Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2009

HOTĂRÂRE
26.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 274 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, a fost admisă acțiunea formulată de B.E.L., în contradictoriu cu S.S.P.R. din Decembrie 1989 și C.P.R. din Decembrie 1989 și obligarea acestora să soluționeze cererea de preschimbare a certificatului doveditor al calității de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul B.E.L. este posesorul certificatului din 10 septembrie 1992 prin care i s-a recunoscut calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” – remarcat prin fapte deosebite.

Instanța a constatat că reclamantul, prin intermediul Asociației L. din 22 decembrie 1989 T., împreună cu alte persoane care aveau recunoscut statutul de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române”, a înaintat cererea și dosarul cu înscrisurile necesare către S.S.P.R. din Decembrie 1989, între această din urmă instituție și Asociația L. menținându-se o corespondență continuă, în sensul că au fost completate dosarele cu înscrisurile solicitate și s-au interesat de stadiul soluționării dosarelor înainte către S.S.P.R. Instanța reținut că dosarele au fost înaintate de S.S.P.R., la C.P.R. din Decembrie 1989, pentru avizare, iar aceasta a avizat favorabil 195 de dosare, însă reclamantul nu figurează printre persoanele care au primit acest aviz.

Comisia Parlamentară a amânat acordarea avizului către reclamant, motivat de faptul că acesta este contestat la nivelul Comisiei Parlamentare, iar la data de 17 septembrie 2008 a dispus trimiterea dosarului ce-l privește pe reclamant la S.S.P.R., întrucât nu întrunește elementele necesare în vederea preschimbării certificatului. Instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă nu a justificat refuzul de a soluționa cererea și a creat o stare de incertitudine cu privire la stadiul de soluționare a dosarului ce-l privește pe reclamant. De asemenea, instanța a reținut că nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar că cererea reclamantului nu a fost soluționată datorită faptului că nu a depus la dosar toate actele solicitate.

S-a precizat că nu s-a dovedit că reclamantul a fost înștiințat de faptul că trebuie să completeze dosarul pentru a putea complini în timp util orice lipsuri s-ar fi ivit și nici nu s-a dovedit că a existat o corespondență între S.S.P.R. și Asociația L. cu privire la reclamant. Mai mult, instanța a reținut că pârâtul S.S.P.R. a susținut că dosarul reclamantului a fost înaintat Comisiei Parlamentare cu aviz favorabil, împrejurare care obliga această din urmă autoritate să procedeze fie la eliberarea noului certificat, fie să-l înștiințeze pe reclamant despre deficiențele pe care le conține dosarul său. Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că atitudinea pârâților reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs S.S.P.R. din Decembrie 1989 și C.P.R. din Decembrie 1989. În recursul său, C.P.R. din Decembrie 1989 a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestei comisii, care este un organ de lucru al Camerei Deputaților, fără personalitate juridică. Pe fondul cauzei, a susținut că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea comisiei din moment ce, la 9 septembrie 2008, membrii comisiei au amânat avizarea dosarului intimatului-reclamant până la „completarea dosarului cu alte probe relevante”. S.S.P.R., în recursul formulat, a invocat generic dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ.

și a susținut, în esență, că această autoritate publică, în urma analizării dosarului reclamantului, l-a înaintat Comisiei parlamentare, care l-a restituit cu mențiunea că acesta „nu conține elementele necesare preschimbării certificatului”, fără a fi specificate documentele lipsă, dintre cele enumerate la art. 12 4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1412/2004. În aceste condiții, susține autoritatea publică recurentă, S.S.P.R. „nu poate executa obligația de a-i elibera intimatului-reclamant certificatul preschimbat conform Legii nr. 341/2004”, în lipsa avizului Comisiei Parlamentare. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martori și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 „alin.

(3) S.S.P.R. din Decembrie 1989, după analizarea dosarelor persoanelor ce solicită preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, va elibera noul timp de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare – singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi”. Or, din actele cauzei, rezultă că dosarul intimatului-reclamant a fost transmis de către S.S.P.R. cu aviz favorabil, la Comisia Parlamentară la data de 18 februarie 2008. Potrivit art. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobat prin H.G. nr. 1412/2004, „ (1) S.S.P.R. înaintează Comisiei Parlamentare, în vederea emiterii avizului prevăzut la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare, listele cu propuneri de preschimbare a certificatelor.

