ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3044 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării acțiunii; a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A.V. și pe cale de consecință a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția tardivității formulării acțiuni, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, reținând în acest sens că O.U.G.

nr. 24/2008 nu reglementează în mod expres un termen pentru introducerea acțiunii în constatare, decât în cazul în care aceasta vizează persoanele care candidează pentru funcția de președinte al României(termenul prevăzut la art. 4 alin. (4) din ordonanță).Pentru celelalte situații, Regulamentul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a prevăzut un termen 7 zile de la aprobarea notei de constatare, termen care, în opinia instanței de fond, este un termen de recomandare, pentru a cărui nerespectare nu este reglementată sancțiunea nulității actului de procedură efectuat după expirarea acestui termen.

Pe fondul cauzei, analizând actele aflate la dosar, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost recrutat la data de 05 septembrie 1972 de către Ministerul de Interne - Inspectoratul Județean Vaslui - Serviciul Municipal Bîrlad pentru a colabora în mod organizat cu organele de Securitate, însă, în raport de data nașterii acestuia, respectiv 27 octombrie 1956, devin incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. b) teza a III O.U.G. nr. 24/2008 în ceea ce privește colaborarea anterioară datei de 27 octombrie 1972. Cu toate acestea, constată instanța de fond că în dosarele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se află documente care atestă colaborarea pârâtului cu Securitatea după împlinirea vârstei de 16 ani, în perioada colaborării 1972-1987 fiindu-i atribuit numele conspirativ „V.A.”.

În acest sens, reține instanța de fond că pârâtul a semnat și un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului de Interne, în mod organizat și secret, în care se precizează că orice sesizare pe care o va da sub formă scrisă, o va semna sub numele de V.A.. Consideră instanța de fond că relevante sub aspectul calității pârâtului de colaborator al Securității sunt notele informative aflate în dosarul, dosar deschis ca urmare a recrutării acestuia pentru încadrarea informativă a unor elemente suspecte din satul Codăești. Astfel, în Nota informativă din 22 mai 1980, semnată dactilo cu numele conspirativ, primită de șeful Postului de Miliție Codăești, pârâtul relatează că într-una din zile se afla în cancelaria școlii generale din Codăești cu mai multe cadre, printre care profesoara de limba franceză B.S.

Aceasta a comunicat faptul că a primit o scrisoare în limba franceză de la niște americani și că în vara anului 1979 au venit în localitate doi tineri americani, unul dintre ei făcând investigații despre un străbunic de-al său care ar fi trăit în comună, profesoara mergând cu ei pentru a le da explicații în limba franceză. Prin Nota informativă din 22 aprilie 1985, semnată dactilo cu numele conspirativ, primită de plt. T.A. de la postul de Miliție Codăești, pârâtul informează că în discuțiile purtate cu C.C., acesta îi spunea că rudele lui din SUA intenționau în acest an să-i facă o vizită, spunând că aceasta poate fi ultima vizită care-i poate găsi în viață pe amândoi pentru că el nu mai stă bine cu sănătatea pentru a-i vizita în SUA.

Despre o altă persoană care avea rude în străinătate, numitul L.S., pârâtul relatează în Nota informativă din 09 mai 1985 semnată dactilo tot cu numele conspirativ, în care precizează că L.S. i-a spus că fiica sa se află într-un oraș mare din Australia, fiica și ginerele său au abia patru ani de când sunt plecați în străinătate și nu pot veni în casă decât după 5 ani și nu li se aprobă să vină cu copiii decât câte unul pe rând. Totodată, se mai reține că numitul L.Ș. este titularul dosarului la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dosar de urmărire deschis pentru că are rude în străinătate. În acest dosar se regăsesc note informative date de pârât cu privire la această persoană, printre care nota din 21 februarie 1986 semnată olograf cu numele conspirativ „V.A.” în care relatează despre discuția avută cu L.Ș.

