ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4146/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1771 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a

IlI-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta B.C., în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul

a reținut că prin Decizia nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010,

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța, și a constatat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare,

sunt neconstituționale.

Acțiunea reclamantei are ca obiect acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat ca urmare a condamnării cu caracter politic a soțului

său, încadrându-se, astfel, în prevederile legale declarate neconstituționale și

care nu mai pot fi aplicate. De asemenea, decizia Curții Constituționale are efect

imediat, inclusiv asupra acțiunilor deja introduse, în caz contrar ajungându-se

la crearea unor situații discriminatorii între reclamanți în raport de data formulării

cererilor de chemare în judecată.

În termen legal, a declarat apel reclamanta B.C., arătând

că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009 la momentul rămânerii în pronunțare prevedea posibilitatea acordării

de daune morale atât pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic,

cât și pentru cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic.

Prin decizia civilă nr. 398 A din 12 aprilie 2011, Curtea

de Apel București a respins apelul, menținând sentința.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs

reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că Decizia

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se aplică decât pentru viitor, nu și cauzelor

în curs de soluționare la data publicării sale și, ca atare, se impune acordarea

daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiunea introductivă. De asemenea,

decizia Curții Constituționale nu împiedică aplicarea cu prioritate a pactelor și

tratatelor internaționale, conform art. 20 din Constituție, și, ca atare, statuările

Curții Europene a Drepturilor Omului au prioritate față de cele ale Curții Constituționale.

Recursul nu este fondat.

Înainte de pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

În speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că la data judecării

recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept care se pune în speță nu este, deci,

cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptățită la acordarea daunelor morale

în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul

text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și

în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și

legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege

prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga

omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat

încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia

în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată

o decizie definitivă.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010

a deciziei Curții Constituționale nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment

la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta

ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării

procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional

ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă

și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din

Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată

nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou

în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă

vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista

o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantei.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de afecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului se

recunoaște eficiența controlului realizat de instanța de contencios constituțional.

Sub acest aspect, având a se pronunța asupra unei situații

similare (decizia în cauza Slavov și alții împotriva Bulgariei), Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a statuat că: „Nu se poate spune că un text de lege a cărui

constituționalitate a fost contestată la scurt timp după intrarea lui în vigoare

și care ulterior a fost declarat neconstituțional ar putea constitui o bază legală

solidă în înțelesul jurisprudenței Curții. De aceea, reclamanții nu ar fi putut

avea o speranță legitimă că pretențiile lor vor fi cuantificate în conformitate

cu acea lege, după ce ea a fost invalidată. De asemenea, ei nu ar fi putut spera

în mod legitim că determinarea pretențiilor lor se va face în baza legii, așa cum

era ea la momentul introducerii cererii lor, și nu în baza legii așa cum era ea

la momentul pronunțării hotărârii”.

O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea

controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic,

de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să

aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte

au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o

depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale

europene ni i le legitimează.

De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale

deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței,

care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații

discriminatorii.

În ce privește Declarația Universală a Drepturilor Omului

și Rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Adunării Generale

a O.N.U., acestea sunt documente politice internaționale cu caracter de recomandare

pentru statele membre ale O.N.U. și, respectiv ale Consiliului Europei, iar nu tratate

internaționale, astfel că nu au aplicabilitate directă în dreptul intern pe temeiul

art. 11 și 20 din Constituție, care se referă numai la tratatele internaționale.

Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat

și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

B.C. împotriva deciziei nr. 398 A din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2012.