Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5524/2010

HOTĂRÂRE
09.12.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5524/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 12 din 10 iunie 2008 Tribunalul Arbitral de pe lângă Colegiul Juriștilor Prahova a admis capătul cerere formulat de reclamantul L.V. și a obligat pârâtele să nu ia nicio măsură de sancționare abuzivă împotriva reclamantului până la soluționarea cauzei de către instanța competentă și a declinat continuarea judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, pentru a se pronunța pe celelalte capete de cerere. Curtea de Apel Ploiești, prin Sentința nr. 201 din 14 octombrie 2008 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat cauza spre soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva Deciziei nr. 12 din 10 iunie 2008 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Colegiul Juriștilor Prahova, a formulat recurs L.V. La termenul de judecată din 29 octombrie 2009, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc.

civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimarea cererii de recurs formulată de L.V. împotriva Deciziei nr. 12 din 10 iunie 2008 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Colegiul Juriștilor Prahova. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4537/2010
nțată față de dispozițiile art. 297 C. proc. civ., având în vedere că reclamantul și-a precizat cuantumul pretențiilor în apel, iar cauza nu a fost soluționată pe fond de judecătorie. La termenul din 16 septembrie 2004, instanța a dispus su
ÎCCJ 2010-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 134 din 10 august 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților
ÎCCJ 2012-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2012
, Curtea de Apel Ploiești a constatat că în cauză nu sunt întrunite cerințele cerute cumulativ de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care, în conformitate cu art. 29 alin. (6) din aceeași lege, a respins cerer
ÎCCJ 2010-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1992/2010
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 februarie 2008, reclamantul G.C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Justiției, Tribunalul Ialomița, secția penală, pe judecătoru
ÎCCJ 2011-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1757/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă cererea pentru sesizarea Curții Constituționa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă