ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2179/2010

Asupra recursului penal de față; Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 27 din 19 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 130/39/2010 Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P. împotriva Rezoluției nr. 344/P/2007 din 11 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Rezoluției nr. 495/II//2009 din 15 ianuarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. A fost obligat petentul să plătească statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 344/P/2007 din 11 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin Rezoluția nr. 495/11/2/2009 din 15 ianuarie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.A.

- executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. Pentru a hotărî astfel, Parchetul a reținut, în esență, că la data de 24 septembrie 2007, intimatul G.A., i-a somat în scris pe petent și pe soția sa, ca în termen de 5 zile de la primirea somației, să evacueze imobilele proprietatea creditorilor M.M. și M.I., așa cum s-a dispus prin Sentința civilă nr. 1158 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Săveni, în caz contrar, urmând a fi evacuați silit la data de 10 octombrie 2007 ora 10.00.

În condițiile în care la data de 10 octombrie 2007 petentul s-a opus la executarea sus-menționatei sentințe, executorul judecătoresc, în persoana intimatului, a procedat la executarea silită, cu concursul organelor de poliție, iar după încheierea executării silite, intimatul i-a predat executorului judecătoresc C.F., din circumscripția Judecătoriei Săveni, recipisa din 20 septembrie 2007, de consemnare la C.E.C. de către creditor pe numele petentului, a sumei de 61.450 RON, pe care acesta i-o datora. Prin urmare, reține parchetul, nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimatului. Împotriva celor două rezoluții, a formulat plângere petentul A.P., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea plângerii, a arătat că executorul judecătoresc G.A. i-a evacuat silit pe el și pe soția lui, cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de lege, întrucât deși a primit somația la data de 06 octombrie 2007, executarea silită a avut loc înainte de expirarea acestui termen, respectiv la 10 octombrie 2007. Pe de altă parte, arată petentul, nu i-a fost respectat nici dreptul de retenție stabilit prin hotărâre judecătorească, neputând intra în posesia banilor întrucât recipisa respectivă nu-i fusese predată. Instanța de fond a constatat că plângerea este nefondată.

Astfel, chiar dacă executorul judecătoresc G.A., intimat în cauză, nu a respectat termenul de 5 zile de la primirea de către petent a somației, procedând la executarea silită cu o zi mai devreme, sau, faptul că acesta nu a intrat în posesia recipisei în original decât în ziua executării silite, nu s-a dovedit că, datorită acestor împrejurări, petentului i-ar fi fost cauzată vreo vătămare a intereselor sale legale. Așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de intimat la data de 10 octombrie 2007 o parte din bunurile aparținând petentului și soției sale, au fost depuse în „imobilul ce le aparține pârâților", iar o parte în „grajdul ce lei aparține pârâților", încât nu se poate reține o eventuală deteriorare a acestora.

Pe de altă parte, petentul ar fi putut preîntâmpina această situație, întrucât, chiar dacă nu și-a putut recupera creanța care-i dădea un drept de retenție asupra imobilului ce a făcut obiectul executării silite, anterior acestei operațiuni, pe motivul că a dispus doar de o copie a acelei recipise, iar C.E.C.-ul a refuzat să-i elibereze suma, putea fi sigur ce recuperarea creanței din moment ce exista o recipisă de consemnare la C.E.C., fie ea și o copie, lucru ce s-a și dovedit ulterior. Or, petentul a înțeles să se opună cu vehemență executării hotărârii judecătorești de evacuare, aducându-i intimatului injurii și amenințări, drept pentru care a fost necesară intervenția organelor de poliție (procesul-verbal din 10 octombrie 2004). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul A.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, petentul recurent susține că instanța a considerat în mod greșit că intimatul G.A., executor judecătoresc, nu a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Examinând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este tardiv. Potrivit art. 385 3 C. proc. pen termenul de recurs este de 10 zile și curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare și de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare. În speță, petentul A.P.

a fost prezent la termenul de judecată din data de 19 martie, când au avut loc dezbaterile, așa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii. În consecință, pentru petent termenul de 10 zile pentru declararea recursului a început să curgă de la data pronunțării, respectiv de la data de 19 martie 2010, ultima zi în care acesta ar fi putut promova calea de atac fiind data de 30 martie 2010. Petentul a expediat declarația de recurs prin poștă la data de 14 aprilie 2010, conform ștampilei aplicată pe plicul atașat la dosar, așadar după expirarea termenului legal. Potrivit art. 185 C. proc. pen. când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de petentul A.P., care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A.P. împotriva Sentinței penale nr. 27 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 3 iunie 2010.