ÎCCJ, decizie (scj.ro #85515)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Consecințe ale încălcării unui drept care continuă să se producă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului C. proc. pen., art. 408 1 Dacă prin hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o încălcare a art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constând în interzicerea automată a drepturilor părintești, ca pedeapsă accesorie, iar condamnatul revizuent se află în cursul executării pedepsei, consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 408 1 alin. (1) C. proc.

pen. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 83 din 22 februarie 2010 Prin sentința penală nr. 24 din 29 martie 1999, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul l.F. la 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 C. pen. S-a reținut, în esență, în baza probelor administrate, că în luna mai 1998 l.V., la acel moment soția inculpatului, s-a despărțit în fapt de acesta, părăsind împreună cu fiul său și al inculpatului domiciliul comun și stabilindu-se în locuința concubinului său, U.M.

Ulterior, numita l. V. a introdus acțiune de divorț, în luna iulie 1998 inculpatul luându-și fiul minor să locuiască împreună cu el. În seara de 8 septembrie 1998, inculpatul, însoțit de fiul său, s-a înarmat cu un cuțit, a mers într-un bar și, ulterior, împreună cu martorii l.G., S.C. și C.N., s-a deplasat la locuința concubinului soției sale pentru a o convinge pe aceasta să revină la domiciliul comun. Victima a fost chemată la poartă de martorul l.G., iar inculpatul s-a ascuns în spatele unei bănci de la poarta locuinței victimei. Aceasta a cerut martorilor să plece, a aruncat cu un lemn în direcția lui l.G., care la rândul său a aruncat cu o sticlă spre locuința victimei, ulterior martorii fugind.

Când victima s-a întors pentru a se deplasa spre casă, inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul în spate și în piept și aceasta a decedat la spital în scurt timp. După cum a rezultat din raportul medico-legal de autopsie din 9 septembrie 1998, moartea victimei a fost violentă, datorându-se șocului hemoragie determinat de o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng posterior, cu două plăgi înjunghiate, pulmonar stâng. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia nr. 233 A din 26 mai 1999 a Curții de Apel București, Secția a ll-a penală. Recursul declarat a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 4138 din 17 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală.

După epuizarea căilor interne de atac, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la data de 17 iunie 2001, revizuentul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului reclamând, în esență, încălcarea dreptului de acces la instanță - prin respingerea unei acțiuni datorită neachitării taxelor de timbru și încălcarea dreptului la respectarea vieții de familie prin interzicerea drepturilor părintești în urma condamnării, neacordarea de către instanțe a dreptului de vizită și lipsa unei căi efective de atac privind măsura interzicerii drepturilor părintești.

Prin hotărârea din 14 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele: - asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenție - cu privire la care reclamantul a invocat refuzul instanțelor, întemeiat pe neplata taxelor de timbru, de a statua asupra cererii sale de obținere a dreptului de vizitare a fiului său minor - s-a constatat existența unei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenție; - asupra pretinsei încălcări a art. 8 și art. 13 din Convenție, cu privire la care reclamantul a arătat că interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor părintești i-a încălcat dreptul la respectarea vieții de familie și că nu a dispus de o cale de atac efectivă în fața instanțelor naționale pentru a remedia această situație, ingerința în dreptul prevăzut de art. 8 din Convenție neurmărind un scop legitim și nefiind proporțională, instanțele făcând o aplicare automată a legii, s-a stabilit că a existat o încălcare a art. 8 și 13 din Convenție.

S-a argumentat în sensul că, deși infracțiunea pentru comiterea căreia reclamantul a fost condamnat era gravă și se putea presupune că ar fi putut justifica interzicerea drepturilor părintești, în speță instanțele nu au făcut decât să aplice automat, prin efectul legii, interdicția, fără a susține că reclamantul era răspunzător de lipsa de grijă față de fiul său minor sau că i-ar fi aplicat un tratament neadecvat, nefolosind circumstanțele cauzei pentru a întemeia măsura luată, care în condițiile date nu răspundea cerinței interesului minorului și deci nu putea urmări un interes legitim. După pronunțarea deciziei instanței de recurs, reclamantul nu a avut posibilitatea efectivă de a-și exercita drepturile părintești, pentru copil s-a instituit curatela fără informarea reclamantului, la momentul respectiv mama minorului având custodia acestuia, minorul părăsind în 2005 teritoriul României fără acordul reclamantului.

S-a menționat că autoritățile au folosit interzicerea drepturilor părintești pentru a justifica neintervenția în urma informațiilor furnizate de reclamant cu privire la situația dificilă în care fiul său se afla, lipsirea de exercițiul drepturilor părintești fiind apreciată de Curte ca o situație continuă; - asupra pretinsei încălcări a art. 8 din Convenție, întemeiată pe lipsa dreptului de vizitare, s-a apreciat că față de constatarea privitoare la art. 6 paragraful 1 din Convenție nu este necesar să se analizeze și acest aspect; - asupra încălcării art. 6 din Convenție privind soluționarea procesului penal, conducerea anchetei și aprecierea probelor, s-a apreciat cererea ca tardivă; - asupra încălcării art. 3 din Convenție, privind tratamentele suferite în timpul anchetei, cererea a fost apreciată ca tardivă, iar cea privind lipsa îngrijirilor medicale s-a constatat că urmează a fi respinsă, deoarece nu au fost epuizate căile interne de atac; - asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenție, relativă la respingerea cererii de modificare a condițiilor de executare a pedepsei, cererea a fost apreciată ca neîntemeiată; - asupra aplicării art. 41 din Convenție, ținând cont de încălcările constatate, Curtea a acordat reclamantului suma de 9.000 euro pentru prejudiciul moral suferit; totodată, s-au acordat cheltuieli de judecată către avocatul reclamantului.

Urmare a pronunțării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, la 12 iunie 2009, revizuentul a sesizat Î nalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408 1 C. proc. pen. Prin concluziile scrise depuse la dosar s-a solicitat, în esență, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere împrejurarea că revizuentul nu a beneficiat de un proces echitabil, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de Constituție și Convenție, apreciind că actele dosarului primei instanțe sunt lovite de nulitate, invocându-se necesitatea revocării sancțiunilor aplicate greșit și aplicarea dispozițiilor legale privind daunele ce se acordă în cazul comiterii de erori judiciare.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 408 1 C. proc. pen., având în vedere constatările Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și concluziile revizuentului, anterior expuse, se constată că cererea este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente: Raportând cererea formulată la prevederile art. 408 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă condițiile de admisibilitate expres prevăzute de lege, respectiv: - printr-o hotărâre definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenție; - consecințele grave ale acestei condamnări continuă să se producă în prezent și sunt, în esență, reprezentate de interzicerea drepturilor părintești potrivit art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate; - cererea a fost formulată de persoana ale cărei drepturi au fost încălcate, cu respectarea termenului de 1 an expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Se va constata, cu privire la aplicarea prin efectul legii a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești, că potrivit dispozițiilor art. 71 C. pen. - în varianta în vigoare la data pronunțării hotărârii de condamnare - condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrăgea de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Ulterior, norma menționată a fost modificată prin Legea nr. 278/2006, dar în orice condiții, aplicarea prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994) se impunea a se realiza cu prioritate, potrivit art. 20 din Constituție, chiar în absența la momentul judecării cauzei a unei norme care ar fi obligat instanța să analizeze în concret, în cauza dedusă judecății, natura infracțiunii și interesul primordial al minorilor spre a se concluziona, prin raportarea acestora, cu privire la necesitatea interzicerii drepturilor părintești persoanei condamnate.

Rezultă, așadar, că aplicarea directă a normei europene obligă instanța să constate dacă în cazul concret dedus judecății se impune interzicerea drepturilor părintești prin raportare la interesul minorului, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și persoana infractorului, analiză care în speța dedusă judecății nu s-a realizat. Se va constata, astfel, că actele dosarului nu au dovedit că acțiunile revizuentului au adus atingere ori au influențat negativ creșterea și educația fiului minor, la acea dată, al revizuentului, aflat în fapt în îngrijirea sa la acel moment.

În plus, după cum rezultă din considerentele hotărârii Curții Europene, revizuentul a urmărit constant păstrarea unor legături directe cu fiul său, preocupându-se de situația acestuia, aspecte ce vin în sprijinul concluziei că revizuentul nu putea fi considerat nedemn să exercite drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate neavând acest efect, astfel că o atare ingerință în exercitarea dreptului prevăzut în art. 8 din Convenție nu urmărea un scop legitim, constituit în speță de apărarea interesului superior al copilului. Așa fiind, se va concluziona că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului prevăzut în art. 8 din Convenție, constatat și prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, îl reprezintă desființarea sub aspectul conținutului pedepsei accesorii a hotărârilor anterior pronunțate și înlăturarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.

Cu privire la solicitările cuprinse în concluziile scrise depuse de către revizuent se constată că acestea vizează modul de derulare a procesului penal și soluțiile pronunțate. Așadar, cererile sunt nefondate, deoarece prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului - care a constituit temeiul promovării acestei căi extraordinare de atac - nu s-a constatat inechitatea procedurii judiciare penale desfășurată față de revizuent în fața autorităților naționale, cadrul procesual în prezenta cauză fiind cel stabilit de dispozițiile art. 408 1 C. proc. pen. Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 408 1 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul l.F.

împotriva sentinței penale nr. 24 din 29 martie 1999, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 4138 din 17 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, a desființat sentința atacată, precum și deciziile nr. 233 A din 26 mai 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a ll-a penală și nr. 4138 din 17 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii și a înlăturat din conținutul pedepsei accesorii dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor.