ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 808/2016

Asupra recursurilor formulate, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de

5 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamantul A. a solicitat

în contradictoriu cu Statul român, prin B., obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca

urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 83 din 02 martie 1949 de

către fosta miliție rurală din Luduș și de către

organele

Partidului Muncitoresc

Român. Prin măsura politică adoptată a fost confiscată în

întregime averea familiei, iar reclamantul a fost strămutat din casa

familială în Târșu-Mureș, unde i s-a stabilit domiciliu

obligatoriu.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat

că Decretul nr. 83/1949 a fost adoptat pentru completarea Legii nr.

187/1945, iar caracterul politic al acestui act normativ nu poate fi negat din

chiar modul în care este formulat art 1 din acest decret. Cu toate acestea,

nici măcar acest decret nu prevedea evacuarea din locuință

și dislocarea forțată a persoanelor expropriate. Mai mult,

bunuriie de uz casnic precum și cele de uz personal nu puteau face

obieetui exproprierii.

Caracterul politic al măsurii adoptate

remită și din modalitatea abuzivă în care organele de la acea

vreme au procedat la confiscarea totală a averii, la dislocarea și

strămutarea reclamantului din casa familială și mutarea acestuia

în municipiul Târgu-Mureș.

În drept, au fost invocate prevederile art. 4 alin.

(2), art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, precum și

prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și ale Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Statul român, prin B., reprezentat de C.

Mureș, a formulai. întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea ca

inadmisibilă a cererii reclamantului și, în subsidiar, ca

nefondată.

În cuprinsul întâmpinării, pârâtul a

subliniat faptul că, deși reclamantul a invocat caracterul politic ai

măsurilor administrative adoptate, din conținutul cererii nu

rezultă în mod concret restricțiile domiciliare instaurate din motive

politice, la care se face referire. Prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009

stabilesc limitativ o serie de acte normative apreciate ea având un caracter

politic, or acest act normativ invocat de reclamant nu se regăsește

printre cele enumerate în textul de lege mai sus arătat.

Pe fond, pârâtul a apreciat ca cererea

reclamantului nu este suficient dovedită în condițiile în care nu

sunt indicate criteriile după care s-a solicitat acordarea de

despăgubiri materiale.

Tribunalul Mureș, prin sentința

civilă nr. 1604 din 2010,

a admis în parte

cererea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurilor

administrative constând în strămutare și confiscarea averii și,

în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 29.457 lei cu

titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea cotei de 1/3

parte din bunurile mobile confiscate. Restul pretențiilor au fost

respinse.

În motivarea hotărârii, Tribunalul a

reținut următoarele:

Familia reclamantului a locuit în com.

Tăureni și. fiind înstărită, a fost considerată

familie de chiaburi. Bunurile imobile au trecui în proprietatea statului în temeiul

Legii nr. 187/1945, iar bunurile mobile, constând în animale, utilaje, produse

agricole au fost confiscate, membrii familiei fiind strămutați în

Târgu-Mureș, unde li s-a stabilii domiciliu obligatoriu. Aceste

măsuri adoptate de organele vremii au un caracter politic, fiind adoptate

în scopul îngrădirii drepturilor și libertăților economice.

Art. 3 alin. (1) din Legea ar. 221/2009 enumera

unele dintre măsurile administrative adoptate de fostele organe ale

miliției, instanței de judecată revenindu-i sarcina ca, la

cererea părților, să constate dacă și alte măsuri

administrative au un caracter politic.

În concret, măsurile adoptate

față de reclamant și familia acestuia au un vădit caracter

politic și, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 221 /2009, reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri. Cum reclamantul a fost doar coproprietar al bunurilor mobile

confiscate în cotă de 1/3 parte, acesta este îndreptățit să

primească despăgubiri în raport cu valoarea bunurilor, așa cum

au fost evaluate de expert, și cu cota pe care acesta o deținea din

bunurile confiscate.

Reclamantul a solicitat despăgubiri

și pentru prejudiciul moral suferit în urma măsurilor adoptate,

însă. în raport de considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010

ale Curții Constituționale, aceste despăgubiri nu mai pot fi

acordate.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a declarat apei pârâtul Statul român, prin B.,

reprezentat de C. Mureș, solicitând respingerea acțiunii

reclamantului.

În motivarea apelului s-a arătat că

instanța de fond a reținut doar susținerile reclamantului,

ignorând apărările formuiate prin întâmpinarea depusă la dosar.

în contextul în care nu s-a făcut dovada faptului că măsurile

administrative luate împotriva reclamantului au fost dispuse ca urmare a

săvârșirii unei infracțiuni din motive politice, prin care s-a

urmărit vreunul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (3) din

O.U.G. nr. 214/1999. în ceea ce privește obligarea la plata unor

despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, pârâtul a criticat faptul

că instanța s-a bazat pe o expertiză extrajudiciară,

efectuată de un expert evaluator imobiliar în condițiile în care

bunurile confiscate erau mobile.

Curtea de Apel Târga-Mureș, prin Decizia

nr. 56 din 05 mai 2011, a respins apelul ca nefondat,

Împotriva acestei hotărâri a formulat

recurs pârâtul.

Înalta Curte de Casație și.

Justiție, prin Decizia nr. 3108 din 08 mai 2012, a dispus casarea deciziei

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța de recurs a constatat că

petitul privind acordarea despăgubirilor materiale a fost admis

fără a fi examinată situația de fapt, în raport eu prevederile

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, text de lege care face

trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

imobilelor preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

așa încât, în rejudecare, instanța va trebui să completeze

probatoriul pentru a verifica dacă bunurile confiscate invocate în cererea

de chemare în judecată intră sub incidența dispozițiilor art.

5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit că instanța de trimitere urmează

să verifice necesitatea administrării unei noi expertize care să

clarifice natura și situația bunurilor pentru care se cer

despăgubiri.

În ceea ce privește petitul prin care s-a

constatat caracterul politic al măsurilor administrative, s-a constatat

că Decretul nr. 83/1949 nu se regăsește în categoria actelor

normative enunțate în ari. 3 din Legea nr. 221/2009 și în aceste

condiții măsurile adoptate țață de reclamant nu pot fi

considerate măsuri administrative cu caracter politic.

În rejudeeare, Curtea de Apel Târgu-Mtireș,

prin Decizia civilă nr. 3/A din 24 ianuarie 2013, a admis apelul pârâtei

și a modificat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii

ca neîntemeiată a întregii acțiuni.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre rejudeeare Tribunalului Mureș.

Prin Decizia nr. 1115 din 02 aprilie 2014, Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a

admis cererea de intervenție formulată de D., a casat decizia

atacată și a trimis cauza spre rejudeeare Curții de Apel

Tărgu-Mureș.

În motivarea deciziei de casare s-au

arătat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a stărui pentru a stabili

situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile în cauza

dedusă judecății în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale. Or, în cauză, nu s-a dat

eficiență acestor dispoziții și nu s-a administrat nicîo

probă în rejudecarea apelului. în plus, nu au fost avute în vedere

înscrisuri relevante aflate la dosar care tind să contureze o alia

situație de fapt decât cea reținută în decizia dată în

apel.

Reclamantul a cerut să se constate

caracterul politie al măsurilor administrative constând în strămutare

și stabilirea domiciliului obligatoriu, invocând prevederile Decretului nr.

83/1949, însă instanța nu a stabilit împrejurările de fapt ale

cauzei și nu au fost lămurite referirile eu privire la acest petit.

În speță, s-a constatat că

instanța de apel a ignorat în analiza materialului probator Hotărârea

nr. 48/1992, emisă în aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, hotărâre

din care rezultă că reclamantul a fost strămutat din localitatea

Tăureni. Or, potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acest act

este aplicabil și persoanelor cărora le-au fost recunoscute

drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Faptul că reclamantul a indicat în

susținerea cererii de constatare a caracterului politic un decret care, în

sine, nu poate constitui temei pentru dispunerea unor măsuri cu caracter

administrativ, mx exonerează instanța să analizeze dacă în

raport cu probele administrate o astfel de măsură nu a fost

luată. în acest sens, având în vedere că reclamantul a depus la dosar

înscrisuri din care rezultă că a fost scutit de expropriere pentru

suprafața de 50 ha teren, Înalta Curte a stabilit că instanța de

apel are obligația de a lămuri condițiile în care a survenit

predarea bunurilor menționate către ferma gospodăriei agricole

de stat din localitatea Sânger.

În ceea ce privește capătul de cerere

prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile

confiscate, Înalta Curte a stabilit că

instanța de apel urma să aibă în vedere considerentele Deciziei

nr. 3108 din 08 mai 2012. pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu privire !a bunurile care intră în sfera de aplicare a

Legii nr. 221/2009.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit că reclamantul nu poate să completeze

cererea inițiată cu care a fost învestită instanța, având

în vedere că termenul prevăzut de art 332 alin. (1) C. proc. civ., în

care cererea poate fi completată sau modificată, a fost

depășit.

