ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5298/2012

HOTĂRÂRE
13.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5298/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 11 februarie

2011, reclamanta J.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța, să anuleze Decizia de pensie nr. 159776/2010, să dispună să i se

mențină drepturile de pensie stabilite prin Decizia nr. 159776 din data de 18

august 2010, să se plătească diferența dintre pensia stabilită prin această

decizie și decizia inițială, cu dobânda legală de la data de 1 ianuarie 2011 și

până la repunerea în plată a primei decizii.

Tribunalul Dolj, prin

Sentința civilă nr. 3540 din 14 martie 2011, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut că potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001

„Deciziile comisiilor de pensii pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr.

19/2000”. În materie de competență teritorială Legea nr. 19/2000 prevede în

art. 156 și urm.: „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

Caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul”.

Potrivit art. 156 din

Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul”.

Competența materială

în soluționarea contestației revine Tribunalului București, ca instanță în a

cărei rază teritorială își are sediul intimata.

Astfel învestit,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin Sentința civilă nr. 3868 din 26 aprilie 2012, a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat

competența în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând ivit conflictul negativ

de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

soluționării conflictului.

În motivarea soluției

sale, Tribunalul București a reținut că, având în vedere obiectul cererii de

chemare în judecată, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanța

competentă teritorial a o soluționa, dat fiind că în timp au existat

reglementări diferite.

Domiciliul

contestatoarei este în Craiova, județul Dolj.

Art. 156 din Legea

nr. 19/2000 arată că: ”Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul”.

Art. 154 din Legea

nr. 263/2010 prevede că: (1) „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul

reclamantul.

(2) Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul”.

Art. 725 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică din

momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub

legea veche, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenței

instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe

potrivit alin. (2).

Dispozițiile C. proc.

civ. constituie procedura de drept comun în materie civilă, aplicându-se și în

materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind

dispoziții potrivnice, potrivit art. 721 C. proc. civ.

Legea procedurală în

vigoare la momentul sesizării instanței este Legea nr. 263/2010, intrată în

vigoare la data de 23 decembrie 2010, care a modificat norma de competență

prevăzută de art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de

competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția

aceleiași Curți de Apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. -

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru

considerentele ce succed:

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este necesar a se

stabili care sunt dispozițiile legale aplicabile, în raport de momentul

introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a

pensiei.

Astfel, este adevărat

art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei

anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri

adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în

vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost

abrogate expres.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, respectiv 11 februarie 2011, erau în vigoare prevederile

art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „(1) Cererile îndreptate

împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul”.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul

reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispozițiile alin. (2) al

textului de lege menționat, cât și de la cele ale dreptului comun.

Trebuie precizat

totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus

noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de

drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și

Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale

căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de

Guvern.

În ceea ce privește

aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după

intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza

legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii

noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege.

Față de

considerentele expuse, având în vedere că reclamanta J.V. are domiciliul în

județul Dolj, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine

Tribunalului Dolj.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-13
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5297/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 2 februarie 2011, reclamantul S.V. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială
ÎCCJ 2012-06-26
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4879/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 11 februarie 2011, reclamantul N.F. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorial
ÎCCJ 2012-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4437/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 14 februarie 2011, reclamantul B.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministe
ÎCCJ 2012-12-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7515/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 februarie 2011 la Tribunalul Dolj reclamantul I.S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale ca prin hotă
ÎCCJ 2012-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2012
Asupra cauzei de față, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul G.O. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea deciziei de pensie
Sursă