care i-a spus că fiica lui plecată în Australia este planificată pentru a veni în țară în luna ianuarie 1987. Mai constată instanța de fond că anterior furnizării celor două note la datele de 09 mai 1985 și 21 februarie 1986, pârâtul relatase despre fiica lui L.Ș. aflată în străinătate și în Nota informativă din 17 august 1984, întocmită și semnată olograf cu numele conspirativ „V.A.”, primită de plt. T.A. de la Postul de Miliție Codăești, iar prin Nota ofițerului i s-a transmis ca sarcină să stabilească dacă L.Ș. este vizitat la domiciliu de cetățeni străini și dacă primește corespondență din străinătate. De asemenea, mai consideră instanța de fond că sunt relevante în cauză o serie de note de analiză a activității recurentului; astfel, în Nota de analiză din 13 august 1980, olografă, semnată olograf de plt.

I.A., șeful Postului de Miliție Codăești, se arată că din luna septembrie 1979 până în prezent, informatorul „V.A.” a furnizat un număr de 13 materiale informative, pe linie de Securitate, cu conținut operativ, în special cu problemele din rândurile cadrelor didactice. Potrivit Notei de analiză din 20 ianuarie 1982, dactilo, semnată dactilo și olograf de cpt. V.C. de la I.J.S. Vaslui, Serviciul1, informatorul „V.A.” a fost preluat la 21 noiembrie 1981 de organele de Securitate, în activitatea de colaborare dovedindu-se sincer, furnizând aspecte din învățământ, precum și despre unele cadre didactice semnalate cu probleme de interes operativ. În Nota de analiză din 18 ianuarie 1983 semnată olograf de același căpitan de la I.J.S.

Vaslui, Serviciu 1 se menționează că de la data ultimei analize și până în prezent, activitatea informatorului s-a îmbunătățit, furnizând materiale de valoare mai ridicată. Cât privește Notele de analiză întocmită de 29 ianuarie 1986 și 22 decembrie 1987, se reține că acestea se referă la furnizarea de către pârât a 29 de materiale informative în perioadele supuse analizei, materiale care au vizat activitatea și conduita unor elemente aflate în atenția organelor de Securitate și care au evidențiat posibilitățile de informare de care dispune informatorul. Acesta este obiectiv în redarea materialului informativ, sincer în activitatea de colaborare, sinceritate care a fost verificată, iar pentru activitatea desfășurată nu a fost recompensat.

Instanța de fond a conchis în sensul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității. În acest sens, a apreciat că informațiile furnizate de pârât, astfel cum au rezultat din înscrisurile depuse la dosar, au denunțat asemenea activități și atitudini, cum ar fi aceea de a avea contacte cu cetățeni străini, chiar și în situația în care era vorba despre rude aflate în străinătate.

În opinia instanței de fond, este îndeplinită în cauză și cea de-a doua condiție, care se referă la faptul că informațiile au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, reținându-se că informațiile date de către pârât au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice) și a dreptului la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice). 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 3044 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A.V., în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., susținând în esență, următoarele: 2.1 Printr-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurentul că instanța de fond a motivat insuficient hotărârea pronunțată, cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., în condițiile în care din considerentele acesteia nu se pot decela faptele concrete care ar fi vizat îngrădirea fiecăruia dintre drepturile fundamentale. În acest sens consideră recurentul că exprimarea judecătorului fondului este extrem de generică și nu permite stabilirea corespondenței dintre o anumită normă informativă și îngrădirea unui anumit drept, ceea ce face imposibilă exercitarea unui drept la apărare efectiv prin raționamente care să răstoarne raționamentul expus în considerentele hotărârii recurate.

2.2 Printr-un alt set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată este netemeinică pentru că s-a fondat pe o greșită interpretare a probelor din dosar și nelegală față de greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, consideră recurentul că în mod greșit instanța de fond, ca efect al denaturării vădite a conținutului angajamentului, a reținut că recurentul a fost recrutat pentru a colabora în mod organizat cu organele de securitate la data de 5 septembrie 1972, și a deschis, astfel, posibilitatea acceptării ideii că recurentul s-a angajat să dea informații în mai multe modalități, nu numai în formă scrisă, în condițiile în care în realitate, recurentul s-a angajat ca orice sesizare să o facă sub formă scrisă; față de această împrejurare consideră recurentul că orice alte informații conținute în acte întocmite de alte persoane decât recurentul ar trebui, să se coroboreze fie cu o recunoaștere din partea sa fie cu alte probe decât documentele întocmite de angajații autorităților represive ale vremii.

