ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3915/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3915/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 830/F pronunțată la data

de 21 octombrie 2011 de către Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus,

în baza art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., condamnarea fiecărui inculpat, B.A.

și P.A.M. la câte 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Ambilor inculpați le-au

fost puse în vedere dispozițiile art. 83 C. pen.

Inculpații au fost obligați

la plata sumei de câte 3.000 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța fondului a reținut ca situație de fapt următoarele:

La data de 20 februarie

2011, numitul D.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu faptul

că un agent de la Poliția Sector 2 i-a solicitat o sumă de bani pentru a nu-l amenda

pentru faptul că în seara zilei de 19 februarie 2011, în orelor 21.30, a parcat

autoturismul de serviciu în fața imobilului în care locuiește, pe locul de parcare

închiriat de vecina sa, E.F.M., care a chemat un echipaj de poliție, pentru a constata

contravenția săvârșită de denunțător.

În jurul orei 00.44, martora

E.F.M. l-a sunat pe denunțător, rugându-l să coboare (numărul telefonului acestuia

se afla la vedere, fiind scris pe o hârtie aflată în interiorul autoturismului).

În sesizarea făcută la

parchet, denunțătorul a susținut că unul dintre agenții de poliție i-a sugerat să-i

dea o sumă de bani pentru a nu-l amenda contravențional. Pentru că suma pe care

o avea, de numai 53 RON, era mică, agentul de poliție i-a precizat că-l va suna

în cursul zilei de 20 februarie 2011, în jurul orei 21.00, pentru a se întâlni și

a-i da o sumă mai mare de bani.

Împotriva sentinței a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru următoarele

motive de nelegalitate și netemeinicie:

- greșita încadrare juridică

a faptei, solicitând, pentru ambii inculpați, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen.;

- omisiunea aplicării

prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., în sensul confiscării de la inculpatul B.A.

a sumei de 53 RON;

- omisiunea aplicării

pentru fiecare inculpat a pedepsei complementare prev. de art. 65 C. pen. raportat

la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.;

- reținerea nejustificată

în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1)

lit. a) și alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr.

14 din 25 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 51709/3/2011 (4048/2011), Curtea

de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, a desființat în parte sentința și, rejudecând în fond a dispus:

În baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de

art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) rap.

la art. 76 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul B.A. la 2 ani

închisoare.

A făcut aplicarea

art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a -II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de

art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) rap.

la art. 76 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul P.A.M. la 2 ani

închisoare.

A făcut aplicarea

art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 118 lit.

d) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.A. suma de 53 RON.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței.

Onorariul parțial cuvenit

avocatului din oficiu, în sumă de câte 75 RON s-a dispus a se avansa din fondul

Ministerului Justiției.

În considerentele deciziei,

instanța de prim control judiciar a reținut că mijloacele de probă administrate

în cauză, respectiv denunțul și declarațiile martorului denunțător, declarațiile

învinuiților și ale inculpaților, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor

telefonice și în mediu ambiental purtate de părți și procesele-verbale de verificare

a agendelor de serviciu ale inculpaților, conduc indubitabil la stabilirea cu certitudine

și fără echivoc a vinovăției celor doi inculpați.

Cât privește critica formulată

de parchet, vizând greșita încadrare juridică a faptei, Curtea a constatat că aceasta

este întemeiată, atâta vreme cât din fișa postului celor doi inculpați rezultă că

aceștia aveau atribuții de control, în sensul constatării contravențiilor și aplicării

sancțiunilor contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale, atribuții stabilite

inclusiv prin hotărâri ale consiliului local, în concluzie, aveau calitatea de funcționari

cu atribuții de control în sensul prev. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin urmare, pentru o

cât mai bună acuratețe, vis-a-vis de încadrarea juridică, Curtea a constatat că

în cauza dedusă judecății, trebuia să se rețină încadrarea faptei în prevederile

art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice,

în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 254 C.

pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate

cu prevederile art. 118 lit. d) C. pen., instanța fondului ar fi trebuit să dispună

confiscarea sumei de 53 RON de la inculpatul B.A., în folosul statului.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a apreciat că deși instanța

fondului a avut în vedere dispozițiile prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare

la gradul de pericol social al unor astfel de fapte, la modalitățile și împrejurările

în care au fost săvârșite, urmarea imediată, faptul că inculpații și-au însușit

probele de la urmărirea penală și în baza acestora a avut loc judecata, beneficiind

astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, se impune

totuși condamnarea inculpaților la o pedeapsă într-un cuantum mai mare, prin înlăturarea

prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. raportat la art. 76

C. pen., având în vedere, probele dosarului și funcția de control pe care aceștia

o îndeplineau.

În concluzie, Curtea a

aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen., față de împrejurarea că pedeapsa principală este închisoarea de cel puțin

2 ani, Curtea a constatat, față de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările

cauzei și de persoana inculpaților, că se impune aplicarea pedepsei complementare

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Împotriva deciziei a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru următoarele

motive de nelegalitate și netemeinicie:

- greșita încadrare juridică

a faptei săvârșite de inculpați în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. rap.la

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, caz de casare prevăzut în dispozițiile

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

S-a susținut că niciunul

dintre inculpați nu aveau atribuții de control, ci doar de supraveghere a unor zone

și de constatare a contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor legale referitoare

la tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și a faptelor care afectează climatul

social, atribuții stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local, ori dispoziții

ale primarului, împrejurare față de care alin. (2) al art. 254 C. pen. reținut de

instanța de apel nu-și găsește aplicabilitate în cauză;

- omisiunea instanței

de apel de a realiza o corectă aplicare a prevederilor art. 82 C. pen. referitoare

la durata termenului de încercare, care trebuia majorat, caz de casare ce se încadrează

în dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

În condițiile în care

pedeapsa aplicată inculpaților de către instanța de apel este de 2 ani închisoare,

termenul de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. nu putea fi mai mic de 4

ani;

- greșita aplicare a prevederilor

art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., în loc de dispozițiile art. 19 din Legea

nr. 78/2000, caz de casare ce se încadrează în art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C. proc. pen.

S-a susținut că dispoziția

instanței de apel de confiscare a sumei primite cu titlu de mită de la inculpați

este corectă însă, temeiul legal în baza căruia trebuia luată această măsură de

siguranță erau prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 - lege specială;

- greșita confiscare a

sumei de 53 RON, în loc de 50 RON, și aplicarea acestei măsuri de siguranță doar

inculpatului B.A., caz de casare ce se încadrează în dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

S-a arătat că suma remisă

de denunțător inculpatului B.A. este de 50 RON și nu de 53 RON, sumă pe care acesta

a împărțit-o în mod egal cu inculpatul P.A.M. și cu învinuitul S.A.I., fiecăruia

revenindu-i câte 15 RON și contravaloarea unei cafele;

- omisiunea luării măsurilor

asigurătorii asupra patrimoniului inculpaților B.A. și P.A.M., raportat la prevederile

art. 20 din Legea nr. 78/2000, caz de casare ce se încadrează în dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată

atât prin prisma motivelor invocate de parchet, care se circumscriu cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 17

2

C.

proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (1) ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Art. 254 C. pen., în

alin. (1), incriminează „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde

ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor

astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori

a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în

scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri (...)”.

Alin. (2) al textului

de lege susmenționat incriminează „fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită

de un funcționar cu atribuții de control (...)”.

Prin expresia „atribuții

de control” - al cărei conținut nu este explicat în C. pen. - trebuie înțeleasă,

potrivit sensului acceptat al unor cuvine uzuale, o activitate complexă de verificare

permanentă sau inopinată într-un domeniu oarecare, cu scopul de a cunoaște realitățile

și modul cum se desfășoară activitatea în domeniul respectiv, spre a întâmpina sau

a lichida eventualele lipsuri și a îmbunătăți activitatea.

Totodată, atribuțiile

de control trebuie determinate de la caz la caz, în funcție de natura atribuțiilor

de serviciu ale făptuitorului, așa cum acestea rezultă din fișa postului.

Din probele administrate

în cauză rezultă că la data de 20 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a fost sesizat de denunțătorul D.C. cu privire la săvârșirea de către

un agent de poliție din cadrul Poliției Sector 2 a infracțiunii de luare de mită

prev. de art. 254 C. pen.

În sesizarea formulată,

denunțătorul a arătat că în seara zilei de 19 februarie 2011, la ora 21.30,

a parcat autoturismul de serviciu în fața imobilului în care locuiește, pe

locul de parcare închiriat de vecina sa, martora E.F.M., care în jurul orelor 00.44

l-a rugat să coboare. La fața locului, era prezent un echipaj de poliție chemat

de martoră pentru a constata contravenția săvârșită de el.

Martorul-denunțător a

susținut că unul dintre agenții de poliție, care făcea parte din echipaj, i-a sugerat

să-i dea o sumă de bani pentru a nu-l amenda. Agentul de poliție fiind nemulțumit

de cuantumul mic al sumei de bani pe care i-a dat-o martorul denunțător - 53 RON

- i-a spus acestuia că-l va suna în cursul zilei de 20 februarie 2011, în jurul

orelor 21.00, pentru a se întâlni și a-i da o sumă mai mare de bani, atrăgându-i

atenția asupra cuantumului amenzii ce i se poate aplica în astfel de cazuri și care

este între 1.500 și 2.500 RON.

Suma de 53 RON a fost

luată de intimatul inculpat B.A. care l-a întrebat pe denunțător dacă poate să procure

o sumă mai mare, acesta spunând că va încerca.

Tot intimatul-inculpat

B.A. i-a spus intimatului-inculpat P.A.M. să noteze numărul de telefon al martorului

denunțător.

Suma de 53 RON primită

de la martorul denunțător D.C. a fost împărțită de intimatul-inculpat B.A. cu intimatul-inculpat

P.A.M. și învinuitul S.A.I. (care nu a recunoscut săvârșirea faptei și față de care

instanța de fond a disjuns cauza).

Din fișa postului intimaților-inculpați

B.A. și P.A.M. rezultă că niciunul dintre aceștia nu aveau atribuții de control,

ci doar de supraveghere a unor zone și de constatare a contravențiilor privitoare

la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii

publice, precum și a faptelor care afectează climatul social, atribuții stabilite

prin lege ori hotărâri ale consiliului local sau dispoziții ale primarului.

Prin urmare, întrucât

cei doi intimați-inculpați nu aveau atribuții de control în sensul dispozițiilor

art. 254 alin. (2) C. pen., hotărârea instanței de apel de a dispune schimbarea

încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată, prin reținerea

acestei circumstanțe agravante este nelegală.

Această concluzie se impune

chiar dacă prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fac referire la

art. 254 alin. (2) C. pen., deoarece articolul din legea specială are doar caracterul

unei norme de trimitere la modul de individualizare judiciară a pedepsei închisorii,

neavând legătură cu încadrarea juridică a faptei.

În consecință, fapta comisă

de intimații inculpați B.A. și P.A.M. în împrejurările descrise în rechizitoriu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. și ped.

de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Critica vizând greșita

aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 82 C. pen., în sensul că

termenul de încercare nu putea fi mai mic de 4 ani (în condițiile în care prin decizie

a fost majorat cuantumul pedepselor principale aplicate inculpaților la câte 2 ani)

este inutil a mai fi analizată față de împrejurarea că Înalta Curte va menține dispozițiile

din sentință referitoare la încadrarea juridică a faptei și la pedepsele aplicate

inculpaților pe care le apreciază ca fiind just individualizate, cu respectarea

tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedepse în raport de al căror

cuantum (câte 1 an și 6 luni închisoare), termenul de încercare de câte 3 ani și

6 luni se situează în limitele prevăzute de art. 82 C. pen.

Motivul de recurs vizând

greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 118 lit. d) C.

pen., cu consecința confiscării de la intimatul inculpat B.A. a sumei de 53 RON

este întemeiat.

