ÎCCJ, decizie (scj.ro #83257)

Validitatea contractului chiar și în cazul lipsei de echivalență între preț și valoarea reală a bunului. Condițiile de aplicare a acestui principiu În lipsa dovezii că disproporția existentă între prestații s-a datorat neștiinței, ignoranței și stării de constrângere în care s-a aflat promitentul vânzător la momentul încheierii actului juridic dedus judecății și că promitenta cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obține avantaje disproporționate, nu se poate reține că această convenție s-a bazat, în ce o privește pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968 cod civil, cum greșit au apreciat instanțele fondului. Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1515 din 7 mai 2008) Prin sentința nr.963, pronunțată la data de 13 septembrie 2006, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova a admis acțiunea formulată de reclamantul E.S.

prin mandatar, continuată de SC O., în contradictoriu cu pârâta SC A., a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între reclamant și societatea comercială pârâtă, pe care a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată. Spre a hotărî astfel prima instanță a reținut, în principal, că antecontractul de vânzare cumpărare nu poate fi considerat valabil, fiind întemeiat pe o cauză imorală, întrucât scopul pârâtei a fost acela de a obține avantaje disproporționate față de prețul pe care l-ar primi reclamantul, folosindu-se de neștiința acestuia despre reconstituirea dreptului de proprietate.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel Ploiești prin decizia nr.148, pronunțată la data de 12 iulie 2007. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă SC Agroindustriala Ceres SA, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.3, pct.8 și pct.9 cod procedură civilă. Examinarea criticilor formulate de recurentă din perspectiva cerințelor art.304 pct.3, pct.8 și pct.9 cod procedură civilă relevă că acestea sunt, în parte, întemeiate.

(...) Este de observat că obiectul antecontractului de vânzare cumpărare în litigiu îl reprezintă promisiunea de vânzare, respectiv de cumpărare, a dreptului vânzătorului promitent asupra a 50 ha teren arabil, la a cărui reconstituire acesta este îndreptățit, „în situația juridică actuală, fără identificarea și localizarea acestuia și fără punerea în posesie efectivă a promitentului vânzător” și că, în aceste condiții, părțile au stabilit că prețul total al terenului este de 3.602.300.000 lei, asumându-și, astfel, riscul ca - în funcție de amplasamentul efectiv al terenului, stabilit în procedura de emitere a titlului și de punere în posesie - valoarea acestuia să fie mai mare sau mai mică decât cea convenită ca preț al vânzării, nejustificându-se, așadar, nici o derogare de la „principiul validității contractului chiar și în cazul lipsei de echivalență între preț și valoarea reală a bunului”.

Așa fiind, în lipsa dovezii că disproporția existentă între prestații s-a datorat neștiinței, ignoranței și stării de constrângere în care s-a aflat promitentul vânzător la momentul încheierii actului juridic dedus judecății și că promitenta cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obține avantaje disproporționate, nu se poate reține că această convenție s-a bazat, în ce o privește pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968 cod civil, cum greșit au apreciat instanțele fondului. Pentru aceste motive Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a modificat decizia atacată, a admis apelul aceleiași părți în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.