ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1327/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 2299 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. (revizuentul) la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., săvârșită asupra părții vătămate M.I. (intimatul). Executarea pedepsei a început la data de 06 noiembrie 2004 și urma să expire la data de 05 noiembrie 2005. La data de 26 octombrie 2005, revizuentul a fost liberat condiționat prin Sentința penală nr. 14695 din 21 octombrie 2005. Prin referatul nr. 1373/111/6/2006 din data de 15 ianuarie 2007 înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 959/325/2007 din 23 ianuarie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a înaintat spre soluționare cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 2229/2004 a Judecătoriei Timișoara, formulată de numitul B.G.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că el nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, iar prin Sentința penală nr. 631 din 21 martie 2007 Judecătoria Timișoara, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea petentului, privind cererea de revizuire a sentinței penale menționate mai sus. Prima instanță a reținut că cererea revizuentului este neîntemeiată, acesta neindicând nici o faptă sau împrejurare nouă în cererea de revizuire, care să nu fi fost cunoscută de instanță cu ocazia soluționării cauzei. Motivele pe care le-a invocat în cererea de revizuire au fost invocate și în fața primei instanțe care a soluționat fondul cauzei, iar pe parcursul cercetării judecătorești, acesta a susținut în mod constant că a săvârșit fapta pentru care era judecat ca să se apere de intimat, deoarece a încercat să-l tâlhărească, însă aceste susțineri au fost infirmate de probele dosarului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, după expirarea termenului prevăzut de lege, revizuentul B.G., cererea de recurs fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 05 iunie 2008. Ulterior, cererea de recurs a fost înaintată împreună cu dosarul cauzei la Tribunalul Timiș, unde a fost înregistrat la data de 19 iunie 2008 sub nr. Dosar 5191/30/2008. În motivarea recursului, recurentul a repetat faptul că nu este vinovat de săvârșirea niciunei infracțiuni, adevăratul vinovat fiind numitul M.I., solicitând admiterea recursului și acordarea unor despăgubiri pentru fiecare zi de încarcerare. Prin Decizia penală nr. 824/R din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5191/30/2008, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., a fost respins recursul declarat de recurentul condamnat B.G. împotriva Sentinței penale nr. 631 din 21 martie 2007 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în Dosar nr. 959/325/2007, ca tardiv. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a analizat sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prev. de art. 385 6 alin. (3) C. proc. p., constatând că recursul este tardiv. Tribunalul a constatat că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 21 martie 2007, iar numitul B.G. a participat la dezbaterile care au avut loc în Dosarul nr. 959/325/2007 al Judecătoriei Timișoara, constatând că pentru el termenul de recurs în privința Sentinței penale nr. 631 din 21 martie 2007 a Judecătoriei Timișoara a început să curgă de la data de 21 martie 2007 și s-a împlinit la data de 01 aprilie 2007. Or, în prezenta cauză, recursul numitului B.G.

a fost înregistrat doar la data de 05 iunie 2008, după aproximativ un an și două luni de la expirarea termenului legal de declarare a căii de atac. Împotriva Deciziei penale nr. 824/R din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5191/30/2008 a formulat recurs revizuentul B.G., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 27 ianuarie 2009. La termenul de judecată din 19 februarie 2009 instanța de recurs a luat o declarație revizuentului, prin care acesta a precizat că înțelege să atace hotărârea penală pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr. 2512/2004. Față de această situație, instanța de recurs a pus în discuție, din oficiu, competența materială a instanței de judecată competente să soluționeze demersul său juridic, iar prin Decizia penală nr. 164/R din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosar nr. 5191/30/2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Față de precizarea formulată de revizuent, instanța de recurs a apreciat că acesta a înțeles să atace hotărârea penală inițială de condamnare, la momentul pronunțării acesta neuzând de căile de atac permis de lege și înțelegând să le exercite la un interval de timp de peste 4 ani de la data pronunțării hotărârii de condamnare. Prin urmare, față de împrejurarea că exercitarea căii de atac învestește instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea de condamnare, aceasta fiind în speță judecătoria, competența de soluționare a căii de atac declarate revenind Tribunalului Timiș. La Tribunalul Timiș cauza a fost înregistrată la data de 25 septembrie 2009 sub nr. Dosar 5685/30/2009.

Întrucât, prin Decizia nr. 164/R din 19 februarie 2000 a Curții de Apel Timișoara s-a stabilit că cererea formulată de B.G., reprezintă o cale de atac împotriva Sentinței penale nr. 2299/2004 a Judecătoriei Timișoara, cerere cu care a fost învestit tribunalul pentru soluționare, s-a constatat că cererea se califică ca fiind recurs. Prin DP nr. 770/R/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca tardiv recursul declarat de recurentul inculpat B.G., împotriva Sentinței penale nr. 2229 din 17 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr. 2512/2004. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, examinând calea de atac - recursul declarat de inculpatul B.G.

împotriva sentinței judecătoriei, sub aspectul declarării în termenul legal prevăzut de lege, a constatat că recursul este tardiv pentru următoarele motive: Potrivit art. 385 3 alin. (1), (2) C. proc. pen., rap. la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și curge de la pronunțare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare. Prin urmare, termenul de declarare a recursului pentru inculpatul aflat în stare de libertate, care a fost prezent la dezbateri, curge de la pronunțarea hotărârii. Din practicaua sentinței judecătoriei rezultă că inculpatul a fost prezent personal la dezbaterea în fond a cauzei, la termenul de judecată din 17 septembrie 2004, când dosarul a rămas în pronunțare.

În raport de această împrejurare, s-a reținut că, împotriva sentinței judecătoriei pronunțate la 17 septembrie 2004, inculpatul putea să declare recurs în termenul legal de 10 zile, până cel mai târziu la data de 28 septembrie 2004, astfel că recursul declarat la data de 22 mai 2007 - după expirarea termenului legal, este tardiv. Având în vedere că recursul tardiv a fost respins ca atare de plano, astfel că tribunalul nu a mai putut examina legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport de motivele invocate în recurs, întrucât nu mai este legal învestită. Pentru aceste motive, văzând și dispoz. art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca tardiv recursul declarat de recurentul inculpat B.G., împotriva Sentinței penale nr. 2229 din 17 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr. 2512/2004.

Împotriva deciziei Tribunalului Timiș a declarat recurs revizuentul B.G. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate fiind nemulțumit că nu i se acordă despăgubiri pentru 366 de zile cât a fost încarcerat și nu sunt trași la răspundere adevărații vinovați. Prin Decizia penală nr. 23 din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 770/R/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5685/30/2009. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B.G. în cererea scrisă reiterând motivele invocate la instanțele anterioare. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se constată, pentru cele ce urmează, că recursul este inadmisibil. Căile de atac ordinare și extraordinare se exercită strict în limita condițiilor, cazurilor și termenelor expres, limitativ și imperativ de lege, norma procesual penală fiind, la rândul ei, de strictă aplicare și interpretare. În consecință, se constată că recurentul a exercitat, pe de o parte, un recurs la recurs, iar, pe de altă parte o cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri definitive. Acționând în acest mod, recurentul a efectuat un demers procesual în afara legii, sancționat de norma procesual penală ci inadmisibilitatea. Pentru aceste motive, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul se va respinge ca inadmisibil.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 23 din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuent la 160 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 7 aprilie 2010.