Totodată, mai susține recurentul că din conținutul angajamentului semnat rezultă că a fost de acord să colaboreze pentru represiunea faptelor de încălcare a legii în general, iar nu pentru menținerea regimului totalitarist, pentru îngrădirea fără justificare a drepturilor fundamentale ale omului. Mai consideră recurentul că în mod greșit instanța de fond a dat efecte juridice unor semnături dactilografiate, reținând ca acte de colaborare notele informative din 22 mai 1980, 22 aprilie 1985 și 9 mai 1985, semnate dactilo, în condițiile în care nu au fost recunoscute de recurent și nici confirmate prin administrarea altor probe în cauză. În acest sens se mai susține că notele la care face referire instanța de fond nu îi aparțin, fiind probabil întocmite de persoana desemnată să culeagă informații cu ajutorul recurentului, așa încât respectivele documente nu reflectă realitatea și nu pot constitui temei pentru hotărârea judecătorească atacată.

Printr-o altă critică formulată recurentul susține că, față de conținutul celor trei note informative, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind dovedită îndeplinirea condiției ca informațiile să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, în condițiile în care din conținutul notelor olografe din 17 august 1984, 9 mai 1985 și respectiv 21 februarie 1986 nu reiese decât că era monitorizată circulația persoanelor peste graniță, nicidecum că vreuna dintre informații ar fi putut folosi pentru interzicerea sau limitarea vreunui drept fundamental.

Mai susține recurentul că în mod greșit prima instanță a constatat că notele de analiză întocmite de ofițerii de securitate constituie probe pentru calitatea de colaborator al securității în condițiile în care respectivele note de analiză nu conțin nici o informație concretă despre datele furnizate și nici nu se coroborează cu note informative aflate la dosar; se mai arată că numărul de note informative pe care se menționează că le-ar fi dat recurentul, număr care nu-și găsește corespondent în probe, nu fac decât să dovedească intenția lucrătorilor securității și miliției de a justifica formal o activitate pe care nu au desfășurat-o în realitate în raporturile cu recurentul. Consideră recurentul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 2 lit. b) O.U.G.

nr. 24/2008, în condițiile în care a reținut îngrădirea unor drepturi, în sensul respectivei dispoziții legale, fără să evoce în concret aspectele care au fost vizate în respectiva îngrădire. În acest sens, susține recurentul că din întreaga redactare a textului, coroborată și cu principiile răspunderii juridice, reiese că faptele a căror constatare s-a solicitat de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității trebuie să fie săvârșite de către o persoană care are reprezentarea că informațiile vizează îngrădirea unor libertăți în scopul menținerii regimului totalitarist.

Se arată în acest sens că, recurentul poate fi considerat cel mult colaborator al miliției, pentru prevenirea și sancționarea unor fapte antisociale, în condițiile în care din înscrisurile semnate de recurent și din rapoartele sau notele întocmite de autoritățile de represiune nu rezultă că recurentul ar fi cunoscut că informațiile pe care le-a dat sunt destinate a fi utilizate de securitate. Un alt motiv de nelegalitate constă, în opinia recurentului, în greșita soluționare a excepțiilor privind nelegarea sesizare a instanței, în condițiile în care verificările făcute de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au avut la bază o sesizare care nu întrunea condițiile cerute de lege pentru a constitui temei de declanșare a cercetărilor deoarece nu era semnată, nu includea datele de identificare ale pretinșilor petenți, și nu menționa numele recurentului.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. 3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

3.2 Înalta Curte va reține însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, potrivit art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea unui angajament de colaborare cu fosta Securitate și furnizarea unor informații către organele fostei Securități ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost furnizate, în această calitate, informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana recurentului.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond, făcând o analiză superficială a notele informative atribuite recurentului și dând o valoare probantă excesivă unor note de analiză depuse la dosar de către intimat, a reținut în mod greșit că sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea în persoana recurentului a calității de colaborator al Securității, în condițiile în care intimatul, căruia, în calitate de reclamant, i-a revenit, în temeiul art. 1169 C. civ., sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate de recurent, în acord cu exigențele normei legale mai sus redate.

