Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2012

HOTĂRÂRE
29.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de reclamanta Ș.S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să se constate refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluționa cererea reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să-l oblige să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare de îndată, precum și la acordarea de daune interese de 100 lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că la data de 5 august 2010 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, însă a fost refuzată, motivat de faptul că, potrivit unei norme interne, trebuie să depună întâi o cerere de intenție pentru a fi programat. Reclamanta a invocat obligația de soluționare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât, în condițiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o programare și nicio misiune diplomatică sau consulară din străinătate nu practică o asemenea modalitate de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române în afara Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Prin sentința nr. 854 din 7 februarie 2011 Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă a obligat pârâtul să primească cererea și înscrisurile acesteia pentru redobândirea cetățeniei române, a respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor interese ca neîntemeiat și a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe la 1.282 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Prima instanță a apreciat că amânarea reclamantei pentru o durată neprecizată pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, duce la imposibilitatea de valorificare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, cu atât mai mult cu cât aceasta este prima etapă a procedurii prevăzute de lege.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor interese instanța a reținut că reclamanta are posibilitatea ca ulterior obținerii unui titlu executoriu să apeleze la dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, pentru a dovedi eventuala rea credință a autorității publice pârâte în executarea obligației stabilită în dispozitivul hotărârii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis reclamantei nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

Pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție. Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt. Or, în lipsa unei culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamanților. Totodată, susține recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secției consulare a Ambasadei Române la Chișinău.

Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența C.E.D.O., se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește și reclamantul. Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfășura.

Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanța nu avea niciun temei legal pentru obligarea M.A.E. la stabilirea datei de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon, în condițiile în care sistemul de drept de origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii. S-a precizat, de asemenea, că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, s-au făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și la prefecturile oricărui județ din România, concluzionându-se că lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce privește activitatea actului de preluare a cererilor nu poate fi reținută.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În înțelesul acestei legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2 alin. (1) lit. h)). Recurentul-pârât a răspuns petiționarilor, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1), lit. h) din Legea nr. 554/2004 nu se face nicio distincție în funcție de tipul soluției administrative oferită-favorabilă sau nefavorabilă. Or, în aceste condiții, tăcerea administrației ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, nu poate fi reținută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.

Totodată, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantei în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia română, care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri. Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Obligația astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența C.E.D.O., în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. Din această perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantei de a fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei nu a fost soluționată nici până la data pronunțării instanței de fond.

Prin urmare, având în vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantei, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată. În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantei.

Or, instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea până la acea dată a cererii reclamantei și trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii acesteia, căci nu poate fi imputată instanței soluționarea cu celeritate a cererii, în condițiile în care vătămarea a fost dovedită. Reținând, față de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 854 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 martie 2009, sub nr. 2990/2/2009, reclamanții G.Ș. și G.L. au solicitat, în con
ÎCCJ 2011-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1358/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - p
ÎCCJ 2011-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2011
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 749 din 10 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea fo
ÎCCJ 2011-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1874/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții M.P. și M.A. au solicitat instanței obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe să le primească cererile pentru
ÎCCJ 2011-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4612/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă