ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1162/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată:

La data de 11 februarie 2010, pe rolul

acesteia fost înregistrată o cerere formulată de numitul I.A., intitulată

„Revizuire/Contestație în anulare", îndreptată împotriva Deciziei penale

nr. 333 din 29 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 768/57/2009 de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care se solicită casarea

acestei decizii, ca fiind lovită de nulitate absolută.

În motivarea cererii,

se arată că instanța supremă a judecat recursul declarat împotriva Sentinței

penale nr. 134 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală, la primul termen de judecată, în absența recurentului și fără a i se fi

acordat acestuia asistență juridică din oficiu.

Fiind citat pentru

termenul de judecată stabilit cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru

a lămuri ce cale de atac a înțeles să promoveze, revizuire sau contestație în

anulare, titularul cererii nu s-a prezentat și nici nu a făcut precizări în

scris sub acest aspect, prin notele depuse la dosar acesta arătând încă o dată

că instanța de recurs nu a dat curs cererii sale de a i se desemna un apărător

din oficiu, că nu au fost audiați "pârâții" și că aceștia nu au depus

probe în apărare la dosarul cauzei.

Având în vedere că

este atacată o decizie pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și

Justiție și că motivele care se invocă sunt de ordin procedural, calea de atac

extraordinară promovată în cauză va fi analizată ca și contestație în anulare.

Din oficiu, s-a

dispus atașarea Dosarului nr. 768/57/2009 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia penală

nr. 333 din 29 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 768/57/2009 Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul I.A. împotriva Sentinței penale nr. 134 din 20 octombrie 2009 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut că prin sentința penală recurată a fost

respinsă ca nefondată plângerea petentului I.A. împotriva Rezoluției nr.

225/P/2009 din 18 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

prin care, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. b) din C. proc. pen.

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații T.D.I. - președinte

al Tribunalului Hunedoara și C.I.S. - decanul Baroului Hunedoara, cercetați

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a motivat că

neacordarea asistenței juridice către petent a fost urmarea conduitei acestuia,

care nu a pus la dispoziție toate actele necesare examinării cererii de

asistență făcute intimatului C.I.S.

Concomitent, în

rezoluție s-a motivat ca nu există nicio încălcare sau efectuare defectuoasă a

atribuțiilor de serviciu de către intimatul-magistrat T.D.I., acesta acționând

în limita prerogativelor prevăzute de lege cu respectarea dispozițiilor

incidente în cauză.

Nu s-a constatat că

petentul ar fi suferit o vătămare a intereselor legitime din partea

magistratului.

Instanța a motivat că

în ce-l privește pe intimatul avocat, acesta desfășoară o profesie liberală, nu

este funcționar în sensul legii penale, prin urmare, nu dobândește calitatea de

subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Cu privire la

intimatul-magistrat T.D.I. a apreciat că rezoluția procurorului este legală și

temeinică, întrucât acesta nu a comis fapte de natură a prejudicia interesele

petentului.

Înalta Curte a

apreciat că recursul declarat de petentul I.A. împotriva sentinței

sus-menționate nu este fondat. S-a reținut că instanța fondului a constatat în

mod corect că nu există niciun motiv pentru a desființa rezoluția și a trimite

cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Contestația în

anulare promovată de contestatorul I.A. împotriva deciziei pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs este inadmisibilă.

Potrivit art. 391 C.

proc. pen., cererea de contestație în anulare este admisibilă, în principiu dacă

sunt îndeplinite următoarele cerințe, prevăzute de alin. (2) al articolului

menționat: cererea să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care

se sprijină contestația să fie din cele prevăzute în art. 386 și în sprijinul

contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.

Potrivit art. 386 C.

proc. pen., cazurile în care se poate face contestație în anulare împotriva

unei hotărâri definitive sunt următoarele:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Or, în speță, deși

cererea de contestație a fost făcută în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1)

C. proc. pen., motivele invocate de către contestatorul I.A. în sensul că

instanța de recurs nu i-a asigurat asistență juridică gratuită și nu a ascultat

persoanele cercetate, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute în

mod expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 391 alin. (2) C.

proc. pen., contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă, urmând ca în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul să fie obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.A. împotriva

Deciziei penale nr. 333 din 29 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 768/57/2009.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 25 martie 2010.