ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3915/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.A. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta

să dispună anularea Hotărârii nr. 21965 din 9 iulie 2007, emisă de aceasta din

urmă, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, deși, a depus toate actele necesare stabilirii

calității de refugiat, pârâta i-a respins cererea.

Prin Sentința civilă

nr. 586 din 12 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea

reclamantului, reținând că probele administrate în cauză confirmă calitatea de

refugiați în ceea ce privește reclamantul și mama acestuia, refugiul fiind

determinat de teama persecuțiilor etnice ca urmare a cedării Ardealului.

Sentința a fost

casată în întregime de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

nr. 2931 din 18 august 2008 și s-a dispus rejudecarea cauzei.

Prin Hotărârea nr.

21965 din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă, s-a respins cererea reclamantului,

reținându-se că, acesta nu a făcut dovada persecuției etnice.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

30 din 22 ianuarie 2009, a respins acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamant, reținând că din declarațiile celor doi martori nu

rezultă care a fost cu exactitate motivul refugiului și nici intervalul de timp

în care s-ar fi refugiat reclamantul, declarațiile fiind contradictorii.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul,

susținând, în esență, că va depune noi probe din care să rezulte atât calitatea

sa de persoană refugiată, cât și perioada în care a fost refugiată.

La termenul de

judecată din 2 iunie 2009, prin încheiere de ședință, s-a dispus suspendarea

judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

constatându-se lipsa părților și faptul că nici una dintre ele nu a solicitat

în scris judecarea cauzei în lipsă.

La împlinirea

termenului de 1 an de la data suspendării, cauza a fost supusă pe rol, din

oficiu, în condițiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ.

De la data

suspendării cauzei și până la repunerea pe rol a acesteia, pricina a rămas în

nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit nici un act de procedură în

vederea judecării cauzei.

Prin Notele de

ședință înregistrate la Serviciul de registratură al acestei instanțe,

recurentul a solicitat rejudecarea cauzei, cerere rămasă fără consecințe

juridice, întrucât a fost formulată la 9 august 2010, după împlinirea

termenului de un an cerut de lege, citațiile pentru perimare fiind emise la

data de 22 iunie 2010.

Așa fiind și având în

vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice

altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, urmează

a se constata perimarea recursului.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de A.A. împotriva Sentinței civile nr. 30 din 22 ianuarie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.