ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4096/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4096/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 139 din 24 martie 2010, Tribunalul Dolj, secția penală, în baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.N. zis „N." , cetățenie română, studii - 10 clase, divorțat, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, recidivist, la 5 ani închisoare.
A revocat liberarea condiționată a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 26 din 18 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj și a contopit acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.N. la 5 ani închisoare.
A revocat liberarea condiționată a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 26 din 18 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj și a contopit acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare.
În baza art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.N. la 3 ani și 6 luni închisoare.
A revocat liberarea condiționată a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 26 din 18 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj și a contopit acest rest cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului urmând ca acesta să execute în final 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.N. a executat pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii preventive de 24 de ore și arestului preventiv de la 9 martie 2009 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.S. cetățenie română, studii medii, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.S. la 2 ani închisoare.
În baza art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.S. la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul P.M.S. a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii preventive de 24 de ore și arestului preventiv de la 9 martie 2009 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.I.B., cetățenie română, studii medii, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.I.B. la 2 ani închisoare.
În baza art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.I.B. la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul A.I.B. a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii preventive de 24 de ore și arestului preventiv de la 9 martie 2009 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.A.F., cetățenie română, elev în clasa a XIII-a la Liceul CFR Craiova, necăsătorit, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.A.F. la 2 ani închisoare.
În baza art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.A.F. la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul M.A.F. a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului M.A.F. pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b), c) C. pen. a dispus confiscarea a 35 bancnote de 100 de euro identificate în buletinele de expertiză.
În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ.
A admis acțiunile civile și obligă în solidar pe inculpații S.N. și P.M.S. la plata sumei de 1200 RON despăgubiri civile către partea civilă B.L.Ș., 1300 RON către partea civilă S.C.F., 300 euro către partea civilă D.M.B., pe inculpații S.N., P.M.S. și M.A.F. în solidar la 900 RON despăgubiri civile către partea civilă D.A.F. și 200 euro către partea civilă C.C.D. și pe inculpații S.N., P.M.S. și A.I.B. în solidar la plata sumei de 300 euro despăgubiri civile către partea civilă C.G.A., 1350 RON către partea civilă L.C.A. și 900 RON către partea civilă S.A.M.
A obligat pe inculpatul S.N. la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare statului, din care 300 RON reprezintă onorariu avocat oficiu și pe fiecare dintre inculpații P.M.S., A.I.B. și M.A.F. la câte 1200 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 1 noiembrie 2008, organele de poliție l-au identificat în zona Târgului de Săptămână Romanești pe inculpatul S.N. în timp ce alerga, fiind urmărit de către C.I., întrucât inculpatul cumpărase de la G.M., comerciant în târgul de săptămână, o instalație de tăiere - sudare, pentru care plătise cu patru bancnote a câte 100 euro, care la o analiză mai atentă de către vânzător, s-au dovedit a fi false. Întrucât C.I. alesese alt traseu pentru urmărire, l-a identificat pe S.N. pe strada I.C., aproape concomitent cu patrula de poliție, care l-a oprit pe acesta și l-a legitimat, apoi s-a trecut la percheziționarea corporală a lui S.N. ca urmare a sesizării lui C.I., dar asupra acestuia, însă nu au fost identificate nici un fel de bancnote în moneda euro, dar la reconstituirea traseului pe care alergase S.N., au fost identificate patru bancnote mototolite, a câte 100 euro, în dreptul blocului I 24, având seriile X0934571625; U31427596404; X09245716305 și X14302576610, aspecte fixate prin planșa fotografică întocmită de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Dolj.
În urma transcrierii convorbirilor efectuate de către S.N., s-a stabilit că acesta a purtat discuții telefonice pe tema obținerii și plasării de valută falsă în moneda euro, cu două persoane de sex masculin care foloseau telefoanele cu numerele A și B, identificate în urma activităților desfășurate, ca fiind folosite de către inculpatul P.M.S. și tatăl său P.S.
La data de 29 decembrie 2008, partea vătămată B.L.Ș., din Craiova, s-a prezentat la casa de schimb „E.V." din Craiova, unde a solicitat să se efectueze o operațiune de schimb valutar, prezentând în acest scop trei bancnote din cupura de 100 euro, care au fost stabilite ca fiind false de către operatorul de schimb valutar. Pentru lămurirea situației s-a deplasat un lucrător de poliție la casa de schimb valutar găsind asupra lui B.L.Ș. trei bancnote a câte 100 euro, una având seria U31427596400, iar două având seria U31427596404.
