ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1027/2012

Asupra recursului de față,

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 25 mai 2011, petiționarul G.D. a sesizat organele de

urmărire penală cu privire la faptul că executorul

judecătoresc I.C.C. l-a indus în eroare,

solicitându-i suma de

400 lei pentru executarea silită a lui S.A. pentru un debit în suma de 4270,64

lei și nu a efectuat actele de executare corespunzătoare în Dosarul nr. 45/E/2010,

susținând că executorul judecătoresc a

încălcat dispozițiile art. 215 C. pen. art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen.

Prin Rezoluția nr. 493/P/2011 din 17 iunie 2011 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de executorul judecătoresc I.C.C., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 215, art. 246 și art.

247 C. pen.

Procurorul de caz a constatat că din actele dosarului

nu a

reieșit că executorul judecătoresc

și-ar fi îndeplinit necorespunzător

atribuțiile de serviciu cu

consecința vătămării intereselor petentului

nici

că l-ar fi indus în eroare pe acesta din urmă cu ocazia încheierii

contractului

de executare silită din 08 februarie 2010.

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi

penale,

petentul a formulat plângere la

procurorul ierarhic superior care, prin

Rezoluția nr. 979/11/2/2011 din 7 iulie 2011, în baza art. 275 - 278

C. proc. pen., a respins plângerea ca

neîntemeiată, sens în

care a reținut

în esență că soluția adoptată în cauză de procurorul de

caz este legală,

fiind fundamentată pe actele premergătoare

efectuate,

care au exclus săvârșirea infracțiunilor sesizate în sarcina executorului

judecătoresc I.C.C.

Nemulțumit, petiționarul

s-a adresat cu plângere instanței de

judecată.

Prin Sentința penală nr. 162

din 31 octombrie 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul G.D.

împotriva rezoluției nr. 493/P/2011 din 17 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova,

menținând rezoluția

atacată, ca legală și temeinică.

Petentul a fost obligat la plata sumei de 20 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut, contrar susținerilor

petentului, că analiza actelor premergătoare efectuate în cauză nu

relevă

existenta unor indicii din care să rezulte că executorul

judecătoresc și-a îndeplinit defectuos

atribuțiile de serviciu, urmărind,

cu rea-credință, vătămarea

intereselor legale ale creditorului urmăritor.

Ca urmare, în mod corect

s-a reținut de către procurorul de caz

că infracțiunile pentru care s-a

formulat plângere penală de către

petent nu

există, deoarece nu s-a dovedit că acesta și-ar fi îndeplinit

corespunzător

atribuțiile de serviciu și că l-ar fi indus în eroare cu

ocazia încheierii contractului de executare

silită din 08 februarie

2010 pe petent. De asemenea, nu a rezultat nici

săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 247

C. pen., care presupune ca îngrădirea folosinței sau exercițiului drepturilor

cetățenilor ori crearea unei situații

de inferioritate să se facă de

către funcționar pe temei de naționalitate, rasă, sex, religie.

Împotriva acestei

din urmă sentințe petentul G.D.

a formulat recursul de față.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței,

persoana vătămată, precum și orice alte persoane

ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de

la instanța

căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul,

soluționând

plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentință,

ca în speță, iar potrivit art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., astfel

cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct.

39 din Legea nr.

202/2010 (mica reformă),

împotriva hotărârii pronunțate de judecător

potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel

că

sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data

pronunțării.

Așa fiind, înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va

respinge ca inadmisibil

recursul declarat de petentul G.D.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,recursul

declarat de petiționarul

G.D.

împotriva sentinței penale nr. 162 din 31

octombrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2012.