ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3947/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3947/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin rezoluția din 6 iunie 2008, s-a început

urmărirea penală împotriva numitei G.C.M., avocat în cadrul B. Mehedinți,

pentru că la data de 12 ianuarie și 21 februarie 2007, a întocmit în numele lui

Ș.L.L., o cerere de amânare a judecării cauzei nr. 3548/2006 a Judecătoriei

Strehaia, precum și o cerere de eliberare a unui certificat și a falsificat

semnătura acestuia de pe cele două înscrisuri.

În fapt, prin

ordonanța nr. 839/P/2004 din 25 septembrie 2006 Parchetul de pe lângă

Judecătoria Strehaia a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 RON amendă, față de

învinuitul L.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) și lit. c) din

Legea nr. 241/2005. În temeiul art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., s-a dispus față de acesta scoaterea de sub urmărire penală

pentru faptele prevăzute de art. 37 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289

C. pen., art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 290 C. pen.

Prin ordonanța nr.

885/II/2/2006 din 20 noiembrie 2006 prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Mehedinți, a respins plângerea formulată de Ș.L.L.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278 C. proc. pen., petentul Ș.L.L. a formulat plângere la

Judecătoria Strehaia, cauza fiind înregistrată sub nr. 249/313/2006.

Cu ocazia audierii,

G.C.M., de profesie avocat în cadrul B. Mehedinți, a declarat că a fost

contactată telefonic de Ș.L.L., care i-a comunicat că nu se află în țară și i-a

solicitat să depună la dosar o cerere de amânare.

Aceasta a acceptat

propunerea, a întocmit cererea de amânare și a semnat-o cu numele petentului,

astfel că la 15 ianuarie 2007 instanța a luat act de această cerere și a amânat

cauza la 5 februarie 2007.

Ulterior, la 5 iulie

2007, cauza a fost strămutată de la Judecătoria Strehaia, la Judecătoria Ineu,

județul Arad care, prin Sentința penală nr. 67 din 22 mai 2007, pronunțată în

Dosarul nr. 996/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 574 din 27 septembrie

2007 a Tribunalului Arad, a respins plângerea petiționarului Ș.L.L. formulată

împotriva ordonanței nr. 839/P/2004.

Cercetările efectuate

în cauză au evidențiat că, la 21 februarie 2007, G.C.M. a întocmit și a semnat

tot în numele lui Ș.L.L. o cerere, prin care solicita eliberarea unui

certificat din care să rezulte părțile, obiectul și cauza din Dosarul nr.

3548/2006, cerere pe care a depus-o la Judecătoria Strehaia.

În aceste condiții,

s-a reținut că faptele săvârșite de G.C.M. întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.

290 C. pen.

Prin ordonanța din 10

iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dată în Dosarul nr.

22/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru cele

două fapte prevăzute de art. 290 C. pen., apreciindu-se că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., deoarece

fapta, prin conținutul său concret și împrejurările în care a fost săvârșită,

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ este de natură să asigure scopul preventiv

și educativ al legii penale.

De asemenea, s-a avut

în vedere atitudinea sinceră a învinuitei, care a recunoscut și regretat

săvârșirea faptelor, nu posedă antecedente penale, are un profil socio-moral

bun, evidențiat de caracterizarea depusă la dosar, precum și atingerea minimă

adusă valorii sociale prevăzută de lege.

Pentru aceste

considerente, s-a aplicat o sancțiune administrativă, respectiv o amendă în

cuantum de 300 RON.

Împotriva acestei

ordonanțe petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că

s-a substituit persoanei în numele căreia a întocmit și semnat cererile

adresate instanței, la solicitarea și cu consimțământul acesteia, fără a

pretinde un onorariu, astfel că nu se poate reține în sarcina sa nici o faptă

penală.

În plângerea adresată

procurorului general, petenta a invocat între altele și o decizie a

Tribunalului Suprem cu nr. 1496/1961, republicată, potrivit căreia

"semnarea unei alte persoane cu consimțământul sau la cererea acesteia nu

constituie din partea celui care a semnat un fals în înțelesul legii

penale".

Prin ordonanța din 10

iulie 2008 a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată, reținându-se că soluția

adoptată în cauză este legală, ea fiind fundamentată pe o înțelegere corectă a

elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a început urmărirea

penală dar și probatoriul efectuat, care evidențiază lipsa pericolului social

al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

S-a concluzionat că

învinuita a acționat ca o persoană particulară, în afara cadrului legal impus

de Legea nr. 51/1995, activitățile materiale întreprinse subscriindu-se

elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură

privată.