Urmare audierii lui B.L.Ș., s-a stabilit că acesta postase pe site-ul X, în luna decembrie 2008, un anunț, oferind spre vânzare un telefon marca N., pentru un preț de 1.200 RON, după care a fost contactat de o persoană de sex masculin care s-a oferit să îi cumpere telefonul, astfel încât în data de 26 decembrie 2008, a stabilit cu acesta o întâlnire în zona Racheta din Craiovița Nouă, la orele 20:00, așa cum îi ceruse cumpărătorul. Au căzut de acord ca plata pentru telefon să se facă în moneda euro, cumpărătorul oferindu-i trei bancnote a câte 100 euro, cu seriile sus-menționate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit a fi inculpatul P.M.S.
La casa de schimb valutar „I.E." din Craiova la data de 23 ianuarie 2009, a fost identificat, numitul D.A.F., care solicitase schimbarea în moneda națională a două bancnote a câte 100 euro, identificate de operatorul de schimb valutar ca fiind false.
Urmare a deplasării organelor de poliție la casa de schimb, asupra acestuia au fost identificate două bancnote din cupura 100 euro, având seriile U31427596404 și X14302576610, cu privire la care respectivul a declarat că le-a primit în data de 15 ianuarie 2009, ca preț pentru un telefon marca N., pentru vânzarea căruia postase anterior pe site-ul X un anunț.
Din declarațiile lui D.A.F. a rezultat că fusese contactat telefonic de către o persoană de sex masculin care îi propusese să-i dea suma de 200 euro pentru telefon, fixând totodată ca loc de întâlnire intrarea în Hotelul Craiovița, la o oră înaintată, când era întuneric, respectiv orele 21:00, iar la locul de întâlnire acesta era așteptat de către doi tineri în vârstă de aproximativ 20 ani, însoțiți de o persoană de sex feminin de aceeași vârstă. Din declarații a rezultat că de negocierea prețului de vânzare s-a ocupat unul din cei doi tineri, în timp ce plata cu cei două sute euro falși a făcut-o celălalt.
Cele două bancnote au fost expertizate și s-a stabilit că sunt de asemenea false, seriile corespunzând atât cu cele plasate anterior de S.N. și respectiv P.M.S.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit a fi inculpații P.M.S., M.A.F. și V.G.D. ca fiind persoanele cărora le-a vândut telefonul.
Anterior datei de 14 ianuarie 2009, a fost identificat la aceeași casă de schimb valutar „I.E.", M.A.F., încercând să schimbe două bancnote din cupura de 100 euro, care au fost identificate de operatorul de schimb valutar ca fiind false, acesta precizând că, le primise în Târgul de Săptămână Romanești, în schimbul unui telefon N., de la un bărbat de etnie rromă având aproximativ 35 ani, după care a revenit asupra declarației anterioare, precizând că vrea să spună adevărul.
Astfel, inculpatul M.A.F. a declarat că în cursul lunii ianuarie 2009, P.M.S. i-a relatat că poate să facă rost de valută falsă, propunându-i să-l ajute pentru a o pune în circulație, și va primi și el o anumită sumă de bani, deși a realizat că demersul este ilicit, a mers la casa de schimb valutar „I.E." din Craiovița Nouă unde a cerut operatoarei să-i schimbe în monedă națională două bancnote de câte 100 euro, că operatoarea a realizat că acele bancnote sunt false anunțând pe patron și organele de poliție, iar a doua zi inculpatul P.M.S. a venit la locuința prietenei sale V.G.D., unde uitându-se pe site-ul X, a identificat un vânzător al unui telefon marca N., pe care l-a contactat telefonic stabilind să se întâlnească, la scurt timp în zona Hanul Craiovița, că ajungând acolo împreună și cu prietena lui au întâlnit pe vânzător în persoana lui D.A.F., însoțit de tatăl acestuia, de la care personal a achiziționat telefonul mobil N., contra a două bancnote false din cupura de 100 euro, primite anterior de la inculpatul P.M.S. ce aștepta în apropiere.
În urma expertizării bancnotelor, prin Buletinul de expertiză nr. 780 din data de 3 februarie 2009 s-a stabilit că cele două bancnote sunt false. De altfel, seria celor două bancnote este identică cu a celor folosite de S.N. și P.M.S.
