ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2816/2010

Asupra recursului

penal de față;

Pe baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 14

iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. nr. 7119/325/2009, Curtea de Apel

Timișoara, secția penală a dispus, în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a

inculpatului G.N.A.

În motivarea acestei

încheieri s-a reținut că inculpatul a fost condamnat în primă instanță de

Judecătoria Timișoara, prin Sentința penală nr. 440 din 16 martie 2010,

hotărâre menținută de Tribunalul Timiș, cauza aflându-se pe rolul Curții de

Apel Timișoara pentru soluționarea recursului declarat de inculpat împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel.

Cu privire la starea

de arest a inculpatului, instanța de recurs a constatat că temeiurile care au

determinat luarea măsurii preventive nu au încetat și nici nu s-au schimbat,

impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia pentru buna

desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul G.N.A., criticând-o pentru netemeinicie.

La termenul din 4

august 2010, stabilit pentru judecarea recursului, în conformitate cu

dispozițiile art. 302 rap. la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a)

teza a II-a C. proc. pen. comb. cu art. 141 alin. (1) teza I C. proc. pen.,

Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat de inculpat.

Examinând recursul

declarat în cauză sub aspectul admisibilității, Înalta Curte reține că potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi

atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția

cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

În materia măsurilor preventive, calea de atac

împotriva încheierilor pronunțate de instanță în cursul judecății este

reglementată prin dispozițiile art. 141 C. proc. pen.

Potrivit alin. (1) al

textului de lege invocat „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin

care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive, precum și încheierea prin care se

dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de

procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei

prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă".

Controlul legalității

măsurii arestării preventive în cursul judecății nu poate fi exercitat decât în

limitele stabilite de lege, legiuitorul instituind mijloacele procesuale

necesare exercitării acestui control atât în ceea ce privește legalitatea

măsurii dar și sub aspectul justificării ei.

Din analiza

dispozițiilor legale enunțate, coroborate și cu prevederile art. 23 alin. (4)

din Constituție rezultă că împotriva încheierilor de menținere a măsurii

arestării preventive pronunțate de instanța de recurs nu poate fi exercitată

calea de atac a recursului.

Potrivit

dispozițiilor de procedură generale, Înalta Curte nu are competența de a

soluționa fondul prezentei cauzei și, prin urmare, nu se poate pronunța nici cu

privire la cereri incidentale, cum sunt cele vizând măsurile preventive. A

proceda altfel, ar echivala cu o extindere nelegală a competenței sale

materiale.

Este adevărat că

potrivit dispozițiilor art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (4) C. proc. pen., încheierile prin care se menține arestarea preventivă

în cursul judecății pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind

reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii

preventive, norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierilor

pronunțate în cursul judecății privind măsurile preventive fiind cuprinsă în

dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, și

denumirea marginală a textului de lege menționat.

Așadar, încheierea

dată în cursul judecății recursului prin care se dispune menținerea măsurii

arestării preventive în baza art. 300

2

C. proc. pen. nu poate fi

atacată separat cu recurs.

Recunoașterea unei căi de atac în situații

neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului

legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României.

Nici prin prisma

dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se poate vorbi de

admisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra

menținerii stării de arest preventive de către instanța de recurs. Astfel, art.

5 parag. 4 din Convenție potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea

sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui

tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității

deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală",

instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate și garantează

cel puțin un grad de jurisdicție reprezentat de o instanță independentă,

negarantând însă niciun drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a

măsurii sau de prelungire a acesteia (Deciziile Curții Europene a Drepturilor

Omului Jecius c. Lituaniei din 31 iulie 2000 și Stasaitis c. Lituaniei din 21

martie 2002).

Cum, în speță,

încheierea recurată, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului

G.N.A. a fost pronunțată în cursul judecării recursului declarat de acesta

împotriva Deciziei penale nr. 132/A din 21 mai 2010 a Tribunalului Timiș,

recursul declarat în cauză este inadmisibil și va fi respins ca atare în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva Încheierii din 14

iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

7119/325/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 4 august 2010.