Împotriva acestei

ordonanței petenta a formulat plângere, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a susținut că

pentru existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, este

necesar ca autorul să dorească să comită acțiunea sau acțiunile ce constituie

elementul material al infracțiunii și să realizeze faptul că săvârșind-o,

plăsmuiește un înscris neadevărat ori denaturează un înscris adevărat, care ar

putea produce consecințe juridice.

Acționând în acest

mod, autorul ar avea implicit reprezentarea pericolului creat prin încrederea

acordată înscrisului și, totodată, pentru relațiile sociale a căror desfășurare

se bazează pe această încredere.

Petenta a invocat

practica judiciară în materie, concluzionând că nu poate fi acuzată de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., în condițiile în care a

avut consimțământul titularului dreptului pentru a cere amânarea și eliberarea

unor acte - activități procesuale pe care instanța era obligată să le

îndeplinească - dacă justițiabilul le-ar fi cerut personal.

Prin Sentința penală

nr. 182 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a admis

plângerea formulată de petiționara G.C.M. împotriva ordonanței din 10 iunie 2008

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

dispusă în Dosarul nr. 1343/II/2/2008.

S-a desființat

ordonanța și s-a stabilit temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală ca

fiind art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., petiționara

fiind exonerată de plata amenzii administrative.

Sentința a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin Decizia penală

nr. 817 din 9 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a admis recursul declarat de parchet, a casat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Craiova, constatând că există neconcordanță între

considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, dispozitiv care nu se

înțelege.

După rejudecare,

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința

penală nr. 108 din 8 iulie 2009, a admis plângerea formulată de petenta G.C.M.,

împotriva ordonanței din 10 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în Dosarul nr. 1343/II/2/2008, urmare

Deciziei de casare nr. 817 din 9 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în Dosarul nr. 1398/54/2008.

A desființat, în

parte, ordonanța nr. 22/P/10 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, dată în Dosarul nr. 22/P/2008, în sensul că a stabilit temeiul

legal al scoaterii de sub urmărire penală a petentei pentru faptele prevăzute

de art. 290 C. pen., ca fiind art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

A menținut

dispozițiile ordonanței nr. 22 din 10 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, privind neînceperea urmării penale față de aceeași

petentă, pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005.

A exonerat petenta de

plata amenzii administrative și a cheltuielilor judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Instanța a reținut că

petenta a fost contactată telefonic de Ș.L.L., care i-a comunicat că nu se află

în țară și i-a solicitat să depună la Dosarul nr. 3548/2006, aflat pe rolul

Judecătoriei Strehaia, județul Mehedinți, o cerere de amânare a judecării

cauzei și o cerere de eliberare a unui certificat, mandat acceptat și realizat

de petentă.

Contractul de mandat

are caracter consensual, formându-se valabil prin acordul de voință al

părților, în virtutea căruia petenta s-a obligat să facă ceva pe seama

numitului Ș.L.L.

Falsul în înscrisuri

sub semnătură privată, infracțiune prevăzută de art. 290 C. pen., constă în

falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile

arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat

ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei

consecințe juridice.

În speță, cele două

înscrisuri sub semnătură privată nu au un conținut cu relevanță juridică,

nefiind susceptibile de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui

drept sau a unei obligații. Nu a fost imitată semnătura și nici scrierea,

aspecte importante, deoarece, după cum rezultă și din denumirea marginală a

infracțiunii, fiind vorba de un înscris sub semnătură privată, prin falsificare

trebuie să se dea aparența că înscrisul emanat de la o anumită persoană ori

semnătura ar fi fost un element deosebit de important pentru a da credibilitate

aceluiași înscris.

În aceste condiții,

simpla plăsmuire a semnăturii pe o petiție nu constituie infracțiune, întrucât

nu dovedește prin aceasta un drept al numitului Ș.L.L., ci se exercită un drept

existent prevăzut de lege în baza unui mandat și nu consemnează raporturi

juridice între particulari și implicit nu produce consecințe juridice, în

sensul dispozițiilor art. 290 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele

motive:

instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (1) C.

proc. pen., între minută și dispozitivul hotărârii existând neconcordanțe.

contrazice dispozitivul hotărârii, care, de altfel, nu se înțelege, instanța de

fond admițând plângerea împotriva unei ordonanțe, care nu constituie obiectul

plângerii formulate conform art. 278

1

C. proc. pen. - ordonanța nr.

1343/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, deși în considerente hotărârea analizează legalitatea și temeinicia

ordonanței de netrimitere în judecată de către procuror - ordonanța nr.

22/P/2008 din 10 iunie 2008.

dată cu încălcarea dispozițiilor art. 349 C. proc. pen., instanța de fond

nepronunțându-se cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat pentru

desfășurarea procesului.

instanța de judecată a schimbat temeiul legal al soluției de scoatere de sub

urmărire penală a petentei în dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10

lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptelor săvârșite de aceasta le lipsește

unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Examinând hotărârea

atacată sub aspectele invocate de Parchet, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchet nu este fondat.

Astfel:

alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută

care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

În speță, se constată

că între minuta întocmită în cauză și dispozitivul sentinței nu există

deosebiri, astfel cum susține parchetul, întrucât împrejurarea că primul

aliniat din minută în care s-a dispus, pe scurt, admiterea plângerii este

dezvoltat în dispozitiv, în sensul că menționează în ce constă obiectul

plângerii și titularul acesteia, ceea ce nu echivalează cu existența unei

contradicții între cele două acte procesuale.

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii

îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța, ori,

după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale dată de procuror, iar nu actul prin care procurorul

ierarhic superior respinge plângerea făcută conform art. 275 - 278 C. proc.

pen. împotriva unei astfel de rezoluții sau ordonanțe.

Înalta Curte constată

că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale.

Parchetul susține în

motivele de recurs că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii în

sensul că a fost admisă plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului

general, iar în considerente este analizată ordonanța nr. 22/P/2008 din 10

iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Înalta Curte

constată că această critică nu este fondată, întrucât este evident că în

dispozitivul sentinței s-a strecurat o eroare materială, fiind menționată în

primul aliniat al dispozitivului ordonanța procurorului general, împrejurare

care rezultă atât din considerentele hotărârii în care este analizată

legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 22/P/2008 din 10 iunie 2008 prin care

procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei (ordonanță

care, de altfel, formează obiectul plângerii formulate conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.), cât și din următoarele două aliniate ale

dispozitivului, în care se menționează desființarea în parte a ordonanței nr.

22/P/2008 referitoare la modificarea temeiului legal al soluției.

că instanța fondului a încălcat dispozițiile art. 349 C. proc. pen., care

prevăd că instanța se pronunță prin hotărâre și asupra cheltuielilor judiciare,

potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 189 - 193 C. proc. pen.

Nici aceste motiv de

recurs nu este fondat, Înalta Curte apreciind că este pur formal.

Într-adevăr, instanța

nu a menționat expres că în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia ca urmare a admiterii

plângerii formulate, însă a folosit o sintagmă sinonimă acestei prevederi

legale, respectiv "exonerează pe petentă de plata cheltuielilor judiciare".

soluționării plângerii, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire dispusă

față de petentă, întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C.

pen., este corectă.

Potrivit

dispozițiilor art. 290 C. pen., constituie infracțiunea de fals în înscrisuri

sub semnătură privată falsificarea unui asemenea înscris prin vreunul din

modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul

falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea

producerii unei consecințe juridice.

După cum a rezultat

din actele și lucrările dosarului, între petenta G.C.M., avocat, și numitul

Ș.L.L., practic, s-a încheiat un contract de mandat, contract consensual, care

ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei

forme speciale (art. 1533 C. civ.).

Astfel, după cum s-a

menționat, petenta, la solicitarea și cu consimțământul lui Ș.L.L., a întocmit

și semnat cererile adresate instanței, aceasta nefăcând altceva decât să

îndeplinească obligațiile rezultate din contractul de mandat.

În raport de această

împrejurare, corect a reținut prima instanță că cele două înscrisuri sub

semnătură privată (o cerere de amânare a judecării cauzei și o cerere de

eliberare a unui certificat de grefă) nu aveau aptitudinea de a produce

consecințe juridice, în sensul legii, întrucât acestea nu aveau un conținut cu

relevanță juridică, nefiind susceptibile de a da naștere, modifica sau stinge

un raport juridic civil, a unui drept sau unei obligații.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva Sentinței penale nr. 108 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe petiționara G.C.M.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.