ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5007/2012

Prin Sentința civilă nr. 1167 din 19 noiembrie 2010 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.F.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 EURO echivalent în lei la data plații reprezentând prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a condamnării cu caracter politic, 5000 EURO echivalent în lei la data plații reprezentând despăgubiri în calitate de descendent de gradul I pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, B.G., ca urmare a condamnării cu caracter politic, 15.478,2 RON cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare cu caracter politic, precum și 900 RON cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul, apeluri respinse ca nefondate prin Decizia nr. 101 A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu își produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în M. Of., cauza se afla deja pe rolul instanței, că reclamantul avea o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și că, în raport de aceste considerente, pretenția acestuia trebuie analizată din perspectiva Legii nr. 221/2009. A apreciat că sumele de 10.000 EURO, respectiv de 5.000 EURO, acordate cu titlu de daune morale, sunt îndestulătoare față de situația de fapt reținută de instanța de fond, iar modalitatea de calcul a contravalorii bunurilor confiscate este justă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul. Reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei recurate și, în rejudecare, stabilirea cuantumului daunelor materiale rezultate ca urmare a confiscării bunurilor la suma stabilită prin expertiza de specialitate, respectiv 113.680,25 RON. A criticat decizia instanței de apel, susținând că în mod nelegal s-a considerat că singura probă ce ar putea face dovada aplicării măsurii confiscării ar fi procesul-verbal de confiscare întocmit de organele statului, că legiuitorul nu stabilește în această privință nicio îngrădire a modului în care se pot dovedi pretențiile deduse judecății, că procesul-verbal de confiscare a fost întocmit la 19 ianuarie 1950, iar cei doi condamnați fuseseră deja arestați la 3 august 1949, ceea ce înseamnă că nu au putut asista la aplicarea măsurii confiscării.

În concluzie, a susținut că în urma coroborării probelor administrate în cauză, trebuie valorificată expertiza de evaluare a bunurilor aflate în locuința reclamantului și confiscate. Pârâtul a criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Referitor la daunele morale, a susținut că la momentul pronunțării deciziei atacate dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat de drept efectele, astfel încât acțiunea reclamantului nu mai avea temei legal. Cu privire la daunele materiale, a apreciat că expertizei efectuate în cauză îi lipsește caracterul științific, prețul bunurilor evaluate fiind stabilit conform cererii și ofertei, prin corelare cu produse similare de pe piață.

Analizând recursul declarat de reclamantul B.F.G. din perspectiva dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului.

În speță, criticile dezvoltate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, referindu-se, în principal, la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză. Acestea pot reprezenta, eventual, un motiv de netemeinicie al deciziei atacate, însă în condițiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000, o asemenea critică nu poate fi analizată de instanța de recurs. Susținerile apărătorului recurentului-reclamant, în sensul că prin criticile formulate a fost vizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt fără suport. Recurentul-reclamant nu a putut preciza care este textul de lege încălcat sau greșit aplicat și nici instanța nu a putut identifica o asemenea situație.

Simpla indicare a unui caz de modificare, fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, respectiv textul de drept substanțial sau procedural încălcat sau greșit aplicat, nu poate avea semnificația motivării recursului. Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Analizând recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila în raport de dispozițiile art. 301 C. proc.

civ., Înalta Curte constată tardivitatea acestuia, urmând a-l respinge. Textul de lege invocat prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Verificând actele și lucrările dosarului se constată că Decizia nr. 101 A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost comunicată pârâtului la 6 iunie 2011, potrivit dovezii aflate la fila 38 dosar apel. În raport de această dată, recursul putea fi depus cel mai târziu până la 22 iunie 2011. Pârâtul a depus recursul prin poștă, fiind înregistrat la Curtea de Apel Galați la data de 23 iunie 2011. Plicul aflat la fila 4 dosar recurs nu poartă ștampila cu data poștei. Potrivit dispozițiilor art. 104 C. proc.

civ. „Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.” Borderoul nr. 145 din 22 iunie 2011, depus de pârât și aflat la fila 16 dosar recurs, emană de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, reprezentant convențional al recurentului-pârât și poartă doar semnătura și ștampila pentru conformitate a acestui reprezentant. Or, aceasta nu poate echivala cu predarea recomandată la oficiul poștal, în accepțiunea dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. Pe cale de consecință, înscrisul menționat nu face dovada depunerii în termen a recursului declarat de pârât. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamant și va respinge ca tardiv recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul B.F.G. împotriva Deciziei nr. 101A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - DG