Decizia nr. 2201/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta SC Ș.N.D.G. SA – Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”) și Autoritatea Națională a Vămilor (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.V.”), anularea deciziei de restituire a accizelor nr. 9699 din 21 septembrie 2009, prin care s-a respins la restituire acciza în sumă de 999.605 lei, motivată în fapt pe nedovedirea utilizării cantității de motorină și în drept pe nerespectarea pct. 7 capitolul 1 din Ordinul nr. 420/2007. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, împotriva acestei decizii, a formulat contestația nr. 5010-5868 din 06 noiembrie 2009, la care nu a primit răspuns în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Totodată, reclamanta a arătat că are calitatea de mare contribuabil, conform Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1354 din 25 septembrie 2007, că motorina folosită în activitatea sa este produs accizabil, iar societatea beneficiază de scutire de accize pentru motorină în regim de scutire indirectă, conform dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. Reclamanta a mai arătat că neconcordanța dintre cantitatea de motorină înscrisă în cererea de restituire și cea rezultată din cererile de achiziție nu justifică refuzul restituirii întregii valori a accizei aferente solicitate la restituire și că A.N.A.F. nu are temei legal pentru a refuza restituirea accizei solicitate, cu atât mai puțin să refuze acciza aferentă cantității de 548 tone motorină rezultată din chiar propriul calcul.

Hotărârea pronunțată de Curtea de apel. Prin sentința nr. 210 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea Deciziei nr. 9699 din 21 septembrie 2009 emisă de A.N.A.F. și a procesului verbal nr. 16593/SAFV din 18 iunie 2009 întocmit de pârâta A.N.V., a obligat pârâta A.N.A.F. să restituie reclamantei suma de 994.243,74 lei, reprezentând accize, și a obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma de 1.004,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Excepția de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată formulată de pârâte este nefondată, deoarece, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, împotriva Deciziei de restituire a accizelor nr. 9699 din 21 septembrie 2009 emisă de A.N.A.F. și comunicată societății la data de 16 octombrie 2009, reclamanta a formulat contestație înaintată cu poșta rapidă la data de 12 noiembrie 2009, contestație la care A.N.A.F. nu a răspuns potrivit prevederilor art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003. În perioada 12 noiembrie 2009 – 11 ianuarie 2010, societatea a așteptat soluționarea contestației pe cale administrativă, iar A.N.A.F. ar fi trebuit să răspundă la contestație în termen de 45 de zile de la primirea acesteia, termen prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că, în calitate de contribuabil, reclamanta, societate care desfășoară activitatea de construcții navale, beneficiază de scutire indirectă de la plata accizelor corespunzătoare motorinei utilizate pe perioada construcției navelor și până la livrare pentru motoarele care produc energia electrică necesară funcționarii sistemelor electrice de pe nave în mod independent de rețeaua de distribuție a energiei electrice în șantier, conform dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 571/2003. Având în vedere achitarea de către societate a sumei de 999.605,48 lei reprezentând accize, societatea s-a adresat A.N.A.F. pentru restituirea acesteia pentru perioada 20 septembrie 2008 - 20 noiembrie 2008. A.N.A.F. a sesizat A.N.V. în vederea soluționării cu control anticipat a cererii de restituire, iar inspectorii vamali au încheiat procesul - verbal nr. 6593/SAFV din 18 iunie 2009. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că societatea este îndreptățită la restituirea accizei corespunzătoare unei cantități de 911.429 tone motorină, în valoare de 994.243,74 lei (societatea solicitând în plus acciza în sumă de 5.361,74 lei, aferentă cantității de 2,82 tone motorină). Instanța a apreciat că în mod greșit se refuză restituirea accizei, motivat de faptul că fișele de consum sunt înregistrate informatic, deși există o evidență electronică, întrucât A.N.A.F., cu încălcarea art. 49 din O.G. nr. 92/2003, refuză considerarea lor ca material probator prin coroborare cu documentele contabile prevăzute de textul pct. 23.4 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Instanța a reținut că norma legală prevăzută de pct. 23.4 din H.G. nr. 44/2004 este o normă dispozitivă și nu imperativă, iar societatea a uzat de dreptul de restituire a accizei după livrarea navei și nu trimestrial, tocmai pentru a avea o situație clară privind consumul. Faptul că societatea nu a solicitat restituirea accizei trimestrial, nu înseamnă că a pierdut dreptul de restituire.

