ÎCCJ, decizie (scj.ro #85515)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85515) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1999)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții

Europene a Drepturilor Omului. Consecințe ale încălcării unui drept care

continuă să se producă

Cuprins pe materii:

Drept procesual

penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

- revizuirea în cazul

hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen.,

art. 408

1

Dacă prin hotărârea

definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o încălcare a art.

8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, constând în interzicerea automată a drepturilor părintești, ca

pedeapsă accesorie, iar condamnatul revizuent se află în cursul executării

pedepsei, consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu

pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute în art. 408

1

alin. (1) C. proc. pen.

I.C.C.J., Completul de 9

judecători, decizia nr. 83 din 22 februarie 2010

Prin sentința penală nr. 24 din 29 martie 1999,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen., a fost condamnat inculpatul l.F.

la 20 de ani închisoare

și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. au fost interzise

inculpatului

drepturile

prevăzute în art. 64 C. pen.

S-a reținut, în esență, în baza probelor administrate,

că în luna mai 1998

l.V., la acel moment soția inculpatului,

s-a despărțit în fapt de

acesta, părăsind împreună cu fiul său și

al inculpatului domiciliul comun și

stabilindu-se în

locuința concubinului său, U.M. Ulterior, numita l.

V.

a introdus acțiune de divorț, în luna iulie 1998 inculpatul luându-și fiul

minor să locuiască

împreună cu el.

În seara de 8 septembrie 1998, inculpatul, însoțit de

fiul său, s-a înarmat

cu un cuțit, a mers într-un bar și,

ulterior, împreună cu martorii l.G.,

S.C. și C.N., s-a

deplasat la locuința concubinului soției

sale pentru a o convinge

pe aceasta să revină la domiciliul comun. Victima a

fost

chemată la poartă de martorul l.G., iar inculpatul s-a ascuns în

spatele

unei bănci de la poarta locuinței victimei. Aceasta a cerut martorilor să

plece, a aruncat cu un lemn în direcția lui l.G., care la rândul său a

aruncat

cu o sticlă spre locuința victimei, ulterior martorii fugind. Când victima s-a

întors pentru a se deplasa spre casă,

inculpatul a lovit-o de

mai multe ori cu cuțitul în spate și în piept și aceasta a

decedat

la spital în scurt timp. După cum a rezultat din raportul medico-legal de

autopsie

din 9 septembrie 1998, moartea victimei a fost violentă,

datorându-se

șocului hemoragie determinat de o plagă înjunghiată penetrantă

hemitorace

stâng posterior, cu două plăgi înjunghiate, pulmonar stâng.

Împotriva

acestei sentințe

inculpatul a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia nr.

233

A din 26 mai 1999 a Curții de Apel București, Secția a ll-a penală.

Recursul declarat a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 4138 din 17

noiembrie 1999 pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, Secția penală.

După epuizarea căilor interne de atac, în temeiul

dispozițiilor art. 34 din

Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la

data

de 17 iunie 2001, revizuentul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor

Omului

reclamând, în esență, încălcarea dreptului de acces la instanță - prin

respingerea

unei acțiuni datorită neachitării taxelor de timbru și încălcarea

dreptului

la respectarea vieții de familie prin interzicerea drepturilor părintești în

urma

condamnării, neacordarea de către instanțe a dreptului de vizită și lipsa

unei

căi efective de atac privind măsura interzicerii drepturilor părintești.

Prin hotărârea din 14 octombrie 2008, Curtea Europeană a

Drepturilor

Omului

a reținut următoarele:

- asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din

Convenție - cu privire la care reclamantul a invocat refuzul instanțelor,

întemeiat pe neplata taxelor de

timbru, de a statua

asupra cererii sale de obținere a dreptului de vizitare a fiului

său

minor - s-a constatat existența unei încălcări a art. 6 paragraful 1 din

Convenție;

-

asupra pretinsei încălcări a art. 8 și art. 13 din

Convenție, cu privire la

care

reclamantul a arătat că interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor

părintești i-a încălcat dreptul la respectarea vieții de familie și că nu a

dispus de o cale de atac efectivă în fața instanțelor naționale pentru a

remedia această

situație, ingerința

în dreptul prevăzut de art. 8 din Convenție neurmărind un scop

legitim și nefiind proporțională, instanțele

făcând o aplicare automată a legii, s-a

stabilit că a existat o

încălcare a art. 8 și 13 din Convenție.