În mod corect instanța

de prim control judiciar a dispus confiscarea sumei primită cu titlu de mită, însă

temeiul legal în baza căruia a luat această măsură de siguranță este cel prevăzut

de art. 19 din Legea nr. 78/2000 și nu cel prevăzut în art. 118 alin. (1) lit.

d) C. pen., care este legea generală și dispune că sunt supuse confiscării speciale

„bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru

a răsplăti pe făptuitor”, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Și critica vizând cuantumul

sumei confiscate (53 RON în loc de 50 RON) și aplicarea acestei măsuri de siguranță

doar față de intimatul inculpat B.A. este întemeiată.

Din declarațiile date

în cursul urmăririi penale de către B.A. și P.A.M. în calitate de învinuiți rezultă

că printr-o strângere de mână B.A. a primit de la martorul denunțător D.C. suma

de 50 RON cu titlu de mită, pe care a împărțit-o în mod egal cu P.A.M. și cu S.A.I.,

fiecăruia revenindu-i câte 15 RON și contravaloarea unei cafele.

Este adevărat că martorul

denunțător D.C. în declarația dată în cursul urmăririi penale a susținut că suma

remisă inculpatului B.A. cu titlu de mită a fost de 53 RON însă, în condițiile existenței

unei contradicții între declarațiile inculpaților și ale martorului denunțător referitor

la cuantumul sumei de bani primită cu titlu de mită și în lipsa altor probe concludente

care să confirme susținerea, fie a denunțătorului, fie a inculpaților, instanța

de apel trebuia să dea eficiență principiului „in dubio pro reo” și să rețină că

suma primită de inculpatul B.A. a fost de 50 RON.

Întrucât acest inculpat

nu a păstrat pentru sine întreaga sumă, ci a împărțit-o în mod egal cu inculpatul

P.A.M. și cu învinuitul S.A.I., fiecăruia revenindu-i câte 15 RON și contravaloarea

unei cafele, instanța de apel trebuia să confiște de la fiecare din cei doi intimați

inculpați - în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 - suma

de câte 16,6 RON.

Referitor la ultima critică

adusă deciziei, Înalta Curte reține că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 163 alin. (1) C. proc. pen., instanța

de prim control judiciar trebuia să dispună luarea unor măsuri asigurătorii asupra

patrimoniului intimaților inculpați față de care s-a dispus măsura de siguranță

a confiscării speciale a sumelor primite cu titlu de mită.

Raportat însă la sumele

modice confiscate de la intimații-inculpați, de numai 16,6 RON, Înalta Curte reține

că luarea unei măsuri asigurătorii asupra patrimoniului acestora ar fi disproporționată,

scopul pentru care se iau măsurile asigurătorii, astfel cum este reglementat în

art. 20 din Legea nr. 78/2000 și în art. 163 alin. (1) C. proc. pen., putând fi

atins și fără luarea unei atare măsuri, fiind suficientă dispoziția de obligare

a fiecăruia din cei doi intimați-inculpați la plata către stat a sumei sus-menționate.

Față de cele ce preced,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

se vor casa decizia (în totalitate) și sentința (în parte) și rejudecând, în baza

art. 19 din Legea nr. 78/2000, se va confisca de la intimații-inculpați B.A. și

P.A.M. suma de câte 16,6 RON prin obligarea inculpaților la plata către stat a acestor

sume.

Neconstatându-se din oficiu,

alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, se vor menține restul dispozițiilor

acesteia.

În conformitate cu dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de câte 150 RON (la instanța de recurs), precum și onorariile

parțiale cuvenite apărătorului din oficiu în sumă de câte 75 RON (la instanța de

apel) se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

14 din 25 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în Dosarul nr. 51709/3/2011 privind pe intimații inculpați B.A. și P.A.M.

Casează în totalitate

susmenționata decizie și în parte sentința penală nr. 830/F din 21 octombrie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și rejudecând:

În baza art. 19 din Legea

nr. 78/2000, modificată, confiscă de la intimații-inculpați B.A. și P.A.M. suma

de câte 16,6 RON prin obligarea la plata către stat a acestor sume.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Onorariile parțiale cuvenite

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați, până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de câte 150 RON (la instanța de recurs) și onorariile

parțiale cuvenite apărătorului din oficiu în sumă de câte 75 RON (la instanța de

apel) se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 noiembrie 2012.