Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2012
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4661/2012

HOTĂRÂRE
22.11.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4661/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5392 din 21 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1363/84/2011 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă acțiunea reclamantei SC T. SRL Zalău și a fost obligată pârâta SC T.C. SRL Zalău, la plata către reclamant a sumei de 125.520 RON reprezentând contravaloare factură, cu dobândă legală aferentă de la data scadenței facturii 30 mai 2008 și până la achitarea efectivă. A fost obligată pârâta la 4.206,40 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC T.C.

SRL Zalău înregistrat la data de 3 noiembrie 2011. Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de 05 ianuarie 2012, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. În consecință, prin decizia civilă nr. 14/2012 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția netimbrării.

A anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC T.C. SRL Zalău. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal pârâta SC T.C. SRL , în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.. În motivarea recursului, recurenta a arătat că la data de 17 noiembrie 2011 societatea pârâtă a intrat în insolvență, fiind deschisă procedura simplificată de insolvență conform art. 32 Legea nr. 85/2006, conform încheierii din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 7784/30/2011. Prin această încheiere a fost ridicat dreptul de administrare al administratorului social și a fost numit lichidator judiciar C.I.S. Filiala Timișoara.

Din acest punct de vedere, recurenta apreciază că au fost încălcate prevederile art. 87 pct. 5, societatea nefiind citată prin intermediul lichidatorului judiciar desemnat. De asemenea, recurenta susține că nu a fost îndeplinită legal procedura de citare, pentru termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2012, potrivit art. 91 C. proc. civ.. Scutirea de obligația timbrării, arată recurența își are temeiul în dispozițiile art. 77 Legea nr. 85/2006. Recursul este fondat. Casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.. În conformitate cu aceste prevederi se constată că în susținerea recursului s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., motivat de faptul că societatea pârâtă SC T.C. SRL nu a fost citată prin intermediul lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura de insolvență, deschisă prin încheierea nr. 1751 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Timiș. După cum rezultă din dispozițiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., cei supuși reorganizării judiciare și falimentului, vor fi citați prin administratorul judiciar, ori, după caz, prin lichidatorul judiciar. Recurenta - pârâtă SC T.C. SRL, se află în procedura simplificată a insolvenței, dat fiind încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin care a fost admisă cererea formulată de debitorul SC T.C.

SRL, prin aceeași încheiere fiind desemnat lichidator judiciar C.I.S. Filiala Timișoara. În speță, instanța de apel a dispus citarea pârâtei numai la sediul social al societății, respectiv Zalău, județul Sălaj, iar procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare, pentru termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2012, când partea a fost citată cu mențiunea timbrării. Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., iar nelegalitatea procedurală săvârșită de instanța de apel nu poate fi ignorată, lipsind de efecte această dispoziție imperativă.

Având în vedere că procedura citării și comunicării actelor de procedură este o instituție fundamentală a procesului civil, care este menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare precum și a principiului contradictorialității, nerespectarea acestor dispoziții care au caracter imperativ atrage nulitatea deciziei atacate cu recurs și trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru ca partea să-și valorifice dreptul la exercitarea căii de atac. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere și celelalte apărări ale recurentei privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, fiind societate în lichidare și eventuala incidență a art. 36 Legea nr. 85/2006. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., urmează a admite recursul declarat de pârâtă, a casa decizia atacată și a trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea în fond a apelului.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.C. SRL prin Lichidator judiciar C.I.S. Filiala Timișoara împotriva deciziei civile nr. 14/2012 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza spre judecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 463 din 11 februarie 2010 a respins excepția lipsei calității procesuale active. A admis cerea r
ÎCCJ 2011-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4209/2011
reclamantei față de pârâtul C.L. și în consecință: A obligat pârâtul C.L. la plata către reclamanta S.C. C.I.E. S.R.L. BUCUREȘTI a sumei de 134.749,94 lei din care suma de 67.374,94 lei reprezintă contravaloare marfa livrată de reclamantă î
ÎCCJ 2014-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2014
, că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare, conform citației aflate la fila 5 dosar apel, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 3.773,11 lei, în cauză a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146
ÎCCJ 2012-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 524/2012
în sensul admiterii apelului său și respingerii acțiunii reclamantei. Recursul pârâtei SC R.D.P. SRL Voluntari, este insuficient timbrat. Examinând cererea de recurs sub aspectul regularității acesteia, așa cum cer dispozițiile art. 302 ind
ÎCCJ 2012-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1221/2012
e până la concurența sumei inițiale a fost respins de către instanța de fond. Instanța a respins cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedite. Împotriva, deciziei comerciale nr. 240 din 12 mai
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă