ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3454/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 90 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardiv formulată plângerea petiționarului F.C.I. împotriva Rezoluțiilor nr. 753/P/2008 din 5 februarie 2009, respectiv 6 februarie 2009 și nr. 241/II/2/2009 din 27 februarie 2009, adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 753/P/2008. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență că, petiționarul F.C.I.

s-a plâns împotriva numitului A.C.I., magistrat în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 215 alin. (1), art. 289 și art. 291 C. pen., susținând că în soluționarea Dosarului civil nr. 506/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Pogoanele, având ca obiect cererea sa privind restituirea unei suprafețe de teren arabil, a pronunțat Sentința civilă nr. 362 din 30 iunie 2006, fără să manifeste rol activ în administrarea probelor, deși a făcut dovada că este unicul moștenitor al terenului care a fost cumpărat de bunica sa și pe care l-a deținut și stăpânit până în anul 1968 și în mod fals a reținut că există autoritate de lucru judecat pentru punerea în posesie pe suprafața de 6.000 mp teren arabil înscris în titlul de proprietate din 26 aprilie 1993. Prin Rezoluția nr. 753/P/2008 din 5 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) și b) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de numitul A.C.I. - judecător la Judecătoria Pătârlagele pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și art. 215 alin. (1), art. 289 și art. 291 C. pen., deoarece faptele nu există și acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin Rezoluția nr. 241/II/2/2009 din 27 februarie 2009, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de numitul F.C.I. împotriva soluției dispusă de procuror prin rezoluția din 6 februarie 2009 în Dosarul nr. 753/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prin aceeași rezoluție s-a respins ca rămasă fără obiect plângerea formulată de petiționar împotriva soluției dispusă de procuror prin rezoluția din 5 februarie 2009 în Dosarul nr. 753/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a mai reținut de instanța de fond că procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a comunicat petiționarului Rezoluția nr. 241/II/2/2009 din 27 februarie 2009 la data de 4 martie 2009, iar acesta a formulat plângere intitulată „contestație”, la data de 2 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 20 de zile prevăzut de legiuitor. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs petiționarul arătând în scris că judecătorul A.C.I. a comis unele erori judiciare în mod voit cu ocazia soluționării Dosarelor sale nr. 236/2006 și nr. 506/2006, reiterând argumentele arătate în plângerea inițială adresată parchetului, cu privire la titlurile de proprietate asupra terenurilor ce au făcut obiectul dosarelor indicate.

A mai arătat că Sentința penală nr. 90 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești este ilegală și netemeinică întrucât nu s-au efectuat verificări la Judecătoria Pătârlagele, apreciind hotărârea lovită de nulitate absolută. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluția pronunțată este legală și temeinică. În acest sens, în mod corect instanța de fond a respins, ca tardiv formulată plângerea petiționarului F.C.I. împotriva Rezoluțiilor nr. 753/P/2008 din 05 februarie 2009, respectiv 06 februarie 2009 și nr. 241/II/2/2009 din 27 februarie 2009, adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 753/P/2008 câtă vreme această din urmă rezoluție, i-a fost comunicată la data de 4 martie 2009, iar petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., la data de 2 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 20 de zile prevăzut de legiuitor. Dată fiind împrejurarea că excepția primează întotdeauna în soluționarea cauzei, instanța de fond, în mod evident, nu a mai avut niciun motiv pentru a antama fondul cauzei. În această ordine de idei, Curtea constată că motivele invocate de petiționar în recurs sunt aceleași cu cele indicate în plângerea inițială adresată parchetului, vizând fondul cauzei, dar fără ca recurentul să aducă altele noi pe baza cărora să poată fi luată în discuție netemeinicia și nelegalitatea sentinței pronunțate. Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a hotărârii recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.C.I. împotriva Sentinței penale nr. 90 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2009.