ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5007/2012

Prin Sentința civilă

nr. 1167 din 19 noiembrie 2010 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul B.F.G. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 EURO echivalent în lei la

data plații reprezentând prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a

condamnării cu caracter politic, 5000 EURO echivalent în lei la data plații

reprezentând despăgubiri în calitate de descendent de gradul I pentru

prejudiciul moral suferit de autorul său, B.G., ca urmare a condamnării cu

caracter politic, 15.478,2 RON cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând

echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare cu caracter

politic, precum și 900 RON cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins

capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul, apeluri respinse ca

nefondate prin Decizia nr. 101 A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

Pentru a decide astfel,

Curtea a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu își produce

efectele specifice în cazul în care, la data publicării în M. Of., cauza se

afla deja pe rolul instanței, că reclamantul avea o speranță legitimă în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și că, în raport de aceste

considerente, pretenția acestuia trebuie analizată din perspectiva Legii nr.

221/2009. A apreciat că sumele de 10.000 EURO, respectiv de 5.000 EURO,

acordate cu titlu de daune morale, sunt îndestulătoare față de situația de fapt

reținută de instanța de fond, iar modalitatea de calcul a contravalorii

bunurilor confiscate este justă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

Reclamantul, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei

recurate și, în rejudecare, stabilirea cuantumului daunelor materiale rezultate

ca urmare a confiscării bunurilor la suma stabilită prin expertiza de

specialitate, respectiv 113.680,25 RON. A criticat decizia instanței de apel,

susținând că în mod nelegal s-a considerat că singura probă ce ar putea face

dovada aplicării măsurii confiscării ar fi procesul-verbal de confiscare

întocmit de organele statului, că legiuitorul nu stabilește în această privință

nicio îngrădire a modului în care se pot dovedi pretențiile deduse judecății,

că procesul-verbal de confiscare a fost întocmit la 19 ianuarie 1950, iar cei

doi condamnați fuseseră deja arestați la 3 august 1949, ceea ce înseamnă că nu

au putut asista la aplicarea măsurii confiscării. În concluzie, a susținut că

în urma coroborării probelor administrate în cauză, trebuie valorificată

expertiza de evaluare a bunurilor aflate în locuința reclamantului și

confiscate.

Pârâtul a criticat

decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Referitor

la daunele morale, a susținut că la momentul pronunțării deciziei atacate

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat de

drept efectele, astfel încât acțiunea reclamantului nu mai avea temei legal. Cu

privire la daunele materiale, a apreciat că expertizei efectuate în cauză îi

lipsește caracterul științific, prețul bunurilor evaluate fiind stabilit

conform cererii și ofertei, prin corelare cu produse similare de pe piață.

Analizând recursul

declarat de reclamantul B.F.G. din perspectiva dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3)

prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario,

imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele

de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului.

În speță, criticile

dezvoltate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul

din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, referindu-se, în

principal, la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză.

Acestea pot

reprezenta, eventual, un motiv de netemeinicie al deciziei atacate, însă în

condițiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 111 din

O.U.G. nr. 138/2000, o asemenea critică nu poate fi analizată de instanța de

recurs.

Susținerile

apărătorului recurentului-reclamant, în sensul că prin criticile formulate a

fost vizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

sunt fără suport.

Recurentul-reclamant

nu a putut preciza care este textul de lege încălcat sau greșit aplicat și nici

instanța nu a putut identifica o asemenea situație.

Simpla indicare a

unui caz de modificare, fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei

atacate, respectiv textul de drept substanțial sau procedural încălcat sau

greșit aplicat, nu poate avea semnificația motivării recursului.

Succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de

vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de

nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată

în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate

exercita controlul judiciar în recurs.

Analizând recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila în raport de dispozițiile art.

301 C. proc. civ., Înalta Curte constată tardivitatea acestuia, urmând a-l

respinge.

Textul de lege

invocat prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Verificând actele și

lucrările dosarului se constată că Decizia nr. 101 A din 18 mai 2011 a Curții

de Apel Galați, secția civilă, a fost comunicată pârâtului la 6 iunie 2011,

potrivit dovezii aflate la fila 38 dosar apel. În raport de această dată,

recursul putea fi depus cel mai târziu până la 22 iunie 2011.

Pârâtul a depus

recursul prin poștă, fiind înregistrat la Curtea de Apel Galați la data de 23

iunie 2011. Plicul aflat la fila 4 dosar recurs nu poartă ștampila cu data

poștei.

Potrivit

dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. „Actele de procedură trimise prin poștă

instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost

predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.”

Borderoul nr. 145 din

22 iunie 2011, depus de pârât și aflat la fila 16 dosar recurs, emană de la

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, reprezentant convențional al

recurentului-pârât și poartă doar semnătura și ștampila pentru conformitate a

acestui reprezentant. Or, aceasta nu poate echivala cu predarea recomandată la

oficiul poștal, în accepțiunea dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. Pe cale de

consecință, înscrisul menționat nu face dovada depunerii în termen a recursului

declarat de pârât.

Pentru toate aceste

considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

constata nulitatea recursului declarat de reclamant și va respinge ca tardiv

recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul B.F.G. împotriva Deciziei nr. 101A din 18 mai 2011 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Respinge ca tardiv

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG