ÎCCJ, decizie (scj.ro #83257)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83257) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Validitatea contractului
chiar și în cazul lipsei de echivalență între preț și valoarea reală a bunului.
Condițiile de aplicare a acestui principiu
În lipsa
dovezii că disproporția existentă între prestații s-a datorat neștiinței,
ignoranței și stării de constrângere în care s-a aflat promitentul vânzător la
momentul încheierii actului juridic dedus judecății și că promitenta
cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obține avantaje
disproporționate, nu se poate reține că această convenție s-a bazat, în ce o
privește pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968
cod civil, cum greșit au apreciat instanțele fondului.
Înalta Curte de Casație și
Justiție Secția comercială decizia nr.1515 din 7 mai 2008)
Prin
sentința nr.963, pronunțată la data de 13 septembrie 2006, Secția comercială și
de contencios administrativ a Tribunalului Prahova a admis acțiunea formulată
de reclamantul E.S. prin mandatar, continuată de SC O., în contradictoriu cu
pârâta SC A., a constatat nulitatea absolută a antecontractului de
vânzare-cumpărare, încheiat între reclamant și societatea comercială pârâtă, pe
care a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
Spre a
hotărî astfel prima instanță a reținut, în principal,
că antecontractul de vânzare cumpărare nu
poate fi considerat valabil, fiind întemeiat pe o cauză imorală, întrucât
scopul pârâtei a fost acela de a obține avantaje disproporționate față de
prețul pe care l-ar primi reclamantul, folosindu-se de neștiința acestuia
despre reconstituirea dreptului de proprietate.
Apelul
declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca
nefondat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții
de apel Ploiești prin decizia nr.148, pronunțată la data de 12 iulie 2007.
Împotriva
menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă SC Agroindustriala
Ceres
SA, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.3,
pct.8 și pct.9 cod procedură civilă.
Examinarea
criticilor formulate de recurentă din perspectiva cerințelor art.304 pct.3,
pct.8 și pct.9 cod procedură civilă relevă că acestea sunt, în parte,
întemeiate. (...)
Este de
observat că obiectul antecontractului de vânzare cumpărare în litigiu îl
reprezintă promisiunea de vânzare, respectiv de cumpărare, a dreptului
vânzătorului promitent asupra a
50 ha
teren arabil, la a cărui reconstituire
acesta este îndreptățit, „în situația juridică actuală, fără identificarea și
localizarea acestuia și fără punerea în posesie efectivă a promitentului
vânzător” și că, în aceste condiții, părțile au stabilit că prețul total al
terenului este de 3.602.300.000 lei, asumându-și, astfel, riscul ca - în
funcție de amplasamentul efectiv al terenului, stabilit în procedura de emitere
a titlului și de punere în posesie - valoarea acestuia
să fie mai mare sau mai mică decât cea
convenită ca preț al vânzării, nejustificându-se, așadar, nici o derogare de la
„principiul validității contractului chiar și în cazul lipsei de echivalență
între preț și valoarea reală a bunului”.
Așa
fiind, în lipsa dovezii că disproporția existentă între prestații s-a datorat
neștiinței, ignoranței și stării de constrângere în care s-a aflat promitentul
vânzător la momentul încheierii actului juridic dedus judecății și că
promitenta cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obține avantaje
disproporționate, nu se poate reține că această convenție s-a bazat, în ce o
privește pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968
cod civil, cum greșit au apreciat instanțele fondului.
Pentru
aceste motive Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a modificat decizia
atacată, a admis apelul aceleiași părți în sensul că a respins acțiunea ca
nefondată.