ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3472/2012

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de B.I.  împotriva rezoluției nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 25 iulie 2011, datată în Dosarul cu nr. 1107/11/2/2010, privind pe intimatul D.G. (executor judecătoresc).

Astfel, instanța a reținut că prin rezoluția nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc D.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că la data de 27 aprilie 2011, B.I., din comuna Săulești, județ Gorj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc D.G., solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, susținând în esență că acesta refuză să-și îndeplinească sarcinile ce-i revin, întrucât din luna ianuarie 2011 - când a formulat o cerere de executare - și până la data de 1 iunie 2011, nu a finalizat executarea; de asemenea, a mai arătat că executorul judecătoresc nu depune diligențele necesare și odată chiar la găsit sub influența băuturilor alcoolice, iar altă dată l-a amânat pentru a doua zi, însă ulterior nu i-a mai răspuns la telefon; a precizat în final că dorește ca executorul judecătoresc să fie cumva obligat să execute titlul executoriu, pentru a-și putea obține astfel bunul care i se cuvine.

Din verificările efectuate a rezultat că prin Sentința civilă nr. 8058 din 30 noiembrie 2010, Judecătoria Tîrgu Jiu a admis cererea reclamantului B.I. formulată împotriva pârâtului B.V. și a obligat pârâtul să-i restituie reclamantului (petent în cauza de față) autoturismul marca D., potrivit contractului de comodat din 13 noiembrie 2007, cu 50 RON penalități de întârziere/zi, până la predarea efectivă a bunului.

Prin aceeași hotărâre, pârâtul B.V. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 208,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

La 25 ianuarie 2011, creditorul B.I. a formulat cerere de executare silită la executorul judecătoresc D.G., formându-se Dosarul de executare nr. 4/E/2011 și, după ce la data de 17 februarie 2011, s-a obținut de la Judecătoria Tg. Jiu încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă mai sus-menționată, D.G. a întocmit somații către debitor, la data de 4 martie 2011.

Prin adresa din 18 martie 2011, BEJ D.G. a solicitat sprijinul organelor de poliție din cadrul Postului de Poliție Bălești, pentru a fi însoțit la domiciliul debitorului B.V., iar la data de 25 martie 2011, executorul judecătoresc însoțit de organele de poliție și de creditorul B.I., s-au deplasat la domiciliul debitorului, însă nu au găsit autoturismul ce făcea obiectul executării silite, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal prin care s-a dispus de către executor sechestrarea definitivă a autoturismului în discuție de la orice persoană și oriunde s-ar afla, întrucât proprietarul acestuia este creditorul B.I.

Prin adresa din 5 aprilie 2011, BEJ D.G., constatând că debitorul refuză să-și îndeplinească obligațiile de predare a autoturismului, a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție Gorj, în sensul dea reține bunul de la orice persoană care îl posedă, solicitând predarea acestuia către executorul judecătoresc, în vederea restituirii către creditor.

Prin adresa din 20 aprilie 2011, Inspectoratul de Poliție Gorj a comunicat faptul că autoturismul respectiv nu a fost identificat în trafic pe raza municipiului Târgu Jiu.

La data de 29 aprilie 2011, în Dosarul de executare nr. 4/E/2011, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit T.P.H.B. asupra contului debitorului B.V., pentru acoperirea sumei totale de 47.474,2 RON.

Astfel, procurorul de caz, în urma aspectelor sesizate de petent, a constatat că fapta de abuz în serviciu reclamată în sarcina executorului judecătoresc D.G., nu există, actele premergătoare efectuate nedemonstrând că ar exista date sau indicii care să conducă la concluzia că executorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării activităților de executare silită a titlului executoriu la cererea creditorului B.I.

De asemenea, s-a apreciat că nu a rezultat un refuz al executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea judecătorească prezentată de creditor, finalizarea executării silite nedatorându-se relei credințe a executorului judecătoresc, ci unei situații obiective.

De asemenea, s-a constatat că, în cauză, nu este realizată nici situația premisă la care se face referire în dispozițiile art. 1 - 5, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, reclamată de petent în plângere.

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul, procurorul ierarhic superior, prin rezoluția din 25 iulie 2011, în Dosarul cu nr. 1107/11/2/2010, dispunând în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea plângerii ca neîntemeiată, sens în care a constatat în esență că examinarea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional, nu a demonstrat că ar fi existat un refuz nejustificat al executorului judecătoresc D.G. de a finaliza executarea cerută cu insistență de creditor, ci o situație obiectivă, determinată de negăsirea autoturismului ce făcea obiectul executării.

De altfel, în ipoteza refuzului nejustificat manifestat de executor, de a efectua acte de executare, s-a menționat că se putea solicita de către creditor, la instanța competentă, obligarea executorului la a efectua actele necesare executării și, oricum, până în prezent, reaua-credință a celui din urmă nu a fost probată.

Petentul B.I. a formulat plângere la instanță, conform prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, înregistrând cauza sub nr. 1676/54/2011, la data de 5 septembrie 2011.

În motivarea plângerii, petiționarul a susținut în esență că soluția de netrimitere în judecată a intimatul, executor judecătoresc, este neîntemeiată, deoarece acesta nu a realizat executarea silită corespunzător hotărârii judecătorești, ci a obținut numai executarea în tranșe a creanței, prin poprire, asupra veniturilor debitorului, modalitate de executare care îl nemulțumește pe petent.

Curtea, deliberând asupra plângerii de față, a reținut că, criticile formulate de petent nu pot fi reținute ca fondate, cât timp executorul judecătoresc a îndeplinit actele procedurale pe care le putea dispune conform atribuțiilor funcției, la intervale de 10 de zile, în prezent, petentul realizând asigurarea silită a creanței prin instituirea popririi asupra veniturilor realizate de debitor.

Față de aceste împrejurări, s-a constatat că procurorul a adoptat o soluție legală și temeinică, constatând că nu sunt indicii privind existența sub aspect material a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. și, în consecință, reținând că sunt incidente prevederile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care impun soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiționarul B.I., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că, recursul declarat de petentul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 83 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondat.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) (prin care se soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului) este definitivă". Sentința penală nr. 83 din 15 mai 2012 a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecința obligării petiționarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 83 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA