ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1384/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3610 din 30

octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII împotriva pârâtului I.I.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din conținutul înscrisurilor analizate,

instanța de fond a apreciat ca nu se poate retine întrunirea cumulativa a

condițiilor rezultate din textul art. 2 lit. b ), pentru ca pârâtul să fie

considerat colaborator al fostei Securități, în accepțiunea data de legiuitor.

În acest sens, judecătorul fondului a observat ca materialul informativ pe care

își sprijină acțiunea reclamantul nu poate fi considerat ca atingând cerințele

legale.

Astfel, instanța de fond a avut in

vedere ca O.U.G. nr. 24/2008 urmărește să permită accesul opiniei publice la

informațiile referitoare la colaborarea cu fosta securitate a persoanelor enumerate

de către art. 2, instituind o procedură prin care se poate stabili dacă acestea

au desfășurat activități ce au contribuit la instaurarea și menținerea puterii

totalitare comuniste, precum și la suprimarea sau îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului. Așadar, este firesc ca finalitatea

acestui act normativ sa nu fie pedepsirea unor persoane cu privire la care

exista elemente a se considera ca ar fi colaborat cu regimul comunist, ci de a

proteja noua democrație formata după Revoluția din anul 1989.

De asemenea, s-a reținut că ținând seama

si de modalitatea de redactare a art. 2 lit. b ) din ordonanță, acestea

stabilind, fără echivoc, un element subiectiv al colaboratorului cu ocazia

furnizării informației prin care denunță activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar, acela de a tinde, urmări îngrădirea drepturilor si

libertăților fundamentale ale omului, așadar calitatea informației fiind

raportata la elementul subiectiv, dat de configurarea in mintea persoanei

furnizând informația ca aceasta informație este apta a atinge respectivul scop,

urmărit de persoana, in acest sens termenul „au vizat” fiind esențial. Astfel,

potrivit DEX: „A

VIZÁ

2

, vizez, vb. I. Tranz. 1.- a

ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop. – Din fr. viser.

[DEX '98] Dicționarul

explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu

Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998/ “de natura sa” ( folosit in Legea

187/1999 )”.

De altfel, apreciază instanța de

fond că daca legiuitorul ar fi urmărit stabilirea calității de colaborator al

Securității în virtutea fie exclusiv a semnării unui angajament, fie strict a

furnizării unor informații fără cerința calității acestora de a viza în mod

special îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (așadar

colaborarea de facto, fără ca prin informații sa se catalizeze acțiuni ale

organelor statului de represiune cu privire la drepturile si libertățile fundamentale

a persoanelor ce făceau subiectul informațiilor respective ) ar fi redactat

textul de lege ca atare.

Ca atare, examinând documentele

propuse cu titlu probatoriu al calității de colaborator al Securității a pârâtului

de către reclamantul CNSAS, instanța de fond a apreciat că nu se poate conchide

in mod indubitabil ca intenția pârâtului a fost aceea de a denunța activități

potrivnice regimului comunist, din înscrisurile depuse configurându-se in mod

real posibilitatea ca informările prezentate de parat cu privire la intenția

celor vizați de a fi ajutați de către parat la fuga din tara prin intermediul

unui avion in virtutea faptului ca paratul era pilot sa se fi realizat, într-adevăr,

in contextul convingerii părții pârâte ca aceste abordări din partea

respectivelor persoane să se fi produs în scop provocator, astfel încât denunțarea

acelor intenții să se fi realizat în scopul protecției propriei persoane.

S-a mai reținut că denunțarea privea

o fapta penala pedepsita chiar si intr-un sistem democratic, anume trecerea

frauduloasa a frontierei, ori, in condițiile in care se dorea implicarea si a

paratului in astfel de fapte, la care se adaugă și conținutul concret al

laturii subiective ( posibilitatea ca informațiile să se fi produs din

convingerea pârâtului ca aceste propuneri să aibă obiectivul de a fi atras în

capcana ), ar fi excesiv a se concluziona ca pârâtul, prin denunțarea acestei

situații și intenția de protejare a propriei persoane, a intenționat efectiv

colaborarea cu organele Securității în înțelesul dat de O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 3610

din 30 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs reclamantul CNSAS, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens, recurentul-reclamant

a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiția cu privire la

furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum

și condiția încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de

art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reținerea, de către instanța de

fond, a calității de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Astfel, susține recurentul că

acțiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât a oferit

autorităților represive ale regimului comunist, sub acoperirea numelui

conspirativ T., informații prin care a denunțat un cunoscut care, în dorința de

a ajunge în Occident, a încercat să obțină sprijinul intimatului față de care s-a

arătat încântat de modul de viață capitalist arătând că acolo ar fi adevărata

libertate de gândire și acțiune și că oamenii ca noi ar face repede avere.

Susține recurentul că trebuie

reținută și atitudinea extrem de ofensivă adoptată de intimat, care din propria

inițiativă a solicitat și a primit din partea autorităților instrucțiuni despre

modalitățile de obținere a unor noi informații despre intențiile persoanei

denunțate și mai mult chiar a adresat denunțurile mai multor autorități.

Consideră recurentul că în mod

greșit instanța de fond a reținut că nu se poate conchide în mod indubitabil că

intenția pârâtului a fost aceea de a denunța activități potrivnice regimului

comunist, iar prin reținerea aserțiunii intimatului potrivit căreia ar fi

denunțat aceea atitudine pentru că i-ar fi fost teamă să nu fie victima unei

provocări lansate chiar de către cel denunțat, conduce la lipsirea de eficiență

a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

al respingerii acțiunii, respectiv că denunțarea privea o faptă penală

pedepsită chiar și într-un sistem democratic, susține recurentul că denunțul

făcut de intimat nu se referea doar la intenția cunoscutului de a părăsi

definitiv țara, ci, în primul rând la atitudinea acestuia de apreciere a

nivelului de trai și de respectare a libertății din Occident, în raport cu

situația existentă în România.

Totodată consideră recurentul că

teza potrivit căreia denunțarea unei fapte prevăzute de legea penală nu ar

trebui să ducă astăzi la reținerea calității de colaborator al Securității este

o interpretare împotriva aplicării normei actuale, iar nu în sensul aplicării

ei.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art.

304 indice 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al

securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului

totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În cauză instanța de fond a reținut

în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute

de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant,

căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor

furnizate de intimatul-pârât, în acord cu exigențele normei legale mai sus

redate.

Astfel, Înalta Curte, constată că în

mod corect instanța de fond a apreciat că pentru reținerea calității de

colaborator , trebuie analizată și situația concretă în care s-a aflat persoana

care a furnizat o serie de informații către fosta Securitate. În acest sens,

având în vedere faptul că reclamantul a furnizat o serie de informații mai

multor autorități ale statului, referitoare la intenția unor cetățeni români de

a părăsi teritoriul țării, în condițiile în care acesta a avut reprezentarea

unei provocări, în mod justificat instanța de fond a apreciat că în persoana

acestuia lipsește elementul subiectiv în furnizarea respectivelor informații.

Prin urmare, apar ca fiind

neîntemeiate susținerile recurentului-reclamant în sensul că nu poate fi

reținută în sarcina intimatului - pârât scuza provocării în condițiile în care pe

numele acestuia fusese deschis un dosar de urmărit tocmai pentru că fusese

semnalat faptul că, pilot fiind, dorește el însuși să părăsească țara cu un

avion utilitar. De altfel, din informarea datată 22 decembrie 1978 rezultă fără

echivoc faptul că intimatul-pârât a respins prima propunerea de plecare din

țară, pe care a calificând-o expres pe fondul discuțiilor drept provocare în

scopul de a fi reclamat către autoritățile statului și chiar a cerut brusc să

fie încheiată respectiva discuție.

Într-o astfel de situație apare ca

fiind justificată atitudinea reclamantului în sensul redării respectivelor

discuții către autoritățile statului, inclusiv către fosta Securitate, ceea ce nu

conduce, însă, la încadrarea sa în sfera noțiunii de colaborator al

securității.

Totodată, în mod corect a reținut

instanța de fond că prin denunțarea unor fapte prevăzute de legea penală la

săvârșirea cărora ar fi trebuit să participe, intenția intimatului-reclamant,

nu era de colaborare cu organele fostei Securității ci mai de grabă de

protejare a propriei persoane, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile

formulate de recurentul-reclamant pe acest aspect.

În consecință, constatând că situația

de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin

care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să

vizeze îngrădirea unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile

formulate de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate.

În raport cu cele expuse mai sus, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul-reclamant CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII,

împotriva sentinței civile nr. 3610 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2011.