ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4415/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul Sindicatul Liber T. din cadrul Consiliului Județean Cluj, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea parțială a executării pct. 2 al deciziei nr. 39 din 18 noiembrie 2010. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 1250 din 08 martie 2011, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin decizia nr. 39 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Conturi a României, Camera de Conturi a jud. Cluj, decizie emisă ca urmare a examinării „abaterilor de la legalitate și regularitate” constatate prin procesul-verbal din 26 octombrie 2010, s-a constatat la pct. 2 că „au fost acordate personalului propriu al entității indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani, în sumă brută de 1.774.688 RON, care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare”.

Tribunalul a constatat faptul că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă de Camera de Conturi a jud. Cluj, structură fără personalitate juridică a Curții de Conturi a României și a apreciat că, față de conținutul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi a României, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2011, precum și raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a litigiului aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 275/2011 din 06 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că actul administrativ contestat a fost emis de Camera de Conturi a județului Cluj, entitate care are capacitate de drept administrativ și aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, având, prin urmare, legitimare procesuală pasivă în acțiunea ce vizează cercetarea legalității actului.

Totodată, instanța a reținut că regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi nu are aptitudinea de a conferi competență materială Curții de Apel Cluj în soluționarea pricinii, devenind incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 și 3 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul privește suspendarea parțială a executării pct. 2 al deciziei nr. 39 din 18 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a județului Cluj, ca urmare a examinării abaterilor de la legalitate și regularitate constatate prin procesul-verbal din 26 octombrie 2010. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile sus-menționate din regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte reține faptul că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel). În esență, măsurile dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză sunt circumscrise prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, potrivit cărora „în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt.

Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate”. Având acest conținut, măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident fiind criteriul rangului autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența Tribunalelor, iar cele privind actele autorităților centrale, în competența Curților de apel.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu Curții de apel, ci Tribunalului, prin secția specializată, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Numai în cazul în care, în procedura instituită de regulament pentru soluționarea contestației la decizie, intervine desființarea sau anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

Pe de altă parte, deși art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluționate de instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului. Deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică județeană, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare a cauzei deduse judecății revine Tribunalului Cluj.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.C.C., B.T., C.I., C.S.M., C.M., C.O., C.A.C., C.M.I., C.T.A., C.A.S., C.S.A., D.G.S., D.I., D.O., D.S.O., E.I.S.D., F.L.M., C.I.M., F.D.C., F.G., F.M., F.D.G., G.S., G.R.F., G.J., G.S.A., G.R., G.L.G., H.R., H.R.A., H.M., I.S.E., I.M.A., I.C.A., I.I., J.A.M., J.M.N., L.M., M.H., M.P., M.A.P., M.S.H., M.C.D., M.G., M.M., M.S., M.A., M.L.D., M.A.M., N.D.C., N.A., N.E.M., N.S., O.C.A., O.M., P.B.N., P.L., P.A., P.M., P.C., P.M.A., P.F., R.N.A., R.O.A., R.M., R.A., R.G., R.A.N., R.E.E., R.S.D., S.M.S., S.C., S.V., S.C.O., S.A., S.T., S.E., S.I., S.V.E., T.C., T.M., T.S.C., T.A., T.M.A., T.L., T.G., T.M.D., T.M.C., T.M.I., T.C.M., U.G.M., V.S.D.

și Sindicatul Liber T., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.