ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1162/2010

Asupra contestației în anulare de față; Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată: La data de 11 februarie 2010, pe rolul acesteia fost înregistrată o cerere formulată de numitul I.A., intitulată „Revizuire/Contestație în anulare", îndreptată împotriva Deciziei penale nr. 333 din 29 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 768/57/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care se solicită casarea acestei decizii, ca fiind lovită de nulitate absolută. În motivarea cererii, se arată că instanța supremă a judecat recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 134 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, la primul termen de judecată, în absența recurentului și fără a i se fi acordat acestuia asistență juridică din oficiu.

Fiind citat pentru termenul de judecată stabilit cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a lămuri ce cale de atac a înțeles să promoveze, revizuire sau contestație în anulare, titularul cererii nu s-a prezentat și nici nu a făcut precizări în scris sub acest aspect, prin notele depuse la dosar acesta arătând încă o dată că instanța de recurs nu a dat curs cererii sale de a i se desemna un apărător din oficiu, că nu au fost audiați "pârâții" și că aceștia nu au depus probe în apărare la dosarul cauzei. Având în vedere că este atacată o decizie pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție și că motivele care se invocă sunt de ordin procedural, calea de atac extraordinară promovată în cauză va fi analizată ca și contestație în anulare.

Din oficiu, s-a dispus atașarea Dosarului nr. 768/57/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia penală nr. 333 din 29 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 768/57/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.A. împotriva Sentinței penale nr. 134 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că prin sentința penală recurată a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului I.A. împotriva Rezoluției nr. 225/P/2009 din 18 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care, în baza art. 228 alin. (4) rap.

la art. 10 lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații T.D.I. - președinte al Tribunalului Hunedoara și C.I.S. - decanul Baroului Hunedoara, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. S-a motivat că neacordarea asistenței juridice către petent a fost urmarea conduitei acestuia, care nu a pus la dispoziție toate actele necesare examinării cererii de asistență făcute intimatului C.I.S. Concomitent, în rezoluție s-a motivat ca nu există nicio încălcare sau efectuare defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimatul-magistrat T.D.I., acesta acționând în limita prerogativelor prevăzute de lege cu respectarea dispozițiilor incidente în cauză.

Nu s-a constatat că petentul ar fi suferit o vătămare a intereselor legitime din partea magistratului. Instanța a motivat că în ce-l privește pe intimatul avocat, acesta desfășoară o profesie liberală, nu este funcționar în sensul legii penale, prin urmare, nu dobândește calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Cu privire la intimatul-magistrat T.D.I. a apreciat că rezoluția procurorului este legală și temeinică, întrucât acesta nu a comis fapte de natură a prejudicia interesele petentului. Înalta Curte a apreciat că recursul declarat de petentul I.A. împotriva sentinței sus-menționate nu este fondat. S-a reținut că instanța fondului a constatat în mod corect că nu există niciun motiv pentru a desființa rezoluția și a trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Contestația în anulare promovată de contestatorul I.A. împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs este inadmisibilă. Potrivit art. 391 C. proc. pen., cererea de contestație în anulare este admisibilă, în principiu dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe, prevăzute de alin. (2) al articolului menționat: cererea să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația să fie din cele prevăzute în art. 386 și în sprijinul contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosar. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., cazurile în care se poate face contestație în anulare împotriva unei hotărâri definitive sunt următoarele: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Or, în speță, deși cererea de contestație a fost făcută în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc.

pen., motivele invocate de către contestatorul I.A. în sensul că instanța de recurs nu i-a asigurat asistență juridică gratuită și nu a ascultat persoanele cercetate, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.A. împotriva Deciziei penale nr. 333 din 29 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 768/57/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2010.