De asemenea, inculpatul M.A.F. a mai arătat că în cursul lunii ianuarie 2009, a mai pus în circulație alte 3 bancnote din cupura de 100 euro pentru cumpărarea unui telefon mobil marca N., pe care le primise anterior de la inculpatul P.M.S., știind că sunt contrafăcute.
Numitul C.G.A. s-a prezentat la data de 23 ianuarie 2009 la casa de schimb valutar „E.V.", și a solicitat schimbarea în moneda națională a trei bancnote din cupura de 100 euro, identificate de operator ca fiind false, toate având aceeași serie, respectiv X09245716305, pe care le avea în urma vânzării unui telefon mobil prin intermediul site-ului X în data de 22 ianuarie 2009, unui tânăr de circa 25 ani, respectiv A.I.B. care l-a chemat pentru efectuarea tranzacției în fața Facultății de Agronomie la orele 23:00, pe întuneric.
La data de 2 februarie 2009 la organele de poliție s-a prezentat partea vătămată S.C.F., care a reclamat că a fost înșelat cu ocazia vânzării unui telefon mobil, cumpărătorul plătindu-i contravaloarea acestuia cu un număr de trei bancnote din cupura de 100 euro, care s-au dovedit a fi false, acesta precizând că în luna ianuarie 2009, având postat pe site-ul X un anunț de vânzare a unui telefon marca S.O., a fost contactat de un tânăr cu care ulterior s-a și întâlnit în zona liceului CFR, și căruia i-a vândut telefonul în schimbul celor trei bancnote de 100 euro, cu seriile X09245716305, U31427596400, U31427596404.
Bancnotele au fost expertizate, stabilindu-se că sunt false și nu au putere de circulație, seriile folosite fiind identice cu cele ale bancnotelor plasate anterior de către S.N., P.M.S., A.I.B. și M.A.F.
Martorul S.A.C. a declarat că, având postat, spre vânzare pe site-ul X un telefon mobil marca S. a fost contactat telefonic de un tânăr care a venit la domiciliul lui și a cumpărat acel telefon cu suma de 300 euro, formată din 3 bancnote din cupura de 100 euro, pe care le-a păstrat acasă pentru a cumpăra mai târziu un alt telefon mobil, fără să realizeze că sunt false, realizând numai la data de 2 februarie 2009, când a cumpărat de la partea vătămată S.C. un telefon mobil marca S.O. În urma prezentării unei fotografii, persoana care îi cumpărase inițial telefonul mobil S., respectiv P.M.S.
La data de 4 februarie 2009 numitul D.M.B. din Slatina a sesizat organele de poliție întrucât încercând să cumpere un telefon mobil marca A.I.cu trei bancnote de 100 euro pe care îl avea în urma vânzării unui telefon mobil marca S.O., unui tânăr, respectiv P.M.S. de 20 ani, în zona magazinului M., care s-au dovedit a fi false și nu au putere de circulație.
Numitul L.C.A. s-a prezentat la data de 10 februarie 2009 la casa de schimb valutar „W.H." din Craiova, pentru a schimba în moneda națională suma de trei sute euro, ocazie cu care operatorul casei de schimb a stabilit că cele trei bancnote din cupura de 100 euro par a fi contrafăcute. S-a stabilit că și acesta postase un anunț pe X având ca obiect vânzarea unui telefon mobil marca N. pentru care în data de 8 februarie 2009 a primit o ofertă de 300 euro și 50 RON de la un tânăr.
Cele trei bancnote ridicate de la L.C.A., având două dintre ele seriile X14302576610 și una X09345716251, sunt identice cu cele plasate anterior de grupul format din S.N., P.M.S., A.I.B. și M.A.F.
În urma recunoașterii după fotografie pe cel care i-a plasat cei trei sute euro falși, arătându-l fără ezitare pe A.I.B.
La data de 7 februarie 2009 la Secția 1 Poliție, s-a prezentat partea vătămată S.A.M. din Craiova, care a reclamat că fusese înșelat de un tânăr de aproximativ 25 ani, în data de 6 februarie 2009, cu ocazia vânzării unui telefon mobil marca N., precizând că postase pe X un anunț pentru vânzarea telefonului, în baza acestuia fiind contactat de către o persoană de sex masculin, care s-a oferit să îl cumpere în schimbul a 200 euro.
Acesta a fixat și locul de întâlnire, respectiv benzinăria M. de lângă Parcul Nicolae Romanescu.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul A.I.B. a fost plasatorul bancnotelor.
