ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2011

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin încheierea din 8 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 1144/2/2011 (483/2011), în baza art. 300

1

alin. (1) C. proc.

pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților N.B., N.E., B.N.M., P.M., P.C.O. și P.V.

În baza art.

300

1

alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpaților.

Au fost

respinse ca neîntemeiate cererile inculpaților N.B. și N.E. privind înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau

țara.

S-a reținut

în esență că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea

cerințelor legale, fiind îndeplinite în continuare atât condițiile prev. de

art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele cumulative ale art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Sub aspectul

indiciilor temeinice de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală,

probatoriul administrat în faza de urmărire penală evidențiază date suficiente,

în accepțiunea art. 68

1

C. proc. pen., ce justifică în mod rezonabil

presupunerea că inculpații au fost implicați, fiecare în parte și uneori

împreună, în săvârșirea unor fapte ce sunt prevăzute de legea penală ca

infracțiuni.

În ce

privește condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a reținut că

riscul tulburării ordinii publice în cazul punerii în libertate a inculpaților

rezultă din înseși consecințele genului de fapte de care sunt acuzați

inculpații asupra securității activităților desfășurate în mod firesc în

spațiul public, din nesiguranța pe care actele de violență desfășurate în

public o generează în rândul cetățenilor prezenți și din rezonanța socială

negativă pregnantă a acestui gen de fapte; la toate acestea se adaugă și

antecedentele penale ale unora dintre inculpați.

În privința

circumstanțelor personale, s-a apreciat că nu li se poate conferi o relevanță

majoră, independentă de împrejurările săvârșirii faptelor și de stadiul actual

al procesului, astfel încât ele nu evidențiază o schimbare sau o încetare a

temeiurilor care au stat la baza arestării preventive și nu justifică o măsură procesuală

în consecință.

În raport de

aceste considerente, reținând totodată imperativul desfășurării în bune

condiții a activității de judecată, Curtea de Apel a apreciat că măsura

arestării preventive este legitimată de motive pertinente și suficiente, impunându-se

menținerea ei la acest moment procesual.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs inculpații N.B., N.E., B.N.M., P.M., P.C.O.

și P.V., invocând circumstanțe personale favorabile și lipsa oricăror probe

care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta

un pericol concret pentru ordinea publică.

Recursurile

sunt nefondate.

Potrivit art.

300

1

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în

judecată în stare de arest, după înregistrarea dosarului la instanță, aceasta

este datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării

preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Această

verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea inițială,

urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi

care să justifice privarea de libertate) sau, dimpotrivă, acestea impun în

continuare privarea de libertate.

Analizând

încheierea recurată, Curtea constată că instanța de fond a verificat în mod

corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților,

prin raportare la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri,

ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și justifică

privarea de libertate în continuare a inculpaților.

Rezultă

astfel că au fost analizate condițiile cumulative prev. de art. 143 și 148 lit.

f) C. proc. pen., reținându-se, cu trimitere la actele aflate la dosar până la

acest moment, că există presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele

reținute în sarcina lor și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un

pericol concret pentru ordinea publică.

În ce

privește cerințele prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată

că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în

libertate a unei persoane nu se confundă cu pericolul social abstract al

infracțiunilor imputate, căci acesta din urmă se reflectă în limitele de

pedeapsă deja valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiții

cumulative din art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pericolul

pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de gravitatea concretă a

faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta fiind avut în vedere și de

către instanța de fond în considerentele încheierii recurate. Multitudinea

faptelor imputate inculpaților, natura acestora și condițiile în care se reține

că ar fi fost comise (prin amenințări cu moartea, lipsire de libertate și

molestare sexuală, prin provocarea de scandal public), ca și împrejurarea că o

parte dintre inculpați nu se află la primul conflict cu legea penală, justifică

aprecierea că la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpaților ar

crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, dar ar afecta și

buna desfășurare în continuare a procesului penal, ținând seama și de stadiul

în care se găsesc cercetările în cauză.

În privința

circumstanțelor personale, Curtea constată că ele au existat și la momentul

luării măsurii arestării preventive și urmează a fi eventual valorificate cu

ocazia judecării cauzei pe fond.

Referitor la

durata arestării preventive, Curtea constată că aceasta nu tinde să reprezinte

o executare anticipată a pedepsei, durata arestării nedepășind, la acest moment

procesual, caracterul rezonabil, în condițiile în care perioada scursă de la

momentul privării lor de libertate este mai mică de 4 luni, iar cauza este una

complexă.

În concluzie,

Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, iar buna desfășurare în continuare a procesului penal

poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpaților, condiții

în care recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați N.B., N.E., B.N.M., P.M.,

P.C.O. și P.V. împotriva încheierii din 8 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosar nr. 1144/2/2011

(483/2011).

Obligă

recurenții inculpați N.B., N.E., B.N.M., P.M., la plata sumei de câte 200 RON

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenții inculpați P.C.O.

și P.V. la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 17 februarie 2011.