ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2487/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.V., constatarea calității acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă și din conținutul notei de constatare din 06 octombrie 2009, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator la data de 23 ianuarie 1975, pentru supravegherea informativă în cadrul Întreprinderii „A.” Cluj, semnând, la aceeași dată, un angajament de colaborare olograf și primind numele conspirativ de „P.A.”.

A susținut reclamantul că pârâtul ar fi furnizat informații și cu privire la orientarea religioasă a anumitor persoane, fiind instruit să semnaleze în continuare „activitatea iehovistă” și persoanele care cunosc această activitate, fiind recompensat de mai multe ori cu sume de bani, informații ce vizau îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, susținând pe de o parte nu sunt întrunite dispozițiile art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se efectua verificări, iar pe de altă parte că, într-adevăr, a fost colaborator al Securității, a semnat angajament cu aceasta însă nu a făcut poliție politică. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2979 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul D.V., în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că susținerile pârâtului, potrivit cărora în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008 nu sunt fondate, câtă vreme potrivit art. 35 și art. 36 din Legea nr. 69/2000 a Educației Fizice și Sportului - Federațiile Sportive Naționale sunt structuri sportive de interes național și se vor constitui numai cu avizul Ministerului Tineretului și Sportului. A reținut prima instanță că din probele administrate în cauză rezultă că cele mai multe informații furnizate de pârât, au vizat procesul și activitatea de producție în cadrul Întreprinderii „A.” din Cluj, dar și concepțiile și orientarea religioasă a persoanelor din preajma sa, fiind îndeplinită, astfel, prima condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. De asemenea, judecătorul fondului a constatat că și cea de-a doua condiție a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită în cauză, având în vedere că pentru a fi îndeplinită această condiție nu este necesar ca acțiunile de reprimare să fi fost efective, ci, este suficient ca informațiile furnizate de pârât să fie de natură a expune persoanele vizate unor acțiuni de reprimare din partea organelor regimului totalitar, iar informațiile furnizate de pârât au fost utile, așa cum rezultă din „Notele de recrutare”, „Analiză” întocmite de ofițerii de legătură. 3. Recursul exercitat de pârât Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul susține, în esență, că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în contextul în care s-a pronunțat generic asupra probelor, fără să analizeze conținutul notelor informative puse la dispoziție de C.N.S.A.S. De asemenea, mai afirmă recurentul, instanța nu a ținut seama de faptul că din totalul informațiilor pe care le-a furnizat în perioada 1975 - 1986, respectiv 61, un număr de 58 de informații au caracter documentar privind activitatea de producție. Cât privește cele două informații referitoare la P.G. și V.V., acestea desfășurau activitate de prozelitism religios la locul de muncă, ceea ce era interzis. Referitor la consecințele informațiilor, recurentul susține că instanța nu a avut în vedere că persoanele la care a făcut referire nu au avut de suferit sub nici un aspect.

În fine, recurentul mai critică ignorarea de către Curtea de Apel a contextului în care a fost nevoit să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea, fiind constrâns moral, întrucât dorea să obțină autorizația de radioamator de emisie-recepție. La acest punct, recurentul invocă practica administrativă inconsecventă a C.N.S.A.S. care, în situația altor radioamatori recrutați de Securitate, a emis adeverințe prin care a constatat că nu li se poate atribui calitatea de colaboratori ai Securității, depunând în susținere patru astfel de adeverințe. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-pârât D.V. a fost supus verificărilor efectuate de C.N.S.A.S., în temeiul art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008, în considerarea calității sale de Președinte al Comisiei Centrale pentru Comunicații Digitale și membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Radioamatorism, la cererea unei persoanei fizice, G.F.F. Analizând mijloacele de probă rezultate în urma verificărilor, Curtea de Apel a ajuns în mod corect la concluzia, împărtășită și de instanța de control judiciar, că informațiile furnizate de D.V. se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Reevaluând probatoriul administrat și răspunzând în același timp criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 are calitatea de colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Recurentul nu contestă că a furnizat informații Securității, ci susține că acestea nu denunțau atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu aveau aptitudinea generării unor repercusiuni împotriva persoanelor vizate.

Punctul de vedere exprimat de recurent este contrazis de conținutul notei informative din 8 octombrie 1975, redactată și semnată de acesta, prin care denunță convingerile religioase a doi colegi, analizată judicios de instanța de fond. Contrar susținerilor recurentului, Curtea de Apel a examinat conținutul concret al denunțului respectiv, pe care, de altfel, l-a redat ca atare în considerente, neexistând suport pentru afirmația că instanța s-a pronunțat generic asupra probelor. Cât privește „constrângerea morală” invocată de recurent drept justificare a celor 61 de note informative, Înalta Curte consideră că aceasta, chiar dacă ar fi existat inițial, nu este acoperitoare pentru informațiile furnizate prin nota respectivă.

Astfel, pare credibil în contextul epocii respective, că angajamentul pe care l-a semnat cu Securitatea la data de 23 ianuarie 1975 a fost determinat de opunerea autorităților de a-i acorda autorizația de emisie-recepție, el fiind deja în posesia unui certificat de radioamator. Însă, conform propriilor susțineri, deși autorizația a fost obținută la numai o lună de la momentul semnării angajamentului, informațiile furnizate Securității s-au întins pe o perioadă mult mai lungă, respectiv până în anul 1986; inclusiv informațiile cuprinse în nota analizată au fost furnizate la cca. 8 luni de la momentul presupusei „constrângeri morale”. Mai mult, din dovezile prezentate de C.N.S.A.S., rezultă că pentru activitatea depusă în folosul Securității, recurentul a fost recompensat cu sume de bani și cadouri.

Din Tabelul cu evidența recompenselor întocmit de U.M. nr. RR Cluj rezultă: „1. 29 august 1978, s-au cumpărat cadouri în valoare de 202,50 RON (din care 200 de la C.I.S. și 2,50 RON completat de către ofițer). A furnizat informații de valoare. La 1 septembrie are și ziua de naștere. 2. 16 iunie 1983 - 200 RON pentru informațiile furnizate”. În fine, susținerea recurentului în sensul că informațiile sale nu au produs consecințe de nicio natură, nu este relevantă în contextul în care, pentru constatarea calității de colaborator al Securității se cere numai crearea unei stări de pericol pentru persoanele vizate, or, este evident că prin demersul său a generat premisele încălcării dreptului la viață privată și libertății de gândire și de conștiință a acestora.

Cât privește presupusa practică administrativă inconsecventă a C.N.S.A.S., deși aceasta excede recursului de față care are ca obiect sentința nr. 2979 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte observă că din cele patru adeverințe furnizate de recurent se degajă concluzia contrară. Astfel, prin adeverințele din 25 ianuarie 2011, din 1 februarie 2011, nr. A din 1 martie 2011 și nr. B din 1 martie 2011, s-a constatat, pe baza rezultatelor verificărilor efectuate, că celor patru persoane, de asemenea radioamatori, nu li se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității. Niciuna dintre aceste persoane nu a furnizat informații de natura celor analizate în cauza de față, ci informații care nu au putut fi circumscrise art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinței primei instanțe. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinței nr. 2970 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.