ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3943/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 3911 din 12 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost respinse recursurile declarate de reclamanții G.M.M., G.Z., G.C.N.I., decedat, prin legatar D.C.A., G.M.C., G.E.I.V., G.A.A.C. prin curator G.M.A.M., și ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară RR, declarat împotriva deciziei nr. 91 A din 8 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Instanța de recurs a reținut, cu referire la recursul pârâtului că decizia civilă nr. 91A din 8 februarie 1010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost comunicată pârâtului Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară RR la data de 2 martie 2010, așa cum rezultă din copia xerox a borderoului de expediere a comunicărilor din 2 martie 2010 în care la poziția nr. 5 apare ca fiind expediată decizia în cauză. Acest fapt este confirmat și de ștampila aplicată pe dovada de primire și procesul-verbal de predare a deciziei civile nr. 91A din 8 februarie 2010. Dovada de primire și procesul-verbal de predare a fost semnat de consilierul juridic al unității.

Recursul împotriva deciziei civile nr. 91A din 8 februarie 2010 a fost formulat la data de 25 martie 2010 așa cum rezultă din recipisa de primire și ștampila aplicată pe plicul de expediere a motivelor de recurs. Comunicarea deciziei civile nr. 91A din 8 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a făcut la domiciliul pârâtului-recurent respectiv București, strada L. Susținerea pârâtului-recurent că decizia civilă nr. 91A din 8 februarie 1010 a Curții de Apel București a fost comunicată greșit la vechiul sediu, respectiv București, strada L. și nu la noul sediu situat în București, strada G.D.P., așa cum rezultă din notele de ședință din 19 iunie 2009, respectiv concluziile scrise din 29 ianuarie 2010, este nefondată.

Potrivit art. 98 C. proc. civ. „Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului”. Or, din conținutul notelor de ședință și a concluziilor scrise nu rezultă că recurentul s-ar fi conformat cerințelor textului de lege menționat. În aceste condiții, apărarea recurentului-pârât echivalează cu propria culpă în procedura neregularității în actul comunicării, fiind inadmisibilă în aplicarea dispozițiilor art. 108 alin. (4) C. proc.

civ., potrivit căruia „Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt”. În aceste condiții, cererea de recurs, depusă la data de 25 martie 2010, a fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., motiv pentru care operează sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, în aplicarea art. 103 din același Cod. Împotriva susmenționatei hotărâri, a formulat contestație în anulare pârâtul Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară RR București care a invocat dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a învederat că în mod greșit s-a dispus respingerea ca tardiv a recursului său, rezultat al unei greșeli materiale săvârșită de instanța de recurs.

În acest sens au susținut că, potrivit dovezii de comunicare a deciziei atacate cu recurs, apare menționată ca dată a comunicării, 2 martie 2011, data la care a ajuns la ghișeul nr. 4 al Poștei Române, iar nu data la care a fost înregistrată în evidențele sale. Comunicarea deciziei Curții de Apel s-a realizat la sediul Unității Militare RR București - la data de 9 martie 2010 și a fost semnată pentru primire de responsabilul cu instrumentarea dosarului (consilierul juridic) la data de 14 martie 2010, context în care sunt greșite considerentele instanței de recurs care reține ca dată a comunicării, data de 2 martie 2010, care este data poștei aplicată pe comunicarea ce i-a fost adresată.

Intervalul de timp relativ mare între data transmiterii și momentul la care s-a îndeplinit procedura de comunicare s-a datorat, pe de o parte, faptului că decizia recurată s-a găsit în custodia Poștei Române, iar pe de altă parte, comunicării deciziei recurate la fostul sediu al Unității Militare RR București, pe strada L., deși încă din luna februarie 2009, această instituție a arătat și precizat schimbarea sediului, ca fiind cel din strada D.P., București. După data menționată, toate actele de procedură au fost îndeplinite la noul sediu indicat, astfel încât sunt nefondate susținerile aceleiași instanțe de recurs privind schimbarea sediului, cu încălcarea art. 87 pct. 1 C. proc. civ., singura entitate abilitată să reprezinte interesele instituției recurente (contestatoarea în cauză) fiind unitatea militară menționată.

Excede culpei sale neconcordanța dintre data îndeplinirii procedurii de comunicare a deciziei recurate la nivelul său (14 martie 2010) și data poștei (2 martie 2010). În raport de aspectele învederate, au arătat că stabilirea perioadei în care putea formula recurs are ca moment de plecare, data comunicării deciziei către „contenciosul central al autorității”, respectiv data de 14 martie 2010. Față de modalitatea de calcul a termenului de recurs, astfel cum este stipulată de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. și în raport de data comunicării sus indicată, termenul de recurs se împlinea la data de 30 martie 2010, context în care, declararea recursului la data de 25 martie 2010, data poștei, se plasează în interiorul termenului legal de recurs, motiv pentru care, fiind îndeplinite cerințele art. 318 C. proc.

civ., au solicitat admiterea contestației în anulare și desființarea deciziei atacate prin care, în mod greșit, a fost respins ca tardiv recursul său. Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Teza I a dispoziției legale enunțate, invocată drept motiv al căii extraordinare de atac deduse judecății, are în vedere greșeli materiale evidente, de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Greșeala materială vizată de Teza I a art. 318 C. proc. civ., constă deci în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual de o greșeală de judecată, care nu se poate însă îndrepta pe calea procedurală aleasă și dedusă judecății, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil. În speță, constatând că instanța de recurs a procedat la verificarea actelor de procedură invocate de contestatoare, a făcut aprecieri asupra acestora, reținând declararea peste termenul legal a căii de atac a recursului, se constată neîndeplinită condiția pretinsă de norma legală indicată drept temei al cererii deduse judecății, motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară RR împotriva deciziei civile nr. 3911 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.