Astfel, deși în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului de Interne, în mod organizat și secret, în care se preciza că orice sesizare pe care o va da va îmbrăca formă scrisă, nu a observat și faptul că recurentul s-a angajat să aducă la cunoștință orice situație care ar interesa organele de miliție, precum și să sesizeze la timp orice situație care ar periclita avutul obștesc și securitatea țării. Dat fiind faptul că din conținutul angajamentului semnat de recurent nu rezultă cu certitudine intenția acestuia de colaborare cu fosta Securitate ci mai degrabă intenția acestuia de denunțare a unor fapte antisociale, era esențială în cauză analiza conținutului notelor informative atribuite recurentului, pentru ca astfel, să se poată stabili cu certitudine intenția acestuia de colaborare cu fosta Securitate.

Totodată, Înalta Curte, constată că informațiile furnizate de recurent nu pot fi încadrate în categoria unor acțiuni potrivnice regimului comunist, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Astfel, a califica împrejurarea că o anumite persoane urmează a primi vizita din străinătate a unor rude (Nota din 22 aprilie 1985;Nota informativă din 21 februarie 1986) sau informațiile referitoare la viața cotidiană a unor persoane stabilite în străinătate, rude ale unor cetățeni români (Nota informativă din 9 mai 1985 Notainformativă din 09 mai 1985) sau aspectele referitoare la vizita în România a unor cetățeni americani interesați de identificarea unei rude decedate și întâlnirea acestora cu un cetățean roman, vorbitor de limbă franceză (nota informativă dactilografiată, datată 22 mai 1980) drept atitudini potrivnice unui regim totalitar, așa cum apreciază instanța de fond, ar conduce la denaturarea sensului definiției date de legiuitor noțiunii de colaborator al Securității, ceea ce nu poate fi permis.

Prin urmare, este de necontestat faptul că activități precum denunțarea unor fapte referitoare la vizita în condiții de legalitate a unor cetățeni străini sau cetățeni români stabiliți în străinătate, întâlnirea dintre doi cetățeni americani cu o persoană vorbitoare de limbă franceză în scopul asigurării unor traduceri, ca și aspecte legate de viața cotidiana a unor cetățeni români stabiliți în străinătate, nu se circumscrie noțiunii de activitate sau atitudine potrivnică regimului comunist pentru a justifica reținerea unei activități de colaborare cu organele fostei Securități, motiv pentru care vor fi primite criticile formulate de recurent pe acest aspect. A accepta interpretarea excesivă dată de instanța de fond noțiunii de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G.

nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat. Prin urmare, Înalta Curte raportând criticile formulate prin cererea de recurs la înscrisurile depuse la dosarul cauzei constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat asupra calității materialelor transmise, în raport cu exigențele art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care respectivele materiale cuprind fie informații referitoare la vizita în România a unor cetățeni străini sau a unor cetățeni români stabiliți în străinătate, fie informații referitoare la modul de derulare a unor relații de familie sau profesionale a unor rude cetățeni români stabiliți în străinătate, rude ale unor cetățeni români; așadar, este de domeniul evidenței că furnizarea respectivelor informații nu este de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul normei legale indicate, cum în mod greșit apreciază judecătorul fondului.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de intimat nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că recurentul a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile formulate de recurent apar ca fiind întemeiate. În consecință, Înalta Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în persoana recurentului, constată că recursul formulate în cauză este fondate sub acest aspect. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.V. împotriva sentinței civile nr. 3044 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.