Astfel, la data de 9 februarie 2009, același A.I.B. a mai plasat alte trei bancnote de 100 euro false, cu serii din aceeași categorie, respectiv X09345716251, U31427596404 și X09245716305 și numitului O.C.D., care a sesizat că a fost înșelat cu ocazia vânzării unui telefon mobil marca N., în zona stației PECO Romanești, după ce fusese contactat în urma unui anunț postat pe X.
Plasarea de către A.I.B. a bancnotelor a fost confirmată de recunoașterea după fotografii, făcută de către O.C.D.
În drept, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților S.N., P.M.S., A.I.B. și inculpatului M.A.F., constând în aceea că, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, au acționat în mod coordonat, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni grave de înșelăciune și falsificarea de monede sau de alte valori pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar, realizează conținutul infracțiunii de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului S.N. constând în aceea că în data de 1 noiembrie 2008 a cumpărat de la partea vătămată G.M. mai multe bunuri pe care le-a achitat cu patru bancnote false din cupura de 100 euro, constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) și (3) C. pen.
Faptele reținute în sarcina aceluiași inculpat, constând în aceea că în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții a deținut și pus în circulație un număr de 35 bancnote false din cupura de 100 euro, realizează conținutul infracțiunii de falsificarea de monede sau de alte valori prev. de art. 282 alin. (2) rap. la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că din fișa de cazier rezultă că inculpatul S.N. a mai fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru infracțiunea de furt, prev. de art. 208, 209 C. pen., prin Sentința penală nr. 26 din 18 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj, fiind arestat la data de 25 octombrie 1998 și eliberat condiționat la data de 20 aprilie 2007, cu un rest de 1.283 zile, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie, la fiecare infracțiune reținută în rechizitoriu se vor aplica și prevederile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., iar pentru că infracțiunile au fost comise în concurs real, în final se vor aplica și prevederile art. 33 lit. a) C. pen.
Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților P.M.S., A.I.B. și inculpatului M.A.F., constând în aceea că în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții au deținut și pus în circulație mai multe bancnote false din cupura de 100 euro, realizează conținutul infracțiunii de falsificarea de monede sau de alte valori prev. de art. 282 alin. (2) rap. la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpaților P.M.S., A.I.B. și inculpatului M.A.F., constând în faptul că în perioada menționată, în mod repetat dar în baza aceleiași rezoluții, au cumpărat de la părțile vătămate telefoane mobile, achitând prețul convenit cu bancnote din cupura de 100 euro ce s-au dovedit a fi false, realizează sub aspect constitutiv conținutul infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea și împrejurările de comitere a faptelor, prejudiciile cauzate dar și datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat respectiv, atitudinea sinceră a inculpaților P.M.S., A.I.B. și M.A.F., lipsa antecedentelor penale ce vor fi reținute drept circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a), c), C. pen., astfel încât li se vor aplica pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de lege conform art. 76 lit. b) C. pen.
În ceea ce-l privește pe inculpatul S.N., având în vedere faptul că este recidivist pentru furturi (condamnat la 12 ani închisoare și eliberat condiționat la 20 aprilie 2007, cu un rest de 1.283 zile), a fost inițiatorul rețelei, că l-a atras în câmpul infracțional pe inculpatul P.M.S., care la rândul său i-a racolat apoi pe A.I.B. și M.A.F., stabilind și modalitățile de punere în circulație a bancnotelor false, prin cumpărarea de telefoane mobile ori încercarea de schimb la casele de schimb valutar, instanța îl va condamna pentru infracțiunile săvârșite la o pedeapsă rezultantă și va dispune revocarea eliberării condiționate a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 26 din 18 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj contopind aceste rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea, potrivit art. 33, 34 C. pen.
II. Prin Decizia penală nr. 140 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților S.N. și M.A.F. împotriva Sentinței penale nr. 139 din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 3689/63/2009.
A admis apelul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinței penale nr. 139 din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 3689/63/2009.
A desființat sentința apelată, pe latură penală, cu privire la inculpatul S.N.
A repus în individualitatea lor pedepsele aplicate.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) teza a II-a C. pen. ca pedeapsă complementară, pe un termen de 3 ani.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 282 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul S.N. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe un termen de 3 ani.
A revocat eliberarea condiționată a executării, respectiv de 1283 zile rămase din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 26 din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj, contopind acest rest cu pedepsele aplicate inculpatului și, în baza art. 33 lit. a) C. pen. și 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.N. urmând a executa 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
A menținut arestarea preventivă și deduce prevenția inculpatului de la 24 martie 2010 în continuare la zi.
A obligat apelantul-inculpat M.A.F. la 420 RON cheltuieli judiciare statului.
A obligat apelantul-inculpat la 720 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 300 RON onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, prin Curtea de Apel Craiova.
În esență, instanța de prim control judiciar a reținut că situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite de prima instanță, care a dat și în drept, încadrări corespunzătoare faptelor.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului S.N., instanța de apel a apreciat că acestea nu corespunde criticilor generale prev. de art. 72 C. pen., considerând că în raport cu datele negative ce caracterizează persoana inculpatului, cu pericolul social, concret al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, se impune majorarea pedepselor aplicate în baza art. 282 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.N. care a invocat cazurile de casarea prev. de art. 385
9
pct. 18 și 14 C. proc. pen.
În cadrul primului caz de casare, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele anterioare, susținând că nu a participat la săvârșirea niciuneia dintre aceste infracțiuni.
În subsidiar, în temeiul cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat reducerea pedepselor.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., întrucât situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată au fost corect reținute de instanțele anterioare pe baza mijloacelor de probă legal administrate și judicios analizate, fără să existe discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, așadar fără să se fi comise o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului în loc de a fi achitat.
Soluția de condamnare a inculpatului S.N. este susținută de întreg materialul probator analizat în amănunțime de prima instanță, care a expus în detaliu elementele ce au determinat reținerea probelor coroborate, ce au dus la reținerea vinovăției inculpatului, precum și motivele apărărilor acestuia.
Susținerile inculpatului în sensul că nu a comis infracțiunea de înșelăciune sunt contrazise de declarațiile părții vătămate G.M. care se coroborează, potrivit art. 75 C. proc. pen., cu declarațiile martorului C.I., cu procesele-verbale întocmite de organele de poliție și buletinele de expertiză ale Băncii Naționale a României – Comisia Națională de Studiere a Falsurilor la moneda euro, mijloace de probă analizate în detaliu de instanțele anterioare.
De asemenea, notele de redare a convorbirilor telefonice și din mediul ambiental, declarațiile părților vătămate B.L.Ș., D.A.F., C.G.A., S.C.F., D.M.B., L.C.A., S.A.M., L.C.A., S.A.M., O.C.D., declarațiile martorilor C.G.A., T.I., V.D., procese-verbale întocmite de organele de poliție și planșele fotografice de recunoaștere a inculpaților, declarațiile părților vătămate, buletinele de expertiză a bancnotelor întocmite de Banca Națională a României, dovezile de ridicare a bancnotelor false, declarațiile coinculpaților P.M.S. (care confirmă faptul că a primit de mai multe ori bancnote false de la inculpatul S.N.), A.I.B., M.A.F., dovedesc fără niciun dubiu participarea inculpatului S.N. la săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de bancnote false (euro), activitate desfășurată în cadrul unui grup infracțional organizat.
Înalta Curte constată ca fiind întemeiată critica inculpatului sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate de instanța de apel.
Din perspectiva rolului și scopului pedepsei trebuie precizat că pentru a-și îndeplini rolul de factor inhibitor în declanșarea activității infracționale, pedeapsa trebuie să prezinte o anumită severitate, ținând seama și de faptul că pentru a acționa asupra conștiinței celui condamnat, pentru a-l determina să-și modifice comportamentul să adopte conștient o altă atitudine față de regulile conviețuirii sociale, constrângerea trebuie să fie rațională și echilibrată, proporțională cu pericolul social al faptei, exercitându-se doar în formele și limitele necesare pentru ca pedeapsa să-și îndeplinească funcția principală, aceea a reeducării.
Operația de individualizare a pedepsei trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care nu înseamnă neapărat aplicarea unei pedepse severe ci a unui tratament penal care, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze în maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.
În lumina acestor considerații teoretice, Înalta Curte apreciază că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, nominal pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina acestuia, dând eficiență tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., în timp ce pedepsele majorate de instanța de apel, aplicate disproporționat în raport cu gravitatea concretă a faptelor comise de inculpat, chiar dacă acesta nu este la prima încălcare a legii penale ce a avut o atitudine de nerecunoaștere a faptelor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului S.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 140 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul S.N. și menține Sentința penală nr. 139 din 24 martie 2010 a Tribunalului Dolj.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate în ceea ce îl privește pe inculpatul M.A.F.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.N., durata reținerii și a arestării preventive de la 9 martie 2009 la 24 noiembrie 2011.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2011.