ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6047/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 115/2010,

reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând instanței să constate că împotriva sa și a familiei sale a fost

luată o măsură administrativă cu caracter politic, respectiv obligarea pârâtului

la plata sumei de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale.

Prin sentința civilă

nr. 444 din 18 martie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea reclamantului

și a obligat pârâtul să plătească, reclamantului, echivalentul în lei a sumei de

75.000 euro.

În fapt, s-a reținut că

mama reclamantului, în baza Ordinului din 31 decembrie 1944 al Ministerului de Interne,

în plină iarnă, a fost ridicată din casă și transportată în Ucraina, pentru muncă

forțată. Aici, aceasta a trăit și muncit în condiții extrem de grele - a fost obligată

să muncească în mină, primea mâncare puțină și proastă și locuia într-o baracă de

lemn, neîncălzită, alături de alți deportați. Datorită acestor condiții, mama acestuia

s-a îmbolnăvit și a fost transportată în România, unde a mai trăit 4 ani. Reclamantul,

în vârstă de 4 ani, a fost ascuns de niște rude, care au avut grijă de el. După

ce a murit mama sa, reclamantul a trăit cu bunicii săi până la vârsta de 10 ani,

după care a fost luat de o mătușă. Perioada în care a trăit cu bunicii a fost foarte

grea, întrucât au fost nevoiți să locuiască 12 persoane într-o cameră și o bucătărie.

În drept, instanța a apreciat

că persoanele deportate în U.R.S.S. și succesorii acestora beneficiază de despăgubiri

în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, întrucât interpretarea acestei

norme trebuie făcută și în coroborare cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza

a II-a din Legea nr. 221/2009, prevederi conform cărora au dreptul la despăgubiri

și persoanele care au fost deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

În cauză, reclamantul

a făcut dovada, prin declarațiile martorilor audiați, a nivelului de trai avut înainte

și după deportare, a condițiilor grele în care a trăit, a privațiunilor suferite

ca urmare a deportării mamei sale.

Față de prejudiciile morale

suferite de către reclamant, instanța a apreciat că suma de 75.000 euro reprezintă

o echitabilă despăgubire.

Prin decizia civilă

nr. 327/A din 07 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis

apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor

acordate la suma de 3.000 euro și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a apreciat că criticile

apelantului-pârât sunt justificate doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor,

din perspectiva limitării acestora prin O.U.G. nr. 62/2010.

Celelalte critici nu au

fost considerate întemeiate, întrucât Legea nr. 221/2009 a fost adoptată tocmai

pentru a satisface dreptul persoanelor persecutate de către dictatură, chiar dacă

acestea sunt beneficiare ale Decretului-Lege nr. 118/1990 și întrunesc condiția

de persoană supusă unei măsuri administrative cu caracter politic.

Dovada calității de persoană

care a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic revine reclamantului,

în baza dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât

textul de lege nu exclude din sfera domeniului de aplicare persoanele deportate

în fosta U.R.S.S., prevederile mai sus-citate, prin trimitere la O.U.G. nr. 214/1999,

fiind directe și de strictă interpretare.

Pe baza criteriilor de

stabilire a prejudiciului moral - persoana reclamantului, vârsta pe care acesta

a avut-o, climatul psiho - afectiv de care a fost lipsit în familie și în cadrul

colectivității căreia i-a aparținut - reținute inclusiv de către prima instanță,

Curtea a individualizat cuantumul despăgubirilor la suma de 3.000 euro.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 15 noiembrie 2010, pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Caraș-Severin, prin care

a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Față de prevederile

art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, modificată și completată de Ordonanța de Urgență din 30 iunie 2010, s-a susținut

că reclamantul nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative

cu caracter politic.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudicial moral

suferit.

Daunele morale sunt definite

ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității

umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

Acordarea daunelor morale

nu se justifică, având în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute și acordate

în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările

ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au

fost persecutate din motive politice.

Instanța nu poate face

distincția și nici asocierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o

altă măsură luată împotriva reclamantului, aceasta având în vedere principiul de

drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Suma acordată de instanță

de apel este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având

în vedere că aceasta nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just

temei a celor ce se pretind prejudiciați.

Prejudiciul moral nu poate

fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea

instanței de judecată, care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit.

