ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 895/2012

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 9 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 11444/40/2011 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 458 C. proc. pen. formulată de recurentul contestator L.V. S-a reținut că la termenul de judecată din data de 9 martie 2012, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 458 C. proc. pen., arătând că acestea încalcă prevederile art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat, prin memoriul depus la dosar, că legea penală mai favorabilă se poate aplica cu privire la hotărârile definitive în mod obligatoriu sau facultativ (art. 12, art. 14 alin. (5), art. 15 alin. (2) C. pen.). În aceste situații, apreciază că nu ne aflăm în fața unui conflict de legi penale, deoarece legea penală aplicabilă este cea nouă care va retroactiva asupra pedepselor stabilite sub imperiul legii vechi. În opinia sa, Legea nr. 202/2010 trebuia să specifice într-un ultim paragraf că se aplică și hotărârilor definitive pronunțate anterior, în caz contrar aducându-se atingere principiului conform căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii.

Verificând excepția de neconstituționalitate invocată de contestator, prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel a apreciat că se nu impune sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea acesteia. Potrivit art. 124 alin. (2) din Constituția România justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Art. 21 alin. (3) din același act normativ prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar art. 16 stipulează că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 modificată, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate trebuie făcută în formă scrisă și motivată.

Această motivare nu este însă una formală, ea trebuind să arate în ce modalitate dispoziția vizată vine în contradicție cu norma fundamentală precizată. Acest text de lege se impune a fi coroborat cu prevederile art. 29 din același act normativ, cât privește condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. În speță, contestatorul, deși a precizat că dispozițiile art. 458 C. proc. pen. vin în contradicție cu prevederile 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, nu a motivat în nici un fel prin ce anume se aduce atingere acestor texte din legea fundamentală, nefiind astfel îndeplinită condiția imperativă de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale prevăzută de disp.

art. 10 alin. (2) rap. la disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată. În realitate, contestatorul critică de fapt lipsa unei dispoziții legale în sensul stabilirii unui conținut dorit de autorul excepției. Or, ceea ce judecătorul este chemat să facă la soluționarea unei astfel de cauze constă în aplicarea dispozițiilor articolului anterior menționat, cu referire și la art. 12 și urm. C. pen., la cazul în speță, excepția invocată neavând așadar legătură cu cauza dedusă judecății. Cât privește susținerea că se impunea a fi introdusă în conținutul Legii nr. 202/2010 o dispoziție expresă prin care să se precizeze că prevederile ei se aplică și cauzelor definitiv judecate, aceasta nu are legătură cu excepția invocată, vizând un alt act normativ.

Prin urmare, curtea, constatând neîndeplinite cumulativ cerințele prev. de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, în conformitate cu disp. art. 29 alin. (5) din același act normativ, a respins cererea formulată de contestator, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 458 C. proc. pen., ca inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul L.V., fără a-și motiva calea de atac. Examinând din oficiu încheierea atacată conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, deși contestatorul a invocat neconstituționalitatea art. 458 C. proc.

pen., în realitate el a criticat dispozițiile Legii nr. 202/2010, mai exact lipsa unei dispoziții prin care să se precizeze că prevederile acestei legi se aplică și cauzelor definitiv judecate. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În aceste condiții, în mod legal și temeinic în cauză s-a constatat că sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă, astfel încât recursul contestatorului este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator L.V. împotriva încheierii din 9 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 11444/40/2011. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.