ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 3044 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării acțiunii; a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității în contradictoriu cu pârâtul A.V. și pe cale de consecință a

constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția tardivității formulării acțiuni, instanța de fond a apreciat că

aceasta este neîntemeiată, reținând în acest sens că O.U.G. nr. 24/2008 nu

reglementează în mod expres un termen pentru introducerea acțiunii în

constatare, decât în cazul în care aceasta vizează persoanele care candidează

pentru funcția de președinte al României(termenul prevăzut la art. 4 alin. (4)

din ordonanță).Pentru celelalte situații, Regulamentul Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a prevăzut un termen 7 zile de la

aprobarea notei de constatare, termen care, în opinia instanței de fond, este

un termen de recomandare, pentru a cărui nerespectare nu este reglementată

sancțiunea nulității actului de procedură efectuat după expirarea acestui

termen.

Pe fondul cauzei,

analizând actele aflate la dosar, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost

recrutat la data de 05 septembrie 1972 de către Ministerul de Interne -

Inspectoratul Județean Vaslui - Serviciul Municipal Bîrlad pentru a colabora în

mod organizat cu organele de Securitate, însă, în raport de data nașterii

acestuia, respectiv 27 octombrie 1956, devin incidente în cauză dispozițiile art.

2 lit. b) teza a III O.U.G. nr. 24/2008 în ceea ce privește colaborarea anterioară

datei de 27 octombrie 1972.

Cu toate acestea, constată

instanța de fond că în dosarele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității se află documente care atestă colaborarea pârâtului cu Securitatea după

împlinirea vârstei de 16 ani, în perioada colaborării 1972-1987 fiindu-i atribuit

numele conspirativ „V.A.”. În acest sens, reține instanța de fond că pârâtul a semnat

și un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului de Interne, în mod organizat

și secret, în care se precizează că orice sesizare pe care o va da sub formă scrisă,

o va semna sub numele de V.A..

Consideră instanța de

fond că relevante sub aspectul calității pârâtului de colaborator al Securității

sunt notele informative aflate în dosarul, dosar deschis ca urmare a recrutării

acestuia pentru încadrarea informativă a unor elemente suspecte din satul Codăești.

Astfel, în Nota informativă

din 22 mai 1980, semnată dactilo cu numele conspirativ, primită de șeful Postului

de Miliție Codăești, pârâtul relatează că într-una din zile se afla în cancelaria

școlii generale din Codăești cu mai multe cadre, printre care profesoara de limba

franceză B.S. Aceasta a comunicat faptul că a primit o scrisoare în limba franceză

de la niște americani și că în vara anului 1979 au venit în localitate doi tineri

americani, unul dintre ei făcând investigații despre un străbunic de-al său care

ar fi trăit în comună, profesoara mergând cu ei pentru a le da explicații în limba

franceză.

Prin Nota informativă

din 22 aprilie 1985, semnată dactilo cu numele conspirativ, primită de plt. T.A.

de la postul de Miliție Codăești, pârâtul informează că în discuțiile purtate cu

C.C., acesta îi spunea că rudele lui din SUA intenționau în acest an să-i facă o

vizită, spunând că aceasta poate fi ultima vizită care-i poate găsi în viață pe

amândoi pentru că el nu mai stă bine cu sănătatea pentru a-i vizita în SUA.

Despre o altă persoană

care avea rude în străinătate, numitul L.S., pârâtul relatează în Nota informativă

din 09 mai 1985 semnată dactilo tot cu numele conspirativ, în care precizează că

L.S. i-a spus că fiica sa se află într-un oraș mare din Australia, fiica și ginerele

său au abia patru ani de când sunt plecați în străinătate și nu pot veni în casă

decât după 5 ani și nu li se aprobă să vină cu copiii decât câte unul pe rând.

Totodată, se mai reține

că numitul L.Ș. este titularul dosarului la Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, dosar de urmărire deschis pentru că are rude în străinătate.

În acest dosar se regăsesc note informative date de pârât cu privire la această

persoană, printre care nota din 21 februarie 1986 semnată olograf cu numele conspirativ

„V.A.” în care relatează despre discuția avută cu L.Ș. care i-a spus că fiica lui

plecată în Australia este planificată pentru a veni în țară în luna ianuarie 1987.

Mai constată instanța

de fond că anterior furnizării celor două note la datele de 09 mai 1985 și 21

februarie 1986, pârâtul relatase despre fiica lui L.Ș. aflată în străinătate și

în Nota informativă din 17 august 1984, întocmită și semnată olograf cu numele conspirativ

„V.A.”, primită de plt. T.A. de la Postul de Miliție Codăești, iar prin Nota ofițerului

i s-a transmis ca sarcină să stabilească dacă L.Ș. este vizitat la domiciliu de

cetățeni străini și dacă primește corespondență din străinătate.

De asemenea, mai consideră

instanța de fond că sunt relevante în cauză o serie de note de analiză a activității

recurentului; astfel, în Nota de analiză din 13 august 1980, olografă, semnată olograf

de plt. I.A., șeful Postului de Miliție Codăești, se arată că din luna septembrie

1979 până în prezent, informatorul „V.A.” a furnizat un număr de 13 materiale informative,

pe linie de Securitate, cu conținut operativ, în special cu problemele din rândurile

cadrelor didactice. Potrivit Notei de analiză din 20 ianuarie 1982, dactilo, semnată

dactilo și olograf de cpt. V.C. de la I.J.S. Vaslui, Serviciul1, informatorul „V.A.”

a fost preluat la 21 noiembrie 1981 de organele de Securitate, în activitatea de

colaborare dovedindu-se sincer, furnizând aspecte din învățământ, precum și despre

unele cadre didactice semnalate cu probleme de interes operativ. În Nota de analiză

din 18 ianuarie 1983 semnată olograf de același căpitan de la I.J.S. Vaslui, Serviciu

1 se menționează că de la data ultimei analize și până în prezent, activitatea informatorului

s-a îmbunătățit, furnizând materiale de valoare mai ridicată.

Cât privește Notele de

analiză întocmită de 29 ianuarie 1986 și 22 decembrie 1987, se reține că acestea

se referă la furnizarea de către pârât a 29 de materiale informative în perioadele

supuse analizei, materiale care au vizat activitatea și conduita unor elemente aflate

în atenția organelor de Securitate și care au evidențiat posibilitățile de informare

de care dispune informatorul. Acesta este obiectiv în redarea materialului informativ,

sincer în activitatea de colaborare, sinceritate care a fost verificată, iar pentru

activitatea desfășurată nu a fost recompensat.

Instanța de fond a conchis

în sensul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. b) O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În acest sens, a apreciat

că informațiile furnizate de pârât, astfel cum au rezultat din înscrisurile depuse

la dosar, au denunțat asemenea activități și atitudini, cum ar fi aceea de a avea

contacte cu cetățeni străini, chiar și în situația în care era vorba despre rude

aflate în străinătate.

În opinia instanței de

fond, este îndeplinită în cauză și cea de-a doua condiție, care se referă la faptul

că informațiile au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, reținându-se că informațiile date de către pârât au vizat îngrădirea dreptului

la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României

din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile

civile și politice) și a dreptului la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional

cu privire la drepturile civile și politice).

Împotriva sentinței civile

nr. 3044 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A.V., în temeiul dispozițiile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând în esență,

următoarele:

2.1 Printr-o primă critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurentul că

instanța de fond a motivat insuficient hotărârea pronunțată, cu nerespectarea dispozițiilor

art. 261 C. proc. civ., în condițiile în care din considerentele acesteia nu se

pot decela faptele concrete care ar fi vizat îngrădirea fiecăruia dintre drepturile

fundamentale.

În acest sens consideră

recurentul că exprimarea judecătorului fondului este extrem de generică și nu permite

stabilirea corespondenței dintre o anumită normă informativă și îngrădirea unui

anumit drept, ceea ce face imposibilă exercitarea unui drept la apărare efectiv

prin raționamente care să răstoarne raționamentul expus în considerentele hotărârii

recurate.

2.2 Printr-un alt set

de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul susține că hotărârea atacată este netemeinică pentru că s-a fondat

pe o greșită interpretare a probelor din dosar și nelegală față de greșita aplicare

a dispozițiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, consideră recurentul

că în mod greșit instanța de fond, ca efect al denaturării vădite a conținutului

angajamentului, a reținut că recurentul a fost recrutat pentru a colabora în mod

organizat cu organele de securitate la data de 5 septembrie 1972, și a deschis,

astfel, posibilitatea acceptării ideii că recurentul s-a angajat să dea informații

în mai multe modalități, nu numai în formă scrisă, în condițiile în care în realitate,

recurentul s-a angajat ca orice sesizare să o facă sub formă scrisă; față de această

împrejurare consideră recurentul că orice alte informații conținute în acte întocmite

de alte persoane decât recurentul ar trebui, să se coroboreze fie cu o recunoaștere

din partea sa fie cu alte probe decât documentele întocmite de angajații autorităților

represive ale vremii.

Totodată, mai susține

recurentul că din conținutul angajamentului semnat rezultă că a fost de acord să

colaboreze pentru represiunea faptelor de încălcare a legii în general, iar nu pentru

menținerea regimului totalitarist, pentru îngrădirea fără justificare a drepturilor

fundamentale ale omului.

Mai consideră recurentul

că în mod greșit instanța de fond a dat efecte juridice unor semnături dactilografiate,

reținând ca acte de colaborare notele informative din 22 mai 1980, 22 aprilie 1985

și 9 mai 1985, semnate dactilo, în condițiile în care nu au fost recunoscute de

recurent și nici confirmate prin administrarea altor probe în cauză. În acest sens

se mai susține că notele la care face referire instanța de fond nu îi aparțin, fiind

probabil întocmite de persoana desemnată să culeagă informații cu ajutorul recurentului,

așa încât respectivele documente nu reflectă realitatea și nu pot constitui temei

pentru hotărârea judecătorească atacată.

Printr-o altă critică

formulată recurentul susține că, față de conținutul celor trei note informative,

în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind dovedită îndeplinirea condiției

ca informațiile să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, în

condițiile în care din conținutul notelor olografe din 17 august 1984, 9 mai 1985

și respectiv 21 februarie 1986 nu reiese decât că era monitorizată circulația persoanelor

peste graniță, nicidecum că vreuna dintre informații ar fi putut folosi pentru interzicerea

sau limitarea vreunui drept fundamental.

Mai susține recurentul

că în mod greșit prima instanță a constatat că notele de analiză întocmite de ofițerii

de securitate constituie probe pentru calitatea de colaborator al securității în

condițiile în care respectivele note de analiză nu conțin nici o informație concretă

despre datele furnizate și nici nu se coroborează cu note informative aflate la

dosar; se mai arată că numărul de note informative pe care se menționează că le-ar

fi dat recurentul, număr care nu-și găsește corespondent în probe, nu fac decât

să dovedească intenția lucrătorilor securității și miliției de a justifica formal

o activitate pe care nu au desfășurat-o în realitate în raporturile cu recurentul.

Consideră recurentul că

instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008,

în condițiile în care a reținut îngrădirea unor drepturi, în sensul respectivei

dispoziții legale, fără să evoce în concret aspectele care au fost vizate în respectiva

îngrădire.

În acest sens, susține

recurentul că din întreaga redactare a textului, coroborată și cu principiile răspunderii

juridice, reiese că faptele a căror constatare s-a solicitat de către Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității trebuie să fie săvârșite de către

o persoană care are reprezentarea că informațiile vizează îngrădirea unor libertăți

în scopul menținerii regimului totalitarist.

Se arată în acest sens

că, recurentul poate fi considerat cel mult colaborator al miliției, pentru prevenirea

și sancționarea unor fapte antisociale, în condițiile în care din înscrisurile semnate

de recurent și din rapoartele sau notele întocmite de autoritățile de represiune

nu rezultă că recurentul ar fi cunoscut că informațiile pe care le-a dat sunt destinate

a fi utilizate de securitate.

Un alt motiv de nelegalitate

constă, în opinia recurentului, în greșita soluționare a excepțiilor privind nelegarea

sesizare a instanței, în condițiile în care verificările făcute de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității au avut la bază o sesizare care

nu întrunea condițiile cerute de lege pentru a constitui temei de declanșare a cercetărilor

deoarece nu era semnată, nu includea datele de identificare ale pretinșilor petenți,

și nu menționa numele recurentului.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru

considerentele arătate în continuare.

3.1 Înalta Curte, în primul

rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat pe larg

hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii

probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în

sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

3.2 Înalta Curte va reține

însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției

pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greșit instanța de fond a

apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2

alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, potrivit art.

2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, este considerată colaborator al securității persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile

sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Totodată, Înalta Curte

subliniază faptul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității,

în sensul art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea unui

angajament de colaborare cu fosta Securitate și furnizarea unor informații către

organele fostei Securități ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că

au fost furnizate, în această calitate, informații prin care se denunțau activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea

sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se

poate reține în persoana recurentului.

