ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.L.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, obligarea acesteia la emiterea deciziei de despăgubire pentru

imobilul situat în Craiova, la valoarea de 311.061,60 lei, valoare stabilită

prin procesul verbal de negociere din 31 ianuarie 2005, încheiat între

reclamantă și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a fost proprietara imobilului situat la adresa sus menționată, compus

din casă și teren aferent în suprafață de 1775 m.p., dobândit prin contractul

de vânzare - cumpărare nr. 1693 din 03 martie 1976 și, potrivit dispozițiilor art.

30 din Legea nr. 58/1974, la momentul transferului de proprietate, respectiv 03

martie 1976, terenul a trecut în proprietatea statului român, iar ulterior

casa, potrivit Decretului nr. 134 din 21 aprilie 1980 și procesului verbal nr. 12

septembrie 1980, a fost preluată de către stat.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că atribuțiile sale sunt

prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, iar în cursul procedurii

administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire, faptul că această autoritate asigură organizarea și

funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate

procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, a arătat că etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, iar în urma analizării

acestuia s-a constatat că proprietari ai imobilului notificat au fost, la

momentul preluării abuzive, C.C., D.C., C.C.A., G.C. și I.L.C. (numai asupra

construcției dobândite în 1976), iar prin dispoziția nr. 2858/2006 s-a propus

acordarea de despăgubiri pentru imobilul notificat, în favoarea reclamantei I.L.C.

Pârâta a solicitat astfel date

privind identificarea imobilului notificat (construcție și/sau teren), cu

indicarea suprafeței pentru fiecare corp în parte, precum și completarea dosarului

cu înscrisuri care să facă dovada calității reclamantei după toți proprietarii;

situația juridică detaliată a terenului în suprafață de 2227 m.p. +156 m.p., cu

motivarea imposibilității restituirii în natură/totală și înscrisuri din care

să rezulte dacă pentru terenul expropriat au fost încasate despăgubiri în baza

Decretului nr. 165/1964 și Legea nr. 58/1974, caz în care dosarul a fost remis

entității investite cu soluționarea notificării, în vederea completării cu

înscrisurile menționate.

Ulterior, reclamanta a precizat

acțiunea, în sensul că a chemat în judecată și Comisia Centrală pentru

stabilirea despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei

de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, la valoarea de 311.061,60

lei, valoare stabilită prin procesul - verbal de negociere din 31 ianuarie 2005,

încheiat între reclamantă și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, cerere reconvențională și

cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin primar.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2858/2006 emisă de Primăria

Municipiului Craiova, arătând că aceasta a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 19062/CC, iar în

urma analizării acestuia s-a constatat o stare de coproprietate la preluare,

motiv pentru care dosarul fost remis entității investite cu soluționarea

notificării, în speță Primăria Municipiului Craiova, în vederea completării cu

înscrisurile menționate în adresa nr. 19062/CC din 22 iunie 2010, invocând, cu

privire la etapa evaluării, Decizia nr. 2815/16 septembrie 2008.

Prin cererea reconvențională,

pârâta a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada calității de persoană

îndreptățită după ceilalți moștenitori, respectiv C.C., D.C., C.C.A., G.C.

asupra imobilului, în caz contrar nu poate fi obligată la emiterea unei decizii

pentru întreg imobilul.

În ceea ce privește cererea de

chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin primar, pârâta a

arătat că în dosarul de despăgubire trebuie să se regăsească toate înscrisurile

ce au stat la baza emiterii dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în

speță fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (2) din titlul VII și pct. 16.5

din normele metodologice de aplicare a titlului VII din actul normativ amintit,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, solicitând ca primăria să răspundă pentru

eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea daunelor cominatorii și prin

stabilirea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în cauză.

Prin sentința nr. 596 din 16

decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova.

Prin aceeași sentință a respins cererea

de sesizare a instanței de contencios cu soluționarea excepției de

nelegalitate, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, cu privire la Dispoziția nr. 2858/2006 emisă de Primarul

Municipiului Craiova, precum și cererile reconvențională și de chemare în

garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin primar, formulate de această

pârâtă.

Totodată, a respins acțiunea față de

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către reclamantă la

plata sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a solicitat, în baza

Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul, situat în

Craiova, imobil expropriat și demolat, iar prin dispoziția nr. 2858 din 23

ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea respectivelor

măsuri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dosarul fiind transmis

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 19062/CC

la data de 28 iunie 2006.

Prima instanță a constatat că

reclamanta a început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu

competența în materie, emițând dispoziția în data de 23 ianuarie 2006.

Pentru că între data depunerii

notificării (2001) și data introducerii acțiunii (09 iunie 2010) au trecut

aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de

lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata

excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident

principiul procesului rezonabil.

În consecință, judecătorul fondului

a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1

din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a

respecta dreptul de proprietate al acesteia.

Așa fiind, a înlăturat apărările

pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, având în vedere că de

la data primirii dosarului privind pe reclamantă și până în perioada actuală a

curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri

reglementată de lege, de altfel, în speță, pârâta nu a făcut dovada efectuării

vreunei operațiuni administrative prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005

de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului

înregistrat la autoritate la data de 28 iunie 2006 și până la data introducerii

cererii de chemare în judecată.

Cu privire la cererea de sesizare a

Tribunalului Dolj cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 22858/2006

emisă de Primăria Craiova, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, reținând că excepția de nelegalitate poate fi

invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în

anulare în fața instanțelor de contencios administrativ, așa încât această

cerere apare ca inadmisibilă.

Referitor la cererea reconvențională

formulată în cauză, prima instanță a reținut, de asemenea, că și aceasta este

inadmisibilă, întrucât nu întrunește condiția de fond și esențială a unei

astfel de cereri, respectiv aceea ca prin cererea formulată

pârâtul să ridice „

pretenții

în legătură cu cererea reclamantului”, în sensul art. 119 alin. (1) C. proc.

civ.

Prin cererea intitulată reconvențională, pârâta a solicitat ca

reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate în condițiile dobândirii

acestui drept prin înscris autentic, solicitându-se astfel administrarea unei

probe, deci nu s-a formulat o pretenție concretă împotriva reclamantei, cele

indicate prin această cerere în sensul că în lipsa dovezii dreptului de

proprietate pârâta nu poate fi obligată la emiterea deciziei ce constituie

titlu de despăgubire în favoarea reclamantei constituie o simplă apărare, ce

urmează a fi analizată odată cu fondul cauzei raportat la acțiunea principală,

iar nu ca o cerere reconvențională.

În ceea ce privește cererea de

chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin primar, ca organ

emitent al dispoziției de despăgubiri, prima instanță a reținut că pârâta nu

justifică nici un temei de drept conform căruia în situația în care ar cădea în

pretenții să poată fi trasă la răspundere Primăria, Comisia fiind obligată,

potrivit atribuțiilor legale, să cenzureze dispoziția primarului, ceea ce

reprezintă de fapt și pretenția reclamantei, neputând solicita antrenarea răspunderii

subsidiare a primarului în acest cadru procesual.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea

Proprietăților, prima instanță a reținut că emiterea deciziei referitoare la

acordarea titlului de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) din titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive,

respectiv argumente:

- în mod eronat instanța de fond a respins

cererea de sesizare a tribunalului în vederea soluționării excepției de nelegalitate

a Dispoziției nr. 2858/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, deși s-a

învederat că acest act administrativ a fost emis cu încălcarea unor dispoziții

ale Legii nr. 10/2001;

- reclamanta I.L.C. nu a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită de pe urma foștilor proprietari care,

la momentul preluării abuzive au fost C.C., D.C., C.C.A. și G.C.;

- instanța de fond în mod greșit a obligat

comisia la emiterea titlului de despăgubire, deși dosarul de despăgubire fusese

restituit Primăriei Municipiului Craiova, pentru completarea înscrisurilor

doveditoare, având în vedere situația de coproprietate existentă la momentul preluării

abuzive a imobilului.

Recurenta și-a încadrat în drept,

din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a respins

cererea de sesizare a tribunalului cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr.

2858/2006 (emisă în baza Legii nr. 10/2001, republicată), având în vedere că

pentru verificarea legalității unei astfel de dispoziții este prevăzută prin

legea specială (art. 26 din lege) o altă procedură judiciară, ce nu intră în

competența instanței de contencios administrativ, ci în competența instanței de

drept civil.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 modificată și republicată „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora

se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

În privința motivelor de recurs ce

privesc fondul cauzei, în mod corect instanța a constatat refuzul nejustificat

al autorității pârâte de emitere a titlului de despăgubire, având în vedere atât

caracterul definitiv al Dispoziției nr. 2858/2006 emisă de Primăria

Municipiului Craiova în baza art. 26 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001

republicată și a prevederilor art. 16.7 din H.G. nr. 1095/2005 și suspusă

inclusiv verificării Instituției Prefectului, cât și caracterul neîntemeiat al

obiecțiunilor comisiei privind inexistența înscrisurilor referitoare la

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei. Aceasta din urmă a depus la

dosarul de despăgubire și la prima instanță sentința nr. 5493 din 7 decembrie 1956

privind sistarea stării de indiviziune între tatăl său și ceilalți

coproprietari, precum și acte de moștenire, notificare și proces - verbal de

negociere pentru suprafața de 1596 m.p. ce ar fi aparținut în exclusivitate autorilor

săi, iar nu și celorlalți coproprietari, acte ce au fost ignorate, însă de

autoritatea pârâtă.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată

este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 596

din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2012.