ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4415/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4415/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 24 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Cluj,

reclamantul Sindicatul Liber T. din cadrul Consiliului Județean Cluj, în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea parțială a executării

pct. 2 al deciziei nr. 39 din 18 noiembrie 2010.

aflate în conflict

Prin sentința civilă

nr. 1250 din 08 martie 2011, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ

și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de

necompetență materială a Tribunalului Cluj, invocată de pârâta Curtea de Conturi

a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut că, prin decizia nr. 39 din 18

noiembrie 2010 a Curții de Conturi a României, Camera de Conturi a jud. Cluj, decizie

emisă ca urmare a examinării „abaterilor de la legalitate și regularitate” constatate

prin procesul-verbal din 26 octombrie 2010, s-a constatat la pct. 2 că „au fost

acordate personalului propriu al entității indemnizații, sporuri și alte drepturi

în bani, în sumă brută de 1.774.688 RON, care exced cadrului legal reglementat privind

salarizarea personalului din instituțiile bugetare”.

Tribunalul a constatat

faptul că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă de Camera de Conturi

a jud. Cluj, structură fără personalitate juridică a Curții de Conturi a României

și a apreciat că, față de conținutul Regulamentului privind organizarea

și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin hotărârea

nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi a României, în vigoare de la data de 01

ianuarie 2011, precum și raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare

a litigiului aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții

de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

doua instanțe aflate în conflict

Prin sentința civilă

nr. 275/2011 din 06 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu,

a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut că actul administrativ contestat a fost emis

de Camera de Conturi a județului Cluj, entitate care are capacitate de drept

administrativ și aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de

putere publică, având, prin urmare, legitimare procesuală pasivă în acțiunea ce

vizează cercetarea legalității actului.

Totodată, instanța

a reținut că regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții

de Conturi nu are aptitudinea de a conferi competență materială Curții de Apel Cluj

în soluționarea pricinii, devenind incidente dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 554/2004 și ale art. 2 și 3 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte,

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios

administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul privește suspendarea parțială a executării

pct. 2 al deciziei nr. 39 din 18 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a județului

Cluj, ca urmare a examinării abaterilor de la legalitate și regularitate constatate

prin procesul-verbal din 26 octombrie 2010.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,

în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că, împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar

cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile

de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin lege organică

specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

sus-menționate din regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ,

se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte reține

faptul că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile

C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor

de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților

de apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii

ce sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel).

În esență, măsurile dispuse

prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză sunt

circumscrise prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții de Conturi, potrivit cărora „în situațiile în care se constată

existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea

unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare

de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea

acestuia devin obligație a conducerii entității auditate”.

Având acest conținut,

măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora”,

care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, incident fiind criteriul rangului autorității emitente în sistemul

administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative

ale autorităților publice locale și județene sunt în competența Tribunalelor, iar

cele privind actele autorităților centrale, în competența Curților de apel.

Reținând, pe de o parte,

că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi și, pe de

altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea

juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv

aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere

publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu Curții de apel,

ci Tribunalului, prin secția specializată, îi revenea competența de soluționare

a cauzei.

Numai în cazul în care,

în procedura instituită de regulament pentru soluționarea contestației la decizie,

intervine desființarea sau anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie

astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei

revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această

situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă

de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate

publică centrală.

Pe de altă parte, deși

art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de

suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative,

aplicarea normelor de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului administrativ,

logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluționate de instanța

competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.

Deoarece obiectul cererii

de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ

emis de o autoritate publică județeană, față de dispozițiile art. 10 alin.

(1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiul privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în

fond de Tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare a cauzei deduse

judecății revine Tribunalului Cluj.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță,

în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și

fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.C.C., B.T., C.I., C.S.M., C.M.,

C.O., C.A.C., C.M.I., C.T.A., C.A.S., C.S.A., D.G.S., D.I., D.O., D.S.O., E.I.S.D.,

F.L.M., C.I.M., F.D.C., F.G., F.M., F.D.G., G.S., G.R.F., G.J., G.S.A., G.R., G.L.G.,

H.R., H.R.A., H.M., I.S.E., I.M.A., I.C.A., I.I., J.A.M., J.M.N., L.M., M.H., M.P.,

M.A.P., M.S.H., M.C.D., M.G., M.M., M.S., M.A., M.L.D., M.A.M., N.D.C., N.A., N.E.M.,

N.S., O.C.A., O.M., P.B.N., P.L., P.A., P.M., P.C., P.M.A., P.F., R.N.A., R.O.A.,

R.M., R.A., R.G., R.A.N., R.E.E., R.S.D., S.M.S., S.C., S.V., S.C.O., S.A., S.T.,

S.E., S.I., S.V.E., T.C., T.M., T.S.C., T.A., T.M.A., T.L., T.G., T.M.D., T.M.C.,

T.M.I., T.C.M., U.G.M., V.S.D. și Sindicatul Liber T., în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2011.