ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin Sentința penală nr. 142 din 12 mai 2010, Tribunalul Vaslui a luat act de retragerea cererii de revizuire formulată de condamnatul D.D. împotriva Sentinței penale nr. 143/2006 a Tribunalului Vaslui. Revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui, sub nr. 763/89/2010, condamnatul D.D., deținut în Penitenciarul Bacău, a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 143/2006 a Tribunalului Vaslui prin care inculpatul D.D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Condamnatul nu a dovedit cererea de revizuire. La termenul din data de 26 mai 2010, condamnatul D.D. a declarat că își retrage cererea de revizuire. Prin Decizia nr. XXXIV din 06 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că instanța învestită cu soluționarea cererilor de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire și de contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează să ia act de această manifestare de voință. În condițiile în care această decizie este obligatorie și văzând și dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., instanța a luat act de retragerea revizuirii formulată de condamnatul D.D., privind cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 143/2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare. 2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. revizuentul D.D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea apelului, revizuentul D.D. a arătat că nu el a făcut apel și vrea să fie rejudecat la Vaslui. Prin Decizia penală nr. 116 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul formulat de condamnat. A reținut instanța de apel că potrivit Deciziei nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, în cazul retragerii acesteia, urmează să ia act de manifestarea de voință a condamnatului.

Față de declarația revizuentului D.D., care a precizat că își retrage cererea de revizuire în fața instanței de fond, la data de 26 mai 2010, în mod corect aceasta a luat act de voința condamnatului. Faptul că revizuentul s-a răzgândit după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, iar ulterior în fața instanței de apel a arătat că nici nu a promovat această cale de atac, deși semnătura de pe cererea de apel coincide cu cea de pe dovada de comunicare a hotărârii de retragere de către instanța de fond, nu constituie un motiv de rejudecare a cererii de revizuire. 3. Împotriva acestei decizii condamnatul-revizuent a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire.

Examinând recursul declarat de condamnatul-revizuent prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Pe de altă parte, potrivit Deciziei nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, în cazul retragerii acesteia, urmează să ia act de manifestarea de voință a condamnatului. Prima instanță a reținut în mod corect că revizuentul-condamnat și-a retras cererea de revizuire în fața instanței de fond, la data de 26 mai 2010 și, în mod corect, a luat act de voința acestuia. Pe de altă parte, susținerile ulterioare în sensul că acesta s-a răzgândit după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, sau că de fapt nici nu a promovat această cale de atac, denotă inconsecvența condamnatului și lipsa de temeinicie a motivelor de recurs.

Ca atare, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.D. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 06 octombrie 2010.