Pentru a putea fi cuantificat

prejudiciul „moral” este nevoie de un criteriu de referință față de care un judecător

să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului,

cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

La repararea daunelor

morale instanța de judecată trebuie să țină seama și de criteriul echității. Cuantificării

prejudiciului moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă, corespunzătoare

prejudiciului real suferit.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

În drept, în conformitate

cu art. 5 din Legea nr. 221/2009, în vigoare la data promovării cererii de chemare

în judecată „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții

acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată,

în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului

la:

a) acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor

se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în

temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie

1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat,

cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare”.

Art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 221/2009 definește măsura administrativă cu caracter politic după cum urmează;

„orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea

și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă,

stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai

multe dintre următoarele acte normative (...)”.

În contextul dispozițiilor

legale sus-menționate și a situației de fapt pe deplin stabilite, sub toate aspectele

ce interesează cauza pendinte, nu poate fi reținută critica referitoare la neîndeplinirea

condițiile prevăzute de lege pentru o astfel de solicitare, întrucât posibilitatea

acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit vizează atât persoanele

care au suferit o condamnare penală, cât și pe cele care au suportat luarea unei

măsuri administrative cu caracter politic, instanței de judecată neputându-i-se

astfel imputa nerespectarea principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos

distinguere debemus”.

Chiar dacă instanța de

apel și-a sprijinit în mod formal hotărârea pronunțată pe dispozițiile art. I

pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii

nr. 221/2009, publicată în M. Of. al României nr. 446/01.07.2010, declarate neconstituționale

prin efectul Deciziei nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, soluția

pronunțată este legală și temeinică și se impune a fi menținută, prin raportare

la dispozițiile de principiu ale actului de bază, în vigoare la data promovării

acțiunii, redate în paragrafele anterioare.

Pentru a menține soluția

instanței de apel s-a avut în vedere și faptul că, la data introducerii acțiunii,

sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru

a solicita despăgubiri civile pentru prejudiciul produs prin măsura administrativă

cu caracter politic suferită de reclamant, situație ce trebuie conservată în cauză,

întrucât dispozițiile de drept substanțial în vigoare la data cererii de chemare

în judecată trebuie aplicate pe tot parcursul procesului, date fiind exigențele

ce țin, pe de o parte, de principiul neretroactivității legii și pe de altă parte,

de dreptul de acces efectiv la instanță, în condiții de egalitate de tratament juridic

și de nediscriminare.

Nu se poate reține că

suma acordată de instanța de apel ar fi nejustificată în raport de întinderea prejudiciului

real suferit, respectiv că aceasta ar constitui un izvor de îmbogățire fără just

temei a reclamantului, întrucât în operațiunea de cuantificare instanța fondului

s-a raportat la criteriile prescrise de lege, inclusiv la principiul proporționalității

daunei cu despăgubirea acordată și la cel al echității.

În contextul unei situații

de fapt care a relevat deportarea mamei reclamantului, în plină iarnă, în Ucraina,

pentru muncă forțată, unde a trăit în condiții extrem de grele - a fost obligată

să muncească în mină, primea mâncare puțină și proastă și locuia într-o baracă de

lemn, neîncălzită, alături de alți deportați - și corelativ abandonarea forțată

a reclamantului, în vârstă de doar 4 ani, la rude (bunici, mătușă), fiind nevoit

să locuiască împreună cu alte 12 persoane într-o cameră și o bucătărie, nu se poate

reține că suma de 3.000 euro nu ar fi rezonabilă, echitabilă, corespunzătoare prejudiciului

real suferit.

Nu pot fi primite criticile

generale referitoare la aspectul nedovedirii pretențiilor și la lipsa criteriilor

de cuantificare, întrucât, pe de o parte, acestea nu circumstanțiază o ipoteză concretă

de nelegalitate iar, pe de altă parte, din expunerea de motive a hotărârilor fondului

rezultă că instanțele anterioare au fost preocupate să stabilească pe deplin situația

de fapt a cauzei pendinte și să justifice suma acordată cu titlu de despăgubiri

morale prin raportare la criteriile prescrise de lege.

Astfel, au fost avut în

vedere drept criterii în cuantificarea sumei acordate, durata perioadei de deportare,

consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social în ceea ce-l privește

pe reclamant și familia acestuia, precum și încălcările aduse prin această măsură

valorilor fundamentale ale ființei umane, ocrotite prin art. 22 din Constituția

României, concluzia finală a instanței de apel fiind aceea că o despăgubire de 3.000

euro cu titlu de daune morale este legală și echitabilă.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 327/A din 7 octombrie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2011.