ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2487/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2487/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național
pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul D.V., constatarea calității acestuia de colaborator al Securității.
În motivarea cererii
sale, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă și din conținutul notei de
constatare din
06
octombrie
2009, pârâtul a fost
recrutat în calitate de colaborator la data de 23 ianuarie 1975, pentru
supravegherea informativă în cadrul Întreprinderii „A.” Cluj, semnând, la
aceeași dată, un angajament de colaborare olograf și primind numele conspirativ
de „P.A.”.
A susținut reclamantul
că pârâtul ar fi furnizat informații și cu privire la orientarea religioasă a anumitor
persoane, fiind instruit să semnaleze în continuare „activitatea iehovistă” și persoanele
care cunosc această activitate, fiind recompensat de mai multe ori cu sume de bani,
informații ce vizau îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare.
Prin întâmpinare, pârâtul
a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, susținând pe de o parte
nu sunt întrunite dispozițiile art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se
efectua verificări, iar pe de altă parte că, într-adevăr, a fost colaborator al
Securității, a semnat angajament cu aceasta însă nu a făcut poliție politică.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 2979
din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a constatat calitatea
de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul D.V., în sensul dispozițiilor
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a constatat că susținerile pârâtului, potrivit cărora în cauză
nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 3 lit. y) din O.U.G.
nr. 24/2008 nu sunt fondate, câtă vreme potrivit art. 35 și art. 36 din Legea
nr. 69/2000 a Educației Fizice și Sportului - Federațiile Sportive Naționale sunt
structuri sportive de interes național și se vor constitui numai cu avizul Ministerului
Tineretului și Sportului.
A reținut prima instanță
că din probele administrate în cauză rezultă că cele mai multe informații furnizate
de pârât, au vizat procesul și activitatea de producție în cadrul Întreprinderii
„A.” din Cluj, dar și concepțiile și orientarea religioasă a persoanelor din preajma
sa, fiind îndeplinită, astfel, prima condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G.
nr. 24/2008.
De asemenea, judecătorul
fondului a constatat că și cea de-a doua condiție a art. 2 lit. b) din O.U.G.
nr. 24/2008 este îndeplinită în cauză, având în vedere că pentru a fi îndeplinită
această condiție nu este necesar ca acțiunile de reprimare să fi fost efective,
ci, este suficient ca informațiile furnizate de pârât să fie de natură a expune
persoanele vizate unor acțiuni de reprimare din partea organelor regimului totalitar,
iar informațiile furnizate de pârât au fost utile, așa cum rezultă din „Notele de
recrutare”, „Analiză” întocmite de ofițerii de legătură.
Recursul exercitat
de pârât
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs pârâtul D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susține, în
esență, că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2
lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în contextul în care s-a pronunțat generic asupra
probelor, fără să analizeze conținutul notelor informative puse la dispoziție de
C.N.S.A.S. De asemenea, mai afirmă recurentul, instanța nu a ținut seama de faptul
că din totalul informațiilor pe care le-a furnizat în perioada 1975 - 1986, respectiv
61, un număr de 58 de informații au caracter documentar privind activitatea de producție.
Cât privește cele două informații referitoare la P.G. și V.V., acestea desfășurau
activitate de prozelitism religios la locul de muncă, ceea ce era interzis.
Referitor la consecințele
informațiilor, recurentul susține că instanța nu a avut în vedere că persoanele
la care a făcut referire nu au avut de suferit sub nici un aspect.
În fine, recurentul mai
critică ignorarea de către Curtea de Apel a contextului în care a fost nevoit să
semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea, fiind constrâns moral, întrucât
dorea să obțină autorizația de radioamator de emisie-recepție.
La acest punct, recurentul
invocă practica administrativă inconsecventă a C.N.S.A.S. care, în situația altor
radioamatori recrutați de Securitate, a emis adeverințe prin care a constatat că
nu li se poate atribui calitatea de colaboratori ai Securității, depunând în susținere
patru astfel de adeverințe.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, după cum
permit dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că
recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Recurentul-pârât D.V.
a fost supus verificărilor efectuate de C.N.S.A.S., în temeiul art. 3 lit. y) din
O.U.G. nr. 24/2008, în considerarea calității sale de Președinte al Comisiei Centrale
pentru Comunicații Digitale și membru în Consiliul de Administrație al Federației
Române de Radioamatorism, la cererea unei persoanei fizice, G.F.F.
