ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6385/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Iași, petenta SC A.T.A. SA, prin sucursala Iași, a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinței arbitrale nr. 2 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arbitraj de pe lângă U.N.S.A.R. Prin încheierea din 23 aprilie 2012, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de învestire cu formulă executorie a sentinței arbitrale menționate, în favoarea Judecătoriei Sector 4 București, reținând, prin raportare la art. 367 1 alin. (2), art. 342 alin. (1), art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. și art. 79 alin. (2) din rezoluția nr. 17/2012 a C.C.I.R. pentru aprobarea regulilor de procedură arbitrală, că, întrucât sediul Tribunalului Arbitral care a pronunțat sentința arbitrală a cărei învestire se cere, este în București, instanța avută în vedere de dispozițiile art. 342 C. proc. civ., la care trimite art. 367 1 C. proc. civ., este Judecătoria Sector 4 București. Prin sentința civilă nr. 5486 din 26 iunie 2012, Judecătoria Sector 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, reținând că, în condițiile în care din înscrisuri nu se poate stabili locul nașterii obligației comerciale și nici locul plății stabilit prin convenția părților, litigiul având ca obiect pretenții comerciale cu o valoare sub 100.000 RON, instanța vizată de dispozițiile art. 342 C. proc.

civ., la care trimite art. 367 1 alin. (2) C. proc. civ., este, față de dispozițiile art. 5 C. proc. civ., judecătoria de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Iași. Constatând ivit conflictul negativ de competență, prin aceeași sentință, Judecătoria Sector 4 București a trimis cauza spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinându-se conflictul negativ de competență în baza dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., se constată că instanța competentă să învestească cu formulă executorie o sentință arbitrală este instanța care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece în fond în primă instanță acel litigiu, respectiv instanța în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

O astfel de soluție se desprinde din coroborarea dispozițiilor art. 367 1 alin. (2) C. proc. civ. cu cele ale art. 354 C. proc. civ. și cele ale art. 365 alin. (1) C. proc. civ. Competența de soluționare a unei cauze pe calea arbitrajului reprezentând o competență alternativă, față de competența de drept comun, ce revine instanțelor judecătorești, așa cum se prevede în art. 343 3 alin. (1) C. proc. civ., părțile stabilind prin convenția arbitrală și locul arbitrajului, expres - potrivit art. 354 C. proc. civ., sau implicit - prin încredințarea arbitrajului unei instituții permanente (art. 353 1 C. proc. civ.). Prin dispozițiile art. 365 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale, se precizează că aceasta revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Rezultă astfel că prin dispozițiile art. 342 C. proc. civ., se stabilește instanța competentă material să intervină pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, iar prin dispozițiile art. 365 alin. (1) C. proc. civ. se stabilește că această instanță competentă material este, din unghiul de vedere al competenței teritoriale, instanța în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, loc ales de părți prin convenția arbitrală, sau unde se găsește sediul instituției permanente de arbitraj căreia i s-a încredințat arbitrajul. Așadar, instanța competentă să învestească o hotărâre arbitrală cu formulă executorie care, potrivit dispozițiilor art. 367 1 alin. (2) C. proc.

civ. este instanța judecătorească prevăzută de art. 342 C. proc. civ., este instanța de judecată în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul și care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță. Potrivit art. 67 din Regulile de procedură arbitrală ce se aplică în arbitrajul din domeniul asigurărilor și reasigurărilor, organizat pe lângă U.N.S.A.R.: „(1) La cererea părții câștigătoare, sentința arbitrală se învestește cu formulă executorie, conform legii. (2) Cererea de învestire se introduce la instanța judecătorească competentă de la sediul Comisiei de Arbitraj.” Prin art. 67 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală ce se aplică în arbitrajul din domeniul asigurărilor și reasigurărilor, organizat pe lângă U.N.S.A.R., cum este cazul în speță, s-a dat, în fapt, expresie dispozițiilor de mai sus enunțate ale C. proc.

civ., precizându-se instanța competentă și teritorial să învestească hotărârea arbitrală cu formulă executorie, neadăugându-se prin aceasta la legea procedurală. Cum în cauză, în raport de valoarea obiectului litigiului, mai mică de 100.000 RON, instanța de judecată care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanță este judecătoria, și cum hotărârea arbitrală a cărei învestire cu formulă executorie se cere a fost pronunțată de Tribunalul Arbitraj de pe lângă U.N.S.A.R., cu sediul în București, sector 4, instituție permanentă de arbitraj căreia părțile i-au încredințat arbitrajul prin convenția de arbitraj intervenită între ele, competența de învestire cu formulă executorie revine Judecătoriei Sector 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.