ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5972/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 august 2009 la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanta Z.C. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și SC H. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al unității deținătoare pentru a soluționa notificarea din 7 noiembrie 2001 și de acordare a despăgubirilor pentru garsoniera proprietatea sa din București, strada C.B., să se constate că acest apartament a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu și să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la valoarea de circulație pe piața imobiliară.

Prin sentința nr. 1171 din 23 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea, a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului garsonieră situat în Municipiul București, strada B. și a respins cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri echivalente valorii imobilului. Împotriva acestei sentințe pârâtul Municipiul București prin Primarul General a declarat apel, admis prin decizia nr. 787 A din 12 octombrie 2011 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a schimbat sentința în sensul că a obligat pârâta să emită dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamantă și să înainteze dosarul către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, fără a indica temeiul juridic, arătând că instanța de apel nu a avut în vedere că nu există o dovadă de preluare a garsonierei de către Statul Român și că înstrăinarea acesteia către chiriaș este nelegală. Nu s-a avut în vedere că reclamanta a solicitat restituirea garsonierei în temeiul Legii nr. 112/1995, lege care nu permite înstrăinarea către chiriaș. La termenul azi, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Față de excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 C. proc.

civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Analizând cererea de recurs, cu care reclamanta a învestit Înalta Curte, se constată că aceasta cuprinde afirmații fără nicio precizare de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le-ar conține hotărârea recurată, încadrabile în textul de lege evocat, fără o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Cerințele art. 302 1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării prin motivele de recurs a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins nerespectate de instanță și precizarea greșelilor instanței în raport de aceste dispoziții legale. Conform art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conduce la nulitatea recursului. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei atacate și nu este posibilă încadrarea lor în vreunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., prin raportare la decizia recurată. Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2) al aceluiași text, respectiv, când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs, ceea ce în speță nu este cazul. În aceste condiții, operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și, în consecință, Înalta Curte va constata nul recursul, admițând excepția cu acest obiect, invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta Z.C. împotriva deciziei civile nr. 787A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.