Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5856/2012

HOTĂRÂRE
01.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5856/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la data de 5 decembrie 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 9710/1/2011, K.I. și K.L. au solicitat desființarea deciziei civile nr. 8336 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de această instanță în Dosar nr. 470/100/2010. În motivare, contestatorii au arătat că, prin respingerea, ca tardivă, a recursului declarat de reclamanții K.I. și K.L. împotriva deciziei nr. 293/A din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, instanța de judecată a comis o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., impunându-se admiterea contestației în anulare, desființarea hotărârii atacate și admiterea recursului.

Contestatorii au mai arătat că decizia în raport de care s-a constatat, în mod greșit, tardivitatea recursului, a fost comunicată acestora la data de 12 noiembrie 2010, calea de atac fiind declarată în termenul de 15 zile prevăzut de lege, respectiv, la 30 noiembrie 2010. Contestația în anulare este nefondată, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". În sensul textului art. 318 Teza I C. proc.

civ., „greșeală materială" înseamnă o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, fiind avută în vedere situația confundării unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi anularea recursului, ca netimbrat, deși la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac, etc. Contestatorii au invocat, pe calea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

Teza I, eroarea instanței de judecată cu privire la comunicarea deciziei civile nr. 293/A din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, în cadrul dosarului având ca obiect Legea nr. 10/2001, despre care contestatorii susțin că ar fi fost comunicată la data de 12 noiembrie 2010, iar instanța a constatat că a fost comunicată la data de 11 noiembrie 2010, date față de care calculul termenului de recurs s-a realizat în mod diferit, determinând, finalmente, respingerea, ca tardivă, a recursului. Înalta Curte constată însă, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, că soluția consacrată prin hotărârea supusă căii extraordinare de atac a contestației în anulare este corectă, în cauză nefiind incident motivul invocat de către contestatori.

Astfel, deși contestatorii susțin că decizia recurată le-a fost comunicată la data de 12 noiembrie 2010, dată față de care calea de atac declarată la data de 30 noiembrie 2010 ar fi în termen, din actele și lucrările dosarului rezultă, conform dovezilor de comunicare a hotărârii respective aflate la Dosarul nr. 470/100/2010 al Curții de Apel Cluj, că decizia civilă nr. 293/A din 22 octombrie 2010 a fost comunicată la data de 11 noiembrie 2010. În atare situație, în cauză nu rezultă că s-ar fi săvârșit, de către instanța de recurs, o „eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., întrucât aceasta s-a raportat, în aprecierea asupra excepției de tardivitate, la dovezile de comunicare aflate la dosarul cauzei mai sus menționate.

Pentru aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare declarată de K.I., K.L. împotriva deciziei nr. 8336 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7005/2012
. 318 C. proc. civ. pentru a atrage anularea deciziei contestate. Dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul une
ÎCCJ 2010-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2010
rii solidare și a conchis că prin omisiunea cercetării îndeplinirii acestor condiții, instanța de judecată și-a format o convingere greșită, ce a condus la pronunțarea hotărârii atacate. În plus, contestatoarea susține că este necesar ca gr
ÎCCJ 2012-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 21 septembrie 2
ÎCCJ 2010-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2010
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra contestației în anulare, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție la 25 mai 2009 petiționara M.M. a solicitat anularea
ÎCCJ 2012-04-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2165/2012
anulare este nefondată. Din examinarea contestației rezultă că pretinsele motive de retractare formulate se pot circumscrie celor prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., ambele teze, potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs m
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă