ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4082/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ, prin Sentința nr. 7 din 29 ianuarie 2010, a admis cererea

formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, dispunând suspendarea

executării Ordinului nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 emis de pârât, până la

pronunțarea instanței de fond și totodată, a obligat pârâtul să-i plătească

reclamantului suma de 10,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a fost

numit director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Bacău prin Ordinul nr.

938 din 22 mai 2009 emis de pârât, între părți încheindu-se și Contractul de

management nr. 267 din 23 mai 2009 cu o durată de 4 ani.

La data de 5

octombrie 2009, pârâtul emite Ordinul nr. 1.653 prin care dispune încetarea

contractului de management, începând cu data de 21 octombrie 2009 în

conformitate cu art. 3 din contract.

Ordinul nr. 1.653 din

5 octombrie 2009 s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și H.G. nr.

527/2009.

La data de 9

octombrie 2009 se emite un nou Ordin cu nr. 1.743 în care se precizează că bază

legală a Ordinului nr. 1.653 și a notificării nr. 790 din 5 octombrie 2009 se

completează cu prevederile O.U.G. nr. 105/2009.

În aceste condiții,

reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1.653 din 5

octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de contencios administrativ cu

privire la fondul cauzei.

Analizând

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv existența unor cazuri bine

justificate și iminența producerii unei pagube, prima instanță a apreciat că

îndeplinirea primei condiții rezultă din motivarea sumară a ordinului

contestat, în concret, din maniera în care a înțeles pârâtul să-și fundamenteze

în drept Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009, făcând trimitere, printr-un

ordin emis ulterior la dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, care nu era în vigoare

la data emiterii ordinului contestat și în condițiile în care, Curtea

Constituțională a pronunțat în cadrul controlului de constituționalitate a

priori Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, prin care Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice a fost declarată neconstituțională.

În ce privește

îndeplinirea celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente, prima

instanță a apreciat că încetarea contractului de management creează premisa

producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului, atât pe plan material,

fiind privat de remunerația stabilită în contract, cât și pe plan profesional,

întrucât măsura încetării contractului de management după doar 5 luni de la încheierea

acestuia este de natură a crea suspiciuni cu privire la profesionalismul

reclamantului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamant ca fiind neîntemeiată.

În motivarea

recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

s-a susținut că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

distincte impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

Cu privire la prima

condiție, existența unor cazuri bine justificate, s-a susținut, contrar celor

reținute de către judecătorul fondului, că încetarea Contractului de management

nr. 267 din 23 mai 2009 a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract,

coroborat cu prevederile art. 9 din modelul cadru de contract de management

reglementat de H.G. nr. 527/2009, respectiv prin expirarea perioadei pentru

care a fost încheiat contractul.

Cu privire la ce-a

doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, s-a susținut că măsura

suspendării executării actului administrativ are un caracter de excepție, în

reglementarea căreia, legiuitorul a avut în vedere protejarea instituției

publice, și nu iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului,

așa cum a reținut instanța de fond.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta

Curte reține că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed.

Este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,

constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor

împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza

cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența

pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea

respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În raport cu

circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

fost corect reținută.

Ordinul nr. 1.653 din

5 octombrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, fără ca motivul

încetării contractului de management să se regăsească în una din cauzele

enumerate la art. 9 al respectivului contract.

Actul normativ care a

constituit temeiul legal al acestui ordin a fost abrogat prin O.U.G. nr.

105/2009.

De asemenea, atât

legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de

constituționalitate anterior promulgării), cât și prevederile din respectiva

ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate

ca fiind neconstituționale.

Curtea

Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării,

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială,

încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a reținut,

totodată, că O.U.G. nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință

de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și

legal al funcției publice.

Totodată, în

condițiile în care prin actele contestate, s-a dispus în niciun mod asupra unei

eventuale încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, îndeplinirea

condiției privind iminența pagubei a fost corect reținută, lipsirea acestuia de

drepturile salariale, în integralitatea lor, echivalând cu un prejudiciu

material previzibil și dificil de reparat, în acest caz particular supus evaluării.

În consecință,

nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 7 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2010.