(2) Comisia Parlamentară comunică S.S.P.R. în termen de 7 zile de la data înregistrării listelor prevăzute la alin. (1), avizul favorabil sau nefavorabil, după caz. (3). În situația în care în lista cu propuneri înaintată de S.S.P.R. există persoane ale căror cereri de preschimbare a certificatelor doveditoare sunt contestate, Comisia Parlamentară va aviza lista cu propuneri, cu excepția acestor persoane și va anunța de îndată persoana a cărei cerere de preschimbare a certificatelor doveditoare este contestată despre acest lucru. (4) În situația în care lista cu propuneri transmisă de S.S.P.R. necesită o cercetare mai amănunțită, Comisia Parlamentară poate prelungi cu cel mult 7 zile termenul prevăzut la alin. (2), înștiințând S.S.P.R.

cu privire la această prelungire”. Or, Comisia Parlamentară a amânat acordarea avizului prevăzut de lege, comunicând la S.S.P.R. că dosarul nu ar fi complet, fără a indica, însă, care dintre documentele prevăzute la art. 12 4 din Normele metodologice ar lipsi. Astfel, potrivit acestor dispoziții normative: „(1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite, trebuie să conțină următoarele documente: a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de S.S.P.R.

ori adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/ 1990 sau de S.S.P.R., în original sau în copie legalizată, însoțită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4); lit. c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiționează acordarea avizului de către aceeași asociație; organizațiile revoluționarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligații de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris și se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii; e) două fotografii tip pașaport; f) actul de identitate, în copie; g) declarație personală, cu specificarea faptelor deosebite în care a fost implicat direct; h) declarații din partea a 3 martori, recunoscuți ca revoluționari,

din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria revoluției și faptele deosebite ale celui pentru care sunt date; i) alte documente probatorii din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria revoluției; j) alte probe, inclusiv documente utile în susținerea cererii. (2) Declarațiile prevăzute la alin. (1) lit. h), în original sau în copii certificate pentru conformitate, trebuie să fie însoțite de copii ale certificatelor de revoluționar. (3) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a) - i). Prin alte documente probatorii, prevăzute la alin. (1) lit. i), se înțelege două probe din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria revoluției.

(4) Pot fi considerate documente probatorii, în sensul prevăzut la alin. (1) lit. i): imaginile video, fotografiile, articolele din ziare și reviste în care sunt specificate numele și prenumele, aparițiile relevante în cărți sau publicații, adeverințele sau procesele-verbale de preluare-predare a armelor și munițiilor, tabelele privind constituirea unor organisme de conducere, legitimațiile emise în perioada 14 - 25 decembrie 1989, adresele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de alte instituții ale statului sau întreprinderi, din care să rezulte prezența sau gradul de implicare în evenimentele din decembrie 1989, și altele asemenea. (5) Documentele prevăzute la alin. (4) sunt admise ca documente probatorii dacă sunt cel puțin două și sunt prezentate în original sau în copii legalizate ori certificate pentru conformitate”.

În concluzie, din actele cauzei, rezultă că instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că modul în care au procedat cele două autorități echivalează cu un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, astfel că cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate, soluția atacată fiind legală și temeinică. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C.P.R. din Decembrie 1989, rezultă că această excepție a fost formulată și în fața instanței de fond, care i-a fost respinsă prin încheierea din 29 aprilie 2009, reținându-se în mod corect că lipsa personalității juridice a acestei comisii nu are semnificația juridică pretinsă, calitatea procesuală fiind dată de competența și capacitatea juridică dată în mod legal acestui organism administrativ cu atribuții în aplicarea Legii nr. 341/2004.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.P.R. din Decembrie 1989 și S.S.P.R. din Decembrie 1989 împotriva sentinței civile nr. 274 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5123/2009
Ulterior, la termenul din 10 iunie 2009, la solicitarea instanței, reclamantul și-a precizat obiectul acțiunii, în sensul de a se constata refuzul nejustificat al celor doi pârâți de a soluționa cererea de preschimbare a certificatului de „
ÎCCJ 2012-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2558/2012
preschimbarea certificatului deținut în baza Legii nr. 42/1990 de către reclamant. În lipsa unei cereri asupra căreia autoritatea publică pârâtă să se pronunțe, instanța de fond a concluzionat că este inadmisibilă acțiunea formulată direct
ÎCCJ 2010-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și f
ÎCCJ 2009-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2879/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 10 noiembrie 2008, reclamanta M.D. a chemat în judecată S.S.P.R. din decembrie 1989 solicitând să se constate refuzul nejustifi
ÎCCJ 2009-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problem
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă