ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2816/2010

Asupra recursului penal de față; Pe baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din data de 14 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. nr. 7119/325/2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului G.N.A. În motivarea acestei încheieri s-a reținut că inculpatul a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Timișoara, prin Sentința penală nr. 440 din 16 martie 2010, hotărâre menținută de Tribunalul Timiș, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.

Cu privire la starea de arest a inculpatului, instanța de recurs a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive nu au încetat și nici nu s-au schimbat, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.N.A., criticând-o pentru netemeinicie. La termenul din 4 august 2010, stabilit pentru judecarea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 302 rap. la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. comb. cu art. 141 alin. (1) teza I C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat de inculpat. Examinând recursul declarat în cauză sub aspectul admisibilității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. În materia măsurilor preventive, calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanță în cursul judecății este reglementată prin dispozițiile art. 141 C. proc. pen.

Potrivit alin. (1) al textului de lege invocat „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și încheierea prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă". Controlul legalității măsurii arestării preventive în cursul judecății nu poate fi exercitat decât în limitele stabilite de lege, legiuitorul instituind mijloacele procesuale necesare exercitării acestui control atât în ceea ce privește legalitatea măsurii dar și sub aspectul justificării ei.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate, coroborate și cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție rezultă că împotriva încheierilor de menținere a măsurii arestării preventive pronunțate de instanța de recurs nu poate fi exercitată calea de atac a recursului. Potrivit dispozițiilor de procedură generale, Înalta Curte nu are competența de a soluționa fondul prezentei cauzei și, prin urmare, nu se poate pronunța nici cu privire la cereri incidentale, cum sunt cele vizând măsurile preventive. A proceda altfel, ar echivala cu o extindere nelegală a competenței sale materiale. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (4) C. proc.

pen., încheierile prin care se menține arestarea preventivă în cursul judecății pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii preventive, norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății privind măsurile preventive fiind cuprinsă în dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, și denumirea marginală a textului de lege menționat. Așadar, încheierea dată în cursul judecății recursului prin care se dispune menținerea măsurii arestării preventive în baza art. 300 2 C. proc. pen. nu poate fi atacată separat cu recurs. Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României.

Nici prin prisma dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra menținerii stării de arest preventive de către instanța de recurs. Astfel, art. 5 parag.

4 din Convenție potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală", instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate și garantează cel puțin un grad de jurisdicție reprezentat de o instanță independentă, negarantând însă niciun drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia (Deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului Jecius c. Lituaniei din 31 iulie 2000 și Stasaitis c. Lituaniei din 21 martie 2002). Cum, în speță, încheierea recurată, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului G.N.A.

a fost pronunțată în cursul judecării recursului declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 132/A din 21 mai 2010 a Tribunalului Timiș, recursul declarat în cauză este inadmisibil și va fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva Încheierii din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7119/325/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 4 august 2010.