ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4451/2012

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 901 din 14 decembrie

2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta B.N. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reținând că prin constatarea neconstituționalității dispozițiilor art.

5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, ca urmare a emiterii Deciziei

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, cererea reclamantei a devenit lipsită de

temei juridic.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia nr. 264/R

din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis recursul, a modificat

sentința atacată, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei

de 6.000 euro - echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu caracter politic a defunctului B.C.,

soțul reclamantei.

Pentru a decide astfel,

Curtea de Apel a reținut că acțiunea reclamantei a fost formulată ulterior pronunțării

Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, această decizie urmând a fi aplicată

doar cererilor înregistrate după 21 octombrie 2010, că la data formulării acțiunii

reclamanta avea o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenție și că o recunoaștere a caracterului politic al condamnării fără acordarea

de despăgubiri ar fi discriminatorie pentru reclamantă față de persoanele care au

obținut despăgubiri în situații similare, aspect ce contravine dispozițiilor

art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate, recalificarea

căii de atac și rejudecarea cauzei, cu consecința acordării daunelor morale în cuantumul

solicitat prin cererea de chemare în judecată. A invocat motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 1, 5, 7 și 9 C. proc. civ.

A susținut că în mod greșit

instanța a calificat calea de atac promovată drept recurs, fără a pune acest aspect

în discuția părților, astfel încât a fost încălcat principiul disponibilității.

A apreciat că singurul remediu efectiv în această cauză, pentru a garanta dreptul

părții la un proces echitabil, este casarea deciziei atacate și rejudecarea căii

de atac, prin aplicarea directă a dispozițiilor convenționale ale art. 6 parag.

1 din Convenție. A criticat decizia atacată deoarece a creat premisele discriminării

în aplicarea legii, în sensul că persoane care au introdus cerere în același timp

cu reclamanții, sub imperiul vechii legii, au obținut hotărâri irevocabile beneficiind

de două căi de atac, că nu există niciun argument juridic, moral ori de altă natură

care ar putea justifica obținerea de către unui cetățeni a unor sume ce reprezintă

o despăgubire echitabilă, iar de către alții a unor sume derizorii și de multe ori

umilitoare raportat la suferințele îndurate.

Examinând recursul în

raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, în aplicarea dispozițiilor

art. 137 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a-l respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă

mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita

verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și în final, remedierea

erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor

lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative,

de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a

înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui

proces.

Recursul este o cale extraordinară

de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității

hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale

sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod

„sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a

soluționat fondul pricinii”.

Prin coroborarea textelor

legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive

date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții,

recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei

căi de atac.

O asemenea concluzie derivă

din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea

drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate

judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Art. XIII pct. 1 din Legea

nr. 202/2010 a suprimat calea de atac a apelului în litigiile întemeiate pe Legea

nr. 221/2009, statuând că „hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului,

care este de competența Curții de Apel”.

Hotărârea primei instanțe

a fost pronunțată la data de 14 decembrie 2011, devenind astfel incident în cauză

art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform căruia modificările și completările aduse

Legii nr. 221/2009 prin actul normativ arătat „(…) se aplică și proceselor aflate

în curs de soluționare în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză

până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Cum normele de procedură

sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare a Legii

nr. 202/2010, nu se pronunțase o hotărâre care să tranșeze litigiul dedus judecății,

rezultă că singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii de primă

instanță, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este aceea a recursului,

soluționat de Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 264/R din 20

aprilie 2011.

Având în vedere că hotărârea

de soluționare a recursului este irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a

fi respins ca atare.

Susținerile recurentei-reclamante,

conform cărora prezenta cale de atac este admisibilă, ca urmare a faptului că instanța

de recurs nu a pus în discuția părților calificarea căii de atac și că a fost încălcat

principiul disponibilității, nu pot fi primite.

Așa cum rezultă din cererea

aflată la dosarul Curții de Apel, chiar reclamanta și-a intitulat calea de atac

„recurs”, formulat în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

prin concluziile scrise din același dosar, a făcut referiri exprese la recursul

declarat, iar în concluziile formulate prin apărător la 20 aprilie 2011 a solicitat

admiterea recursului.

Așadar, instanța nu a

avut de recalificat o cale de atac, situație în care această calificare ar fi trebuit,

într-adevăr, pusă în discuția părților, fără ca prin aceasta un al doilea recurs

să devină admisibil, ci chiar reclamanta a fost cea care a uzat de calea de atac

prevăzută de legea în vigoare.

Nu poate fi primită nici

critica referitoare la crearea unui tratament discriminatoriu față de persoane care

au introdus o cerere similară în același timp cu reclamanta. Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie

o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional

al egalității în fața legii și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Pentru toate aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta

B.N. împotriva deciziei nr. 264R din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie

2012.