ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2012

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia

nr.

13

din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile

nr.

1107 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Prahova. A schimbat în parte sentința în sensul că a redus cuantumul

despăgubirilor acordate, de la 10.000 euro la 5.000 euro.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale nu poate fi aplicată acțiunii de față, introdusă înainte de publicarea

acestei decizii, pentru că, în caz contrar, s-ar încălca nu numai principiul

neretroactivității legii civile, ci și principiul nediscriminării cetățenilor

consacrat de art. 16 din Constituție și de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Prima instanță nu a ținut cont, în

stabilirea cuantumului despăgubirilor, de faptul că reclamantul primește o

indemnizație lunară în baza Decretului-lege nr. 118/1990, precum și alte

facilități prevăzute de acest act normativ.

2.1. Motive

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea deciziei

date în apel.

Instanța de apel nu a ținut cont de

faptul că, potrivit art. 147 din Constituție, decizia prin care norma de drept

declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 de zile de la

publicarea în M. Of.

2.2. Analiza recursului

Recursul este întemeiat și va fi

admis pentru următoarele considerente:

Problema de drept care se pune în

speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în

condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă acest

text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului

menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării

în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din

Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost

dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o

excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că

prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de

efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta

nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, criticile formulate întrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Prahova împotriva

deciziei nr. 13 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie și în consecință:

Modifică în parte decizia în sensul

că schimbă în tot sentința nr. 1107 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2012.