instanței de recurs cuprinse în Decizia nr. 3108 din 8 mai 2012 prin care cauza a fost trimisă spre rejudeeare. Referitor la criticile recurentului - reclamant privind soluția dată cererii ce are ca obiect despăgubiri aferente bunurilor imobile confiscate, instanța reține incidența dispozițiilor art. 315 din C. proc. civ. raportat la dezlegarea instanței de recurs vizând momentul la care a fost formulată cererea modificatoare prin care reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri pentru anumite bunuri imobile confiscate.

Astfel, prin Decizia nr. 1115 din 2 aprilie 2014, instanța de recurs a statuat, cu earacîer obligatoriu pentru instanța de rejudeeare, că cererea având ca obiect despăgubiri pentru bunurile imobile confiscate a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale amintite, ca fiind ținută de dezlegarea anterioară a instanței de recurs privind formularea tardivă a cererii modificatoare. Totodată, instanța constată că acordarea despăgubirilor în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 este condiționată de lipsa oricărei alte forme de reparație pentru bunurile confiscate.

Or, așa cum corect a reținut instanța de apel, în speță, reclamantul a obținut măsuri reparatorii pentru terenurile și construcțiile aflate în intravilan, aspect care reiese din Dispoziția nr. 160/2005 emisă de com. Tăureni modificată parțial prin Decizia nr. 267 din 8 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apei Târgu Mureș. În ceea ce privește criticile recurentului - reclamant privind nelegala interpretare de instanța de apel a dispozițiilor art. 138 pct. 2 și 4 C. proc. civ., se reține că recurentul - reclamant a invocat în fața instanței de apel dispozițiile art. 138 pct. 2 și 4 C. proc. civ. pentru a obține completarea probatoriului necesar susținerii cererii modificatoare. Înalta Curte, analizând aceste critici din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constată că instanța de apel nu a analizat cererile recurentului în probațhme prin prisma exigențelor art. 132 C. proc. civ., ci prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, aspect care reiese în urma parcurgerii încheierilor de ședință și a celor consemnate în practicaua deciziei recurate. În ceea ce privește criticile privind aprecierea pe care instanța de apei a făeut-o asupra probelor administrate, precum și cele privind interpretarea probelor, instanța constată că aceste critici vizează temeinicia hotărârii recurate, fiind așadar incompatibile cu structura căii extraordinare de atac a recursului, care poate fi formulată exclusiv pentru motive de neiegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. odată cu abrogarea pct. 10 și 11 ale aceluiași articol, singurele care permiteau instanței de recurs cercetarea unor motive de netemeinicie a hotărârii recurate. Asupra recursului formulat de pârâtul Statul român, prin E. Brașov - F. Mureș: Instanța reține că criticile formulate vizează soluția de constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse față de reclamant. în concret, recurentul - pârât critică interpretarea greșită a dispozițiilor art. 3 și art. alin. (3) din Legea nr. 221/2009 și invocă în susținerea recursului considerentele Deciziei nr. 3 pronunțată în 24 ianuarie 2013 de Curtea de Apel Târgu Mureș. Totodată, recurentul formulează critici privind nemotivarea hotărârii.

Cu privire la aceste critici, instanța constată că, deși recurentul a invocat în susținerea recursului art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici se subsumează, în realitate, motivului de neiegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanța va încadra și va analiza aceste critici potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile privind nemotivarea hotărârii, instanța constată că recurentul invoca nemotivarea hotărârii fără însă a formula critici concrete sub acest aspect. Instanța va reține că aceste critici, chiar generic formulate, nu sunt întemeiate de vreme ce, analizând considerentele hotărârii recurate, se constată că instanța de apel a făcut o analiză exhaustivă a motivelor de apel, cu aplicarea îndrumărilor cuprinse în cele două decizii de casare pronunțate in cauză.

Cu privire la criticîte vizând greșita interpretare a art. 3 și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, va reține cu prioritate că, în etapa rejudecării, instanța de apel a fost ținută să respecte îndrumările instanței de recurs ce vizau stabilirea caracterului măsurii administrative dispuse față de reclamant. Prin Decizia nr. 1115 din 2 aprilie 2014, instanța de recurs a stabilit câ indicarea drept temei al măsurilor administrative reclamate un decret care nu este susceptibil. în sine, de a constitui temei pentru dispunerea unor măsuri cu caracter administrativ nu exonerează instanța de trimitere de a analiza dacă măsurile reclamate nu au fost dispuse în fapt în absența oricărui act normativ.

Totodată, instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 prevăd că acest aci normativ este aplicabil și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a), b) sau c). Așa fiind, se constată că instanța de apel a respectat îndrumările deciziei de casare atunci când a cercetat natura măsurii administrative dispuse față de reclamant prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/20019, și nu prin raportare la dispozițiile art. 3 din aceeași lege. Se reține că instanța de apel a concluzionat că petitui privind constatarea caracterului politic a! măsurilor administrative luate față de reclamant este întemeiat în considerarea concluziilor adoptate de comisia special înființată în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.

Înalta Curte constată așadar că, în speță, instanța de apel a coroborat dispozițiile art. 4 alin. (2) cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 atunci când a stabilit caracterul politic al măsurii administrative luate față de reclamant, reținând, în considerarea dezlegării instanței de recurs și pe baza probelor administrate (declarație martor coroborată cu Hotărârea nr. 48/1992 emisa în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990) că măsura administrativă a stabilirii domieiuîuî obligatoriu este o măsură eu caracter politic. Prin urmare, criticile recurentului - pârât privind greșita interpretare a art. 3 și art. alin. (3) din Legea nr. 221/2009, pe care de altfel instanța de apel nici nu le-a reținut în motivarea deciziei, sunt nefondate.

În ceea ce privește invocarea considerentelor Deciziei nr. 3 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, instanța constată că această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 1115 din 2 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casata nu are nicio putere și, prin urmare. considerentele unei asemenea decizii nu pot constitui argumente viabile în susținerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul român reprezentat de B. prin E. Brașov - F. Mureș împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2010**. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 5 aprilie 2016.