S-a argumentat în sensul că, deși infracțiunea pentru

comiterea căreia

reclamantul a fost condamnat era gravă și

se putea presupune că ar fi putut

justifica interzicerea

drepturilor părintești, în speță instanțele nu au făcut decât

să

aplice automat, prin efectul legii, interdicția, fără a susține că reclamantul

era

răspunzător de lipsa de grijă față de fiul său minor sau

că i-ar fi aplicat un

tratament neadecvat, nefolosind circumstanțele cauzei pentru a

întemeia

măsura luată, care în condițiile

date nu răspundea cerinței interesului minorului

și deci nu putea urmări un interes legitim. După pronunțarea deciziei

instanței de

recurs, reclamantul nu

a avut posibilitatea efectivă de a-și exercita drepturile

părintești, pentru copil s-a instituit curatela

fără informarea reclamantului, la

momentul

respectiv mama minorului având custodia acestuia, minorul părăsind

în

2005 teritoriul României fără acordul reclamantului. S-a menționat că

autoritățile au folosit interzicerea drepturilor părintești pentru a justifica

neintervenția în urma informațiilor furnizate de

reclamant cu privire la situația

dificilă

în care fiul său se afla, lipsirea de exercițiul drepturilor părintești fiind

apreciată

de Curte ca o situație continuă;

- asupra pretinsei încălcări a art. 8

din Convenție, întemeiată pe lipsa dreptului de vizitare, s-a apreciat că față

de constatarea privitoare la art. 6

paragraful 1 din

Convenție nu este necesar să se analizeze și acest aspect;

- asupra încălcării art. 6 din

Convenție privind soluționarea procesului

penal, conducerea

anchetei și aprecierea probelor, s-a apreciat cererea ca

tardivă;

- asupra încălcării art. 3 din

Convenție, privind tratamentele suferite în

timpul anchetei, cererea a fost apreciată ca

tardivă, iar cea privind lipsa

îngrijirilor

medicale s-a constatat că urmează a fi respinsă, deoarece nu

au fost

epuizate căile interne de atac;

- asupra pretinsei încălcări a art.

6 paragraful 1 din Convenție, relativă la

respingerea cererii de

modificare a condițiilor de executare a pedepsei, cererea

a fost apreciată ca

neîntemeiată;

- asupra aplicării art. 41 din Convenție, ținând cont de

încălcările constatate, Curtea a acordat reclamantului suma de 9.000 euro

pentru

prejudiciul moral suferit; totodată,

s-au acordat cheltuieli de judecată către

avocatul reclamantului.

Urmare a pronunțării hotărârii Curții Europene a

Drepturilor Omului, la 12 iunie 2009, revizuentul a sesizat Î

nalta

Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, cu o cerere de

revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen.

Prin concluziile scrise depuse la dosar s-a solicitat,

în esență, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere

împrejurarea că revizuentul

nu a beneficiat de un proces echitabil, fiindu-i încălcate

drepturile prevăzute de Constituție și Convenție,

apreciind că actele dosarului

primei

instanțe sunt lovite de nulitate, invocându-se necesitatea revocării

sancțiunilor aplicate greșit și aplicarea

dispozițiilor legale privind daunele ce se

acordă în cazul comiterii de erori judiciare.

Analizând

cererea prin prisma dispozițiilor art. 408

1

C.

proc. pen., având în vedere constatările Curții

Europene a Drepturilor Omului, dar și concluziile revizuentului, anterior

expuse, se constată că cererea este întemeiată și va fi

admisă pentru

următoarele considerente:

Raportând cererea formulată la prevederile art. 408

1

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., rezultă că aceasta respectă

condițiile de admisibilitate

expres prevăzute de lege, respectiv:

-

printr-o hotărâre definitivă a Curții Europene a

Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea unor drepturi

prevăzute de

Convenție;

-

consecințele grave ale acestei condamnări continuă să se producă

în prezent și sunt, în esență, reprezentate de

interzicerea drepturilor părintești potrivit art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. și nu pot

fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate;

-

cererea a fost formulată de persoana ale cărei

drepturi au fost încălcate, cu respectarea termenului de 1 an expres prevăzut

de lege, calculat de la data

rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Se va

constata, cu privire la aplicarea prin efectul legii a pedepsei

accesorii a interzicerii drepturilor părintești,

că potrivit dispozițiilor art. 71

C.

pen. - în varianta în vigoare la data pronunțării hotărârii de condamnare

- condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață

sau a închisorii atrăgea de

drept

interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., din momentul

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și

până la terminarea executării

pedepsei,

până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la

împlinirea termenului de prescripție a executării

pedepsei. Ulterior, norma

menționată

a fost modificată prin Legea nr. 278/2006, dar în orice condiții,

aplicarea prevederilor Convenției europene pentru

apărarea drepturilor omului

și a

libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994) se

impunea a se realiza cu prioritate, potrivit art.

20 din Constituție, chiar în absența

la momentul judecării cauzei a unei

norme care ar fi obligat instanța să

analizeze

în concret, în cauza dedusă judecății, natura infracțiunii și interesul

primordial al minorilor spre a se concluziona,

prin raportarea acestora, cu privire

la

necesitatea interzicerii drepturilor părintești persoanei condamnate.

Rezultă, așadar, că aplicarea directă a normei europene

obligă instanța să

constate dacă în cazul concret dedus

judecății se impune interzicerea drepturilor

părintești prin

raportare la interesul minorului, natura și gravitatea infracțiunii

săvârșite

și persoana infractorului, analiză care în speța dedusă judecății nu s-a

realizat.

Se va constata, astfel, că actele dosarului nu au dovedit

că acțiunile

revizuentului au adus atingere ori au influențat negativ

creșterea și educația

fiului minor, la acea dată, al revizuentului,

aflat în fapt în îngrijirea sa la acel

moment. În plus, după

cum rezultă din considerentele hotărârii Curții Europene,

revizuentul

a urmărit constant păstrarea unor legături directe cu fiul său,

preocupându-se

de situația acestuia, aspecte ce vin în sprijinul concluziei că

revizuentul

nu putea fi considerat nedemn să exercite drepturile prevăzute în

art. 64 alin. (1) lit.

d) C. pen., condamnarea sa la o pedeapsă privativă de

libertate neavând acest efect, astfel că o atare ingerință în exercitarea

dreptului

prevăzut în art. 8 din

Convenție nu urmărea un scop legitim, constituit în speță

de apărarea

interesului superior al copilului.

Așa fiind, se va concluziona că unicul remediu apt a

înlătura consecințele încălcării dreptului prevăzut în art. 8 din Convenție,

constatat și prin hotărârea

Curții Europene a Drepturilor Omului,

îl reprezintă desființarea sub aspectul conținutului pedepsei accesorii a

hotărârilor

anterior pronunțate și înlăturarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. d) C.

pen.

Cu privire la solicitările cuprinse în concluziile

scrise depuse de către

revizuent se constată că acestea vizează

modul de derulare a procesului penal și soluțiile pronunțate. Așadar, cererile

sunt nefondate, deoarece prin hotărârea

Curții Europene a

Drepturilor Omului - care a constituit temeiul promovării acestei căi

extraordinare de atac - nu s-a constatat inechitatea procedurii judiciare

penale desfășurată față de

revizuent în fața autorităților

naționale, cadrul procesual în prezenta cauză fiind

cel

stabilit de dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 408

1

alin. (11) lit. a)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis

cererea de revizuire formulată

de

revizuentul l.F. împotriva sentinței penale nr. 24 din 29 martie 1999,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu,

definitivă prin decizia nr.

4138 din 17 noiembrie 1999,

pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, Secția penală, a desființat

sentința atacată, precum

și deciziile nr. 233 A din 26 mai

1999 pronunțată de Curtea

de Apel București, Secția a ll-a penală

și nr. 4138 din 17

noiembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă

de Justiție, Secția penală, numai cu privire

la conținutul pedepsei accesorii și a înlăturat

din conținutul pedepsei accesorii dispozițiile art. 64 alin. (1) lit.

d) C.

pen., menținând

celelalte

dispoziții ale hotărârilor.