Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4082/2010

HOTĂRÂRE
05.10.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4082/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, prin Sentința nr. 7 din 29 ianuarie 2010, a admis cererea formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond și totodată, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 10,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul a fost numit director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Bacău prin Ordinul nr. 938 din 22 mai 2009 emis de pârât, între părți încheindu-se și Contractul de management nr. 267 din 23 mai 2009 cu o durată de 4 ani.

La data de 5 octombrie 2009, pârâtul emite Ordinul nr. 1.653 prin care dispune încetarea contractului de management, începând cu data de 21 octombrie 2009 în conformitate cu art. 3 din contract. Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și H.G. nr. 527/2009. La data de 9 octombrie 2009 se emite un nou Ordin cu nr. 1.743 în care se precizează că bază legală a Ordinului nr. 1.653 și a notificării nr. 790 din 5 octombrie 2009 se completează cu prevederile O.U.G. nr. 105/2009. În aceste condiții, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de contencios administrativ cu privire la fondul cauzei.

Analizând îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv existența unor cazuri bine justificate și iminența producerii unei pagube, prima instanță a apreciat că îndeplinirea primei condiții rezultă din motivarea sumară a ordinului contestat, în concret, din maniera în care a înțeles pârâtul să-și fundamenteze în drept Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009, făcând trimitere, printr-un ordin emis ulterior la dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, care nu era în vigoare la data emiterii ordinului contestat și în condițiile în care, Curtea Constituțională a pronunțat în cadrul controlului de constituționalitate a priori Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, prin care Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice a fost declarată neconstituțională. În ce privește îndeplinirea celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că încetarea contractului de management creează premisa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului, atât pe plan material, fiind privat de remunerația stabilită în contract, cât și pe plan profesional, întrucât măsura încetării contractului de management după doar 5 luni de la încheierea acestuia este de natură a crea suspiciuni cu privire la profesionalismul reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții distincte impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ. Cu privire la prima condiție, existența unor cazuri bine justificate, s-a susținut, contrar celor reținute de către judecătorul fondului, că încetarea Contractului de management nr. 267 din 23 mai 2009 a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract, coroborat cu prevederile art. 9 din modelul cadru de contract de management reglementat de H.G. nr. 527/2009, respectiv prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul.

Cu privire la ce-a doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, s-a susținut că măsura suspendării executării actului administrativ are un caracter de excepție, în reglementarea căreia, legiuitorul a avut în vedere protejarea instituției publice, și nu iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului, așa cum a reținut instanța de fond. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută. Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, fără ca motivul încetării contractului de management să se regăsească în una din cauzele enumerate la art. 9 al respectivului contract. Actul normativ care a constituit temeiul legal al acestui ordin a fost abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009. De asemenea, atât legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de constituționalitate anterior promulgării), cât și prevederile din respectiva ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale. Curtea Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a reținut, totodată, că O.U.G. nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și legal al funcției publice. Totodată, în condițiile în care prin actele contestate, s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, îndeplinirea condiției privind iminența pagubei a fost corect reținută, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, echivalând cu un prejudiciu material previzibil și dificil de reparat, în acest caz particular supus evaluării. În consecință, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 7 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3391/2010
sancționatorii pentru că în cuprinsul ordinului atacat nu este prevăzută nici o împrejurare care să fi justificat încetarea contractului de management al reclamantului. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de
ÎCCJ 2010-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 martie 2010, reclamantul D.Ș. a solicitat să se dispună anularea Ordinului din 5 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministeru
ÎCCJ 2010-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2775/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.V. a chemat în judecată Ministerul Tineretului și Sportului, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună suspendarea exe
ÎCCJ 2010-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4158/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta T.N.G., a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, suspendarea Ordinului nr. 160
ÎCCJ 2011-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 26 mar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă