ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4338/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4338/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 109 din 9 septembrie

2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul Partid Democrat Liberal -

Organizația Județeană Bacău împotriva Rezoluției din 30 iulie 2010 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Bacău, menținând rezoluția atacată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordonanța din 28

septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus

extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de învinuitul B.V.

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 286

C. pen. și art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de

învinuiții R.C. și S.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și restituirea cauzei la I.P.J.

Bacău - Serviciul de Investigare a Fraudelor în vederea continuării

cercetărilor față de trei învinuiți, stabilindu-se, totodată, în concret actele

de urmărire penală ce urmau a fi efectuate.

Învinuitul B.V. a

formulat plângere la procurorul ierarhic superior, criticând ordonanța de

începere a urmăririi, plângere ce a fost respinsă prin Rezoluția din 30 iulie

2010 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Ulterior,

petiționarul Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău, prin

reprezentant B.V., s-a adresat instanței care a respins sesizarea, întrucât,

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., doar

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale date de procuror se poate face plângere la

instanța, celelalte soluții adoptate de către acesta neputând fi cenzurate pe

calea reglementată de acest text de lege.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul, criticând-o sub aspect

de nelegalitate și netemeinicie, întrucât plângerea pe care a formulat-o nu

este inadmisibilă, sens în care a invocat dispozițiile constituționale care

reglementează accesul liber la justiție, iar obligarea sa la cheltuieli

judiciare vine în contradicție cu legea fundamentală a țării care stabilește că

dreptul la petiție este scutit de taxe. S-a mai arătat că judecarea cauzei s-a

făcut în lipsa apărătorului, în condițiile în care asistența juridică era

obligatorie și fără citarea legală a petiționarului, iar hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Analizând hotărârea

recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 278 alin. (3) - (4) și ale art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere ce se rezolvă de procurorul ierarhic superior, iar după

respingerea acesteia se pot adresa cu plângere judecătorului de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Prin urmare, este

inadmisibilă plângerea adresată instanței contra celorlalte măsuri sau acte ale

procurorului, prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasare,

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, singura cale

de atac ce poate fi promovată împotriva acestora fiind cea reglementată de

prevederile art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., adică plângerea a cărei

competență de soluționare îi revine procurorului ierarhic superior.

Așadar, analizând

dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că rezoluțiile și ordonanțele

de netrimitere în judecată sunt singurele acte ale procurorului care sunt

supuse și cenzurii instanței de judecată, nu doar controlului ierarhic,

legiuitorul reglementând o procedură specială în cazul acestor soluții.

În același sens s-a

pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. LVII

din 24 septembrie 2007 a admis recursul în interesul legii, stabilind că

plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror, altele

decât rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată, reglementate de

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Având în vedere

considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată că în mod corect

instanța de fond a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul

Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău.

Referitor la lipsa

avocatului, Înalta Curte apreciază că în raport de obiectul cauzei, respectiv

plângere împotriva actelor procurorului, asistența juridică nu este

obligatorie, nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 171 C.

proc. pen. care impun, în mod obligatoriu, asigurarea apărării în cursul

judecății.

Deși în susținerea

recursului a fost invocată ca vătămare și lipsa de procedură cu petiționarul,

din înscrisurile existente la dosar rezultă că la termenul din 9 septembrie

2010, când s-a pus în discuție admisibilitatea plângerii, procedura a fost

legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile de îndeplinire a acesteia,

atât cu reprezentantul petentului (B.V.), cât și cu petentul Partidul Democrat

Liberal - Organizația Județeană Bacău, pentru acesta din urmă consemnându-se în

procesul-verbal de îndeplinire a procedurii că numitul B.V. a primit citația,

refuzând să semneze de primire.

Instanța de fond

obligând petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat a respectat

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora persoana căreia i

se respinge cererea formulată suportă cheltuielile generate de procedura

judiciară, fără ca printr-o astfel de reglementare să se încalce norma

constituțională invocată de recurent, întrucât art. 51 din Constituția României

consacră dreptul la petiționare și gratuitatea acestuia și nu a acțiunilor în

justiție care sunt supuse taxelor prevăzute de legea organică.

În ceea ce privește

nemotivarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată că,

într-adevăr, hotărârea atacată a fost redactată în termeni lapidari, însă acest

aspect nu este de natură să afecteze valabilitatea soluției pronunțate și să

conducă la casarea sentinței, din moment ce judecătorul a analizat - este

adevărat, într-un mod sintetic - prevederile art. 278

1

C. proc.

pen., iar, pe de altă parte, argumentele reținute de prima instanță sunt

completate de considerentele prezentei decizii, ținând seama și de caracterul

devolutiv integral al recursului penal de față, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

Ca urmare, având în

vedere considerentele dezvoltate, Înalta Curte va respinge, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, recursul declarat de petentul Partid

Democrat Liberal - Organizația Județeană Bacău.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar Partidul Democrat Liberal

- Organizația Județeană Bacău împotriva Sentinței penale nr. 109 din 9

septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă

recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 decembrie 2010.