ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 142 din 12 mai
2010, Tribunalul Vaslui a luat act de retragerea cererii de revizuire formulată
de condamnatul D.D. împotriva Sentinței penale nr. 143/2006 a Tribunalului
Vaslui.
Revizuentul a fost
obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul
Vaslui, sub nr. 763/89/2010, condamnatul D.D., deținut în Penitenciarul Bacău,
a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 143/2006 a Tribunalului
Vaslui prin care inculpatul D.D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 15
ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Condamnatul nu a
dovedit cererea de revizuire.
La termenul din data
de 26 mai 2010, condamnatul D.D. a declarat că își retrage cererea de
revizuire.
Prin Decizia nr.
XXXIV din 06 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile
unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că
instanța învestită cu soluționarea cererilor de amânare ori întrerupere a
executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire și de
contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează să ia act de
această manifestare de voință.
În condițiile în care
această decizie este obligatorie și văzând și dispozițiile art. 394 C. proc.
pen., instanța a luat act de retragerea revizuirii formulată de condamnatul
D.D., privind cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 143/2006 pronunțată
de Tribunalul Vaslui, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani
închisoare.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen.
revizuentul D.D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea
apelului, revizuentul D.D. a arătat că nu el a făcut apel și vrea să fie
rejudecat la Vaslui.
Prin Decizia penală
nr. 116 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze
cu minori, s-a respins ca nefondat apelul formulat de condamnat.
A reținut instanța de
apel că potrivit Deciziei nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secții unite, instanța învestită cu soluționarea cererii
de revizuire, în cazul retragerii acesteia, urmează să ia act de manifestarea
de voință a condamnatului.
Față de declarația
revizuentului D.D., care a precizat că își retrage cererea de revizuire în fața
instanței de fond, la data de 26 mai 2010, în mod corect aceasta a luat act de
voința condamnatului.
Faptul că revizuentul
s-a răzgândit după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, iar
ulterior în fața instanței de apel a arătat că nici nu a promovat această cale
de atac, deși semnătura de pe cererea de apel coincide cu cea de pe dovada de
comunicare a hotărârii de retragere de către instanța de fond, nu constituie un
motiv de rejudecare a cererii de revizuire.
Împotriva acestei
decizii condamnatul-revizuent a declarat recurs, în termen legal, criticând-o
pentru nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire.
Examinând recursul
declarat de condamnatul-revizuent prin prisma cazului de casare prev. de art.
385
9
pct. 17
1
C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că
acesta este nefondat.
Cazurile de revizuire
sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,
acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute
de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie
mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert
sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca
temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de
judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi
comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două
sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Pe de altă parte,
potrivit Deciziei nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secții unite, instanța învestită cu soluționarea cererii de
revizuire, în cazul retragerii acesteia, urmează să ia act de manifestarea de
voință a condamnatului.
Prima instanță a
reținut în mod corect că revizuentul-condamnat și-a retras cererea de revizuire
în fața instanței de fond, la data de 26 mai 2010 și, în mod corect, a luat act
de voința acestuia. Pe de altă parte, susținerile ulterioare în sensul că
acesta s-a răzgândit după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, sau
că de fapt nici nu a promovat această cale de atac, denotă inconsecvența
condamnatului și lipsa de temeinicie a motivelor de recurs.
Ca atare, văzând și
prevederile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va
respinge ca nefondat recursul revizuentului, pe care îl va obliga la cheltuieli
judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.D. împotriva Deciziei
penale nr. 116 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru
cauze cu minori.
Obligă recurentul
revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 06 octombrie 2010.