ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4338/2010

Asupra recursului penal de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 109 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul Partid Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău împotriva Rezoluției din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, menținând rezoluția atacată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordonanța din 28 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de învinuitul B.V. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 286 C. pen.

și art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de învinuiții R.C. și S.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și restituirea cauzei la I.P.J. Bacău - Serviciul de Investigare a Fraudelor în vederea continuării cercetărilor față de trei învinuiți, stabilindu-se, totodată, în concret actele de urmărire penală ce urmau a fi efectuate. Învinuitul B.V. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, criticând ordonanța de începere a urmăririi, plângere ce a fost respinsă prin Rezoluția din 30 iulie 2010 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Ulterior, petiționarul Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău, prin reprezentant B.V., s-a adresat instanței care a respins sesizarea, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., doar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror se poate face plângere la instanța, celelalte soluții adoptate de către acesta neputând fi cenzurate pe calea reglementată de acest text de lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul, criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie, întrucât plângerea pe care a formulat-o nu este inadmisibilă, sens în care a invocat dispozițiile constituționale care reglementează accesul liber la justiție, iar obligarea sa la cheltuieli judiciare vine în contradicție cu legea fundamentală a țării care stabilește că dreptul la petiție este scutit de taxe.

S-a mai arătat că judecarea cauzei s-a făcut în lipsa apărătorului, în condițiile în care asistența juridică era obligatorie și fără citarea legală a petiționarului, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (3) - (4) și ale art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere ce se rezolvă de procurorul ierarhic superior, iar după respingerea acesteia se pot adresa cu plângere judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Prin urmare, este inadmisibilă plângerea adresată instanței contra celorlalte măsuri sau acte ale procurorului, prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasare, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva acestora fiind cea reglementată de prevederile art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., adică plângerea a cărei competență de soluționare îi revine procurorului ierarhic superior. Așadar, analizând dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată sunt singurele acte ale procurorului care sunt supuse și cenzurii instanței de judecată, nu doar controlului ierarhic, legiuitorul reglementând o procedură specială în cazul acestor soluții.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. LVII din 24 septembrie 2007 a admis recursul în interesul legii, stabilind că plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror, altele decât rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă. Având în vedere considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău. Referitor la lipsa avocatului, Înalta Curte apreciază că în raport de obiectul cauzei, respectiv plângere împotriva actelor procurorului, asistența juridică nu este obligatorie, nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 171 C. proc.

pen. care impun, în mod obligatoriu, asigurarea apărării în cursul judecății. Deși în susținerea recursului a fost invocată ca vătămare și lipsa de procedură cu petiționarul, din înscrisurile existente la dosar rezultă că la termenul din 9 septembrie 2010, când s-a pus în discuție admisibilitatea plângerii, procedura a fost legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile de îndeplinire a acesteia, atât cu reprezentantul petentului (B.V.), cât și cu petentul Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău, pentru acesta din urmă consemnându-se în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii că numitul B.V. a primit citația, refuzând să semneze de primire. Instanța de fond obligând petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat a respectat dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., conform cărora persoana căreia i se respinge cererea formulată suportă cheltuielile generate de procedura judiciară, fără ca printr-o astfel de reglementare să se încalce norma constituțională invocată de recurent, întrucât art. 51 din Constituția României consacră dreptul la petiționare și gratuitatea acestuia și nu a acțiunilor în justiție care sunt supuse taxelor prevăzute de legea organică. În ceea ce privește nemotivarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată că, într-adevăr, hotărârea atacată a fost redactată în termeni lapidari, însă acest aspect nu este de natură să afecteze valabilitatea soluției pronunțate și să conducă la casarea sentinței, din moment ce judecătorul a analizat - este adevărat, într-un mod sintetic - prevederile art. 278 1 C. proc.

pen., iar, pe de altă parte, argumentele reținute de prima instanță sunt completate de considerentele prezentei decizii, ținând seama și de caracterul devolutiv integral al recursului penal de față, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, având în vedere considerentele dezvoltate, Înalta Curte va respinge, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, recursul declarat de petentul Partid Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău împotriva Sentinței penale nr. 109 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2010.