Analizând mijloacele de
probă rezultate în urma verificărilor, Curtea de Apel a ajuns în mod corect la concluzia,
împărtășită și de instanța de control judiciar, că informațiile furnizate de D.V.
se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Reevaluând probatoriul
administrat și răspunzând în același timp criticilor formulate de recurent, Înalta
Curte reține următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b)
din O.U.G. nr. 24/2008 are calitatea de colaborator al Securității „persoana care
a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note
și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin
care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist
și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.
Recurentul nu contestă
că a furnizat informații Securității, ci susține că acestea nu denunțau atitudini
potrivnice regimului comunist și nici nu aveau aptitudinea generării unor repercusiuni
împotriva persoanelor vizate.
Punctul de vedere exprimat
de recurent este contrazis de conținutul notei informative din 8 octombrie 1975,
redactată și semnată de acesta, prin care denunță convingerile religioase a doi
colegi, analizată judicios de instanța de fond.
Contrar susținerilor recurentului,
Curtea de Apel a examinat conținutul concret al denunțului respectiv, pe care, de
altfel, l-a redat ca atare în considerente, neexistând suport pentru afirmația că
instanța s-a pronunțat generic asupra probelor.
Cât privește „constrângerea
morală” invocată de recurent drept justificare a celor 61 de note informative, Înalta
Curte consideră că aceasta, chiar dacă ar fi existat inițial, nu este acoperitoare
pentru informațiile furnizate prin nota respectivă.
Astfel, pare credibil
în contextul epocii respective, că angajamentul pe care l-a semnat cu Securitatea
la data de 23 ianuarie 1975 a fost determinat de opunerea autorităților de a-i acorda
autorizația de emisie-recepție, el fiind deja în posesia unui certificat de radioamator.
Însă, conform propriilor susțineri, deși autorizația a fost obținută la numai o
lună de la momentul semnării angajamentului, informațiile furnizate Securității
s-au întins pe o perioadă mult mai lungă, respectiv până în anul 1986; inclusiv
informațiile cuprinse în nota analizată au fost furnizate la cca. 8 luni de la momentul
presupusei „constrângeri morale”.
Mai mult, din dovezile
prezentate de C.N.S.A.S., rezultă că pentru activitatea depusă în folosul Securității,
recurentul a fost recompensat cu sume de bani și cadouri. Din Tabelul cu evidența
recompenselor întocmit de U.M. nr. RR Cluj rezultă: „1. 29 august 1978, s-au cumpărat
cadouri în valoare de 202,50 RON (din care 200 de la C.I.S. și 2,50 RON completat
de către ofițer). A furnizat informații de valoare. La 1 septembrie are și ziua
de naștere. 2. 16 iunie 1983 - 200 RON pentru informațiile furnizate”.
În fine, susținerea recurentului
în sensul că informațiile sale nu au produs consecințe de nicio natură, nu este
relevantă în contextul în care, pentru constatarea calității de colaborator al Securității
se cere numai crearea unei stări de pericol pentru persoanele vizate, or, este evident
că prin demersul său a generat premisele încălcării dreptului la viață privată și
libertății de gândire și de conștiință a acestora.
Cât privește presupusa
practică administrativă inconsecventă a C.N.S.A.S., deși aceasta excede recursului
de față care are ca obiect sentința nr. 2979 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte observă
că din cele patru adeverințe furnizate de recurent se degajă concluzia contrară.
Astfel, prin adeverințele
din 25 ianuarie 2011, din 1 februarie 2011, nr. A din 1 martie 2011 și nr. B din
1 martie 2011, s-a constatat, pe baza rezultatelor verificărilor efectuate, că celor
patru persoane, de asemenea radioamatori, nu li se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator
al Securității. Niciuna dintre aceste persoane nu a furnizat informații de natura
celor analizate în cauza de față, ci informații care nu au putut fi circumscrise
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin urmare, Înalta Curte
constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinței primei instanțe.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de D.V. împotriva sentinței nr. 2970 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.