ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3503/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta I.I.

(fostă M.I.) a solicitat instanței, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, următoarele: - să constate refuzul nejustificat al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; - să oblige pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; - să oblige pârâtul să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (în cazul în care avizul este pozitiv), respectiv să fie programat pentru depunerea jurământului de credință față de țară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române; - să oblige pârâtul să-i plătească suma de 1.000 RON, daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române în cursul anului 2007 și aceasta nu a fost soluționată în termenul legal. Pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că cererea a fost avizată pozitiv în ședința din data de 14 aprilie 2010. Ulterior, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorității Naționale pentru Cetățenie și și-a restrâns acțiunea la cererea de emitere a ordinului de redobândire a cetățeniei române, de comunicare a acestui ordin și de stabilire a datei de depunere a jurământului. Prin sentința civilă nr. 3460 din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea restrânsă, formulată de reclamanta I.I.

(fostă M.I.), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie; a o bligat pârâta să emită și să comunice reclamantei ordinul de redobândire a cetățeniei române; a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată, reducând astfel onorariul de apărător. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește obligația de emitere a ordinului, instanța a constatat că după avizare ar fi trebuit să se procedeze de îndată la emiterea ordinului, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 21/1991 și, întrucât acest ordin nu a fost emis și nu există temeiuri pentru a se refuza emiterea lui, instanța a admis acest capăt de cerere.

Instanța a stabilit că pârâta va fi obligată să procedeze la chemarea reclamantului pentru a depune jurământul de credință în termen de 30 de zile, în condițiile în care emiterea ordinului se face cu întârziere în raport cu data avizării. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata în parte a cheltuielilor de judecată, în raport cu obiectul cererii și cu complexitatea cauzei și, ținând seama și de faptul că dosarul s-a soluționat la primul termen de judecată după depunerea acțiunii precizatoare, instanța a apreciat că onorariul de 2.000 RON este excesiv, achitarea unui astfel de onorariu îmbrăcând forma abuzului de drept. Față de aceste considerente, instanța a redus onorariul de apărător.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta I.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că măsura de reducere a onorariului de avocat, dispusă de către instanța de fond în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., cu motivarea că este o cauză cu o complexitate redusă, precum și că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată și că un onorariu de 2.000 RON ar îmbrăca forma abuzului de drept, procedând la reducerea acestuia cu 75%, respectiv până la 500 RON, este netemeinică și nelegală. Recurenta arată că în faza judiciară a dosarului apărătorul ales a fost cel care a redactat și depus personal acțiunea, cel care a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar aferente, cel care a reprezentat-o la două termene de judecată în fata Curții de Apel București, care a formulat precizare de acțiune, alocând activității de instanță, și nu numai, un interval de timp considerabil.

Mai arată recurenta că, deși acțiunea a fost soluționată la primul termen de judecată (după ce la primul termen s-a formulat precizare a acțiunii ca urmare a înființării A.N.C. instituție cu personalitate juridică), trebuie avut în vedere termenul considerabil care a trecut de la data introducerii acțiunii (05 februarie 2010), respectiv data soluționării acesteia (21 septembrie 2010), precum și faptul că doar ca urmare a formulării cererii de chemare în judecată i-a fost soluționată cererea în sensul emiterii avizului pozitiv pe data de 14 aprilie 2010. Se mai arată că tot acest apărător ales urmează să investească cu formulă executorie sentința pronunțată, ceea ce presupune din nou achitarea de taxă de timbru și timbru judiciar, deplasare și stat la coadă, atât la depunerea actelor, cât și în altă zi, la ridicarea sentinței învestite.

Recurenta precizează în mod expres că simpla admitere a cererii, fără obligarea pârâților, în solidar, de a-i returna integral onorariul achitat, nu reprezintă în niciun caz o reparație morală echitabilă, ținând cont de faptul că de peste 3 ani de zile îi este încălcat dreptul la cetățenie, î n condițiile în care cetățenii arabi și alte naționalități dobândesc cetățenia română în maxim 6-8 luni de zile, fiind și publicați în M.Of., iar etnicii români din S.U.A., Germania, Israel de asemenea, numai cetățenii din Republica Moldova care au avut cel mai mult de suferit de-a lungul timpului sunt tratați într-un mod cu totul discriminatoriu. Invocă în acest sens M.Of. partea I nr. 713/22.10.2009 și nr. 722/26.10.2009, înscrisuri care se află la dosar.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta la cheltuieli de judecată conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Chiar dacă, în mod corect, instanța de fond a constatat că acțiunea a fost restrânsă, iar pârâta a procedat la avizarea pozitivă a cererii, culpa procesuală a pârâtei de a nu soluționa cererea decât ulterior punerii în întârziere și formulării acțiunii în justiție, a determinat-o pe reclamantă la efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate. Prin urmare, Înalta Curte va obliga pârâta la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată către recurentă, ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond, în cuantum corespunzător înscrisurilor doveditoare depuse la dosar în acest sens. În consecință, pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi admis, sentința recurată va fi modificată în sensul obligării pârâților la plata în solidar a sumei de 2.099 RON, cheltuieli de judecată către reclamanta I.I., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.I. împotriva sentinței civile nr. 3460 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că obligă pârâții la plata, în solidar, a sumei de 2.099 RON, cheltuieli de judecată către reclamanta I.I. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.