Recursul declarat de pârâtele A.N.A.F. și A.N.V. Împotriva hotărâri pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și A.N.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit instanța a respins excepția prematurității acțiunii, cu încălcarea art. 205 – 218 din O.G. nr. 92/2003, care stabilesc o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ–fiscale, iar nu o procedură administrativ–jurisdicțională facultativă, iar, pe fond, a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu cele ale pct. 23.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Decizia pronunțată de instanța de recurs, atacată cu contestație în anulare. Prin decizia nr. 5289 din 9 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de A.N.A.F. și A.N.V. împotriva sentinței nr. 210 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC Ș.N.D.G. SA – Galați, ca prematur formulată. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut următoarele: În mod greșit Curtea de apel a considerat că procedura administrativă de contestare a actelor administrativ – fiscale prevăzută de art. 205 – 218 din O.G. nr. 92/2003 are caracter facultativ, în sensul că neemiterea deciziei de soluționare a contestației în termenul de 45 de zile prevăzut de lege conferă părții dreptul de a învesti instanța cu acțiunea în anulare a actelor administrativ – fiscale contestate. Potrivit art. 218 C. proc. fisc., decizia pronunțată de autoritatea administrativă în soluționarea contestației reprezintă actul ce poate fi atacat în instanță, prin acțiunea formulată în contencios administrativ. Pentru neemiterea acestei decizii în termenul prevăzut de lege, partea dispune de alte mijloace procedurale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și care sancționează refuzul nejustificat al autorității de rezolvare a unei cereri în termenul legal. Deși în motivarea respingerii excepției de prematuritate a acțiunii instanța de fond a invocat prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care dau dreptul persoanei vătămate să se adreseze instanței pentru rezolvarea pe fond a cererii atunci când nu a primit niciun răspuns la plângerea prealabilă în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h), aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță, respectiv în cadrul procedurii reglementate de art. 205 – 218 C. proc. fisc., știut fiind că în raportul dintre legea generală (Legea nr. 554/2004) și legea specială (O.G. nr. 92/2003) primează legea specială.

Contestația în anulare exercitată în cauză. Cu privire la decizia nr. 5289 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, SC Ș.N.D.G. SA – Galați a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și ale art. 318 C. proc. civ. În susținerea motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire a accizei, deci asupra recunoașterii dreptului pretins și acoperirii prejudiciului cauzat, deoarece în motivarea deciziei contestate, cu încălcarea art. 51 alin. (4) din Constituție, art. 205 C. proc. fisc. și art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că actul ce poate fi atacat în instanță este decizia emisă în soluționarea contestației administrative. Susține contestatoarea că, în mod logic, decizia privind refuzul de restituire a accizei și procesul-verbal de inspecție fiscală pot face obiectul controlului judecătoresc, atâta timp cât A.N.A.F. nu a emis decizia de soluționare a contestației, acest fapt rezultând din dispozițiile art. 205 C. proc. fisc. și ale art. 52 alin. (1) din Constituție. Mai arată contestatoarea că numai capătul de cerere privind anularea actului administrativ emis în soluționarea contestației în procedura fiscală ar putea fi considerat ca prematur introdus. Al doilea motiv al contestației în anulare este întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., iar, în susținerea acestuia, contestatoarea învederează faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs invocat de A.N.V. cu privire la cererea de restituire a accizei. Sub un al treilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea arată că instanța de recurs a comis o greșeală materială legată de dezlegarea dată excepției de prematuritate, întrucât nu a observat că la dosarul cauzei nu există dovada sau informații privind suspendarea în condițiile legii a soluționării de către A.N.A.F. a contestației administrative formulate de societate, deși a reținut că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc., respectiv termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, a fost depășit. Or în raport cu dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție, art. 205, art. 214 și art. 216 alin. (4) C. proc. fisc., se impunea respingerea excepției prematurității față de capătul de cerere privind recunoașterea dreptului societății la restituirea accizei, iar excepția putea fi admisă cu privire la capătul de cerere privind anularea actului administrativ numai dacă ar fi fost emisă de către A.N.A.F. decizia de suspendare a soluționării contestației administrative. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 317 și 318 C. proc. civ.: În ceea ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: […] 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”, Înalta Curte constată că susținerile contestatoarei nu vizează în realitate o încălcare a normelor de competență de ordine publică, ci faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere de restituire a accizei, deci asupra recunoașterii dreptului pretins și acoperirii prejudiciului cauzat. Susținerile contestatoarei nu pot fi primite, atâta timp cât instanța s-a pronunțat asupra excepției prematurității acțiunii, excepție de procedură peremptorie și dirimantă, care face de prisos analiza motivului de recurs referitor la fondul cauzei, sub aspectul dreptului reclamantei la restituirea accizei. Sub aspectul motivului întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în calitate de intimată în calea de atac a recursului, contestatoarea SC Ș.N.D.G. SA – Galați nu justifică un interes procesual propriu și legitim decurgând din faptul că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra unuia dintre motivele invocate în recurs de pârâta A.N.V.. Sub aspectul criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., conform cărora „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, Înalta Curte reține că noțiunea de „greșeala materială” la care se referă textul are în vedere existența unor erori de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esențiale ale dosarului. Astfel fiind, nu pot fi invocate, pe această cale, greșeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziții legale. Or, în speță, contestatoarea invocă, pe de o parte, faptul că instanța de recurs nu a observat absența dovezii sau a informațiilor privind suspendarea în condițiile legii a soluționării de către A.N.A.F. a contestației administrative formulate de societate, iar, pe de altă parte, interpretarea greșită a dispozițiilor legale în raport de care instanța a reținut că este întemeiată excepția prematurității. Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. 2.Temeiul legal al soluției adoptate Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.