În rejudecare,

reclamantul

a formulat o cerere prin care a solicitai instanței să aibă în

vedere faptul că la cererea de chemare în judecată a depus acte emise

de Arhivele Naționale din care rezulta bunurile imobile și cele mobile

care au fost preluate de stat de la familia reclamantului și a invocat

caracterul politic al măsurilor luate împotriva sa și a familiei

sale, constând în dislocarea familiei din comuna natală, strămutarea

familiei în Târgu-Mureș, dar și confiscarea averii. în completarea

probelor depuse la dosar, reclamantul a indicat ca mijloc de probă

Hotărârea nr. 48/1992, emisă în temeiul Decreiului-Lege nr. 118/1990.

De asemenea, reclamantul a cerut reevaluarea imobilelor cuprinse în documentele

emise de Arhivele Naționale, așa cum au fost evaluate și

bunurile mobile. La cerere a fost anexată Notificarea nr. 93/2001,

depusă de reclamant la Primăria com. Tăureni, precum și

actele care au însoțit această notificare. De asemenea, reclamantul a

depus înscrisuri emise de Primăria com. Tăureni referitoare Ia stadiul

soluționării notificării.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia nr.

1 din 14 ianuarie 2015, a admis apelul formulat de pârând Statul român, a

schimbat în parte sentința nr. 1604 din 5 octombrie 2010 în sensul

admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamant constatând caracterul

politic al măsurii administrative a domiciliului obligatoriu, luată

față de reclamant în perioada 02 martie 1949-08 august 1963.

În motivarea deciziei, instanța de apel a

reținut următoarele;

Cât privește fixarea cadrului procesual

urmare a deciziilor pronunțate de Înalta Curte și a îndrumărilor

acesteia, Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit cadrul procesual prin

raportare strictă la petîtele cuprinse în cererea de chemare în judecată,

primul vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative

constând în confiscarea averii, strămutarea și stabilirea

domiciliului obligatoriu al reclamantului la Târgu Mureș și al doilea

vizând acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate.

Curtea de apel a reținut că

soluția primei instanțe în ceea ce privește petitul de

constatare a caracterului politic al măsurilor administrative luate

față de reciamant este legală și temeinică. Pentru a

decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima

instanță a făcut o justă apreciere a probelor administrate

în cauză. Instanța a reținut că această soluție

se impune ca urmare a coroborării înscrisurilor depuse de reclamant la

dosarul cauzei cu declarația martorului Vas Gheorghe - Botond și cu

concluziile formulate de Comisia instituită în baza Decretului - Lege nr. 118/1990.

În ceea ce privește criticile apelantului

privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile, instanța de

apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 221/2009 circumscriu sfera bunurilor pentru care sunt acordate

despăgubiri la bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, stabilind

astfel că acestea se referă exclusiv la bunuri imobile.

Totodată, instanța de apel a invocat și Decizia nr. 6/2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție pronunțată în

interesul legii.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs

atât reclamantul, cât și pârâtul.

Prin cererea de recurs, reclamantul A. a

solicitat admiterea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1 din 14

ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș și completarea

probatoriului cu o expertiză evalualorie a bunurilor imobile cuprinse în

formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului eliberat de

Direcția Arhivelor Naționale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul

critică modalitatea în care instanța de apel a circumscris sfera

bunurilor pentru care se pot acorda daune materiale în temeiul Legii nr. 221/2009.

De asemenea, acesta a criticat respingerea cererii de suplimentare a

probatoriului arătând că instanța de apel, în mod greșii, a

apreciat ea m speță nu sunt incidente dispozițiile art. 138 pct

2 și 4 din C. proc. civ., precum și modalitatea în care instanța

de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză.

În drept, recurentul - reclamant a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cel de-al doilea recurs, formulat de pârâtul

Statul, român, prin E. Brașov - F. Mureș, vizează soluția

dată de instanța de apel primului capăt de cerere. în concret,

recurentul critică greșita interpretare a dispozițiilor art. 3

și art. alin. (3) din Legea nr. 221/2009 reținută în cauză

de instanța de apel. în drept, recurentul circumscrie critieile formulate

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate de ambii recurenți, care se subsumează motivelor

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și

urmează să le respingă.

Asupra recursului formulat de reclamantul A.,

instanța reține următoarele:

În ceea ce privește critieile recurentului

- reclamant privind sfera bunurilor pentru care se acordă despăgubiri

în temeiul Legii nr. 221/2009, Înalta Curte reține că instanța

de apel a făcut o delimitare corectă între regimul juridic aplicabil

bunurilor mobile și celor imobile, prin prisma dispozițiilor

incidente ale Legii nr. 221/2009 și raportat la petele cererii de chemare

în judecată.

Astfel, instanța constată că, în

speță, soluționarea capătului de cerere privind acordarea de

despăgubiri pentru daune materiale depinde de

interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

221/2009, pe care reclamantul și-a întemeiat cererea.

Totodată, se reține incidența art.

315 C. proc. civ. în ceea ce privește dezlegarea dată de

instanța de recurs sferei bunurilor vizate de art. 5 alin. (1) lit. b din

Legea nr. 221/2009 în cuprinsul Deciziei nr. 3108 din 8 mai 2012.

Înalta Curte mai reține că dezlegarea

instanței de recurs este concordantă îndrumărilor cuprinse ui Decizia

nr. 6 din 15 aprilie 2013 pronunțată în interesul legii, ulterior

deciziei de casare, și prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu,

că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 se

interpretează în sensul că. pot fi acordate despăgubiri

materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul

actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2901

și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesata să

nu fi obținut deja o reparație.

Or, de vreme ce în temeiui Legii nr. 221/2009

instanțele pot acorda despăgubiri numai pentru acele bunuri imobile pentru

care persoana interesată nu a obținut măsuri reparatorii în

temeiul legilor speciale de restituire a proprietății, Înalta Curte

constată că instanța de apel a făcut o aplicare

corectă a dispozițiilor legale incidente în speță apreciind

că reclamantul nu este îndreptății, să primească despăgubiri

pentru bunurile mobile confiscate. pretenție cuprinsa în petitul al doilea

al cererii de chemare în judecată, admițând sub acest aspect apelul

formulat de pârât.

În conformitate cu dispozițiile art. 315 C.

proc. civ., se va reține că soluția instanței de apel a

respectat dezlegările instanței de recurs cuprinse în Decizia nr. 3108

din 8 mai 2012 prin care cauza a fost trimisă spre rejudeeare.

Referitor la criticile recurentului - reclamant

privind soluția dată cererii ce are ca obiect despăgubiri

aferente bunurilor imobile confiscate, instanța reține incidența

dispozițiilor art. 315 din C. proc. civ. raportat la dezlegarea

instanței de recurs vizând momentul la care a fost formulată cererea

modificatoare prin care reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri

pentru anumite bunuri imobile confiscate.

Astfel, prin Decizia nr. 1115 din 2 aprilie

2014, instanța de recurs a statuat, cu earacîer obligatoriu pentru

instanța de rejudeeare, că cererea având ca obiect despăgubiri

pentru bunurile imobile confiscate a fost formulată cu depășirea

termenului prevăzut de dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

instanța de apel nu a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor

legale amintite, ca fiind ținută de dezlegarea anterioară a

instanței de recurs privind formularea tardivă a cererii

modificatoare.

Totodată, instanța constată

că acordarea despăgubirilor în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 221/2009 este condiționată de lipsa oricărei alte

forme de reparație pentru bunurile confiscate. Or, așa cum corect a

reținut instanța de apel, în speță, reclamantul a

obținut măsuri reparatorii pentru

terenurile și construcțiile aflate în intravilan, aspect care

reiese din Dispoziția nr. 160/2005 emisă de com. Tăureni

modificată parțial prin Decizia nr. 267 din 8 mai 2014

pronunțată de Curtea de Apei Târgu Mureș.

În ceea ce privește criticile recurentului

- reclamant privind nelegala interpretare de instanța de apel a

dispozițiilor art. 138 pct. 2 și 4 C. proc. civ., se reține

că recurentul - reclamant a invocat în fața instanței de apel

dispozițiile art. 138 pct. 2 și 4 C. proc. civ. pentru a obține

completarea probatoriului necesar susținerii cererii modificatoare.

Înalta Curte, analizând aceste critici din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că instanța

de apel nu a analizat cererile recurentului în probațhme prin prisma

exigențelor art. 132 C. proc. civ., ci prin raportare la obiectul cererii

de chemare în judecată, aspect care reiese în urma parcurgerii

încheierilor de ședință și a celor consemnate în practicaua

deciziei recurate.

În ceea ce privește criticile privind

aprecierea pe care instanța de apei a făeut-o asupra probelor

administrate, precum și cele privind interpretarea probelor, instanța

constată că aceste critici vizează temeinicia hotărârii

recurate, fiind așadar incompatibile cu structura căii extraordinare

de atac a recursului, care poate fi formulată exclusiv pentru motive de

neiegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

odată cu abrogarea pct. 10 și 11 ale aceluiași articol,

singurele care permiteau instanței de recurs cercetarea unor motive de

netemeinicie a hotărârii recurate.

Asupra recursului formulat de pârâtul Statul

român, prin E. Brașov

- F. Mureș:

Instanța reține că criticile

formulate vizează soluția de constatare a caracterului politic al

măsurii administrative dispuse față de reclamant. în concret,

recurentul - pârât critică interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 3 și art. alin. (3) din Legea nr. 221/2009 și

invocă în susținerea recursului considerentele Deciziei nr. 3

pronunțată în 24 ianuarie 2013 de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Totodată, recurentul formulează

critici privind nemotivarea hotărârii. Cu privire la aceste critici,

instanța constată că, deși recurentul a invocat în

susținerea recursului art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici se

subsumează, în realitate, motivului de neiegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., instanța va încadra și va analiza aceste critici potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile privind

nemotivarea hotărârii, instanța constată că recurentul

invoca nemotivarea hotărârii fără însă a formula critici

concrete sub acest aspect.

Instanța va reține că aceste

critici, chiar generic formulate, nu sunt întemeiate de vreme ce, analizând

considerentele hotărârii recurate, se constată că instanța

de apel a făcut o analiză exhaustivă a motivelor de apel,

cu aplicarea îndrumărilor cuprinse în cele

două decizii de casare pronunțate in cauză.

Cu privire la criticîte vizând greșita

interpretare a art. 3 și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, va

reține cu prioritate că, în etapa rejudecării, instanța de

apel a fost ținută să respecte îndrumările instanței

de recurs ce vizau stabilirea caracterului măsurii administrative dispuse

față de reclamant.

Prin Decizia nr. 1115 din 2 aprilie 2014,

instanța de recurs a stabilit câ indicarea drept temei al măsurilor

administrative reclamate un decret care nu este susceptibil. în sine, de a

constitui temei pentru dispunerea unor măsuri cu caracter administrativ nu

exonerează instanța de trimitere de a analiza dacă măsurile

reclamate nu au fost dispuse în fapt în absența oricărui act

normativ. Totodată, instanța de recurs a reținut că

dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 prevăd că

acest aci normativ este aplicabil și persoanelor cărora le-au fost

recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, cu

condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute de art. 5 alin.

(1) lit. a), b) sau c).

Așa fiind, se constată că

instanța de apel a respectat îndrumările deciziei de casare atunci

când a cercetat natura măsurii administrative dispuse față de

reclamant prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/20019,

și nu prin raportare la dispozițiile art. 3 din aceeași lege.

Se reține că instanța de apel a

concluzionat că petitui privind constatarea caracterului politic a!

măsurilor administrative luate față de reclamant este întemeiat

în considerarea concluziilor adoptate de comisia special înființată

în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.

Înalta Curte constată așadar că,

în speță, instanța de apel a coroborat dispozițiile art. 4 alin.

(2) cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 atunci când a

stabilit caracterul politic al măsurii administrative luate față

de reclamant, reținând, în considerarea dezlegării instanței de

recurs și pe baza probelor administrate (declarație martor

coroborată cu Hotărârea nr. 48/1992 emisa în temeiul Decretului - Lege

nr. 118/1990) că măsura administrativă a stabilirii domieiuîuî

obligatoriu este o măsură eu caracter politic.

Prin urmare, criticile recurentului - pârât

privind greșita interpretare a art. 3 și art. alin. (3) din Legea nr.

221/2009, pe care de altfel instanța de apel nici nu le-a reținut în

motivarea deciziei, sunt nefondate.

În ceea ce privește invocarea

considerentelor Deciziei nr. 3 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu

Mureș, instanța constată că această hotărâre a

fost casată prin Decizia nr. 1115 din 2 aprilie 2014 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție. Or, potrivit dispozițiilor art. 311

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casata nu are nicio putere și,

prin urmare. considerentele unei asemenea decizii nu pot constitui argumente

viabile în susținerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul român reprezentat de B.

prin E. Brașov - F. Mureș împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 14

ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția I

civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2010**.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi, 5 aprilie 2016.