ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul Primarul Comunei Cămărașu, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea Încheierii nr. VI/363 din 14 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale prin care a fost respinsă Contestația Primarului Comunei Cămărașu nr. 2981 din 13 septembrie 2010 împotriva măsurilor dispuse la punctul 7 din Decizia nr. 29 din 23 august 2010 și anularea, în parte, a Deciziei Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Cluj nr. 29 din 23 august 2010, respectiv punctul 7 al acesteia.

Totodată, în temeiul prevederilor art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat suspendarea parțială a executării Deciziei Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Cluj nr. 29 din 23 august 2010, respectiv punctul 7 al acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Reclamantul a arătat că prin Decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Cluj nr. 29 din 23 august 2010, decizie emisă ca urmare a examinării "abaterilor de la legalitate și regularitate" consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 2.779 din 30 iulie 2010, încheiat în urma acțiunii de audit financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 la Primăria Comunei Cămărașu s-a constatat "Plata nelegală a sumei brute totale de 241.967 RON, reprezentând sporuri, prime și alte drepturi salariale, acordate contrar prevederilor legale personalului propriu în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 1881 din 25 ianuarie 2006 respectiv 204 din 26 ianuarie 2009 înregistrat la Direcția Muncii și Protecției Sociale Cluj sub nr. 38 din 31 iunie 2006 respectiv 25 din 11 februarie 2009 considerându-se încălcate următoarele acte normative: Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art. 14(2) și (3), (4) art. 22, art. 23, art. 54 (5) și (6), O.G.

nr. 6 din 24 ianuarie 2007, art. 41; O.G. nr. 10/2008, art. 17; Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art. 8 (1), art. 12 (1) și art. 24 (1); Contractul Colectiv de Muncă Unic nr. 2.895 din 29 decembrie 2006, la nivel național pe anii 2007 - 2010, art. 3 (2); H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, art. 25. Prin Încheierea din 15 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către Primarul Comunei Cămărașu și în consecință a dispus suspendarea parțială a executării Deciziei Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Cluj nr. 29 din 23 august 2010, respectiv punctul 7 din decizie, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 394/33/2011.

Prin Sentința civilă nr. 337 din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamantul Primarul comunei Cămărașu în contradictoriu cu pârâta Curtea de conturi a României. Pentru a pronunța aceste soluții instanța de fond a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește numai prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

Contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă încheiate pentru angajații instituțiilor bugetare nu pot conține clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aspect ce rezultă din prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, cu modificările și completările ulterioare. La momentul în care angajații reclamantului au beneficiat de sporurile salariale acordate fără bază legală, drepturile salariale și alte drepturi ale personalului contractual erau reglementate în dispozițiile O.G. nr. 10/2008, iar salarizarea funcționarilor publici era reglementată de dispozițiile O.G. nr. 6/2007. O altă problemă care se pune în prezentul litigiu este definirea sintagmei "măsuri referitoare la sănătate și securitate în muncă", pentru a se putea stabili obiectul de negociere pe care pot să îl aibă acordurile de muncă și contractele colective de muncă.

Ca atare, indiferent că sunt în vigoare contractul/acordul colectiv de muncă și hotărârea emisă de Consiliul Local Cămărașu pentru acordarea sporurilor salariale nelegale, actele administrative contestate (decizia de măsuri și încheierea prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de măsuri), au fost emise legal de Curtea de Conturi, în virtutea atribuțiilor acesteia, așa cum acestea sunt prevăzute atât în dispozițiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva Încheierii din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs Curtea de Conturi a României, iar împotriva Sentinței civile nr. 337 din 3 iunie 2011 a declarat recurs Primarul Comunei Cămărașu.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care se va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârile atacate și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Primarul Comunei Cămărașu, împotriva Sentinței civile nr. 337 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârile sus menționate și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AM