În cauză, Înalta Curte

constată că instanța de fond, făcând o analiză superficială a notele informative

atribuite recurentului și dând o valoare probantă excesivă unor note de analiză

depuse la dosar de către intimat, a reținut în mod greșit că sunt întrunite cumulativ

cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea în persoana recurentului

a calității de colaborator al Securității, în condițiile în care intimatul, căruia,

în calitate de reclamant, i-a revenit, în temeiul art. 1169 C. civ., sarcina probei,

nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate de recurent, în acord cu exigențele

normei legale mai sus redate.

Astfel, deși în mod corect

a reținut instanța de fond că recurentul a semnat un angajament privind sprijinirea

organelor Ministerului de Interne, în mod organizat și secret, în care se preciza

că orice sesizare pe care o va da va îmbrăca formă scrisă, nu a observat și faptul

că recurentul s-a angajat să aducă la cunoștință orice situație care ar interesa

organele de miliție, precum și să sesizeze la timp orice situație care ar periclita

avutul obștesc și securitatea țării. Dat fiind faptul că din conținutul angajamentului

semnat de recurent nu rezultă cu certitudine intenția acestuia de colaborare cu

fosta Securitate ci mai degrabă intenția acestuia de denunțare a unor fapte antisociale,

era esențială în cauză analiza conținutului notelor informative atribuite recurentului,

pentru ca astfel, să se poată stabili cu certitudine intenția acestuia de colaborare

cu fosta Securitate.

Totodată, Înalta Curte,

constată că informațiile furnizate de recurent nu pot fi încadrate în categoria

unor acțiuni potrivnice regimului comunist, cum în mod greșit a reținut instanța

de fond. Astfel, a califica împrejurarea că o anumite persoane urmează a primi vizita

din străinătate a unor rude (Nota din 22 aprilie 1985;Nota informativă din 21 februarie

1986) sau informațiile referitoare la viața cotidiană a unor persoane stabilite

în străinătate, rude ale unor cetățeni români (Nota informativă din 9 mai 1985 Notainformativă

din 09 mai 1985) sau aspectele referitoare la vizita în România a unor cetățeni

americani interesați de identificarea unei rude decedate și întâlnirea acestora

cu un cetățean roman, vorbitor de limbă franceză (nota informativă dactilografiată,

datată 22 mai 1980) drept atitudini potrivnice unui regim totalitar, așa cum apreciază

instanța de fond, ar conduce la denaturarea sensului definiției date de legiuitor

noțiunii de colaborator al Securității, ceea ce nu poate fi permis.

Prin urmare, este de necontestat

faptul că activități precum denunțarea unor fapte referitoare la vizita în condiții

de legalitate a unor cetățeni străini sau cetățeni români stabiliți în străinătate,

întâlnirea dintre doi cetățeni americani cu o persoană vorbitoare de limbă franceză

în scopul asigurării unor traduceri, ca și aspecte legate de viața cotidiana a unor

cetățeni români stabiliți în străinătate, nu se circumscrie noțiunii de activitate

sau atitudine potrivnică regimului comunist pentru a justifica reținerea unei activități

de colaborare cu organele fostei Securități, motiv pentru care vor fi primite criticile

formulate de recurent pe acest aspect.

A accepta interpretarea

excesivă dată de instanța de fond noțiunii de activități sau atitudini potrivnice

regimului comunist, ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea

O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, Înalta Curte

raportând criticile formulate prin cererea de recurs la înscrisurile depuse la dosarul

cauzei constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat asupra calității materialelor

transmise, în raport cu exigențele art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile

în care respectivele materiale cuprind fie informații referitoare la vizita în România

a unor cetățeni străini sau a unor cetățeni români stabiliți în străinătate, fie

informații referitoare la modul de derulare a unor relații de familie sau profesionale

a unor rude cetățeni români stabiliți în străinătate, rude ale unor cetățeni români;

așadar, este de domeniul evidenței că furnizarea respectivelor informații nu este

de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, în sensul normei legale indicate, cum în mod greșit apreciază judecătorul

fondului.

În consecință, constatând

că situația de fapt expusă de intimat nu este confirmată de înscrisuri prin care

să se demonstreze că recurentul a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea

unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile formulate de recurent apar

ca fiind întemeiate.

În consecință, Înalta

Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând îndeplinirea

condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în persoana recurentului,

constată că recursul formulate în cauză este fondate sub acest aspect.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea

atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.V. împotriva sentinței civile nr. 3044 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și pe fond respinge

acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie

2011.